„Ești epuizată pentru că așa trebuie să fie o femeie”. Cum arată violența psihologică într-o societate care o ignoră

Laura Popa

Redactor Șef Adjunct

Controlul, jignirile, gaslighting-ul, șantajul, amenințările, intimidarea, umilirea, izolarea, hărțuirea, lipsirea de libertate, toate sunt forme pe care le poate lua violența psihologică. 

Într-un articol precedent, PressOne a prezentat mărturia unei supraviețuitoare a violenței psihologice la care a fost supusă de fostul soț, cu care a fost căsătorită aproape 30 de ani. 

„Ești epuizată pentru că așa trebuie să fie o femeie”

„Trebuia să mă vadă mereu curățând, frecând, spălând, în ciuda faptului că sufeream de oboseală cronică, ceea ce a dus la trei vizite ale ambulanței în două săptămâni. Uneori, când leșinam, el mă așeza pe pat, iar copiii trebuiau să mă ajute.

Când medicii l-au informat că am nevoie de odihnă din cauza oboselii cronice, el a răspuns cu «Serios? Ești mamă, ești femeie. Ești epuizată pentru că așa trebuie să fie o femeie. O să te odihnești când o să mori».”

Mărturia aparține unei supraviețuitoare a violenței psihologice, parte dintr-un focus grup care a stat la baza raportului de cercetare „Dezvăluirea părții ascunse a aisbergului: Violența psihologică în România și Republica Moldova”. 

Potrivit legislației în vigoare, Legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, prin abuz psihologic se înțelege:

Doar în 2024, conform datelor publicate de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse Între Femei și Bărbați, la nivelul țării au fost înregistrate mai bine de 2.290 de apeluri la linia gratuită dedicată victimelor violenței domestice. Motivul apelurilor? Acțiuni de violență psihologică. Numărul celor care au sunat pentru a cere sprijin ca urmare a unui abuz psihologic a fost, în 2024, mai mare decât numărul celor care au sunat pentru violențe fizice. 

La nivel național, în 2023, polițiștii au intervenit în 108.831 de cazuri de violență domestică, reiese din datele oferite de către Inspectoratul General al Poliției Române la solicitarea PressOne. 

VIDEO. „Indiferența hrănește violența”. Reportaj de la marșul pentru siguranța femeilor

Mii de persoane au participat duminică, 19 octombrie 2025 la marșul „Împreună pentru siguranța femeilor”, organizat la București și în mai multe orașe din țară. Project F a fost acolo.

VIDEO. „Ești mămică, unde sunt copiii când cânți?”. Interviu cu pianista Alexandra Silocea

Am stat de vorbă cu painista Alexandra Silocea despre parcursul ei, succes și eșec, dar și despre stereotipurile de care s-a lovit, ca femeie, în lumea muzicii clasice.

În același an, numărul ordinelor de protecție provizorii emise de organele de poliție atunci când viața unei victime a violenței domestice este pusă-n pericol a fost de 13.200, se arată într-un alt răspuns oferit redacție de către IGPR. Asta înseamnă că din numărul total al intervențiilor la cazuri de violență domestică, măsura ordinului de protecție provizoriu a fost emisă pentru 12% dintre ele. 

Violența psihologică, aproape invizibilă în ochii autorităților 

Datele de mai sus prezintă, însă, o imagine mult redusă a fenomenului de violență psihologică în România, iar asta se întâmplă din mai multe motive. În primul rând, statul nu colectează date defalcate privind tipurile de violențe. PressOne a cerut IGPR informații cu privire la numărul de victimele ale abuzului psihologic, iar răspunsul instituției a fost: „nu deținem informații în forma solicitată de dumneavoastră”. 

Un al doilea motiv îl reprezintă faptul că foarte puține cazuri de violență psihologică ajung în fața autorităților. 

„Foarte puține persoane consideră că este suficient să te duci în fața poliției sau a judecătorului cu faptul că ai fost amenințată, că ești urmărită sau că sunt puse camere în casă, că există violență demonstrativă”, explică Andreea Rusu, directoare executivă la Centrul Filia. 

