Emilia Șercan: Ministrul Justiției, idolul borfașilor. Cum încearcă Radu Marinescu să îngroape cu strategii avocățești plagiatul din propria lucrare de doctorat

Emilia Şercan

Senior Editor

Imediat după publicarea anchetei despre plagiatul ministrului Justiției, Radu Marinescu, am devenit ținta unei virulente campanii de denigrare online, orchestrată de PSD și alimentată de susținătorii acestora cu probleme penale. Unii dintre ei, pretinși ziariști, alții, patroni de presă cu condamnări penale.

Această mobilizare generală, de o agresivitate ieșită din comun, nu a făcut decât să-mi confirme un singur lucru: Radu Marinescu este o piesă importantă pentru gruparea politico-mediatico-juridică determinată să fure în continuare fără să plătească, adică să se bucure de impunitate.

Punctajul atacurilor, dar și tonul lor a fost dat de Radu Marinescu însuși, alături de PSD.

La câteva ore după ce am publicat probele care arată că teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată, acesta a avut o reacție pe Facebook pe care o începe cu două întrebări: „De ce acum? De ce eu?”.

Cum aceste întrebări nu sunt unele retorice, îi voi răspunde direct lui Radu Marinescu și voi începe cu cea de-a doua întrebare.

„De ce eu?”

„De ce eu?” este titlul unui film din 2015, regizat de Tudor Giurgiu, care portretizează tragedia procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, după ce a fost pus de șefii săi din Parchetul General să-l ancheteze pe un alt procuror, Alexandru Lele. Acesta dispusese reținerea lui Adrian Tărău, fiul prefectului PSD de Bihor, un apropiat al lui Adrian Năstase.

Asocierea cu titlul filmului „De ce eu?” subliniază un cinism teribil al lui Marinescu, pentru că această referință trimite, în conștiința publică, la tragedia unui magistrat care a murit tocmai din cauza presiunilor politice făcute de o justiție controlată de PSD.

Să încerci să faci măcar o vagă comparație cu Cristian Panait este o impietate. Procurorul Panait a fost o victimă reală, zdrobită la propriu de presiunile politice ale PSD via justiție.

„De ce acum?”

Ministrul Justiției a încercat să mute discuția de la plagiat la politică, susținând că scandalul a fost declanșat artificial pentru a bloca procedura de selecție a șefilor de parchete pe care a inițiat-o.

Subtilitatea acestei strategii e dată de faptul că plagiatul este furt, iar un ministru care a furat – chiar dacă la nivel academic – este un lucru de netolerat.

Ultima întrebare din discuția pe care am avut-o cu el duminică și pe care am inclus-o în articolul meu este aceasta: „Dar dumneavoastră ce credeți că ar trebui să se întâmple în privința situațiilor în care există teze de doctorat plagiate în România? Sunteți totuși Ministrul Justiției. Adică Justiția în sine înseamnă echitate și înseamnă corectitudine la nivel, ca principiu.”

Da, reiau ideea din întrebare și o extind: justiția în sine înseamnă echitate, înseamnă corectitudine, dar înseamnă și legalitate. Iar un ministru al Justiției care a plagiat încalcă grav toate aceste valori și evident că de aici apare și întrebarea: „mai poate rămâne în funcție un ministru al Justiției care a încălcat legea”?

Totuși, să dau și un răspuns direct la întrebarea „de ce acum?”: pentru că acum am terminat documentarea plagiatului și scrierea textului. Simplu.

Cât plătim pentru noile taxe și impozite locale. Statul român, dat peste cap de cei care au dorit să-și achite dările încă de la începutul anului

Anul nou a început cu o certitudine: taxe și impozite locale mai mari. În ciuda faptului că majorarea a fost aprobată de la finalul lui 2025, primăriile nu și-au actualizat bazele de date.

DOCTORATUL PLAGIAT AL MINISTRULUI JUSTIȚIEI. 140 pagini cu conținut copiat în teza lui Radu Marinescu

Mai mult de jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată.  Potrivit analizei PressOne, cel puțin 56,68% dintre paginile lucrării cu titlul Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil conțin text copiat din alți autori, mai exact 140 de pagini din cele 247 ale lucrării.

