First Cow. O vacă de muls

În zilele noastre, o femeie descoperă într-o pădure un craniu. Săpând cu mâinile prin stratul subțire de pământ care-l acoperea, ea scoate la iveală mai mult decât atât.

Scena imediat următoare ne propulsează în ținuturile americane de nord de la începutul anilor 1800. E un tărâm în care fiecare visează la o îmbogățire rapidă (îndeletnicirea principală era comercializarea blănurilor de castor, „aurul moale”, așa cum vânătorii obișnuiau să-l numească).

După ce un bucătar și un chinez fugar (găsit de acesta dezbrăcat complet, ascuns într-un tufiș) ajung să se împrietenească, cei doi găsesc o oportunitate de a face avere la care nimeni nu se mai gândise. Mai exact, o vacă bună de muls – atât la propriu cât și la figurat.  

Cel mai recent film al regizoarei Kelly Reichardt parcurge povestea celor doi într-o manieră extrem de simplă. Așezați în contextul acelei perioade zbuciumate (în care fiecare își urmărește propriul interes, gata să facă orice pentru a-și atinge scopul), relația dintre cei doi e privită cu un deosebit calm.

Nu există (și nu va exista) vreo tensiune între Cookie (John Magaro) și King-Lu (Orion Lee). Fiecare îsi are propriul său rol, în activitatea periculoasă pe care o desfășoară. King-Lu este creierul din spatele afacerii, în vreme ce Cookie se ocupă de mulsul vacii – implicit de pregătirea prăjiturilor cu laptele furat (mai exact, un fel de gogoși uleioase unse cu miere), deosebit de apreciate de locuitorii orășelului-fort.

Ele ajung să fie apreciate și de proprietarul vacii, șeriful fortului, Chief Factor (Toby Jones), care plătește cu bani mulți acest „gust de Anglia”, fără să bănuiască deloc că această bunătate de prăjitură se bazează pe laptele care îi este furat. Pentru că, după raționamentul lui King-Lu, „unii oameni sunt atât de puternici încât nu-și imaginează ca vor fi furați.” Cel puțin o perioadă, pentru că probleme serioase nu vor întârzia prea mult să apară. 

Spre deosebire de alte drame western, care, oricât de cuminți ar fi, niște focuri de carabină tot vor fi trase, First Cow e interesat de altă dimensiune a unor astfel de povești.

Reichardt manifestă un deosebit interes pentru o reprezentare cât mai autentică a acelei perioade. Oamenii poartă straie sărăcăcioase, sunt murdari, orice tip de igienă personală este omis, iar drumurile din fort, pe care cei doi își comercializează prăjiturile pe o pătură murdară, sunt pline de noroi și mizerie.

De asemenea, spre deosebire de Night Moves (eco-thrillerul regizoarei din 2013), Reichardt joacă destul de moderat cartea suspansului. De data asta, interesul ei se află în altă parte – în gesturi mărunte, detensionate, în micro-evenimente alcătuite din culesul ciupercilor din pădure, al vreascurilor pentru foc, al discuțiilor dintre cei doi despre lucruri mărunte. Până și furtul în sine, laptele din ugerul vacii, se desfășoară sub forma unui calm neobișnuit pentru doi oportuniști, chiar și puternic motivați. Măcar pentru o bună perioadă de vreme. 

Ea e interesată de dinamica dintre cei doi hoți de lapte, aflați în vremea capitalismului timpuriu, deși filmul e departe de a fi unul politic. Se îndreaptă, însă, spre un final previzibil (nu voi strica surpriza întregii descoperiri de sub frunzișul din pădure al femeii din debutul filmului), dar felul în care întreaga povestea merge până în acel moment urmează un parcurs în care „deznodământul” nu este important, ci împrejurările care au dus înspre acesta.

Reichardt își asumă astfel un risc uriaș. Nu oricine e dispus să-și înceapă filmul cu un spoiler – în orice caz, unul de care vei fi conștient în primul sfert al filmului. 

Aptitudinile extraordinare ale regizoarei co-scenariste reușesc să ascundă cumva asta sub preș. Nu mai contează cum se ajunge acolo, contează felul în care filmul alege să foreze într-un ținut încărcat de istorie. Dar, de fapt, după cum tot King-Lu o spune, „istoria nu e aici încă, noi am ajuns înaintea ei.”

Trasând coordonatele astea narative, anticipând prin replica lui King-Lu alte serii de evenimente (care se întâmplă în alte filme plasate în acea perioadă și în – aproximativ –  aceleași locuri), First Cow discută aici și-un soi de pact al omului cu lumea non-umană – de exemplu, Cookie își cere iertare vacii (un simbol al colonizării?!), pentru că a intervenit în viața ei liniștită; speră să rămână secretul lor. 

Persistă încontinuu o tandrețe care aproape copleșește. E curățat complet de artificialitatea filmelor de școală veche, care prezintă omagii peste omagii cuceririlor unor noi teritorii americane.

Nu e niciun război în cazul de față, e o formă de cinema minimalist-observațional, în care aproape orice obiect poate fi folosit ca o monedă de schimb.

E trist și amuzant deopotrivă, jalnic dar fără să fie deprimant, moderat-emoționant, fără să manipuleze sensibilități prin tot felul de mijloace stridente pe care alți regizori probabil le-ar fi găsit la îndemână. 

Într-un final, First Cow e o odă închinată prieteniei, un act de bunătate și de susținere între doi oameni pentru care orice formă de egoism este o necunoscută. Găselnița lor de a se îmbogăți repede devine, treptat, mai puțin relevantă. Totul se deschide și se închide în interiorul unui spațiu format dintr-o echipă care nu se destramă. Gogoșile cu lapte și miere sunt doar un pretext pentru consolidarea acestei relații – relație care se întâmplă să-i facă părtași și la furt. 

Filmul poate fi închiriat sau cumpărat de pe Amazon Prime Video. De asemenea, mai poate fi vizionat duminică (20 septembie), la Cinema Muzeul Țăranului, în cadrul American Independent Film Festival.