Chiar și atunci când, totuși, se întâmplă să ajungă astfel de cazuri la autoritățile competente, ele nu sunt tratate mereu cu aceeași seriozitate, adaugă Rusu: 

Nu în ultimul rând, sunt cazuri în care nici victimele nu știu că ceea ce trăiesc se poate numi abuz psihologic, explică Adela Szentes, psihoterapeută care, în cadrul Asociația ANAIS, lucrează cu supraviețuitoare.

„Îți este frică că vine acasă, că trântește ușa, că mâncarea nu este încălzită sau că nu i-ai pus-o pe masă. Te umilește în fața prietenilor că nu gătești bine, că nu întreții casa, că nu e suficient de curat, că nu știi să calci bine, că sunt prost educați copiii din cauza ta. Dar de foarte multe ori victima care trăiește în situațiile acestea nu le consideră un abuz psihologic. Le ia ca pe o normalitate.” 

Cum este conștientizată violența psihologică 

În timp ce abuzul fizic se vede, cel psihologic este, de cele mai multe ori, ascuns. Cu toate că se întâmplă mult mai des, susțin experții consultați de PressOne, și cu efecte mai adânci și mai de durată decât violența fizică. 

Imagine originală ID 115038272 | © Fsstock | Dreamstime.com

„Pentru că duce inclusiv la stări de nebunie. Una dintre supraviețuitoare povestea că a fost scoasă în frig, în afara casei, în pijamale, și obligată să stea acolo. Vecinii au sunat la poliție când și-au dat seama că este ceva în neregulă. De-abia când a venit poliția și i-au arătat înregistrări cu ea afară, femeia și-a dat seama că, de fapt, lucrurile chiar s-au întâmplat și că nu și-a imaginat”, își amintește Andreea Rusu că a auzit la una dintre participantele la focus grupul dedicat violenței psihologice din România și Republica Moldova organizat de Asociația ANAIS, Asociația pentru Relații Comunitare și Centrul Filia. 

După mai bine de 14 ani de lucru cu supraviețuitoarele violenței domestice, psihoterapeuta Adela Szentes consideră că la baza slabei conștientizări a abuzului emoțional, chiar și din partea celor care-l trăiesc, este modul în care a fost normalizat în societatea românească: „hai dragă, că doar te înjură, ce-ți face?”

Violența psihologică anihilează încrederea victimei în propria persoană 

Motiv pentru care, explică terapeuta, nevoile imediate ale cuiva care trece prin abuz emoțional sunt de consiliere psihologică, pentru a conștientiza abuzul, precum și de ordin de protecție, atunci când viața victimei este pusă în pericol de agresor. 

„La grupurile de suport, prin poveștile celorlalte femei, înțelege că și ea a trăit un abuz. Doar că îi era foarte normalizat. Grupul de suport îi arată femeii că are opțiuni și îi oferă această susținere permanentă de «nu ești singură», «te înțeleg că îți este greu». Pentru că ce face agresorul la abuzul psihologic, față de celelalte forme de abuz, este că-i anihilează victimei stima de sine. De multe ori, femeile zic «eu nu mai existam înainte de asta, nu știam că pot să iau hotărârea asta singură»”, explică Adela Szentes, psihoterapeută. 

Victimele primesc ajutor mai ales de la ONG-uri 

Potrivit unui răspuns oferit PressOne de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse Între Femei și Bărbați, prin intermediul proiectului pe fonduri europene „Venus - Împreună pentru o viață mai bună”, a fost creată o rețea din 42 de locuințe protejate, precum și 42 de grupuri de suport și cabinetele de consiliere psihologică. 

Din același răspuns dat redacției, reiese că-n perioada 2020-2024 au beneficiat de serviciile grupurilor de suport un număr de 4.061 de persoane. Mai mult, continuă ANES, victimele violenței domestice, prin urmare și ale violenței psihologice, pot beneficia de consiliere psihologică în cadrul tuturor centrelor destinate victimelor, organizate în regim rezidențial (adăpost). 

În realitate, lucrurile nu stau la fel de bine ca pe hârtie. 

„În anul 2020, în România existau doar 711 locuri de tip familial pentru supraviețuitoarele violenței domestice și 73 locuri de tip familial în centre rezidențiale pentru mame și copii, față de 1.905 locuri de tip familial care ar trebui să existe conform recomandărilor Consiliului Europei”, reiese din raportul de cercetare „Dezvăluirea părții ascunse a aisbergului: Violența psihologică în România și Republica Moldova”.

