Experiența unei femei de peste 55 de ani din România pe Bumble. „Era ceva tabu pentru mine. Numai ideea să mă înscriu mi se părea înfiorătoare”

Luiza Popovici

Reporter

„N-am intrat să cunosc lume așa, în general. Sigur că totul începe prin a cunoaște lumea și a vedea ce și cum, dar am intrat pe platformă cu o intenție serioasă.” Aceasta este mărturia Claudiei*, o femeie trecută de 55 de ani din România, care folosește datingul online, respectiv Bumble, de mai bine de trei ani. Pentru ea, viața romantică nu s-a terminat. Din contră, dorința de a se conecta cu ceilalți a devenit și mai puternică. 

Claudia a ieșit la zeci de întâlniri folosind datingul online și, recent, a cunoscut un bărbat de care s-a atașat. Se emoționează când îl aduce în discuție. „Este o conexiune puternică și o simbioză anume, avem multe chestii comune și multe chestii necomune, care sunt bune și ele, dar e complicat”, îmi explică.  

Se scuză că nu îmi poate da mai multe detalii. Momentan, preferă să îl țină doar pentru ea. „E ceva prea personal și prea al meu și vreau să rămân așa”. Cu toate acestea, încă nu se consideră într-o relație și folosește aplicația „pentru amuzament.”

Se descrie ca fiind „o femeie conservatoare” și nu este de acord să facă sex cu bărbații pe care îi cunoaște pe internet. Speră însă să-și găsească un partener, chiar dacă nu are nicio certitudine că asta se va și întâmpla. Nu a fost niciodată căsătorită și a avut relații amoroase puține de-a lungul vieții. S-a concentrat pe viața profesională și pe propria dezvoltare. „Naiba știe de ce am fost așa, cred că nu mi-am dat voie de multe ori să fiu altfel. Acum mă gândesc că nu am făcut bine, dar mai bine nu mă mai gândesc.”

Până acum câțiva ani nu a preocupat-o în mod deosebit faptul că este singură. Acum însă, îi e greu. „Înainte eram mai tristă că trebuia să mă duc singură undeva, acum am învățat să mă bucur și de solitudinea unei ieșiri. Mai am de învățat. Totuși, împărtășitul cu cineva e altceva.”

Abia acum, la maturitate, se simte cu adevărat disponibilă emoțional și dornică de afecțiune. Și pentru ea e puțin surprinzător. „E un paradox. Sau poate e timpul care trece și nostalgia”. Visează că, într-o zi, persoana potrivită o va curta pe stradă. 

„Mi se pare mai autentic și mai adevărat. Dar cred că lumea nici nu mai îndrăznește. Nu mi s-ar părea aberantă o anumită complicitate pe stradă a cuiva. Adică un zâmbet, un compliment, să arate un mic interes. Mi se par mult mai ca lumea decât variantele astea online. Dar astea sunt iluzorii. Nu cred că mai există așa ceva”, povestește resemnată. 

N-ar ezita să inițieze ea o discuție spontană cu un bărbat pe care îl admiră, dacă circumstanțele i-ar transmite că există interes și din partea lui. „E foarte greu să prinzi disponibilitatea aia. Că nu poți să te duci așa, că altfel pare de balamuc. Și am senzația că lumea nu mai e dispusă să mai arate, chiar dacă e disponibilă. Deci de aici greul trebii. Dar n-aș exclude, m-aș vedea.”

Preferă să se adapteze la „artificial”, cum spune ea. Nu insistă să rămână la metodele clasice de a cunoaște oamenii, mai ales că a observat că dinamica societății s-a schimbat. „Parcă e o barieră, ceva artificial de la început. Când întâlnești în lumea reală pe cineva sunt șanse mult mai mari să iasă ceva bun decât atunci când începi cu swipe-uri, cu texte de ChatGPT. E prea mult neuman pus la bătaie, dar asta e.”

