Frăția bărboșilor

Valentin Șchiopu

Redactor

Momentul în care un om decide să coboare de pe soclul autoflatării și al vanității pentru a păși într-o zonă în care nu mai este el mobilul tuturor lucrurilor existente în univers, ei bine, acel moment nu are, de obicei, nimic solemn.

Să se fi întâmplat într-o duminică oarecare, la începutul unui an sau la sfârșitul lui, asta nu mai are nicio importanță. Ceva s-a pus în mișcare, pur și simplu, cu o forță nebănuită, la început. De atunci, nimic nu a mai fost ca înainte.

Renunțarea la desfătarea pe care ți-o aduce privirea îndreptată numai către sine îți deschide o perspectivă uluitoare.

O afirmă Cornel Hoza (29 de ani), fondatorul Beard Brothers (Frăția bărboșilor) – ONG din Cluj care se va extinde, în 2017, și în alte orașe ale țării. Conceptul vine de la cluburile de motocicliști de peste Ocean, care le transmiteau unor tineri studenți sau proaspăt absolvenți valori ca loialitatea și solidaritatea.

O discuție din urmă cu 4 ani, purtată de trei bărboşi mai mult în glumă, la o bere, a pornit o mișcare care acum adună laolaltă 360 de oameni, membri sau voluntari, dar și pe cei, mult mai mulți, care beneficiază de campaniile lor de strângere de fonduri sau de intervențiile lor în situații punctuale.

Dacă un membru al „Frăției” semnalează o problemă – și realitatea livrează cu generozitate probleme –, „bărboșii” încearcă să găsească o rezolvare. De la constatarea scârbită a fisurilor din societatea românească au trecut la a-și aduna forțele pentru a oferi soluții și a le pune în aplicare.

Imaginea unei mame cerșind sânge la Centrul de transfuzii din Cluj, pentru ca fiica ei să poată fi operată, i-a determinat recent să strângă bani pentru dotarea instituţiei cu aparatură nouă, care să permită gestionarea unui număr mai mare de donatori. „Keep the Blood Flowing” e numele campaniei.

„The Tutors”, un alt proiect lansat în 2016, e o inițiativă în zona educației.

„Medităm copii, dar îi medităm altfel. Le dăm exemple concrete pentru ca ei chiar să asimileze o informație”, spune Cornel Hoza.

Pe lângă asta, Frăţia le oferă acestor copii posibilitatea de a participa la work-shop-uri.

„Pian, pictură, încercăm să ajungem la cât mai multe domenii. Să nu aibă problema pe care am avut-o eu când am terminat liceul, că unde mă duc la facultate. Din ianuarie, vom merge prin școli să vorbim despre ce înseamnă implicarea socială și cât de important este să-ți urmezi un vis”, anunță Cornel Hoza.

Psihologii români nu sunt evaluați psihologic la intrarea în profesie. Verificarea periodică a sănătății lor mintale, doar o „obligație morală”

„Ce pârghii de monitorizare a bunelor practicii există după câștigarea dreptului de practică autonomă?”, s-a întrebat PressOne. 

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Beard Brothers oferă și mână de lucru, gratis. Recent, au renovat apartamentul unei pensionare din Câmpia Turzii, tanti Rozalia. Iar acum lucrează de zor pentru a reînnoi bucătăria de la Masa săracilor.

„O frăție a bărboșilor cu spirit de inițiativă, care își doresc să schimbe mentalități prin implicarea activă în societatea civilă și care luptă împotriva stereotipurilor sociale și a discriminării de orice fel” – aceasta e cartea de vizită a Beard Brothers.

Cornel Hoza, președintele Beard Brothers. Foto: Raul Ștef

*

Pentru Cornel Hoza, Beard Brothers este o experiență care l-a transformat în ceva ce nici nu visase că poate să fie.

Spune că a învățat să gestioneze altfel relațiile cu oamenii, să se pună măcar o dată în pielea lor înainte de a judeca, să aibă răbdare, să negocieze, dar și să gletuiască sau să instaleze obiecte sanitare.