Documentarea a început în prima parte a lunii noiembrie și a durat până am găsit toate probele care dovedesc plagiatul. O investigație care presupune compararea a sute de pagini, identificarea cărților originale în biblioteci și analiza textului poate dura săptămâni sau luni.

Am fost la Biblioteca Națională, am fost la Biblioteca Facultății de Drept a Universității din București, am cumpărat cărți din librării sau de pe anticariate online. Ultima carte comandată, de exemplu, mi-a venit pe 19 decembrie.

De fiecare dată când am scris despre plagiatul cuiva, acuzatul sau acoliții săi din presă și politică au încercat să creeze scenarii și să lege dezvăluirea de un moment anume.

Faptul că cele 140 de pagini din teza lui Radu Marinescu sunt plagiate e valabil și azi, și joi, și peste două săptămâni, și la prânz, și la ora 5 dimineața. Plagiatul nu e mai grav sau mai puțin grav doar pentru că Marinescu încearcă să joace cartea victimizării. Radu Marinescu nu este o victimă în povestea asta.

„Avocatul interlopilor”

Atât în postarea de pe Facebook, cât și într-o intervenție la Digi24, ministrul Justiției a afirmat așa:
• articolul „reia obsesiv calomniile ce mi-au fost anterior aruncate în spate (avocatul interlopilor, impus ministru de clanuri cu interese obscure etc.)”;
• articolul „se bazează pe niște alegații care colportează […] niște calomnii odioase la adresa subsemnatului – precum că sunt avocat al interlopilor, precum că am fost pus ministru de nu știu ce fel de conjurații politice”.

Cuvântul „interlop” nu există în ancheta mea. Articolul este accesibil oricui și oricine poate căuta în text cuvântul „interlop” cu „Ctrl+F”. E drept, în text am scris că Radu Marinescu a fost avocatul Liei Olguța Vasilescu și al lui Claudiu Manda. Dacă Marinescu în mintea sa, îi consideră pe Vasilescu și Manda „interlopi”, asta nu are nimic de-a face cu ce am scris eu.

„Am respectat normele timpului”

Radu Marinescu mi-a declarat duminică, la telefon, a afirmat ieri pe Facebook, dar și la Digi24 și la Euronews (aici l-am văzut sau auzit eu), că teza sa a fost elaborată „în conformitate cu rigorile momentului” din 2009 și că standardele actuale sunt aplicate retroactiv.

Afirmația este ridicolă pentru un jurist, nu mai spun pentru unul care e și ministru al Justiției.
Obligativitatea folosirii ghilimelelor pentru citarea directă și, în plus, indicarea sursei este o regulă academică fundamentală, veche de secole; nu este o invenție recentă, eventual din 2010, după ce a susținut el doctoratul.

Legea dreptului de autor în România a fost adoptată în 1996, iar plagiatul este definit și sancționat din 2004, când a fost adoptată Legea nr. 206 privind buna conduită în cercetarea științifică.

Să copiezi 25 de pagini consecutive, cu tot cu note de subsol și greșeli, nu a fost niciodată acceptabil, indiferent de „normele timpului”. Asta e cea mai bună și imbatabilă demonstrație a plagiatului lui Marinescu.

„Dețin un verdict de la CNATDCU”

În declarația de la Digi24, ministrul Marinescu a declarat că teza sa a trecut prin filtrele de verificare de la momentul susținerii (referate, comisie) și că titlul i-a fost validat oficial.

„În momentul de față, eu dețin un verdict în ceea ce privește conformitatea lucrării mele cu standardele etice și de calitate științifică, verdict care este reprezentat de evaluările organismelor unic împuternicite de lege să facă astfel de… să stabilească astfel de standarde, care sunt CNATDCU și, respectiv, comisia de doctorat”, a afirmat ministrul.

Având în vedere experiența de avocat, nu mă mir că Marinescu a declarat așa ceva, însă pentru acest argument l-ar trimite la plimbare orice elev de clasa a X-a care studiază logica.

