Exclusiv. Criza migranților de la graniță, văzută de activiștii din Belarus și Polonia: „Sunt în continuare mii de migranți în Belarus și toți vor să treacă în Polonia”

Mii de oameni veniți din Orientul Mijlociu sau Africa au fost transformați în ultimele săptămâni în masă de manevră, iar criza migranților de la granița dintre Belarus și Polonia are deja nuanțe cu mult mai complicate decât valul de refugiați din 2015-2016. Activiști și jurnaliști din Polonia și Belarus explică pentru PressOne de ce. 

„Criza nu a fost rezolvată, pentru că există în continuare încercări ale unor migranți de a trece granița. Sunt în continuare mii de migranți în Belarus și toți vor să treacă în Polonia sau să ajungă în Germania și UE. Nicio estimare a numărului de migranți din Belarus nu e optimistă.”

Jurnalista bielorusă Hanna Liubakova, bursier non-resident la Atlantic Council atrage atenția, în exclusivitate pentru PressOne, că drama miilor de refugiați folosiți ca armă de șantaj de regimul de la Minsk și aliații săi de la Moscova este departe de a se fi încheiat. 

Între timp, autorităţile din Belarus au evacuat principalele tabere de migranţi de la graniţa cu Polonia. Regimul Lukașenko susține în continuare că nu a provocat sau participat la criză și că are totuși față umană, dar organizațiile neguvernamentale din țară și din Polonia vecină îl contrazic. Alte voci susțin că ar fi primul pas al detensionării relațiilor dintre Polonia, Belarus și Uniunea Europeană. Nu și Hanna Liubakova, care e de părere că Aleksandr Lukașenko nu ar face altceva decât să-și schimbe tactica. 

„El a văzut că strategia nu funcționează și tocmai de aceea a fost de acord să mai reducă din presiune. La sfârșitul zilei, migranții sunt tot în Belarus, nu-i așa? Așa că Lukașenko a creat inclusiv o criză pentru propria-i țară. Lukașenko a văzut și că nu poate obliga Uniunea Europeană să-l trateze ca pe un partener egal. Nu a câștigat recunoașterea pe care o urmărea și singurul lucru cert pe care l-a constatat este scenariul unor posibile noi sancțiuni europene.”

Lukașenko, un președinte urât. Cum încearcă regimul politic din Belarus să șantajeze Europa: „În primul rând a fost o răzbunare pentru sancțiunile primite”

400 dintre migranți ar fi fost chiar repatriați, susține regimul de la Minsk. Iar președintele Lukașenko adaugă că însăși Angela Merkel i-ar fi promis că va pleda în fața Uniunii Europene pentru formarea unui coridor umanitar. 

Până atunci, drama oamenilor este departe de a se fi încheiat: și guvernul polonez susține opusul, respectiv că Lukașenko a schimbat doar tactica, și că, de fapt, direcționează grupuri mai mici de migranți către puncte diferite ale frontierei Uniunii.  

„Practic a pus în aplicare amenințările făcute până acum. Apoi asistăm la o încercare evidentă de a forța Uniunea Europeană să dialogheze sau să negocieze cu el. Are o nevoie disperată de a fi legitimat și amplifică această criză, pentru ca Europa să vadă în el singura soluție. La fel de evidentă e încercarea lui de a distrage atenția de la ce se întâmplă în Belarus, din punctul de vedere al respectării drepturilor fundamentale. Acum întreaga atenție e îndreptată spre criza de la frontiere și nu asupra celor aproape 900 de prizonieri politici, de exemplu, a torturilor sau încălcărilor sistematice ale drepturilor cetățenilor din Belarus”, își continuă analiza Hanna Liubakova.

Jurnalista disidentă crede că Lukașenko ar fi încercat inclusiv să distragă atenția propriilor cetățeni de la dezastrul intern, din țară, provocat de pandemia de Covid-19, dar și de lipsa libertăților. 

„Oamenii trăiesc într-o adevărată teroare”, spune Hanna Liubakova.  

Și alți activiști cred că această criză este încă departe de final. „E doar un spectacol pentru media”, afirmă, pentru PressOne, activista poloneză Agata Katarzyna Kluczewska, președinta fundației Wolno Nam.

„Voluntarii care lucrează în pădure spun că încă sunt oameni acolo. Doar o parte din ei au fost mutați în depozit, ceilalți credem că au fost mutați în alte puncte ale frontierei.”