„Uite un exemplu: eu n-am vorbit în public niciodată înainte de Beard Brothers și nici într-o mie de ani nu mi-am închipuit că, într-o zi, voi susține conferințe.

Cred că încrederea în noi e o problemă foarte mare, în România. Știți, la sfârșit vine sesiunea de întrebări, când, de obicei, se așterne o liniște apăsătoare. Iar eu sunt convins că au multe întrebări, dar n-au tupeul să le adreseze.

Și eu am fost omul ăla la un moment dat, că aveam țâșpe mii de lucruri de întrebat, dar îmi era teamă că, dacă spun ceva greșit, râd ăilalți de mine. Gata, băi, suntem o putere, mai mulți putem schimba lumea asta!

Știu că sună idealist, dar eu nu mai pot gândi altfel acum. Sunt înconjurat de prea multe lucruri faine ca să ne demoralizăm, și asta nu înseamnă că nu văd aspectele negative. Mergem înainte, cât de tare putem”, spune Cornel.

Cornel e un tip solar, parcă râde tot timpul în barbă. În Frăția bărboșilor se poate pătrunde totuși și doar cu un perciune mai pronunțat. La Beard Brothers n-a fost niciodată vorba doar despre bărbi și cu atât mai puțin de a trage bărbi.

Identitatea vizuală ține mai mult de a crea sentimentul că voluntariatul e cool.

„Am văzut, la început, că așa putem ajunge mai ușor la oameni. Și am zis: cred că asta-i soluția, să transformăm toată povestea în ceva care să pară cool. Că e chiar cool, la urma urmei. E fain, te simți bine când te implici să schimbi lucrurile în jurul tău. Ai o satisfacție extraordinară când reușești. Și am îmbrăcat-o așa.”

Din 2015, există și o divizie de fete, The Sisterhood. Ierarhia e simplă. Pornești de la simplu voluntar, trebuie să câștigi statutul de susținător și, apoi, pe cel de membru. Sunt trei tricouri cu însemnele „comunității”, în funcție de importanța „rangului”.

Admiterea în frăție se face în urma unui interviu, iar gradul de implicare măsoară intervalul de timp în care un voluntar poate ajunge printre cei 30 de membri ai Beard Brothers.

„Poate dura un an, trei luni, cinci ani, habar n-am. Fiecare dintre noi a înțeles că se va face switch-ul cândva, pentru că se schimbă contextele în care trăim. La un moment dat, s-ar putea să n-ai timp, și să-ți ia altul locul.

Există cerere ca Beard Brothers să ajungă și în alte orașe din România. Bun, de acord, dar statutul de filială îl vom acorda doar după un anumit timp.

Avem niște reticențe, pentru că e foarte ușor să transformi schema asta într-un business și nu vrem să se întâmple lucrul acesta sub nicio formă. O facem toți în timpul liber, nu există niciun beneficiu personal, iar singurul angajat este un contabil. That’s it! Și vrem s-o păstrăm așa”, spune Hoza.

Divizia de fete de la Beard Brothers, The Sisterhood.

În Beard Brothers sunt tot felul de oameni, de la barmani la manageri, de la specialiști în resurse umane la web designeri, de la studenți la elevi. Aici, de exemplu, o profesoară s-a întâlnit cu unul dintre elevii ei. Printre membri e și un tată care face voluntariat pentru a le arăta copiilor lui că alternativele se construiesc.

Cel mai tânăr e un puști de 15 ani. De abia îi mijesc tuleiele.

„Are o minte pe care mi-aș fi dorit s-o am la vârsta lui. E extraordinar cum privește totul. Cum spune că s-a săturat să aștepte să se întâmple lucruri, ca și când responsabilitatea schimbării e mereu a altora.

M-am tot gândit. E greu, totuși, să unești niște oameni atât de diferiți. De ce rezistă împreună? Răspunsul e simplu, au un scop comun, să facă din lumea asta un loc mai bun. Sunt tot felul de ONG-uri specializate în ceva, noi nu suntem focalizați pe o singură chestie.