Validarea primită de la un organism nu înseamnă lipsa plagiatului.

Faptul că o comisie nu a detectat sau poate chiar a ignorat existența plagiatului la momentul susținerii tezei nu înseamnă automat că acea lucrare este una originală. De-a lungul anilor, am arătat cu probe zdrobitoare că tocmai mecanismele de control din universități au eșuat în a împiedica acordarea unor titluri academice în baza unor lucrări plagiate.

Acordarea titlului de doctor nu echivalează cu un „verdict de neplagiat”, așa cum lasă Marinescu să se înțeleagă. În plus, până la dezvăluirea mea, lucrarea acestuia nu a fost supusă unei analize comparative pentru a i se stabili originalitatea.

„Nu este copy-paste, este o prelucrare juridică”

În ancheta mea am spus că există unele reformulări ale unor începuturi de frază, iar plecând de la această afirmație, Radu Marinescu a încercat să prezinte acest lucru la Digi24 drept o muncă intelectuală.

„Prelucrarea juridică înseamnă reconfigurare axiologică și intelectuală, înseamnă cu totul altceva decât copiere”, a declarat acesta. Înlocuirea lui „de asemenea” cu „totodată” sau „în plus”, la care se referă reformulările identificate de mine, oricât de mult și-ar dori Radu Marinescu, nu intră în categoria „reconfigurare axiologică și intelectuală”.

Cele 140 de pagini identificate ca plagiate sunt identice cu lucrări ale altor autori, inclusiv la nivel de punctuație și structură, astfel că nu se poate vorbi despre „prelucrare”, ci de simplă copiere. Copy-paste

„Analiza nu a fost făcută cu un soft, deci nu e validă”

Ce mi-a plăcut cel mai mult din sforțarea avocățească a lui Radu Marinescu de a combate analiza mea este referirea pe care o face la faptul că teza nu i-a fost analizată cu un software antiplagiat omologat.
A spus-o și pe Facebook, și la Digi24. Am făcut verificarea „fără măcar să fi utilizat o analiză pe bază de soft”, scrie pe Facebook ministrul.

Ce spune, de fapt, Marinescu: ia să facă analiza un soft, să nu mai facă alde Șercan. De ce și-ar dori cineva ca o teză de doctorat să fie verificată cu softul și nu de o persoană? Simplu. Softul are limitele sale. În teza lui Marinescu nu am găsit în spațiul online nici măcar un singur rând care să mă ducă spre sursa plagiatului. Nimic.

Dacă vrei să verifici o teză cum e cea a lui Marinescu, care a plagiat doar din cărți care nu există în format electronic, softul va spune că teza lui e originală 100%, pentru că softul nu poate compara ceva din spațiul online – teza lui digitalizată – cu o carte care se află exclusiv în format tipărit, într-o bibliotecă.

Verificarea cu softul a tezelor de doctorat a fost o propunere inițiată de fostul ministru PNL al Educației Sorin Cîmpeanu – care a demisionat în 2022 din funcție în urma unui scandal de plagiat – tocmai pentru a oferi o strategie de mușamalizare a unor teze de doctorat plagiate.

„CCR interzice reanalizarea valorii științifice a tezei”

Pe Facebook, Radu Marinescu a invocat argumentul considerat de el „suprem”.

CCR a dat în 2022 o decizie – despre care Marinescu subliniază că este „obligatorie” – care spune că tezele de doctorat nu mai pot fi reverificate „sub aspectul valorii științifice a lucrării, neexistând niciun temei constituțional sau legal în acest sens”. Eu nu am verificat fondul științific al tezei lui Marinescu, deși pot să spun aici – în anchetă nu am spus asta – că o însăilare de conținut copiat din alți autori are valoare academică tot atât cât are și o ceapă degerată.

Verificarea respectării normelor de etică și integritate academică – adică dacă în teză este sau nu conținut plagiat – NU înseamnă verificarea valorii științifice a unei lucrări, care în cazul tezei lui Marinescu este, oricum, zero.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€