Cum poate Europa Centrală să folosească criza cărbunelui pentru a alimenta tranziția la energia verde

După invazia Rusiei în Ucraina și sancțiunile impuse asupra regimului războinic al lui Putin, fluxul majorității resurselor energetice care veneau dinspre est – gaz, petrol, cărbune și chiar uraniu pentru unele dintre centralele nucleare – a început să scadă, apoi s-a oprit.

Criza iscată de războiul Rusiei ar putea, totuși, să grăbească tranziția energetică a regiunii și să întărească independența energetică a Europei Centrale și de Est (CEE). Astăzi, cu tehnologii moderne neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon și cu finanțare din partea Uniunii Europene, independența și sustenabilitatea energetică sunt mai aproape ca oricând.

Mizele sunt ridicate, dar și câștigul poate fi pe măsură. Pe termen scurt, din cauza prețurilor extreme la combustibili regiunea riscă instabilitate politică, perpetuarea unor politici de mediu dăunătoare, accentuarea unor deficiențe democratice și chiar o deviere spre autoritanism. Totuși, pe termen lung, dacă va lua măsurile corecte, regiunea CEE își va întări de fapt democrația și va avansa mai rapid în tranziția spre energie verde.

Se pare că următorii doi ani vor fi cruciali pentru Europa – iarna asta va fi probabil prima fără gaz natural din Rusia. Federația Rusă va opri de tot sau va reduce la maximum livrările de combustibil spre UE, ca răspuns la sancțiunile vestice la adresa agresiunii sale asupra Ucrainei și va încerca să genereze tulburări sociale în societățile europene.

Aceste tulburări vor sufla în pânzele mișcărilor populiste care promit reconcilierea cu Moscova, ceea ce va reprezenta un test crucial al democrației în toate țările din Europa care sprijină Kievul.

Totuși, dacă este abordată corect, această criză poate ajuta rapid regiunea CEE să scape de dependența de cărbune și combustibili fosili și să treacă mai repede la energia verde care îi asigură independența.

O iarnă de pomină

Polonia și Germania – doi dintre cei mai mari consumatori europeni de energie – au început să reacționeze la aceste fluctuații induse politic și acum se pregătesc pentru o criză pe termen lung. Dar abordarea lor din ultimii ani este drastic diferită.

Polonia a construit un terminal pentru gaz natural lichefiat (GNL) în Świnoujście și a investit în conducte de interconectare de-a lungul granițelor sale (inclusiv cu direcție dublă pe conducta Yamal), iar acum construiește Baltic Pipe – o nouă conductă submarină capabilă să transporte până la 10 miliarde de metri cubi de combustibil pe an dinspre Norvegia, prin Danemarca.

În August, Polonia și Slovacia au terminat de construit un interconector de gaz care permite tranzitul a până la 5.7 miliarde de metri cubi de carburant dinspre sudul spre nordul continentului și 4.7 miliarde în direcția opusă.

Ideea unui proiect finanțat din surse ale Uniunii Europene a fost să conecteze sistemele de gaz din nordul și sudul Europei, facilitând astfel folosirea resurselor importate din Marea Nordului, Caucaz și Africa de Nord și conectarea terminalelor de GNL din Polonia și Croația.

De asemenea, prim-miniștrii Poloniei și Cehiei s-au întâlnit de curând pentru a discuta reluarea cooperării pe conducta Stork II care conectează cele două țări. Aceasta ar ajuta Praga să-și diversifice sursele și să aibă acces la gazul lichefiat importat prin Świnoujście.

Între timp, Germania, care a investit din greu în Energiewende – cum numesc germanii tranziția de la combustibilii fosili la energia verde – este dependentă de gazul rusesc și s-a implicat în construirea controversatei conducte Nord Stream 2. Gazul a fost folosit ca un combustibil de tranziție capabil să acopere fluctuațiile energiei eoliene și solare pe perioada tranziției. Mai mult, tehnologia de stocare a energiei este insuficientă pentru ca energia verde să acopere toată cererea.

În ciuda preocupărilor și temerilor liderilor din Europa Centrală și de Est, poziția dominantă la Berlin a fost pentru multă vreme că legăturile comerciale cu Rusia o vor civiliza și o vor determina să se integreze pieței globale. Apropierea economică de Putin din timpul lui Merkel a rezultat în profituri pentru productivitatea germană, precum și în dezvoltarea industriei de petrol și gaze a Rusiei, dar pe seama ECE, precum și a securității și integrității Ucrainei.

Deși această abordare a fost una de bună credință, a stârnit amintiri legate de cooperarea ruso-germană de după semnarea pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, când Rusia sovietică și Germania nazistă și-au împărțit regiunea între ele. Angela Merkel nu a înțeles problemele regiunii, iar Vladimir Putin a abuzat de această vulnerabilitate.