Oameni cu experiență în tot felul de businessuri mi-au spus că «e nevoie de o misiune clară». Eu nu vreau să mă condiționez în acest mod. Le răspundeam că «mi-am propus să fac bine și cam atât». «Ah, ăsta-i un termen relativ», venea reacția. E un termen relativ? Oare?”

*

Prima inițiativă Beard Brothers, în 2013, a fost un apel pe Facebook pe un proaspăt grup al celor care purtau barbă. La prima ședință s-au adunat vreo șapte bărboși. Fac parte și acum din organizație: „Aduceți haine de care nu mai aveți nevoie. Le găsim noi un rost. Beard on! For those who need us!”.

Impactul a fost imediat. „Un boom, ne-a dat un șpiț în fund, băi, se poate!”

La început a fost mult entuziasm, dublat de tot atâta naivitate. Bâjbâiau, nu prea știau cum se face. Au găsit pe hartă satul Bărboși, pe lângă Zau de Câmpie (județul Mureș), și s-au dus cu agenda pentru a nota problemele oamenilor.

„E o poveste ușor ipocrită”, spune acum Hoza. Au găsit bătrâni rupți de foame. Nu mâncaseră deloc în ziua respectivă. S-au scotocit în buzunare și le-au cumpărat merinde.

Relația cu sătenii din Bărboși s-a consolidat între timp. Le-au tot dus haine și alimente, până când au realizat că pot face pentru ei ceva cu adevărat semnificativ. Proiectul unui business social. Munca de la câmp a sătenilor ar urma să fie valorificată pe piața din Cluj, prin intermediul Beard Brothers.

„Întâmpinăm probleme la nivel legislativ, dar ne batem și o vom scoate la capăt până la urmă.”

Apoi au trecut la fundraising. Strângere de fonduri.

De pildă, pentru Eduard, un băiețel de 6 ani diagnosticat cu Sarcom Ewing, o tumoră osoasă agresivă. De la sfârșitul lui aprilie până la începutul lui iunie 2014, au strâns 3.354 de euro din suma necesară pentru operație, aproximativ 20.000 de euro. Eduard s-a făcut bine.

Frăția a continuat să-și facă simțită prezența. A achiziționat un microbuz pentru Grădinița Specială Cluj, unde educatorii se ocupă de reabilitarea copiilor cu cerințe speciale și de integrarea lor școlară.

Imediat după asta, în peisaj a apărut Beardmobilul, o mașină care deservește persoanele cu dizabilități și care e condusă chiar de un membru al Frăției. Asta pentru că firmele de taxi, deși obligate de lege, nu pun la dispoziția clienților mașini special adaptate.

„Din punctul de unde am plecat și până unde am ajuns, am parcurs împreună un drum extrem de lung, dar și extrem de fain. Cred că omul care eram în urmă cu trei ani nu mai are nicio legătură cu omul care sunt azi. Am lăsat pe drum balastul acela de egoism. Cred că încărcătura personală e mult mai ușoară acum.

Am văzut evoluție la mine și la oamenii din jurul meu, am văzut pasiune. Oameni care cândva erau la fel de demoralizați ca mine de tot ce înseamnă sistemul ăsta, dar care și-au schimbat percepția și au început să pună mâna să facă.

Fiecare campanie pe care o pregătești timp de trei, patru sau cinci luni consumă energie și timp, dar la final primești înapoi cel puțin la fel de mult.

Uite, am mers cândva la Ciurila cu dulciuri pentru niște copii. Am ajuns la un băiețel, un țigănuș mititel. Avea o acadea în mână. I-am întins o napolitană. S-a uitat la noi și a zis: «Eu am deja, dați-i-o cuiva care nu are». Pffff! În momentul ăla uiți toate nopțile nedormite”, spune Cornel Hoza.

*

Cornel n-a fost tot timpul un tânăr extravertit. În școala generală ridicase un zid în jurul său. La liceul de mate-info, a sărit în extrema cealaltă. Devenise ceea ce, în limbaj de specialitate, se numește un elev-problemă. I s-a scăzut nota la purtare și, pentru a evita măsuri mai dure, a fost de acord să facă voluntariat.

