Mărturia unei supraviețuitoare a violenței psihologice: „Preferam să mă bată, era mult mai ușor de explicat”

Laura Popa

Reporter

29 de ani a durat căsnicia Gabrielei cu un bărbat care exercita asupra ei acte de violență psihologică, din cauza cărora devenise „o arătare de om” într-un corp care simțea că nu-i mai aparține. A reușit să divorțeze, dar și acum, când se întâlnesc pentru copii, o cuprinde o stare de panică. 

„Totul era din vina mea” 

Gabriela are 24 de ani când se căsătorește. Este a doua ei relație și pare cea potrivită. El o copleșește cu atenții, bijuterii scumpe, excursii la munte și la mare. 

În primii doi ani de căsnicie, ea e încă studentă și au un caiet în care țin banii. Gabriela are voie să ia bani de-acolo, cu condiția să noteze fiecare cheltuială pe care o face. 

Gabriela rămâne însărcinată. Fată. La revenirea acasă de la maternitate, în casă apare și mama soțului. Se mută la ei pentru trei săptămâni: „el n-avea niciun cuvânt de spus, dimpotrivă, mă acuza pe mine dacă ceva nu era ok”, spune Gabriela. 

Trei ani mai târziu, apare al doilea copil. Un băiat. Gabriela se simte slăbită și obosită mai tot timpul. Un psihiatru îi pune diagnosticul de depresie și îi dă un tratament.

Din cauza unor neînțelegeri, ambii copii sunt luați de mama soțului pentru a fi crescuți în casa ei. La început, Gabriela îi vede doar în weekend, când îi poate lua acasă. 

„În loc să zicem mulțumesc pentru că avem pe cineva să ne ajute cu copiii…”, aude de la soțul ei când îi spune că nu e de-acord cu noul aranjament. El îi răspunde că problema e la ea, că nu înțelege ce ajutor primesc. Gabrielei începe să i se contureze în minte ideea că, din cauza diagnosticul de depresie, copiii ar putea fi luați definitiv de lângă ea. 

După o perioadă de timp, pentru a găsi o cale de mijloc, Gabriela acceptă să se mute într-o casă mai mare, în care să vină să locuiască și mama soțului ei. Așa copiii revin alături de ea, dar devin și un motiv pentru care Gabriela să fie certată.  

„Dacă sărea unul dintre copii gardul și se julea, era din vina mea, pentru că eu i-am învățat să facă ce vor. Dacă se strica un copil la burtă era din vina mea, pentru că eu îi lăsam să pună mâna pe animale. Totul era din vina mea”, își amintește. 

O „gospodină” cu job full time, care are grijă de casă, copii și strânge după soț 

Acasă, Gabriela trebuie să fie și „gospodină”, după cum îi spune soțul. 

Pe lângă treburile din casă, Gabriela are și job. Lucrează într-un domeniu creativ care presupune deplasări în țară și străinătate, ședințe prelungite, prezență la evenimente și o înfățișare plăcută. El este gelos mai ales pe timpul pe care-l petrecea la job și că nu are control asupra programului ei. 

„Nu era un job de contabilă, să fiu acasă la ora 3 în fiecare zi, orice s-ar întâmpla. Iar pe el îl seca asta”, își amintește Gabriela. 

Reportaj din Germania, țara mașinilor: impresii despre o industrie în pragul colapsului, care pierde competiția cu producătorii auto din China

În timp ce industria auto germană se clatină, cea chineză este în plină expansiune. Ieșirea din criză se anunță a fi dificilă și va necesita probabil o schimbare de ansamblu a societății.

„Nici nu mai știu unde să mă injectez. Sunt conștient că bag în mine otravă”. Mărturia unui tânăr consumator de steroizi

Dragoș este consumator de steroizi de la 21 de ani. Susține că a început să consume pe baza unei recomandări medicale. Aceasta este mărturia sa.

Este deranjat de orice prietenă de-ale Gabrielei care vine în vizită: „de ce vine la mine în casă, n-am chef”. Oricum e împotriva prietenelor ei, pe care le consideră „proaste” sau nepotrivite pentru soția lui.

Aceeași părere o are și despre mama și fratele Gabrielei, de care încearcă să o izoleze. Prietenii lui sunt acceptați. 

O trezea din somn să-i arate pânze de păianjen și nu mai vorbea cu ea dacă nu ținea minte ce i-a spus la trei dimineața

Copiii cresc și pleacă fiecare la facultate. Gabriela rămâne în casă doar cu soțul și mama lui și începe să se simtă tot mai neliniștită. Mai ales că nu e lăsată să doarmă noaptea. 