În discursul său asupra Stării Uniunii Europene, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a admis cu amărăciune că una dintre lecțiile războiului din Ucraina este că UE ar fi trebuit să asculte de cei care-l cunosc pe Putin.

„O lecție pe care o putem desprinde din acest război este aceea că ar fi trebuit să îi ascultăm pe cei care îl cunosc pe Putin. Ar fi trebuit să o ascultăm pe Anna Politkovskaya și pe toți jurnaliștii ruși care au scos la lumina zilei crimele și au plătit pentru acest lucru prețul suprem. Ar fi trebuit să îi ascultăm pe prietenii noștri din Ucraina, Moldova, Georgia și vocile din opoziție din Belarus. Ar fi trebuit să ascultăm vocile din interiorul Uniunii noastre – din Polonia, din țările baltice și din toate țările din Europa Centrală și de Est. Toate aceste voci ne spun de ani de zile că Putin nu se va opri. Și au acționat în consecință.”

„Acesta nu este doar războiul Rusiei împotriva Ucrainei, este un război îndreptat împotriva sistemelor noastre energetice, a economiei noastre, a valorilor noastre și a viitorului nostru”, a adăugat ea.

Președinta Comisiei Europene ne-a amintit și de faptul că țările baltice au scăpat de dependența de Rusia și au investit în energie regenerabilă, terminale de GNL și conducte de interconectare.

„Toate acestea au fost înfăptuite cu costuri ridicate, însă dependența de combustibilii fosili din Rusia are un preț mult mai mare. Trebuie să ne debarasăm de această dependență în întreaga Europă”, a subliniat von der Leyen. Mai mult, ea a anunțat că s-au constituit stocuri comune și că acestea au ajuns deja la 84% – mai mult decât ținta propusă

„Anul trecut, gazul rusesc reprezenta 40 % din importurile noastre de gaze. În prezent, acest procent a scăzut la 9 % pentru gazul transportat prin gazoducte”, conform președintei UE.

Unul dintre obstacolele majore în calea tranziției energetice germane a fost decizia de a elimina treptat energie nucleară din țară după dezastrul de la Fukushima. Gaura lăsată de abandonarea energiei atomice cu emisii foarte reduse de CO2 a făcut ca termocentralele pe bază de lignit să continue să funcționeze, cu daune majore asupra climei și mediului, practic sabotând succesele precedente ale Energiewende.

Conform datelor din 2022, Germania a ratat țintele de reducere a emisiilor de CO2 doi ani la rând – în 2021, emisiile de gaze cu efect de seră au crescut cu 4.5%, în principal din cauza combustibililor fosili folosiți de sectorul energetic.

Recent, cancelarul german Olaf Scholz a spus că nu exclude extinderea folosirii centralelor nucleare în contextul incertitudinilor legate de furnizarea de gaz rusesc. Dar și-a obligat în același timp guvernul să extindă capacitățile de producție eoliană și solară astfel încât să atingă ținta de 80% energie din surse alternative până în 2030.

Dilema cărbune și gaz natural vs. energie verde

Germania (locul 4), Polonia (locul 9) și Cehia (locul 19) rămân cei mai mari utilizatori de cărbune în Uniunea Europeană. Totuși, Germania s-a angajat să renunțe la cărbune până în 2038, iar guvernul ceh și-a fixat drept dată anul 2033.

Până acum, Polonia nu a menționat niciun fel de dată limită pentru folosirea cărbunelui în energie sau pentru termoficare, iar mineritul cărbunelui ca continua până în 2049, conform acordului dintre guvernul polonez și sindicate.

Germania și Polonia au trecut însă și printr-un val de modernizare termică, susținută de finanțare europeană, care le-a permis să-și crească eficiența energetică. Nu există un alt program sau rezultat similar în alte țări central și est europene.

Cu excepția statelor baltice, care au întreprins pași similari Poloniei și au investit în terminale GNL, niciuna dintre celelalte țări CEE nu a finalizat planurile de dobândire a independenței energetice și de oprire a importurilor din Rusia. Cehia, Slovacia și Ungaria rămân puternic dependente de petrolul și resursele nucleare ale Rusiei, în timp ce Polonia, care depinde puternic de importurile de gaz și cărbune, și-a diminuat puternic aceste importuri în ultimii ani.

De asemenea, orice discuție de tranziție verde a fost rapid oprită de conservatori și populiști, fiind marcată drept „nebunie venită de la Bruxelles”, care ar sprijini profiturile industriei germane.

Acum, că subiectul energiei este din nou fierbinte din cauza războiului din Ucraina, energia verde nu mai e la fel de criticată.