Pentru tovarășii săi din cartier era doar un „papagal” care mergea câteva ore pe săptămână la FRCCF (Fundația Română pentru Copii, Comunitate și Familie).

„La bloc eram considerat un fraier. Nu pușca nicicum în capul meu de ce un lucru fain e privit ca fiind nașpa. Pur și simplu nu înțelegeam.”

La Cluj a ajuns în 2009, ca proaspăt student la Facultatea de Științe Economice. Alegerea nu venise după o îndelungată chibzuință. De fapt, nu se baza pe mai nimic. S-a angajat din primul an, într-un bar de păcănele deschis non-stop în Groapă, un cartier din Cluj.

„Avea nume de om, cum au de obicei firmele de cartier, Piști sau Piți, nu mai țin minte exact. Eu îmi doream un fel de independență și mai mulți bani.”

Lucra 24 cu 48 de ore și trebuia să gestioneze tot felul de izbucniri nervoase provocate de ratarea jackpot-urilor. Și-a propus să reziste. S-a călit într-un loc nu tocmai prietenos.

Doi ani mai târziu, după alte „joburi studențești”, ajunsese să se ocupe de stocuri și de angajați într-un lanț de localuri din Cluj. Acolo pornise de la statutul de ajutor de barman.

Ceva s-a rupt însă. Cornel a refuzat să-și dea licența, „după un întreg proces și o decizie conștientă”.

„Nu m-ar fi reprezentat acea foaie de hârtie și cu siguranță nu mi-ar fi transmis cunoștințele. Am ajuns acolo ca un tânăr cu o viziune nu foarte clară despre ce urma să facă. Trei ani mai târziu, am preferat să fiu cinstit cu mine”, povestește el. Tot atunci a părăsit și lumea barurilor și a cluburilor.

S-a decis să facă design grafic. Să învețe, mai exact. A bătut pe la tot felul de uși ca să facă internship. Iar ușile au rămas închise. Chiar și atunci, când, în disperare de cauză, s-a dus la o firmă cu propunerea să plătească din factura de curent pentru ca respectivii să nu aibă chiar nicio cheltuială cu el.

„Cel mai mare șoc era să mergi la oameni, iar ei să-ți spună «nu». Nu-mi venea să cred. Cum adică «nu»?! Sunt sigur că există o grămadă de tineri care vor să învețe și nu li se oferă posibilitatea. Or, asta e greșit din start, fundamental greșit.

Mă simțeam singur atunci, dar din toată povestea asta înveți să te mobilizezi tu pe tine. Mă consider norocos că am reușit să depășesc momentele alea. Probabil că sunt anumiți oameni care nu izbutesc.

Când ești în punctul acela, sunt doar două variante: te afunzi sau reușești să urci încet-încet. Mi-am promis atunci că, dacă voi cunoaște vreodată un om în situația de a dori pur și simplu să învețe, nu-i voi spune niciodată «nu». Eu cred că scopul e să împărtășim experiența, informațiile. Cred că, dacă știi o chestie, e extrem de fain s-o împărtășești”, consideră Hoza.

Timp de opt luni a învățat pe cont propriu, petrecând zilnic 12 ore în fața calculatorului.

A reușit apoi să pătrundă într-o agenție de publicitate și, mai târziu, să-și deschidă propria firmă. Aici, a avut deja 20 de tineri în internship. Organizația Beard Brothers va ajunge în ianuarie la peste 400 de oameni implicați.

„Cel mai important lucru e faptul că am învățat să lupt și pentru alții, nu numai pentru mine. Înainte, cred că eram o persoană extrem de egoistă. Peste tot pe unde lucram, ajungeam să fiu bine văzut.

Orgoliul îmi era pe deplin satisfăcut, dar nu puteam vorbi despre o creștere sănătoasă. Când asta s-a schimbat, am început să mă bucur cu adevărat de realizările mele. Pentru că nu mai erau doar ale mele.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€