Agata susține că doar duminică seara au reapărut 200 de oameni care au încercat să forțeze frontiera. 

„Lukașenko a văzut într-un târziu cât de gravă e situația și, după convorbirile cu Angela Merkel, a fost de acord să mai detensioneze criza din ultimele săptămâni. Dar tot ce a făcut a fost să mai reducă un pic din amploarea unei situații deja extrem de grave”, revine Hanna Liubakova.

Ce se întâmplă de fapt la granița dintre Polonia și Belarus? 

„Să nu uităm că sunt foarte, foarte furioși. Foarte înfometați. Și că nu au nimic de pierdut”, spune pentru PressOne activista poloneză Agata Katarzyna Kluczewska, președinta fundației Wolno Nam, un ONG care activează în acest moment la graniță.

Wolno Nam, împreună cu alte organizații – precum Grupa Granica – se străduiesc să le pună la dispoziție oamenilor blocați la frontieră sau pe traseu haine călduroase, mâncare și alte lucruri necesare pentru a supraviețui iernii nord-europene, deși nu au acces în zona de excluziune aflată în pădurea poloneză de la granița cu Belarusul. 

Nimeni, cu excepția populației rezidente, nu are acces acolo. Nici presa, nici organizațiile umanitare. De altfel, presa internațională a relatat pe larg în ultimele săptămâni despre răspunsul Uniunii Europene la crizele provocate de migrațiile în masă din ultimul deceniu.

UE, scrie New York Times, a răspuns migranților ajunși pe continent din țări sărace și decimate de conflicte, prin ziduri la granițe, măsuri polițienești sau înțelegeri cu state terțe, de teama efectelor politice. 

„Dar înțelegerea a fost înșelătoare. Arătând panica și haosul pe care îl produce posibilitatea intrării migranților pe pământ comunitar, Uniunea Europeană a oferit statelor autoritariene o hartă spre șantaj”, concluzionau jurnaliștii americani, la doar două zile după ce Polonia folosea tunurile de apă pentru a-i îndepărta pe migranții care încercau să treacă granița din Belarus, după săptămâni (sau chiar luni) întregi în care dormiseră împreună cu familiile lor în pădure, în frig, blocați între două lumi.  

Captivi în no man’s land, oamenii dorm în pădure, la temperaturi de sub zero grade, victime a ceea ce unele voci numesc deja „o catastrofă umanitară”. 

În zona de frontieră cu Belarus, guvernul polonez a instaurat stare de urgență, ceea ce a dat naștere unei așa-numite „zone de excluziune”, în care ONG-urile umanitare și presa nu pot intra. În practică, în zonă nu poate intra nimeni, cu excepția oamenilor care locuiesc acolo cu acte. 

Din acest motiv, semnalele pe care presa le primește sunt amestecate. Filmulețe și fotografii trimise pe Whatsapp de localnici și migranți. Mărturii diverse și povești contradictorii. 

„La un moment dat, am primit informații despre un băiat kurd din Irak, de 14 ani, care ar fi murit de hipotermie. Apoi, paznicul belarus cu care ținem legătura anonim ne-a spus că băiatul ar fi fost dus, de fapt, la spital, fapt mai târziu confirmat de ceilalți refugiați”, spune pentru PressOne jurnalista Karolina Zbytniewska, redactor șef la Euractiv Polonia.

Mai mult decât atât, nimeni nu știe exact despre câți oameni e vorba. Conform cifrelor oficiale, la graniță ar fi fost în jur de 3-4 mii de persoane. Activiștii vorbesc de peste cinci mii, mai ales că au fost zile când în zonă soseau și 600 de nou-veniți. Ce știm însă cu siguranță? 

Că „situația acestor oameni este catastrofică”, răspunde Karolina Zbytniewska. 

Criza migranților, văzută din Polonia: „Nimeni nu neagă că pentru autorități și soldații polonezi umanitarianismul nu este o prioritate”

În ultimele săptămâni s-au intensificat contactele diplomatice cu Minsk-ul, în principal la inițiativa cancelarului german Angela Merkel. Până la golirea taberelor de la frontieră și mutarea migranților la centre speciale, strategia președintelui Lukașenko a fost să împingă oamenii către Polonia. 