Mult timp, gazul natural a fost tratat de politicile europene ca o punte sau combustibil de tranziție pentru transformarea energetică planificată pentru cel puțin următorii 20 de ani. Această decizie a fost considerată un eșec încă de la început de către ecologiști și activiștii de mediu, din cauza faptului că este un combustibil fosil cu puternice emisii de CO2, fără potențial de neutralitate climatică. Aceiași activiști au acuzat faptul că folosirea gazului riscă promovarea în continuare a unor sisteme de energie învechite.

Opiniile critice ale politicienilor din țările CEE n-au fost ascultate nici în privința faptului că importurile de combustibili fosili din Rusia hrănesc o țară războinică și autoritară, care-și va putea folosi într-o bună zi resursele împotriva noastră – adică exact ce s-a întâmplat pe 24 februarie.

Criza e rea pentru mediu, dar bună pentru tranziție

Olivia Lazard, de la Carnegie Europe, afirma în aprilie, într-o discuție asupra stării sectorului energetic al țărilor CEE, că agresiunea Rusiei asupra Ucrainei a devenit o oportunitate pentru Uniunea Europeană de a promova regenerabilele. Dar criza de materii prime, în special de materiale critice, a expus dependența Europei de China. Din acest motiv, sublinia ea, Uniunea Europeană are posibilități foarte limitate de acțiune și trebuie neapărat să-și reorganizeze rapid lanțurile de aprovizionare.

Una dintre aceste oportunități a fost dată de acordurile comerciale noi sau reînnoite cu Statele Unite, Canada și alți parteneri, privind importurile și investițiile în capacități de GNL, a mai spus Lazard.

Dar, așa cum a recunoscut cu aceeași ocazie, regula de respectare a unei încălziri maxime de 1.5 grade Celsius, conform acordului de la Paris din 2015, ar putea deveni deja de neatins, pe măsură ce tot mai multe țări își reactivează centralele pe cărbune.

Importurile de GNL, la rândul lor, sunt chiar mai poluante în privința CO2 decât gazul natural importat prin conducte, astfel încât impactul asupra mediului este mai mare, iar țintele acordului de la Paris devin și mai îndepărtate.

Prăpastia dintre angajamentele luate de țări și emisiile lor reale deja crescuse în ultimi ani, iar acum există temeri că aceasta se va adânci în mod catastrofal, către o criză climatică.

Există însă reacții și în acest sens. Conservatorii polonezi, a căror cruciadă donquijotescă împotriva turbinelor eoliene a oprit complet dezvoltarea energiei eoliene în Polonia în 2015, au schimbat recent legislația și au deschis noi posibilități pentru centrale eoliene pe uscat.

De asemenea, Polonia a desfășurat cu succes un program de investiții în panouri solare destinate locuințelor. Dar, în ciuda popularității crescute și a evoluției spectaculoase (1.1 milioane de prosumatori, cu o capacitate instalată de peste 7,8 GW), acest program a fost modificat și redus.

Motivația oficială (și credibilă) a fost capacitatea insuficientă a rețelei de a absorbi această nouă energie. Pe de altă parte, reducerea a fost sprijinită din plin de marile companii energetice, majoritatea deținute de stat, pentru a-și proteja veniturile din producția de electricitate și a reduce competiția venită din partea prosumatorilor.

Decizia guvernului partidului Legii și Dreptății de a subvenționa locuințele care se încălzesc cu cărbuni este aflată complet în contradicție cu politicile și obligațiile climatice. La fel stau lucrurile cu tăierea intensivă a pădurilor care aparțin de compania poloneză a Pădurilor Statului. Același lucru se poate spune despre planurile guvernului ungar de a instala sobe cu lemn în spații publice în cursul acestei ierni.

Așa cum a relatat presa locală, în toate țările grupului de la Visegrad, locuitorii s-au apucat să cumpere sobe și lemne pentru a trece cu bine peste iarnă. Dar combustibilii solizi (cărbuni și lemn) sunt unul dintre factorii majori pentru smogul extrem de dăunător sănătății din orașele și satele central-europene.

Conform Agenției Europene de Mediu (AEM), smogul este unul dintre factorii principali care duc la morți premature în regiune. Doar în Polonia, poluarea aerului contribuie la peste 45.000 de morți premature în fiecare an.

Totuși, conform distribuitorilor de pompe de căldură din Europa, cererea a depășit deja oferta, iar timpul de așteptare pentru noile dispozitive și echipele de instalare se măsoară în luni, nu în săptămâni. Boom-ul acestei surse de energie curate în Polonia vine de la consumatori, pentru că oamenii privesc această investiție și ca pe o implicare personală în războiul contra ambițiilor imperiale ale lui Putin și ale Rusiei.

Planul REPowerEU al Comisiei Europene a cerut statelor membre să nu mai permită vânzarea de dispozitive bazate pe combustibili fosili (inclusiv gaz natural) după 2029 și să investească în eficientizarea energetică a clădirilor. Comisia Europeană a sugerat, de asemenea, să fie instalate cel puțin 20 de milioane de pompe de căldură pe continent până în 2026, ținta pentru 2030 fiind de 60 de milioane.

