Actrița Mariana Di Girolamo joacă rolul unei dansatoare de reggaeton care trăiește în mijocul unei multitudini de conflicte

Ema și Project Power – valoare și non-valoare

În cel mai nou film al lui Pablo Larraín, Ema (Mariana Di Girolamo), o dansatoare de reggaeton, trăiește în propriul ei haos, generat de decizia renunțării la un copil nu demult adoptat – un copil problematic, piroman printre altele.

Existența ei dezorganizată are în centru o multitudine de conflicte. Ele încep cu discuțiile în contradictoriu cu soțul ei Gastón (Gael García Bernal), după care asistăm și la desfășurarea unor alte serii de conflicte, însă de o relevanță discutabilă.

O bună parte din film, certurile dintre cei doi – fiecare reproșându-i celuilalt eșecul dovedit dea deveni părinți adoptivi – au loc adesea într-o serie de spații pe care le împart și cu alte personaje. Astfel, atitudinea celor două personaje capătă forma unui spectacol public.  

Dar acest spectacol public dobândește și alte semnificații. Nu se axează doar pe păruiala dintre ei – își găsește, de exemplu, și un loc simbolic. Larraín își conduce protagonista pe un drum în care eliberarea ei de constrângeri personale și sociale se face prin dans, foc (incendierea unor obiecte cu un aruncător de flăcări) și sex cu parteneri diferiți.

Ema pornește într-o odisee al cărui scop îl știe doar ea. Într-un final, câteva frânturi din poveste, din intențiile ei adevărate, încep să aibă un relativ sens, unul semi-coerent, în orice caz. 

Sigur că Larraín și-a propus să ne scoată dintr-o zonă narativă confortabilă. Cursivitatea ordinară a vieții acestei femei de pe ecran nu l-a interesat. Ema încearcă să facă față problemelor în felul ei, într-o serie de segmente care o pun în centrul tuturor bătăliilor din care face parte.

E ca și cum am avea acces limitat (sau, în orice caz, controlat cu rigoare) la propriile-i decizii și la rezultatul lor. Regizorul chilean nu simte nevoia să ne clarifice anumite aspecte din acest film vag social.

El e acolo să observe, pe îndelete, demonstrații fizice (fie ele de dans, fie ele de sex) desfășurate în cadre spectaculos-vizuale. Doar că se întâmplă ca tot acest spectacol filmic să mai tragă cu ochiul la relațiile interumane neconvenționale.  

Însă, în mod cert, Pablo Larraín e unul dintre cei mai interesanți regizori din ziua de astăzi; nu mulțumește pe toată lumea – în general, personajele lui nu sunt pe placul tuturor.

Filmele lui sunt destul de dificile din acest punct de vedere, protagoniștii pot fi ușor de disprețuit. În cazul de față, moralitatea îndoielnică se împarte între Ema și Gastón – ambii aflându-se într-o luptă care le depășește statutul (de artiști) și, implicit, stilul de viață.

E mai degrabă vorba despre ambiții decât despre orice parcurs social, așa cum sunt ele înțelese în aceste circumstanțe stilistice.   

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Filmul e disponibil pe MUBI și va deschide, în 3 septembrie, Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF). 

Project Power (r. Henry Joost, Ariel Schulman, 2020) 

Șase săptămâni după ce un dealer le prezintă unora un drog nou, revoluționar, superputerile și efectele lui se aud peste tot la radio.

Demonstrațiile de putere ale acestui drog nu aveau cum să lipsească, la fel cum nu absentează nici felul în care el funcționează în interiorul corpului consumatorilor.

Jamie Foxx e hotărât să stârpească acest drog, generator de superputeri de scurtă durată, așa că face echipă cu polițistul Joseph Gordon-Levitt și cu o adolescentă, pornind, ba împreună, ba separat, pe urmele unor oameni răi. Aceștia vorbesc despre noi pași în evoluția umană și despre cum toate progresele omenirii au început în beznă. Practic, se poartă ca niște oameni de știință malefici din secolul trecut.

La un moment dat, dintr-o poziție de prizonier, Jamie Foxx livrează un discurs despre creveți, despre cum ei sunt mai puternici decât leul din junglă. (E un moment bizar, la care îți ridici sprâncenele până aproape de creștetul capului.)  Dar nu înainte ca adolescenta să-și dovedească talentul în rap improvizat. 

Filmul mai conține și alte lucruri. De exemplu, clasicele situații de criză, previzibilitatea aferentă, adversari corpolenți, efectele adverse ale năbădăiosului drog, glume de ghetou, un CGI împrumutat parcă din anii ’90 – în fine, un super-decupaj încât nici nu se poate vorbi măcar despre un singur cadru.

Talmeș balmeș-ului amețitor i se mai adaugă și o demonstrație de talent a lui Gordon-Levitt, venită de nicăieri și cu un scop incert, în care actorul îl imită pe Clint Eastwood. 

E limpede că cei doi regizori au vrut să aducă o contribuție în cadrul filmelor cu supereroi – una supusă încontinuu schimbărilor, după cum observăm.

Intenția lor de a încerca să vină cu un concept nou (exceptând, poate, seria filmelor X-Men, cu care prezintă oareșce similarități) e cel mult admirabilă. Dar nu lucrăm cu intenții, ci cu rezultatul lor.

Project Power e un capitol inferior înscris în lunga listă a acestui tip de filme. De fapt, nu este atât de deranjant felul în care filmul se prezintă (nu prezintă glume proaste, nepotrivite, interpretările nu sunt jalnice, regizorii fac tot posibilul să focalizeze corespunzător personajele din imagini etc), ci iluziile pe care cei doi regizori probabil și le fac, gândindu-se că oamenii n-au altceva mai bun de făcut decât să le urmărească filmul (eventual până la capăt). 

Project Power poate fi urmărit (sau cel mai bine, de evitat) pe Netflix.  

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...