Like, swipe right, ghosting. „Era ceva tabu pentru mine”

Claudia a citit în urmă cu trei ani un articol în presă despre experiența pe Bumble a unei femei dintr-o generație mai tânără ca ea. „M-a ispitit pentru că a povestit amuzanto-realist și nu lipsit de perspectivă cum e să întâlnești pe cineva pe internet”. Admite că „m-a făcut să-mi fac aproape instant un cont.” Prima dată, mai mult din curiozitate. 

Și-a creat singură profilul, deși avea emoții mari. Prima ei frământare era că nu știa ce ar trebui să conțină concret un profil de dating online. „Sunt destul de atehnică, deci mi-a fost greu, dar am dibuit-o eu”, spune. Ca să prindă mai mult curaj, își reamintea că „n-am ce naiba să fac acolo atât de greșit și dacă nu e bine, asta e, nu se întâmplă nimic.”

foto: ID 357038683 | Online Dating © Yuri Arcurs | Dreamstime.com

Au ajutat-o și sfaturile tinerilor din jurul ei cu care a mai stat de vorbă. I-au explicat ce înseamnă swipe left, right, conceptul de ghosting și boostul de vizibilitate. Le-a înțeles repede. Dar ideea de a aborda un necunoscut era ceva ciudat. Puținele etichete din profil spuneau prea puțin despre omul care îi apărea pe ecran. 

„Era ceva tabu pentru mine. Numai ideea să mă înscriu mi se părea înfiorătoare, mi se părea că, vai, cum să fac eu așa ceva, că nu știu nimic despre omul ăla care îmi apare, cum să îndrăznesc să fac asta?”

Mărturia unei supraviețuitoare a violenței psihologice: „Preferam să mă bată, era mult mai ușor de explicat”

29 de ani a durat căsnicia Gabrielei cu un bărbat care exercita asupra ei acte de violență psihologică, din cauza cărora devenise „o arătare de om” într-un corp care simțea că nu-i mai aparține.

„Ești epuizată pentru că așa trebuie să fie o femeie”. Cum arată violența psihologică într-o societate care o ignoră

Controlul, jignirile, gaslighting-ul, șantajul, amenințările, intimidarea, umilirea, izolarea, hărțuirea, lipsirea de libertate, toate sunt forme pe care le poate lua violența psihologică.

Râde la amintirea asta. „Niște tâmpenii. Am fost de o prostie rară”, adaugă. „ E o prostie să nu încerci, chiar și ce crezi că nu ți se potrivește. Nu poți să știi niciodată”, îmi explică părintește. Acum regretă că a avut rezerve. „Îmi reproșez că n-am facut-o mai demult.”

„Frivolă și cuminte”

În descrierea profilului de pe aplicația de dating, Claudia și-a trecut „frivolă și cuminte”. Spune că e adepta prezentărilor scurte. „Mi se pare aiurea să scrii foarte mult despre tine la descriere. Ceva mai succint dă mai bine”, spune.

Așa crede că a stârnit atenția mai multor bărbați. „Sunt întrebată deseori cum adică frivolă și cuminte.” Iar răspunsul ei vine mereu în aceeași notă. Nu îi place să explice. „Dacă nu știi, atunci lasă-mă în pace, că nici eu nu prea știu ce am vrut să spun - și totuși, știu ce am vrut să spun”, îmi explică. 

Îi place antiteza dintre cele două adjective, doar unul nu ar defini-o complet. Simt în tonul ei o doză de mândrie.

Și-a adăugat doar două fotografii: un instantaneu și o poză „dintr-o gamă diferită”, mai misterioasă, ambele făcute de o prietenă. „Mi-a zis cineva că pare că sunt două Claudii diferite, în pozele astea. Poate că, fără să-mi dau seama, tocmai asta am vrut. Nu m-a preocupat deloc să ajustez”. E senină și plină de viață. Râde cu poftă de propriile fâstâceli atunci când îmi explică cum și-a creat profilul.

După ce și-a creat contul, a primit adunate sute de match-uri, care apoi, treptat, s-au rărit. „Am crezut că e paradisul pe pământ”, spune femeia. „Frapant de multe pentru câte match-uri mă așteptam să primesc, dar asta nu înseamnă aproape nimic în viața reală, nu am avut prea multe rezultate.”