Așa se face că o mare parte dintre victime ajung să beneficieze de ajutorul de care au nevoie pentru a ieși dintr-o relație abuzivă de la ONG-urile de profil. 

„Nu orice fel de servicii sociale pentru victime înțeleg profunzimea și tipologia violenței psihologice. În momentul în care reușești să afli despre altfel de organizații și respectivele organizații să te preia, având în vedere resursele restrânse, vorbim de rețeta perfectă pentru aceste femei”, susține Andreea Rusu, Centrul Filia. 

Violența psihologică, greu de probat în instanță 

„Am zis să fie bine, să fac copilul, să mergem înainte, dar făcea petreceri, mă certa, dacă ziceam ceva îmi spunea «taci din gură, că te omor!», stăteam cu plapuma în cap, mi-a ars hainele. Făceam de sărbători mâncare copiiilor şi mi-o punea la porci.” 

Mărturia aparține unei supraviețuitoare a violenței domestice care a cerut, în instanță, eliberarea unui ordin de protecție pentru fapte de violență din partea fostului soț, printre care și acte de violență psihologică. 

Printr-o sentință civilă (Hotarâre cameră consiliu nr. 1582/2025 din 02.04.2025 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, cod RJ de6455592 - https://www.rejust.ro/juris/de6455592), magistrații Judecătoriei Câmpulung i-au dat dreptate femeii și au instaurat măsura ordinului de protecție pentru o perioadă de 12 luni.

Potriviti legislației actuale, violența psihologică poate sta la baza emiterii unui ordin de protecție provizoriu, valabil pentru 5 zile, care ulterior poate fi confirmat de procuror și transformat în ordin de protecție complet, de până la 12 luni, precum și a unui ordin de protecție emis de instanțele de judecată, la cererea părților. 

Ordinul de protecție provizoriu poate fi emis de agentul de poliție care intervine într-un caz de violență și care constată, în baza unui formular de evaluare a gradului de risc, că viața victimei este pusă în pericol. După cum am arătat deja, pentru 2023, din numărul total de intervenții ale agenților de poliție la cazuri de violență domestică, 12% dintre ele s-au încheiat într-un ordin de protecție provizoriu. 

Dacă pentru ordinul provizoriu nu sunt necesare probe suplimentare, ci este suficientă  constatarea făcută de agentul de poliție, pentru cel emis de instanțele de judecată la cererea părților sunt necesare probe. 

Un desen, probă pentru emiterea unui ordin de protecție 

„A folosit în instanță un desen pe care agresorul l-a făcut și care arăta victima într-un coșciug, în timp ce-o amenința că o omoară”, își amintește Andreea Rusu, Centrul Filia, modul în care o supraviețuitoare a probat în instanță existența unui abuz care reprezenta o amenințare la viață. 

În contextul în care violența psihologică este mai greu de dovedit decât de violența fizică, unde se pot prezenta inclusiv constatări de la spital, diferența o fac nivelul de conștientizare al victimei în păstrarea probelor care să arate că a fost o victimă, precum și gradul de pregătire al polițiștilor care intervin, al avocaților care ghidează victima și al magistraților. 

„Violența psihologică, de multe ori, ia forma unor amenințări, unde poate există o înregistrare, chiar și doar audio, sau un mesaj care pot fi folosite. (...) Acestea, coroborate poate și cu o recunoaștere parțială, pentru că unii, de exemplu, spun «n-am dat cu pumnu’, i-am dat doar o palmă, dar a fost la derută», pot duce la emiterea unui ordin de protecție și, de obicei, instanța le emite”, explică Vladimir Ignat, avocat care însoțește supraviețuitoarele violenței psihologice în instanță pentru obținerea unui ordin de protecție. 

În cadrul focus grupului care a stat la baza raportului de cercetare „Dezvăluirea părții ascunse a aisbergului: Violența psihologică în România și Republica Moldova”, una dintre participante a declarat că avocatul i-a spus să îl facă pe agresor s-o lovească cumva „pentru a avea un caz serios de violență”, deoarece violența psihologică nu este considerată violență reală. 