S-a discutat intens despre camionete și autobuze care veneau dinspre Minsk, iar Lukașenko a recunoscut că autoritățile bieloruse îi ajută pe oameni să traverseze frontiera, deși neagă în continuare că i-a invitat în țară, prezentându-se ca pe o potențială poartă spre Europa sau dând vize pe bandă rulantă prin agențiile de turism. „Suntem slavi. Avem inimă. Trupele noastre știu că migranții merg în Germania. E posibil ca cineva să-i fi ajutat. Dar nu i-am invitat eu aici”, declara Lukașenko săptămâna trecută. 

„Există găuri în garduri, înspre granița poloneză. Imigranții care au ajuns acolo au descoperit că în garduri există găuri tăiate profesional, ca să îi ajute să treacă mai ușor. Avem informații despre doi migranți din Mali, care au ajuns la granița cu Belarus din Moscova. Unul dintre ei a spus că a plătit 2.000 de dolari ca să ajungă în Belarus, după ce a trăit trei ani în Moscova, și că acum vrea să ajungă în Franța. Ei se așteaptă ca la graniță să li se deschidă porțile Europei”, susține Karolina Zbytniewska.

În același timp, însă Lukașenko se plânge că autoritățile poloneze eșuează în a acorda ajutor. „Comentariile lui Lukașenko pot fi interpretate ca o încercare de discreditare a autorităților poloneze, pentru a arăta că ele nu respectă drepturile omului”, explică Zbytniewska. „Nimeni nu neagă, însă, că pentru autorități și soldații polonezi umanitarianismul nu este în niciun caz o prioritate. Refugiații sunt victime ale acestei situații.”

Agata Katarzyna Kluczewska, activistă și președinte al organizației non-guvernamentale Wolno Nam, povestește pentru PressOne că singurii care îi pot ajuta pe oamenii blocați în pădure sunt voluntari dintre localnicii zonei de excluziune, care preiau pachetele de mâncare, haine și alte obiecte necesare de la ONG-urile aflate la marginea zonei și le distribuie în pădure. După două săptămâni petrecute la graniță, Agata vorbește despre deziluziile lungului drum către o țară care nu-i dorește: 

„Mulți dintre migranți au bani doar pentru un bilet spre Belarus, nu mai au bani de altă mașină înspre Germania. Uneori sunt aduși cu camionetele la graniță și împinși prin gard.“

“Și mulți cred, când au ajuns la frontiera cu Belarus, că au ajuns la frontiera cu Germania. Au auzit că Lukașenko o să îi aducă până la granița Europei și că de acolo mai au de mers doar câțiva kilometri. Odată ce realizează că sunt în Polonia și că mai sunt 600 de km până în Germania, sunt pierduți. Își pierd complet speranța. Tot ce știu e că nu mai au nimic și că trebuie să mai meargă 600 de kilometri înspre o țară care nu-i vrea. Și pot fi trimiși înapoi în Belarus oricând. Și atunci renunță să mai lupte. Stau în pădure și nu mai fac nimic, pentru că nu știu ce ar mai fi de făcut. Se simt blocați.”

Majoritatea migranților, precizează ea, sunt din Irak și Afghanistan, Eritrea, Congo sau Yemen. 

Ca să poată fi găsiți, oamenii le trimit activiștilor locația lor pe Whatsapp, spun câți sunt în grupul respectiv și de ce au nevoie. Printre ei se află multe femei însărcinate, spune Agata pentru PressOne, pentru că multe din ele au vrut să-și nască copiii în Europa.

Accesul la ajutor medical este însă limitat, după cum au demonstrat și informațiile potrivit cărora nenumărați oameni s-au îmbolnăvit în pădure sau au fost afectați de hipotermie, un bebeluș a murit și una din femei a pierdut sarcina. „Dacă se întâmplă ceva”, spune Agata, „și cineva sună cineva la ambulanță, de multe ori prima întrebare e dacă oamenii sunt legal acolo. Uneori, dispecerii refuză să trimită ambulanța dacă aud că oamenii sunt migranți ilegali și le spun voluntarilor să sune la poliția de frontieră înainte de orice.” 

Polarizarea opiniei publice cu privire la migrație, atât de puternică în ultimii ani în toată Europa, se reflectă și la nivel local, în acest colț al Poloniei, printr-un clivaj între localnicii din zona de excluziune, dar și din vecinătatea ei, cu privire la cum ar trebui abordată criza umanitară a migranților blocați între granițe. 