De obicei, la prima întâlnire e invitată să bea o cafea, dar rareori a fost o experiență plăcută și pentru ea. „Am constatat că domnii de vârsta mea vorbesc foarte mult.” O pune pe seama lipsei de maniere. „Probabil din nevoia de a plăcea sau sunt unii complet nevorbiți. Practic nu-și dau seama, dar e o lipsă de politețe până la urmă, ca să nu mai zic că te și obosește.”

În general, a ieșit la întâlniri numai cu bărbați între 45 și 55 de ani, dar vârsta nu a fost un criteriu pe care l-a avut în vedere. Se consideră deschisă să experimenteze. „Sunt destul de conservatoare și m-aș simți mai confortabil să fie apropiat de vârsta mea, dar dacă nu e, și celelalte criterii sunt ok, nu am niciun fel de problemă.”

Criteriile la care se referă  sunt „inteligența, bunătatea, blândețea, care mi se par calități neprețuite. De asemenea, să aibă caracter și ceva nedefinit, care nu se poate spune, dar nu pentru că nu ai vrea”. Nu crede că cere mult, dar de multe ori, nici nu are loc să spună ce își dorește la o întâlnire, că e întreruptă sau nici nu i se cere părerea. 

Mereu pleacă la o întâlnire cu două așteptări în minte: „O conversație sclipitoare și să nu ții neapărat să placi.”

Conversații, flori și complimente: detaliile care fac (sau distrug) o întâlnire

După ce a folosit datingul online mai bine de trei ani, Claudia a descoperit despre ea că o plictisește banalitatea, mai ales conversațiile cotidiene. „Dacă începi cu întrebările alea de cum ți-a fost ziua, deja pe mine m-ai pierdut. Dă-o naiba, că mai bine mă întrebi ce fac și tot e mai bine. Nu știu de ce, dar mă înnebunește chestia asta”. Pentru ea, e un motiv suficient de bun să nu iasă la o a doua întâlnire. 

ID 171199250 | Bumble © Boumenjapet | Dreamstime.com

E atentă și la felul în care i se oferă flori. Ține foarte mult la gesturi, inflexiuni ale vocii și cuvinte, pe care le analizează cu atenție, chiar și la câteva ore după ce s-a terminat întâlnirea. Iar complimentele directe nu-i plac deloc. „Le prefer pe alea subînțelese. Sunt și eu mare figură”, spune jovial. 

Dilemele dating-ului modern: diversitate sau exclusivitate

Discuția ne aduce la prieteniile dintre un bărbat și o femeie, în general. „Tu crezi că poate exista o prietenie între un bărbat și o femeie?”, mă întreabă. O macină întrebarea asta în ultima vreme și, bazat pe propria experiență din ultimul timp, are ipoteza că bărbații nu mai caută o relație amoroasă. 

„Chiar dacă se leagă ceva, nu durează. Trei luni pare să fie o limită de timp în care nu se mai depune efort.” O întristează. „Doar câte o relație de prietenie să zicem că s-ar fi concretizat. Nu știu cum poate să fie o relație de prietenie între un bărbat și o femeie”, spune Claudia. Crede că menirea bărbaților și a femeilor e de fapt, să aibă relații amoroase. 

Dar aplicațiile de dating nu par să încurajeze angajamentul, în viziunea Claudiei. „Ai senzația că există tot timpul cineva mai bun. E o senzație falsă că există o diversitate, care de fapt e limitantă.” Și îmi explică și de ce. 

„Diversitatea nu e neapărat bună. Pentru că te îndeamnă să renunți la ce ai, să cauți și să tot cauți. Și niciodată nu ești mulțumit.” A simțit că asta e atitudinea bărbaților cu care a mai vorbit, care nu par să își asume o relație, chiar dacă o vor. „Mi se pare nu te mai prea bați pentru ce-ți dorești. Și nici nu ești foarte neliniștit dacă nu iese. Că întotdeauna o să existe și a doua variantă, a treia și o infinitate de variante”. 