„El se culca pe la ora 9 seara. Și evident că la 3, 4 dimineața era treaz. Și începea să mă întrebe și chiar să mă dădea jos din pat «Vino, vino să-ți arăt ceva.» Și mă lua așa, chioară de somn, mă târa prin casă și zicea «Uite, vezi acolo pânza aia de păianjen? Păi ce facem aici?» Nici nu știu ce-i răspundeam, că de multe ori nu mai țineam minte. Drept pentru care el, după aia, nu mai vorbea cu mine două săptămâni, pentru că eu nu respectasem ce-mi zisese el să strâng la patru dimineața, nu știu ce pânză de păianjen”, povestește Gabriela. 

Trec săptămâni în care el nu vorbește cu ea, iar Gabriela nu știe cu ce a greșit, ce a zis, ce a făcut. „Cea mai mare parte a terorii era această tăcere. Mi-era rău fizic, pentru că nu știam ce se întâmplă, nu știam de ce l-am mai supărat, nu știam de ce nu o să mai vorbească cu mine”. 

Soțul îi face poze pe ascuns, fără voia ei 

Chiar dacă nu-i vorbește, îi face poze. Noaptea, când Gabriela doarme. Îi pozează fundul gol, iar a doua zi, la sală, le arată celor cu care face sport pozele și se laudă cu soția lui: „mă simțeam folosită. O cârpă la dispoziția lui. Aveam senzația că nu-mi aparțin”, spune ea. 

În momentul în care îl confruntă, chestiunea e prezentată ca formă de distracție: „Hai, mă, că glumim.” 

Când trebuie să meargă la evenimente la care sunt obligatorii ținute elegante, Gabriela pleacă de-acasă îmbrăcată în blugi și tricou și-și ia haine de schimb în rucsac. Se aranjează la birou, ca să nu mai fie umilită de soț din cauza modului în care se îmbracă. O perioadă bună de timp i s-a părut normal să se ia de ea și pentru asta. 

Când pleacă în deplasări în țară sau străinătate, Gabriela trebuie să-i facă poze cu locul în care stă. Într-una din dățile în care-i trimite poze, se vede și patul în care a dormit peste noapte și plapuma făcută ghem. O acuză că ascunde pe cineva sub plapumă. 

Când îi scrie, Gabriela trebuie să-i răspundă imediat, altfel îi arată că nu-l respectă. 

„M-a sunat și eram într-un call la muncă, dar eram de pe telefon, că aveam o problemă cu laptopul. În decurs de jumătate de oră m-a sunat de 10 ori, pentru că n-am răspuns inițial. Și toți din call vedeau cum se întrerupe conexiunea. Am și primit atunci reclamații că nu m-am concentrat la treabă, dar el mă suna întruna.

«Nu există să nu răspunzi, înseamnă că nu mă respecți, că prioritizezi altceva și că nu sunt important»”, povestește femeia. 

Pandemia o închide pe Gabriela alături de omul de care încearcă să scape 

Vine pandemia și Gabriela rămâne blocată în casă cu soțul ei. 

„Am început să beau, pentru că stăteam mult cu el și nu puteam decat bând”, își amintește ea. 

Când este ridicată starea de urgență, femeia se plimbă pe străzi, pentru a fi cât mai puțin timp în casă cu el. 

„Stăteam mult în afara casei. El venea acasă pe la 5, iar eu plecam să mă plimb. Și mergeam și pe ploaie, nu conta, doar să ajung acasă după ce adormea el. Urmăream când se stingea lumina în cameră și știam că a adormit. Abia atunci intram și eu în casă”, spune femeia. 

În altă zi, tot în pandemie, în timp ce Gabriela ține o prezentare video online pentru echipa cu care lucrează, el împinge cu piciorul masa pe care ține laptopul, ca să-și facă loc pentru sport. Terapeuta o convinge atunci să-și ia o chirie separată, să poată lucra în liniște și să vadă cum e să stea într-un loc în care se simte în siguranță. Pentru a nu ridica semne de întrebare, soțului îi spune că nu ea plătește chiria, ci angajatorul. 

Începe să se gândească la moduri prin care să scape din căsnicie. Copiii, pentru care a stat până acum, sunt pe picioarele lor: „la mine problema a fost acest sentiment continuu de vinovăție insuflat în toată căsnicia. Să nu fac rău copiiilor, că aveau ba admitere, ba bacalaureat, și tot timpul mă gândeam că dacă plec acum o să-i dau peste cap și dacă din cauza mea pierd examenul.”

Se plimbă pe străzi și se gândește: „cum să plec, cum să scap?”. Nu o dată e la un pas de-a fi călcată de mașină, cunoscuții se supără pe ea că nu-i salută când trece pe lângă ei pe stradă. 