„O femeie [din zona de excluziune, n.red.] mi-a spus că și-ar lăsa ușa deschisă la casă pentru oamenii care au nevoie, pentru că ea nu locuiește acolo, dar îi e frică să nu afle vecinii că face asta. Societatea e foarte divizată”, povestește pentru PressOne activista poloneză Agata Kluczewska. 

Cum se vede criza umanitară din Minsk: „Unii belaruși nu înțeleg de ce străinii nu pot pur și simplu aplica pentru vize ca să ajungă în Europa”

Alena Chekhovich are 30 de ani și este activistă în Belarus, în cadrul organizației Human Constanta, a cărei activitate a fost limitată în iulie, în acest an, de Lukașenko, ca parte a represiunii împotriva societății civile din Belarus. 

Chiar și din această poziție, Human Constanta încearcă să organizeze campanii internaționale de advocacy pentru a influența atitudinea față de refugiații blocați în Belarus, să coopereze cu alte ONG-uri europene și să ofere consultanță legală migranților. 

Alena povestește pentru PressOne că situația este departe de a se încheia, pentru că sunt încă foarte mulți oameni în Minsk – în hosteluri, care și pe străzi – dar și, foarte posibil, în alte orașe din Belarus. 

„Din ce știm, sunt două categorii de migranți. Cei care merg înspre graniță pe cont propriu, cu taxiuri, și alții care merg cu ajutorul unor facilitatori de migrație ilegală”, spune Alena. 

Până pe 8 noiembrie, când un grup mare de refugiați a ajuns la granița cu Polonia, nu existau organizații care să se ocupe de ei în Belarus. Erau nevoiți să se descurce singuri. Acum, Crucea Roșie din Belarus și alte grupuri independente de activiști acordă ajutor umanitar oamenilor blocați în Minsk. 

„Atitudinea belarușilor față de subiect e destul de variată, dar nu am auzit de conflicte între localnici și migranți. Unii belaruși nu înțeleg de ce străinii nu pot pur și simplu aplica pentru vize ca să ajungă în Europa și preferă calea asta atât de dificilă. În plus, e importantă și influența mass-media, pentru că că este folosită o retorică negativă cu privire la migrație, iar asta le înrăutățește imaginea.”

Alena Chekhovich mai spune pentru PressOne că nu consideră că măsurile luate de UE sunt suficiente. „Mai multe sancțiuni nu-l vor opri pe Lukașenko. Cred că scopul lui a fost acela de a atrage atenția UE și speră că, aflată sub presiune, UE va începe să negocieze.”

Confruntați cu închiderea granițelor poloneze, o parte din migranții care nu apucaseră să traverseze frontiera belarusă au decis să se întoarcă acasă, mai spune Chekhovich. 

„Există unele opțiuni – unii dintre ei pot aplica prin OIM din Minsk, care au un program de repatriere voluntară, și îi ajută cu biletele și alte formalități, alții aplică direct prin ambasadele din țările de origine. UNHCR ajută, de asemenea, migranții care au decis să aplice pentru azil în Belarus. Dar nu există prea multe opțiuni de ajutor pentru oamenii care sunt blocați în Minsk (și, probabil, alte orașe), și vor să treacă frontiera cu Polonia și Lituania.”

Matrioska. Criza crizelor și implicațiile în interiorul UE:  „Ne prefacem că suntem independenți, că nu avem nevoie de suport din partea Frontex”

„Criza asta are multiple aspecte”, e de părere jurnalista Karolina Zbytniewska, de la Euractiv Polonia. „Unul dintre ele este granița cu Belarus și criza umanitară de acolo. Al doilea este conflictul geopolitic dintre Polonia și Belarus. Apoi cel dintre Polonia și Rusia și între Rusia și Uniunea Europeană și NATO. Și toate acestea în contextul sancțiunilor europene”, adaugă ea, referindu-se la sancțiunile aplicate de Uniunea Europeană Belarusului, după deturnarea zborului Ryan Air la Minsk, în urma căreia jurnalistul Roman Protasevich a fost arestat. 

Însă până acum răspunsul Uniunii Europene a fost aplicarea a și mai multe sancțiuni, la începutul săptămânii trecute.  