E resemnată. I se pare foarte greu să-și mai găsească un partener, dar afirmă că parțial e și vina ei. „Îmi plac personalitățile fragile, cum sunt și eu de astfel”. Dar și oamenii înclinați să filozofeze, cu puține certitudini. „Îmi plac frământații, adică oamenii care își pun problema față de anumite lucruri, care nu sunt simpli, care nu știu mare lucru despre ei, care sunt vulnerabili ca și mine”. Dezavantajul, în opinia Claudiei, e că după 50 de ani, oamenii au un trecut  „complicat” de gestionat. 

„Oamenii au atâtea chestii în spate. Pe măsură ce trece vremea, se zice că ești mai înțelept, dar mi se pare că, de fapt, te sensibilizezi mult și, pe de o parte e bine, pe de alta, dăunează. Ai mai multe frici. Faci tot timpul comparații, care nu-s întotdeauna cele mai bune. Nu ești un spirit liber, pentru că ești mereu prins de experiențe trecute sau imaginare”, explică. 

O vreme a încercat să iasă mai des în oraș, ca să-și crească șansele să cunoască pe cineva în viața reală. Se duce la lansări de cărți, își dă întâlnire într-o cafenea cu o prietenă și nu refuză invitațiile la diverse evenimente, zile de naștere sau sărbători, dar „cercul e închis. Nu am alte ocazii.”

În situația Claudiei se regăsesc mai mulți oameni din România, care ar vrea să iasă la întâlniri, dar nu o fac din teama că „vremea lor a trecut” sau că nu știu de unde să înceapă. 

Strategia Claudiei când e cu moralul la pământ este să se aranjeze și să savureze un croissant cu o cafea. „Ador cafenelele frumoase și sunt într-o continuă descoperire a lor. Îmi place să beau cafea cu croissant, mi se pare culmea deliciului. Și dacă am și o companie într-o prietenă, nu neapărat un cavaler, poate să facă ziua bună. Adică nu-mi trebuie mult.”

„Nu mai sunt așa dornică să dau rapid etichete”

Avântul de aprecieri online a făcut-o să fie „naivă”cu așteptările pe care le are, crede. De exemplu, se aștepta ca la atenția pe care o primește va fi ușor să găsească pe cineva. „Apoi am început să mă dumiresc”, afirmă. 

„E o stereotipie după care nu prea mă omor, dar probabil că așa trebuie să funcționeze lucrurile.” Acum s-a mai relaxat în felul în care folosește aplicația. 

Recunoaște că au fost momente în care Bumble-ul i-a creat dependență și scenarii imaginare. Urmărea în mai multe momente ale zilei, uneori zeci de minute, alteori ore, cine i-a dat match și derula compulsiv printre profilurile care-i apăreau. Cred că e un risc pe care îl accepți când te înscrii în aplicație. „E o dependență la fel ca toate celelalte. Trebuie să te ții tare, să nu mai intri și să nu mai ai așteptări. Uneori îmi iese, alteori nu.”

Speranța unui partener i-a alimentat dependența Claudiei. „Când ești dezamăgit și nu mai crezi în nimic și vrei să renunți la aplicație, atunci se mai ivește un mic fir de speranță.”

„Acum mă descurc mult mai bine pe platformă”. Nu mai are așteptări ridicate. Din contră, după ce a avut o perioadă în care ieșea la întâlniri aproape o dată pe săptămână, acum își dorește să ofere bărbatului cu care vorbește „exclusivitate”. În sensul ca nu mai iese la întâlniri, dar continuă să poarte conversații amicale. 

Nu e prima oară când Claudia se lansează în discuții și unde nu vede neapărat premisele unei relații. Îi place să vadă ce-i mai preocupă pe alți oameni și ce curiozități au. „Ce, dacă ai peste 50 de ani nu mai trebuie să fii dornic de cunoaștere sau cum?”, se întreabă retoric. 

„Datingul online mi-a adus o lejeritate și un oarecare fler, pe care cu siguranță nu le aveam. Și nu mai sunt așa crispată, nu mai sunt așa dornică să dau rapid etichete. Cred că ăsta e un semn bun.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€