Lorena Tarlion, fostă judecătoare și coordonatoare științifică la Asociaţia V.I.S. Constanța, adaugă pe lista elementelor care pot proba abuzul emoțional și existența unei evaluări psihologice, audierea martorilor care, poate, au surprins abuzul, sau „cercetări la fața locului care să contureze locul în care s-au comis pagube, pentru că violența psihologică se poate manifesta inclusiv printr-o violență demonstrativă asupra obiectelor sau asupra animalelor”. 

Cât de pregătiți sunt polițiștii să intervină în cazuri de violență psihologică? În primul rând, explică judecătoarea, există o diferență de abordare între cei din mediul rural și cei din urban. În al doilea rând, e vorba de un număr redus de personal specilizat doar pentru astfel de chestiuni. Și chiar și atunci când o parte beneficiază de specializare, ei ajung, de cele mai multe ori, să cerceteze și alte tipuri de infracțiuni, fără a se putea dedica exclusiv cazurilor de violență domestică.

„Cei din rural, în general, nici nu beneficiază de-o astfel de pregătire. Ei sunt și în trecere prin rural, de cele mai multe ori. În plus, fiind puțini la număr, nu ajung să asigure necesarul care să conducă la o respectare a drepturilor pe care victimele violențelor psihologice le au, cum ar fi, de exemplu, audierea de către o persoană de același sex”, explică Lorena Tarlion. 

Obstacole în calea unei vieți fără abuz emoțional 

„Din probatoriul administrat rezultă că agresorul a exercitat asupra victimei o formă de violenţă domestică - în special violenţă psihologică şi verbală - de natură să-i provoace acesteia în continuare o stare de temere”; „Instanţa reţine că reclamanta este dominată de o stare de temere în ceea ce priveşte amenințările aduse acesteia, coroborat cu mesajele pe care acesta i le-a trimis (...) se poate conchide că reclamanta este, fără îndoială, victima unor acte de violenţă domestică sub forma violenţei psihologice”- fragmente extrase din Hotărârea nr. 171/2025 din 03.04.2025 pronunțată de Judecătoria Reșita, cod RJ 236457g38 (https://www.rejust.ro/juris/236457g38) 

În cazul de mai sus este vorba de un agresor care a încălcat măsura ordinului de protecție, iar din probele administrate instanța a decis condamnarea acestuia la 1 an și 1 lună de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție, precum și pentru amenințare. 

Chiar dacă violența psihologică nu este o infracțiune de sine stătătoare, ea poate lua forma unor alte infracțiuni grave, cum ar fi hărțuirea, amenințarea, șantajul sau lipsirea de libertate sau, cum e cazul de mai sus, încălcarea unui ordin de protecție. 

Sunt, însă, numeroase cazurile în care violența psihologică nu ajunge să fie abordată de-o instanță specializată în drept penal. Depinde de cum este sfătuită victima să facă o plângere sau de curajul ei de-a face asta. 

Lipsa unei echipe multidisclipinară 

„Dacă victima respectivă a trecut printr-o altă experiență cu organele judiciare unde nu s-a simțit susținută, acelei victimei îi va fi greu să mai facă o nouă plângere, pentru că se va simți expusă și pentru că anterior curajul ei de a face vizibilă o victimizare nu a fost gratificat prin nimic. Din contră, fie toate interacțiunile au fost dominate de idei preconcepute, fie nu s-a putut dovedi o anumită situație, iar frustrarea și sentimentul de «sunt singură împotriva lor» domină. Și astfel o victimă e greu să mai facă o plângere”, explică fosta judecătoare Lorena Tarlion. 

Atunci când elementele ce țin de sfera dreptului penal lipsesc, vor predomina cele civile. Iar aici intervin mai multe persoane diferite, adaugă judecătoarea: 

„Ordinul de protecție este emis de un judecător, divorțul este soluționat de un alt judecător. În realitate, toate aspectele ce privesc o victimă ar trebui să fie soluționate de-o echipă multidisciplinară care să știe cum să abordeze întreaga celulă, astfel încât răspunsul să fie unitar și pe toate planurile.”

La baza tuturor relațiilor toxice stau nevoi elementare 

În drumul unei supraviețuitoare către o viață fără abuz emoțional o diferență majoră o face și lipsa judecății, sunt de părere specialiștii consultați de PressOne. Nu puține sunt cazurile în care victima este judecată pentru faptul că a stat într-o astfel de relație, atât de apropiați, cât și autorități. 