„Apoi avem refuzul Poloniei de a coopera cu Frontex, pentru că există o răceală între Polonia și Bruxelles, iar Frontex e agenție a Uniunii Europene. Ne prefacem că suntem independenți, că nu avem nevoie de suport din partea Frontex”, adaugă Karolina Zbytniewska. „Răceala” se referă la confruntările dintre Uniunea Europeană și guvernul polonez, cu privire la aplicarea legislației europene. 

Ultimul episod al acestei dispute a avut loc chiar luna trecută, când Tribunalul Constituțional polonez a invalidat două prevederi ale Tratatului European, motivând o incompatibilitate constituțională, ceea ce, conform unei analize Balkan Insight, înseamnă că în acest moment Polonia poate alege ce prevederi ale legislației europene vrea să aplice și ce nu. 

Însă majoritatea analizelor cu privire la criza de la frontiera belaruso-polonă s-au concentrat, în mare parte, pe așa-numitul „război hibrid” din partea Belarusului, după ce Lukașenko a fost acuzat nu doar că permite migranților să traverseze Belarusul în drumul lor către Uniunea Europeană, ci că îi împinge în mod activ în acest sens. 

Multe voci – printre care și ministrul de Externe al Lituaniei, ​​Gabrielius Landsbergis – susțin că e vorba, de fapt, de un război hibrid chiar cu Rusia, deși momentan Kremlinul neagă aceste acuzații. Că totul e o provocare a lui Putin înspre Polonia și Uniunea Europeană. 

„Dar Polonia nu e doar frontiera cu UE, e și frontiera NATO”, adaugă Karolina Zbytniewska, „iar noi nu vrem să folosim Frontex. Prim-ministrul și autoritățile îi discreditează în mod public valoarea, se întreabă la ce ne-ar folosi 100 de oameni, când noi avem 20 de mii de paznici de frontieră. Păi schimbarea ar ține de solidaritate și de cooperare, pentru că dacă se întâmplă ceva la graniță, nu sunt doar paznicii polonezi atacați, e și Uniunea Europeană, ceea ce ne-ar da posibilitatea de a face mai mulți pași împotriva a ceea ce se întâmplă, poate chiar împotriva lui Putin.” 

Situația e complicată însă și mai tare și de alte aspecte. Spre exemplu, e neclar în acest moment dacă există vreo legătură între criza de la granița dintre Polonia și Belarus și faptul că Rusia a comasat în jur de 92 de mii de soldați în puncte cheie de la frontiera cu Ucraina și, conform șefului Agenției de Informații pentru Apărate a Ucrainei, s-ar pregăti de un atac în câteva luni. 

În acest context, e de asemenea neclară și importanța proiectului Nord Stream 2, conducta care ar trebui, teoretic, să livreze gaz Europei fără a mai trece prin Ucraina sau Belarus, proiect aflat aproape de final, dar a cărei certificare însă, a fost suspendată zilele trecute din motive tehnice. Suspendare care a bucurat cu siguranță Statele Unite, ce susțin abandonarea acestui proiect, care ar întări relația Germaniei cu Rusia. Și toate acestea în timp ce Lukașenko amenință că lasă Europa fără gaz, dacă sancțiunile asupra Belarusului nu sunt ridicate. 

Refuzul Poloniei de a apela la Frontex a deschis în schimb discuții despre aplicarea Articolului 4 din Tratatul de Cooperare Nord-Atlantic, după cum declara săptămâna trecută premierul polonez Mateusz Morawiecki. În baza Articolului 4, un aliat poate cere consultări cu celelalte state membre dacă, în opinia lui, integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea îi sunt ameninţate. Ceea ce dă o turnură militară situației: „Dacă s-ar activa Articolul 4 din tratat, ar însemna că și Rusia ar putea să își trimită soldați în sprijinul Belarusului. Ar fi un act de agresiune către Belarus”, explică Karolina Zbytniewska.  

„Propaganda rusă e foarte vocală cu privire la ceea ce se întâmplă acum”, mai spune ea.

„Putin e portretizat ca un lider puternic, bun, care oferă sprijin fraților din Belarus. Practic, orice mișcare mai agresivă a Poloniei îi poate da un motiv să trimită soldați în sprijinul bieților bieloruși.”  

În același timp, însă situația are și un substrat financiar. „Putin încearcă să pună presiune pe UE pentru a oferi mai mult sprijin financiar Belarusului, pentru a lupta împotriva fluxului de migranți. Aici situația e comparabilă cu cea a graniței cu Turcia, din perioada 2015-2016, când UE a pus la dispoziție peste 7 miliarde de euro Turciei pentru a face față crizei”, explică Zbytniewska.  

