„Fugi! Taci! Liniștește-te!” O viață de lockdown.

„Când eşti la oraş, diavolul vine sub tot felul de forme – o femeie frumoasă, o carte, o maşină, un prieten. Când eşti singur, diavolul vine personal”. (Părintele Cleopa)

„Umple butoiul de colo cu apă adusă cu găleata de la izvorul din vale”. „Strânge toți bolovanii din țarină într-o grămadă mare”. „Pune mâna și citește Patericul egiptean”.

Când un înțelept te alege drept ucenic, te poți considera un răsfățat al sorții. Când se petrece pe dos și găsești tu însuți un maestru spiritual, te poți aștepta la porunci precise, de tipul celor rostite mai sus. Dacă ele nu conțin o doză de absurd, ceva nu e bine, înseamnă că îndrumătorului nu-i prea pasă de tine.

După ce am citit câteva cărți impuse de filozofie, care m-au depășit cu totul, maestrul spiritual al tinereților mele studențești mi-a livrat o nouă provocare – acest Pateric egiptean, de care nu auzisem nimic până atunci.

Pentru maestrul spiritual nu contează că ucenicul e străin de teologia ortodoxă, că nu-i place limbajul arhaic și că o treime din carte îl plictisește de moarte. Misiunea lui e să arunce în joc un prag, un obstacol. Treaba lui e să complice lucrurile, să-i facă ucenicului viața grea, forțând astfel o selecție naturală, fiindcă cei care abandonează pe drum nu sunt doar victime colaterale, ci falși căutători.

Cartea aceasta a devenit pentru mine o lectură de anduranță, circulară, care avea să mă urmărească niște zeci de ani. Când o deschid seamănă cu înotul vara, într-un lac. Te arunci pur și simplu, schimbi mediul, îți asumi o altă dimensiune. Aidoma unui pește care ia cunoștință de cealaltă lume zbătându-se în cârligul pescarului, ca cititor de Pateric ți se livrează un altceva, radical diferit: e la fel cum acvaticul se substituie terestrului, lichidul teluricului.

Cumva, dacă vrei să nu te îneci, trebuie să te adaptezi, să plutești la suprafață. Astfel că, în loc să arunci volumul cât colo, mai întorci câte o pagină. Limbajul arhaic este în sine un prag, un ritual de inițiere. Dacă nu îl descifrezi și nu ți-l faci prieten, nu pupi sensurile ascunse, nuanțele. E ca o perdea diafană, pe care trebuie să o dai la o parte, dacă vrei să iei seama limpede de lumea dinafară.

De fapt, tot Patericul egiptean e construit ca un obstacol, la care nu m-am putut adapta niciodată. Culmea e că tocmai stranietatea mă determină să mă tot întorc la această carte. E ca un prieten sucit, cu ale cărui mofturi te-ai obișnuit.

Volumul adună niște scrieri din primele secole ale creștinismului primar, care consemnează în niște ziceri numite apoftegme – rostiri ale unor sihaștri din pustia Egiptului. Am transformat lectura de plăcere într-una de anduranță, cu dinții strânși și creionul în mână, iar cartea și-a deschis lent și foarte timid, petalele.

Culmea e că, după ce am dus-o la capăt, nu am abandonat-o, ci periodic o deschid și azi; mă arunc pur și simplu în ea, exact cum aș sări într-un lac rece, vara. O deschid de obicei în coliba de la munte, care este o replică a chiliei cuvioșilor pustiei – capsula bine ferecată menită să țină la distanță lumea și să închidă timpul. Interesant e că acolo, în mod ciudat, timpul se chiar dilată, trece extrem de lent.

