În „Parazit”, groaza se dezlănțuie ca un fulger ironic, în timp ce cocteilul de naivitate și cruzime atinge proporții pe care, grație scenariului foarte bine calibrat, nu ai cum să le anticipezi.

Extraordinarul „Parazit” și banii cu față umană

În toiul unui ilicit festin nocturn într-o casă pe care au „cucerit-o” pas cu pas, membrii familiei Kim diagnostichează lumea pe care au ajuns să o paraziteze, cea a bogaților naivi, ale căror griji și resentimente au fost șterse de bani, ca de o mașină de călcat profesională. Aceiași bani care, dacă prin absurd sau accident s-ar muta în buzunarele unor oameni care trăiesc de pe o zi pe alta, ar netezi orice diferență dintre clase.

Replicile, plasate precis în inima ultimului film al sud-coreeanului Bong Joon-ho, „Parazit”, onorat cu Palme d’Or la Cannes 2019, reamintesc de atenția continuă a acestui extraordinar regizor pentru inechitatea socială și cataclismele morale pe care le alimentează, așa cum vedeam și în „Mama” / „Mother” (2009) sau, chiar mai clar, în mai recentele „Expresul zăpezii” / „Snowpiercer” (2013) și „Okja” (2017). Ultimele două pot fi încă revizionate pe Netflix.

Însă, în „Parazit”, lucrurile nu se opresc aici, la o constatare în alb și negru, iar groaza se dezlănțuie ca un fulger ironic, în timp ce cocteilul de naivitate și cruzime atinge proporții pe care, grație scenariului foarte bine calibrat, nu ai cum să le anticipezi.

Cine sunt de fapt cei patru Kim, personajele în jurul cărora e construit filmul? Doar niște șarlatani al căror justificat instinct de supraviețuire i-a ajutat să lase în urmă asamblatul de cutii de pizza din apartamentul lor scufundat într-un demisol igrasios, la capătul unei străzi închise, scăldat frecvent de valurile de urină ale vreunui bețiv rătăcit? Patru oameni pe care simpla întâmplare, cinic speculată, i-a adus în casa nesuferitului om de afaceri Park, a soției sale simple și nevrotice și a celor doi copii americanizați? Sau, așa cum anunță și titlul, niște paraziți care parazitează alți paraziți și care nu se vor opri din nimic pentru a-și apăra sursa de hrană?

Când i-a oferit premiul la Cannes, juriul motiva că e un film genial pentru că e aproape imposibil de catalogat, deși atât de ușor de urmărit. Însă cine a văzut filmele anterioare ale lui Bong Joon-ho, în special superbul „Monstrul” / „The Host” (2006), cunoaște deja stilul sud-coreeanului, unul dintre cineaștii care reușesc să demonstreze că nu există o forță de respingere între filmul de mare public și orice mai cataloghează unii, în extaz sau cu năduf, drept „film de festival”.

Ceea ce începe în „Parazit” ca o posibilă dramă socială se transformă imediat într-o comedie neagră, apoi atinge momente de groază, pentru a se întoarce spre un final dezarmant, care-ți face inima să se strângă cât un purice.

Și asta pentru că Bong Joon-ho are nebunia mozaicului bine făcut, în care fiecare cadru, fiecare gest al actorilor, fiecare notă muzicală te fascinează atât prin ceea ce este, cât și prin felul în care se potrivește în imaginea de ansamblu. Iar, aici, exemplele sunt nenumărate.

Într-una dintre scenele filmului, pe o căldură înăbușitoare, tânărul Kim Ki-woo preferă să stea afară, pe gazonul perfect întreținut al familiei Park, doar ca să aibă posibilitatea să privească cerul. Și nu numai pentru că în locuința aproape îngropată sub asfalt cerul e un lux, ci pentru că în tot cartierul lor, aflat la baza scărilor care trebuie urcate spre „lumea bună”, privitul în sus e inutil, din moment ce nu duce decât spre acel păienjeniș de cabluri oribile, pe care îl cunoaștem atât de bine.

La capătul opus al scării, eleganta familie Park se alimentează pervers din existența celor mai săraci decât ei, le schimbă identitățile, îi folosesc în jocurile lor ridicole, au nevoie de existența lor ca o reamintire a cutelor pe care le-au eliminat cu ajutorul banilor și-și alimentează astfel constant nevoia de putere.

