Două femei complet diferite se intersectează în ultima peliculă a regizoarei islandeze Isold Uggadottir

Europa cu mască umană. Lecția islandeză

După un început bun în filmul scurt, regizoarea islandeză Isold Uggadottir construiește în primul său lungmetraj, “Respiră normal”, o față sensibilă a lumii europene confruntate cu valurile de refugiați și transfugi, în povestea a două femei cu destine paralele, dar ale căror drumuri se intersectează într-un aeroport.

Lára, o islandeză care-și crește singură copilul și refuză repetat ajutorul celorlalți, se trezește la capătul bugetului și, fără un acoperiș deasupra capului, e forțată să găsească soluții de supraviețuire într-un peisaj rece și sărăcăcios.

Adja vine din Guineea și încearcă să ajungă în Canada, alături de fiica sa, însă vigilența Lárei, aflată în perioada de probă la aeroportul Keflavík, unul din punctele de tranzit spre America de Nord, o trimite direct într-un centru pentru refugiați, de la marginea orașului.

Tratamentul aplicat celor prinși de autoritățile islandeze nu e nici brutal, nici rasist, însă are aceleași date de purgatoriu birocratizat care au devenit numitorul comun al multor pelicule care tratează această problemă definitorie pentru spațiul european în ultimele decenii.

Din acest punct de vedere, decizia lui Uggadottir de a extirpa orice formă de abuz te ajută să-ți concentrezi atenția pe cele două femei care ajung să se reconecteze, chiar dacă printr-un accident ușor forțat în scenariu, și să apreciezi tratamentul minimalist pe care îl aplică pentru a găsi firescul într-o situație limită.

Cu acest gând, Islanda pe care o surprinde camera nu e nici turistică, nici mitică, nici bizară, ci doar un conglomerat de blocuri banale, ca niște ANL-uri neprietenoase de periferie, și inaccesibile pentru femeia rămasă, temporar, pe drumuri.

Centrul pentru refugiați e identic și, în afara momentului care anunță două deportări și care tulbură aparenta liniște nocturnă a locului, apare ca un spațiu puternic normalizat, în care fiecare are libertate de mișcare, deși e, de fapt, captiv.

Izolarea e amplificată și de felul în care autoarea evită excesul de cuvinte, iar astfel cele două actrițe reușesc să-și creeze forme de comunicare care se hrănesc mai degrabă din emoțiile surprinse cu precizie.

O căciulă colorată, o fotografie cu două femei, un borcan, un tatuaj și un sărut furat pe ascuns devin doar indiciile unor momente semnificative din viața celor două personaje, cărora nu e greu să le ghicești povestea, chiar dacă e doar parțial dezvoltată.

Totuși, regizoarea cedează de câteva ori tentației de a coase prea vizibil scene care fac ca ultima parte a filmului, din păcate, să nu-ți mai ofere nici un fel de surpriză. Asta nu înseamnă, totuși, că “Respiră normal” își pierde decisiv din atractivitatea pe care oricum i-o desenaseră tema și simplitatea stilului.

Pentru că, în ciuda luminii care se aprinde la capătul tunelului și a speranței în umanitatea care, totuși, învinge nedreptatea, salvarea e doar punctuală și nu oferă nici o rezolvare dramei prin care trec mii de oameni an de an.

Mai degrabă, la fel ca Eldar, inocentul băiat al Lárei care își întreabă mama de ce pisicile fără adăpost trebuie să fie închise în cuști, provoacă întrebări care se lovesc de ziduri.

Respiră normal” e distribuit de HBO.

* “Respiră normal” (2018, Islanda). Regia și scenariul: Isold Uggadottir; Imaginea: Ita Zbroniec-Zajt; Cu: Kristín Þóra Haraldsdóttir, Babetida Sadjo, Patrik Nökkvi Pétursson; Distincții: Premiul publicului la Atena; Premiul pentru regie la Sundance; Premiul criticilor la Göteborg

On/Off-screen

* După “Nori peste Sils Maria” (2014) și “Personal Shopper” (2016), Olivier Assayas revine în cinematografele românești, începând de săptămâna aceasta, cu “Vieți duble”, concurent anul trecut pentru Leul de aur la Veneția.

Cu Juliette Binoche și Guillaume Canet în rolurile principale, noua comedie romantică a regizorului francez survolează viața literară pariziană fragilizată de adaptarea la cultura digitală.

Protagoniștii fug de propriile probleme și alunecă în discuții lungi și escapade amoroase, într-o peliculă catalogată drept o subtilă parodie a vieții contemporane.

* Cu fiecare “nu se mai fac lucrurile ca pe vremea mea” ești cu un pas mai aproape de pensie. Dar pentru “Creatura” / “The Thing” (1982) lui John Carpenter parcă merită să înfrunți amenințarea cuponului, mai ales dacă te proclami fan al groazei și al SF-ului. Remake al clasiculuiThe Thing From Another World” (1951), pelicula maestrului groazei aduce un ton postmodern și puternic visceral unei povești înfiorătoare, de la marginea lumii.

Un husky siberian, hăituit de niște norvegieni cu țintă proastă, aduce într-o tabără americană o entitate extraterestră care are capacitatea de a replica ființele pe care le atacă.

Până la copia conformă, acestea trec printr-un întreg ciclu de dezgustătoare hibridizări monstruoase, tipice pentru Carpenter, dar revoluționare pentru începutul anilor 1980. “Creatura” e disponibil acum pe Netflix.

* În ciuda succesului care l-a urmărit în cei aproape 40 de ani scurși de la premieră, “Cats”/ “Pisici”, muzicalul baronului Andrew Lloyd Webber (“Jesus Christ Superstar”, “Fantoma de la operă”), nu a avut până acum o variantă cu adevărat cinematografică.

Dar totul se va rezolva în decembrie, cu Tom Hooper (“Discursul regelui”, “Daneza”) la cârmă și cu felinele desprinse din “Pisicoteca practică a lui Moș Pârșu’” (după cum frumos a tradus Florin Bican volumul lui T.S. Eliot care stă la baza textului) mulate pe o distribuție cu potențial mare de public: Judi Dench, Jennifer Hudson, Idris Elba, Ian McKellen, Taylor Swift și James Corden.

Însă cu niște contracte mari nu se face primăvară, dacă ești un convențional ca Hooper și ai reușit deja să faci “Mizerabilii” (2012) mai confuz și mai plicticos chiar și decât varianta sa scenică.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Ți-a plăcut articolul nostru?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim!

Donează