Călugări în curtea Mănăstirii Putna. (Fotografiile aparțin autorului)

Scopul cărții? Să consemneze aventurile spirtuale ale celor care au fugit din lume și de toate ispitele ei, cu scopul înțelepțirii și îndumnezeirii. Grea treabă. Avem de-a face cu un lockdown benevol al unor frați, ucenici, duhovnici, sfinți sau nebuni pentru Hristos animați de un scop comun: să afle rădăcinile nepăcătuirii. Acestea sunt cuprinse în trei invective brutale: „Fugi! Taci! Liniștește-te!” (Avva Arsenie)

Prima mai merge cumva, la a doua, cea cu înfrânarea limbii, avem lecția lui avva Agthon, cel care a stat trei ani cu o piatră în gură. Cu a treia însă, e ceva mai greu, mai ales când chiliile de piatră și grotele săpate în pământ sunt mai pline de draci decât este un bloc de nefamiliști de gândaci de bucătărie.

Acestora li se adaugă pericolele din proximitate, subsumate expresiei „pofta ochilor”: bucate, vinuri, fete frumoase, închipuiri felurite și în general, lumea toată cu ispitirile ei, strecurată în chilii și prin gaură de șarpe. Doar în deplină solitudine poate începe, vorba unui bătrân din carte, „slobozenia de grijile lumii”.

Avem în Pateric o vastă culegere de fapte de un realism sec, o istorie orală transpusă ulterior în scris, rezumând o radiogafie a unor teribile aventuri spirituale, semănând pe alocuri cu un război de gherilă, folosind arme neomologate, unele biologice, capcane surpriză, unde totul poate fi taman pe dos.

În pustie, cugetarea înaltă nu mai e aliat, ci pericol de moarte. La fel imaginația. La fel acțiunea. Pe de altă parte, înfrânarea limbii și tăcerea devin arme de temut. La fel însingurarea și rugăciunea.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Totul e un amalgam de ispite, căderi, ridicări, mici victorii de etapă, urmate de ratări spectaculoase într-un răzbel fără sfârșit. Bucuria călugărilor constă în prostirea dracilor și mutarea pe o treaptă mai sus, pe scara desăvârșirii. Dar e ca la vechiul joc comunist Piticot. Parcursul nu e liniar și liniștitor, ci imprevizibil – ajunge o singură mișcare greșită pentru ca, de foarte aproape de linia de finiș, nevolnicul pustnic să nimerească pe un câmp minat, care să îl trimită înapoi la start. Lupta se reia de la zero.

Jumătate din carte e alcătuită ordonat, alfabetic, restul e un amalgam de ziceri fără nume, unde toată interacțiunea se rezumă la ce a spus un bătrân sau ce a pățit un monah. Multe sunt abstracte, parcă anume lăsate în aer, ca niște bancuri văduvite de poantă.

În loc de o lungă și documentată exegeză teologică, prefer să răsfoiesc fișele mele de lectură, copiate de mână în ani diferiți și să transcriu aici o seamă de citate semnificative, filtrate de multele mele minți și stări din tinerețe până acum, prin care m-a cernut această carte, ca printr-o sită deasă.

Fișele încep în ianuarie 1993 și se încheie ieri. Maestrul spiritual a plecat demult, dar trânta cu cartea nu s-a încheiat. Multe dintre cugetări sunt incredibil de actuale și pline de umor, prilejuri perfecte de reflecție, mai ales acum, când slalomul de plăceri și potopul de bucate al sărbătorilor abia începe să dea în pârg, în cel mai neortodox an al istoriei noastre recente.

Dimineață de toamnă la Mănăstirea Putna

Sfântul Efrem propune o partidă de sex în public. A venit o păcătoasă cu măgulire să-l tragă spre urâtă împreunare, iar de nu, măcar să-l pornească spre mânie, că niciodată nu-l văzuse cineva mânios. Și a zis el: vino după mine și s-au apropiat de un loc cu mult norod. Dacă de oameni ne rușinăm, cu mult mai vârtos trebuie să ne rușinăm de Dumnezeu, care vădește cele ascunse ale întunericului.”