Comisia Europeană propune, la acest moment, peste 25 de milioane de euro pentru protecția frontierelor. „Ursula Von Der Leyen e îngrijorată, pentru că nu vrea ca acești bani să se ducă pe construcția unui zid la granița poloneză. Dar Charles Michel, președintele Consiliului European, care a vizitat recent Polonia, pe de altă parte, susține că aceasta ar putea fi o posibilitate”, mai adaugă jurnalista, referindu-se la afirmațiile acestuia cu privire la clarificarea „infrastructurii fizice” a granițelor Uniunii Europene. 

„Agenda radicală influențează în mod decisiv politicile poloneze, ceea ce este trist, dar adevărat”

Refuzul Poloniei de a oferi ajutor umanitar migranților blocați de săptămâni întregi în frig, la un loc cu aplicarea tehnicilor de push-back (împingerea migranților înapoi peste graniță, fără a le oferi oportunitatea de a aplica pentru azil), încalcă legile internaționale – Regulamentul de la Dublin, Convenția de la Geneva și Convenția Europeană a Drepturilor Omului – și este unul dintre cele mai șocante aspecte ale acestei crize.

„Agenda radicală poloneză influențează în această perioadă în mod decisiv politicile poloneze, ceea ce este trist, dar adevărat”, contextualizează Zbytniewska. 

Iar politicile încurajează și radicalizarea societății. Cu zece zile în urmă, în timpul unui marș de ziua independenței, protestatarii polonezi au ars fotografia lui Donald Tusk – liderul partidului de opoziție Coaliția Civică – steagul german și nenumărate lozinci naționaliste fasciste au fost promovate de cei mai radicali participanți la protest. 

Dr. Natasza Styczyńska, de la Institutul pentru Studii Europene din cadrul Universității Jagiellone din Cracovia, explică pentru PressOne că există și alte diferențe între ceea ce se întâmplă acum la granița dintre Polonia și Belarus și criza migranților din 2015-2016. 

„Din punct de vedere al percepției sociale, situația e oarecum asemănătoare. Oamenii fie își deschideau ușile refugiaților și fluturau bannere cu «bine ați venit», fie organizau proteste împotriva lor. Iar societatea poloneză nu e chiar diferită față de atunci. Dar prima diferență semnificativă este faptul că acum nu avem niciun fel de informații de la fața locului”, spune dr. Styczyńska, referindu-se la starea de urgență, care a transformat granița belaruso-polonă într-o „zonă de excluziune”, ceea ce crește potențialul pentru dezinformare și propagandă. 

„O altă diferență la care mă pot gândi este că guvernul polonez nu e atât de aspru condamnat de instituțiile europene și din ce percep din presă nimeni din Comisie nu a condamnat în mod explicit această situație, ceea ce este complet diferit față de cum era în 2015. În 2015, țările europene erau foarte primitoare. Acum par că se bucură că aceste lucruri se întâmplă la granița poloneză și că nu trebuie să își bată capul cu ele”, mai observă dr. Styczyńska. 

Cu câteva zile în urmă, Germania a anunțat că ar putea impune din nou controale la granița dintre Polonia și Germania, pentru a stopa migrația ilegală. 

„De asemenea, de data asta sunt mai multe părți implicate. Avem implicarea rusească, via Minsk. Oamenii nu vin pe jos în Belarus, vin cu avionul și sunt încurajați de autoritățile din Belarus. Și ce e cu adevărat înspăimântător pentru mine este că guvernul polonez a decis să nu le permită acestor oameni să aplice pentru azil. Și să facă pushback, care e împotriva legilor internaționale. Oamenii ăștia sunt acum un instrument politic folosit de regimul din Belarus, dar și de guvernul polonez. Aia e tragedia. Și cel mai rău e că nici măcar nu au posibilitatea de a explica cine sunt și de ce fug”, mai spune dr. Natasza Styczyńska. 

Polonia e guvernată de o coaliție de guvernământ, Dreapta Unită, încă din 2015, care a fost formată din mai multe partide. Partidul majoritar e Lege și Justiție (PiS) și  pentru un partid naționalist creștin, de extremă dreapta, refuzul de a deschide granițele pare cea mai bună metodă de a-și impune agenda politică și de a-și întări electoratul.