Oportunitatea riscantă a energiei ieftine

Din cauza penuriei de gaz și a prețurilor ridicate ale combustibililor, tot mai multe țări europene se reorientează spre termocentralele pe cărbune, mai ieftine. Austria, Germania și Țările de Jos, printre altele, și-au repornit centrale care fuseseră închise. Asta a dus, pe de altă parte, la o creștere explozivă a prețului la cărbune, care s-a scumpit de 3 ori în porturile europene față de anul trecut, cu impact direct asupra consumatorilor de energie. Chiar și așa, în contextul opririi totale a gazului rusesc, cererea va rămâne mai mare decât oferta.

Conform lui Georg Zachmann, Simone Tagliapietra, Ben McWilliams și Giovanni Sgaravatti, de la think-tankul economic Bruegel, „o oprire a furnizării de petrol și cărbune din partea Rusiei ar împinge Europa într-o scurtă dar dureroasă perioadă de ajustare. Dar dacă aceasta este gestionată bine, întreruperile vor rămâne temporare.”

În analiza lor publicată în martie anul acesta, ei ne reamintesc că renunțarea la cărbune la nivel european se află deja într-o fază avansată și că furnizarea de petrol poate fi asigurată din noi surse, precum și prin politici de reducere a cererii. Doar folosirea gazului pare a fi o problemă, deci doar aici ne putem aștepta la penurii temporare.

Ei argumentează că rezervele interne ale Uniunii Europene pot asigura majoritatea cererii dacă rezervoarele sunt umplute la timp, dar problemele apar tocmai din cauza lipsei de conectivitate între țări – în special Spania și Portugalia, cu restul Europei.

Europa încă își revine din criza COVID-19, dar a învățat o lecție imporantă. În primii doi ani de pandemie, cererea de energie a scăzut puțin, dar au fost întrerupte și lanțurile de aprovizionare – mai ales cele din China. Asta a dus la o reorientare spre producția locală și la o renunțare treptată la uzinele de producție care nu se află pe continent. Fondurile Uniunii Europene destinate reconstrucției post-COVID sprijină construirea de uzine pe continent, alături de tranziția către o industrie și o producție de energie verde.

Ca răspuns la perturbările cauzate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, Comisia Europeană a inițiat planul REPowerEU, menit să grăbească viteza transformării sistemului energetic european și să încheie dependența de resursele fosile rusești până în 2030. Europa plănuise o tranziție mai lentă, dar războiul din Ucraina a schimbat dramatic situația în privința energiei.

Finanțarea este, de asemenea, garantată de către European Green Deal și Fondurile de Redresare Națională. PNRR-ul rămâne însă blocat pentru Polonia și Ungaria, fiindcă Varșovia și Budapesta nu respectă statul de drept, conform Bruxelului.

Dacă aceste fonduri ar fi deblocate, Polonia ar primi 35.52 de miliarde de euro în granturi și împrumuturi. Planul Ungariei nu a fost încă aprobat de Comisia Europeană, dar ar putea primi 5.8 miliarde de euro.

Alte țări CEE ar trebui să primească : Cehia – 7.04 miliarde de euro, Slovakia – 6.33 miliarde de euro, Slovenia – 2.48 miliarde, Croația – 6.30 miliarde, România – 29.18 miliarde, Bulgaria – 6.27 miliarde, Lituania – 2.22 miliarde, Letonia – 1.83 miliarde și Estonia – 0.97 miliarde de euro

Această criză ar trebui să fie pusă în categoria riscurilor asumate, a oportunităților riscante.

Deocamdată, cea mai mare necunoscută rămâne vremea din această iarnă.

Pe termen scurt, creșterea prețului și penuria de energie sunt extrem de periculoase pentru consumatori, sănătate, mediu, climă, securitatea energetică și stabilitatea politică generală din Europa.

Pe termen mediu, totuși, ar trebui să provoace noi investiții în rețele smart, în tehnologii neutre CO2, capacități de stocare a energiei, eficientizare energetică și sisteme independente complet independente.

Pe termen lung, investițiile vor rezulta în energie ieftină și stabilă pentru tot continentul, din resurse regenerabile, disponibile local, precum vântul, soarele, apa și energia nucleară, bazate pe materii prime și tehnologii care nu mai au nimic de-a face cu Rusia.

Marcin Król Fellow la Visegrad Insight. Jurnalist freelance, activist climatic, consultant în comunicare și politici publice. A fost corespondent străin pentru presa poloneză în Moscova, Praga și Bratislava. Se concentrează pe politici publice, economie, climat și energie în Polonia și Europa Centrală și de Est.

Textul original în limba engleză: © Visegrad Insight. Traducere de Adrian Mihălțianu.