Avva Pior adoptă o strategie interesantă pentru pasionații de nutriție – mănâncă umblând. „Nu voiesc să am mâncarea ca pe un lucru, ci ca pe un sublucru. Iar către altul, care tot despre aceasta l-a întrebat, i-a zis: Voiesc ca nici când mănânc să nu simtă sufletul dulceață trupească”.

Avva Ruf a aflat ce înseamnă liniștea. „Liniștea este a sta în chilie cu frică și cunoștința lui Dumnezeu, ferindu-te de pomenirea de rău și de cugetarea înaltă.”

Avva Antonie avertizează despre pericolul teoriilor conspirației. „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește, se vor scula asupra lui zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.”

Avva Arsenie deconspiră strategiile dracilor, arătând calea. „Zis-a un ucenic către Avva Arsenie: Mă supără gândurile zicându-mi: nu poți nici să postești, nici să lucrezi, deci măcar cercetează pe cei bolnavi, căci și acest lucru este dragoste. Iar bătrânul știind sămănăturile dracilor, i-a zis lui: mergi, mănâncă, bea, dormi și nu lucra, numai de chilie nu te îndepărta. Căci cuviosul știa că răbdarea în chilie aduce pe călugăr la rânduielile lui.”

„Calea strâmtă și îngustă aceasta este: să-și silească cineva gândurile sale și să-și taie voile sale pentru Dumnezeu. Și aceasta este ceea ce s-a zis de către apostoli: iată, noi am lăsat toate și am venit după Tine.”

Poarta cea strâmtă a Mănăstirii Sucevița.

Despre post, păcatul îmbuibării și pericolul mândriei. Zis-a un bătrân: Postul smerește trupul și privegherea luminează mintea; tăcerea liniștită aduce umilință și lacrimi, iar lacrimile și plângerile îl fac pe călugăr desăvârșit și fără de păcate.

Fraților, îmbuibarea pântecelui este maica curviei, iar postul și înfânarea sunt bogăția sufletului, deci aceasta să ne silim să o câștigăm cu smerită înțelepciune, păzindu-ne de mândrie, plăcere și de lauda oamenilor, care este maica tuturor răutăților.”

Avva Sisoe îl provoacă pe Dumnezeu. „A fost odată ispitit Avram, ucenicul lui avva Sisoe de un drac. Și a văzut bătrânul că a căzut. Dar sculându-se și-a întins mâinile la cer, zicând: Dumnezeule, voiești nu voiești, nu Te voi lăsa de nu-l vei tămădui! Și îndată s-a tămăduit ucenicul.”

Metafora saunei și pericolul cuvintelor. „Zis-a un bătrân: precum este baia când i se deschide adeseori ușa și îi iese căldura, așa și sufletul, când va să grăiască, măcar și vorbe bune de va grăi deschizând ușa graiului, își pierde căldura sa. Deci mult mai bună și bine primită este tăcerea cu înțelegere, care este maica prea înțeleptelor gânduri.”

La ce e folosește introspecția și gândul morții? „Zis-a un bătrân: la tot lucrul pe care vrei să-l faci, să zici – de mă va certa Dumnezeu, acum ce va fi? Vezi ce răspunde gândul. Și de te va osândi lasă-l îndată și aruncă lucrul pe care-l ții și ia altul, ca să ai nădejde la el. Iar omul care are moartea înaintea ochilor, în tot ceasul biruiește împuținarea de suflet.”

Despre ce vorbesc sfinții când merg în vizită? „Venit-a odinioară un bătrân la un alt bătrân. Și vorbind ei, a zis unul: eu am murit lumii. I-a răspuns celălalt: să nu nădăjduiești în tine, frate, până când vei ieși din trup că, deși zici tu că ai murit lumii, diavolul este viu.”

Îndemnul încurajator de final îi aparține lui avva Yperehie. „Fă, frate, comoară în ceruri, căci fără de sfârșit sunt vremurile odihnei.”

(Patericul. Cuprinde în sine cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni. Tipărit de Episcopia Ortodoxă Română a Albei Iulia cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Andrei, 1990)

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...