Observă la ea un comportament ciudat. Dacă o prietenă nu-i răspunde în jumătate de oră după ce-i trimite un mesaj, se supără pe ea. Nu se mai recunoaște pe ea: „nu mai aveam încredere în mine, eram prăjită.”

Gabriela pleacă de-acasă, dar soțul pune presiune asupra ei să se împace, mai ales dacă ea „n-are pe altu’”

Într-o sâmbătă noapte în care el o trezește iar la 3 dimineața, Gabriela profită de întrebarea recurentă cu care o tot amenință, „vrei să divorțăm?”, și spune „da”. După ce el pleacă cu treabă, ea își duce ultimele lucruri într-o garsonieră pregătită special pentru asta. Își scoate copiii la masă și le spune că pleacă de-acasă. Ei încep să plângă și-i cer să nu facă asta, dar Gabriela nu se întoarce din drum. 

Soțul o sună fără încetare încă din prima dimineață după plecare de-acasă. Dacă „n-are pe altu’”, să-i mai dea o șansă. Află adresa garsonierei și vine cu flori și cadouri la ea. Îi dă mesaje peste mesaje în care îi cere să se împace, pentru ca după să-i trimită poze cu femeile cu care se întâlnește după plecarea ei. 

În garsoniera pe care o visa adăpost, Gabriela se simtă chiar mai rău decât în casa din care a plecat. Controlul continuă, presiunea este și mai mare, iar liniștea visată lipsește. 

„Îmi închideam telefonul ca să nu dea mesaj, pentru că-n momentul în care vedeam mesaj sau că mă suna, mi se făcea rău fizic. Și atunci seara închideam telefonul până la 9 dimineața. Nu mai mult, că dacă era închis prea mult timp mă trezeam cu el la ușă. În tot timpul ăsta, eu începeam să beau, ca să fiu amorțită la 9:00 când știam că sună”, povestește Gabriela. 

„Mă gândeam să-mi tai venele să scap de suferința asta”

El îi promite că dacă merg împreună la terapie de cuplu o va lăsa în pace, nu o va mai căuta, nu-i va mai scrie, nu va mai veni peste ea în casă. Gabriela acceptă. Nu ia în considerare opțiunea de a se împăca cu el, dar versiunea lui primează în fața terapeutului, care îi vede timp de câteva ședințe cu scopul de a-i împăca. 

„A fost horror. Când a plecat de acasă o colegă de-ale mele am văzut diferența între a ieși dintr-o relație abuzivă și dintre a ieși dintr-o relație normală. Ea a stat o săptămână tristă și aia a fost. Ori mie mi-a fost rău fizic. Simțeam că vreau să mor. Mă gândeam să-mi tai venele să scap de suferința asta”, povestește Gabriela. 

Nu are încredere să sune la poliție când el nu se mai oprește din sunat și dat mesaje. Nici când el vine la ea acasă. Își sună prietenii și terapeuta, cu care se sfătuiește ce să facă mai departe.

După multiple încercări eșuate de a o recuceri, bărbatul acceptă propunerea Gabrielei de a divorța amiabil, la notar. O mai desparte o lună, timp în care legea spune că se poate răzgândi, de semnătura care să-i aducă libertatea. 

În noaptea de dinainte de a semna actele de divorț, el mai face o ultimă încercare de a se împăca. Când află că femeia a aranjat în așa fel încât a doua zi nici să nu se întâlnească cu el la semnarea actelor, bărbatul are o nouă reacție violentă: „atunci i-a căzut din nou masca și a recurs la ce știa «ești o proastă, că ai făcut, că ai dres»”.

Se mai întâlnește cu fostul ei soț la evenimentele care-i implică și pe copii: „fix când să ajung eu, coborau el cu maică-sa din mașină. M-am ascuns! Nu mi-e bine, se activează o stare de panică, nino, nino, atenție!”

„Mie mi-a fost foarte mult dor de mine în toată perioada asta”, este concluzia Gabrielei. 

__

Într-un articol viitor vom arăta traseul pe care-l poate urma o victimă a violenței psihologice pentru a se pune în siguranță și de ce, în ciuda unor servicii existente pe hârtie, protecția oferită lor nu este suficientă.

___

În caz de orice formă de violență domestică poți cere sprijin sunând gratuit la 0800 500 333, program permanent, un helpline administrat de către Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse Între Femei și Bărbați.

*Gabriela este un nume fictiv folosit pentru a proteja identitatea femeii care a trecut prin abuz psihologic în interiorul căsniciei.  

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€