„La baza tuturor relațiilor toxice și abuzive stau nevoi primare, elementare, pentru care o femeia se sacrifică. «Vreau și eu să am un copil» sau «vreau ca cei mici să aibă un tată». Și rămân acolo, chiar dacă că el mai vorbește urât cu copiii. Nu e ca tatăl ei, care obișnuia să o bată pe mama ei sau să o scoată din casă și atunci consideră că abuzul nu este atât de grav cum a văzut în alte părți”, explică psihoterapeuta Adela Szentes. 

Mai mult, nu de puține ori, victima se poate afla într-o situație de dependență financiară sau materială de agresor, care să îngreuneze ruptura. 

„O astfel de victimă va fi mai greu de coordonat către o mentalitate diferită, pentru că ea va avea tendința să se întoarcă acolo unde crede ea că are siguranță. Iar sistemul trebuie să accepte faptul că o victimă poate reveni la întreaga stare de violență psihologică anterioară, tocmai pentru că ea acolo găsește o altfel de siguranță. Sistemul nu trebuie să o judece, ci trebuie să practice în continuare acele activități care să o ajute, în cele din urmă, să vadă că adevărata siguranță, adevărata stabilitate presupune alte coordonate. Și că are alternative”, explică Lorena Tarlion, fostă judecătoare și expertă în victimologie.

Portretul robot al abuzatorului și semne că în relație poate apărea abuzul emoțional 

Cum poate arăta persoana care nu ridică mâna asupra altei persoane, dar o terorizează din punct de vedere emoțional, am întrebat-o pe psihoterapeuta Adela Szentes. 

Imagine originală: ID 55374593 | © Stokkete | Dreamstime.com

„Poate să aibă orice statut social și cu cât statutul social este mai înalt, cu atât este mai puțin credibilă victima, deoarece capacitatea lui de manipulare și fascinație din exterior este foarte mare. Nu poți să-ți imaginezi că domnul acela foarte drăguț și amabil, acasă își jignește soția. Agresorul nu are limite sociale. Îl găsim și-n cele mai înainte instituții ale statului, cât și foarte jos”, explică psihoterapeuta. 

În cadrul unei ședințe cu grupul de suport al supraviețuitoarelor, Adela le-a îndemnat pe acestea să realizeze singure portretul agresorului. Cuvintele folosite de ele pentru a-l descrie sunt „mincinos, ipocrit, manipulator, narcisic, șantajist, nesigur, este violent, egoist, carismatic, grandoman, insensibil, inteligent, linguşitor, frumos, agresiv, amuzant, sarcastic, insidios, plângăcios, imatur.” 

La fel ca și-n cazul violenței fizice, și cea psihologică prezintă niște semnale de alarmă încă de la început, e de părere Adela, de care femeile care intră în relații ar putea să țină cont, pentru a se feri de un abuz ulterior. 

„Când începe să-ți vorbească urât, să te jignească, să te facă să te simți umilită, stânjenită în spațiul intim al relației, apoi în spațiile publice, atunci când te devalorizează și face glume la adresa valorilor tale culturale, religioase, emoționale, familiale, sociale, de genul «hai lasă-mă și cu mișcările voastre». În momentul acela te-ai ridicat și ai plecat.” 

Psihoterapeuta susține că e important să ne uităm la educație, pentru că lipsa educației poate duce la comportamente patriarhale sau marcate de discriminare de gen, care să-l facă pe abuzator să creadă, de exemplu, că doar femeile trebuie să facă curățenie, să aibă grijă de copii sau de casă.  

Nu în ultimul rând, susțin specialiștii, este necesară o campanie de informare care să meargă în două direcții: să explice atât publicului, cât și autorităților din domeniu, ce înseamnă violența psihologică, cu exemple foarte simple; să ofere explicații despre cum victimele pot obține probe pentru a merge mai departe în instanță. 

Dacă te confrunți cu orice formă de violență domestică poți cere sprijin sunând gratuit la 0800 500 333, program permanent, un helpline administrat de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse Între Femei și Bărbați. De asemenea, persoanele care caută să primească consiliere psihologică pot apela la ONG-urile care lucrează cu supraviețuitoare, precum Asociația ANAIS sau ALEG.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€