Însă disponibilitatea de a călca pe cadavre pentru a trăi mai bine nu e aruncată aici doar în cârca noilor îmbogățiți, ceea ce face ca „Parazitul” să fie pe atât de trist și frustrant, pe cât e de fermecător ca experiență cinematografică.

Filmul, care va rămâne, cu siguranță, unul dintre cele mai bune ale acestui an, este difuzat din acest weekend în programul Les Films de Cannes în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și în alte orașe ale țării. Mai multe informații despre program găsiți aici.

Parazit” / „Parasite” (2019). Regia: Bong Joon-ho; Scenariul: Jin Won Han și Bong Joon-ho; Imaginea: Kyung-pyo Hong; Muzica: Jaeil Jung; Cu: Kang-ho Song, Yeo-jeong Jo, So-dam Park, Woo-sik Choi, Sun-kyun Lee

HBO: Can You Ever Forgive Me?

După ce a jucat rolul iepurelui anul trecut la Oscaruri, cu nominalizări atât pentru Melissa McCarthy și Richard E. Grant, cât și pentru scenariu, „Mă poți ierta vreodată?” / „Can You Ever Forgive Me?”, biografia scriitoarei Lee Israel, a fost lansat săptămâna aceasta și de HBO. Cu o carieră scurtă în spatele unor biografii bine primite ale unor staruri americane, Israel a revenit în atenția tuturor după ce, la începutul anilor 1990, a fost condamnată pentru că și-a folosit talentul pentru a înșela mai mulți colecționari și anticari, cărora le vânduse scrisori contrafăcute, aparent semnate de celebrități. O înșelătorie, ai spune, inofensivă, la care autoarea recurge într-o strategie de „auto-apărare” față de situația disperată în care ajunge: fără un venit stabil și un loc de muncă, plină de datorii și cu o pisică pe moarte.

Pelicula biografică semnată de Marielle Heller, regizoare aflată încă la început de drum, încearcă să recompună toată acea perioadă din viața lui Israel și să cuprindă cât mai multe din frazele unei povești amărui, nelipsită însă de scurte accente comice, deși nu în obișnuitele tonuri groase ale Melissei McCarthy.

MUBI: The Wasp Woman și The Little Shop of Horrors

La sfârșitul anilor ’50, regizorul și producătorul american Roger Corman, cunoscut deja până atunci pentru filmele de mare public pe care le făcuse, multe dintre ele de categorie B, înființa compania de producție și distribuție The Filmgroup, cu ale cărei producții platforma mubi și-a deschis selecția pentru Halloween. E și normal, din moment ce imaginația lui Corman și-a pus amprenta pe întreaga istorie a filmului de groază, cu toți monștrii mărilor și ai spațiului, mutanții atomici și plantele mâncătoare de oameni. Deocamdată, doar două din aceste filme pot fi văzute pe mubi: „The Wasp Woman” / „Femeia viespe” (1959) și „Micul magazin al ororilor” / „The Little Shop of Horrors” (1960), iar doar în unul dintre ele apare un foarte tânăr Jack Nicholson (lansat tot de Corman cu câțiva ani mai devreme) în rolul celui mai masochist pacient pe care l-ați văzut vreodată.

DISNEY: Lady and the Tramp

Undeva, în răcoarea pădurilor din Nordul american, tanti Mama lui Bambi se pregătește de rolul vieții ei și-o moarte de-un realism fotografic de l-ar face și pe David Attenborough să verse o lacrimă nonagenară. Pentru că acum e absolut sigur că Disney nu se va lăsa până nu-și va actualiza toate titlurile pentru care e cunoscută compania.

Deocamdată, următoarele victime sunt spaghetele care micșorau distanța dintre „Doamna și vagabondul”, cunoscuta fabulă canină despre rasă și clasă. Odată cu noua versiune a animației lansate inițial în 1955, compania americană își va lansa, la jumătatea lui noiembrie, și platforma online Disney+. Programat să ajungă în România probabil anul viitor, noul rival al Netflix încearcă să dea lovitura în fanii „Războiului stelelor” și în amatorii de documentare și reportaje National Geographic.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...