Flashback (3). Shirley: Visions of Reality

Un film care merită semnalat pentru minuţiozitatea cu care e construit este Shirley: Visions of Reality (2013). Proiectul este regizat (şi gândit, şi scris, şi visat) de austriacul Gustav Deutsch, care a preluat 13 tablouri ale lui Edward Hopper şi le-a încorporat într-un demers unde întâietate are forma, pe un fond care însă nu e întru totul absent.

Shirley este esenţial şi necesar pentru istoria artei în general. Fiind suma viziunilor împrumutate de Deutsch de la Hopper, acestea se află aşadar în perfectă armonie cu tablourile cu pricina.

Acţiunea se întâmplă în intervalul 1930-1970 şi surprinde câteva momente de atunci, dar indirect, amintindu-le prin atmosferă şi prin cuvânt rostit sau scris.

Cu Shirley, Deutsch nu e original în sensul clasic al cuvântului, pentru că, de fapt, el doar recreează lucrări de artă deja realizate. Originalitatea lui se trage din îndrăzneala de a recrea pe peliculă tablouri atât de dificil de prins de aparatul de filmat.

Directorii de imagine duc lupte grele în obţinerea cadrului pe care îl doresc, pentru că se lovesc de limitări tehnice. Pe lângă lumina artificială şi cea naturală, ei trebuie să controleze aparatura, spaţiul, și să treacă peste toate celelalte obstacole vizuale (dar şi de buget) întâlnite în cinematografie. Pentru a-şi atinge viziunea, regizorul şi operatorul au de trecut peste multe variabile şi dificultăţi.

E limpede că această luptă a fost una ostenitoare la Shirley. Tablourile lui Hopper conţin lumini şi umbre foarte clare, suprarealiste, ceea ce necesită o grijă crescută în acest sens. Pentru a pregăti cadrul în aşa fel încât să fie o replică perfectă a tablourilor, trebuie să se ţină cont de culori, de felul în care cade lumina, de obiecte etc. Toate acestea au fost confecţionate special pentru film.

Deutsch, cunoscut pentru munca lui în domeniul cinemaului experimental şi documentar, a trebuit să reconstituie totul în studio, pentru a putea reface compoziţiile pictate de Hopper.

*

Protagonistul filmului este o femeie, prezentă în multe dintre tablourile lui Hopper, care se pare că era soţia lui. Actriţa care o interpretează înnoadă cadrele, le leagă în aşa fel încât istoria ei personală e întretăiată de istoria mai mare, a perioadei ’30-’70.

Nu este neapărat o poveste liniară sau realistă în termeni canonici, ci una alegorică, metaforică, meteorică, unde se sare peste perioade de timp, unde se aleg câteva evenimente de dimensiunea holocaustului.

O vedem pe această femeie în diverse ipostaze, auzim uneori un discurs pe fundal, iar între secvenţe mai sunt oferite şi alte informaţii. Totul este un pretext pentru compoziţie, pentru obsesii concretizate în acest film, pentru frumuseţea cadrului pe care Deutsch reuşeşte să o prindă.

Shirley este o realizare tehnică excepţională, dar şi un film profund, sensibil, atent la propriile fraze şi sensuri.

Compoziţia vizuală este extrem de importantă atât pentru creatorul ei, cât şi pentru privitor, care, dacă nu intră în acest joc, se va plictisti teribil.

Această construcţie este cheia de înţelegere a motivului pentru care Shirley există într-o astfel de formă. Sigur, filmul poate fi etichetat ca plictisitor şi dificil de urmărit, aşa că tocmai de aceea trebuie privit în context.

Luat ca experiment, ca exerciţiu, Shirley se autentifică chiar şi numai prin estetica excepţională preocupată de restituirea atmosferei şi a ideilor lui Hopper.

Dacă apreciaţi munca acestui mare pictor american, dacă sunteţi preocupaţi de compoziţie, dacă aveţi răbdarea să observaţi toate detaliile care construiesc un cadru şi acele tente şi nuanţe din mizanscenă, dacă vreţi să înţelegeţi mai bine cum şi ce poate face o lumină pusă cum trebuie, atunci Shirley: Visions of Reality e un must see. Şi încă unul dintre cele mai spectaculoase făcute vreodată.

Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi

La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului. Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei.

Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”

„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei se vor regăsi.