După 266 de zile în Vaslui

Valentin Șchiopu

Redactor

Magda Săvuică (34 de ani) e autoarea proiectului „273 de locuri pe care trebuie să le vezi înainte să pleci din România”, o comunitate virtuală care a adunat aproape 500.000 de like-uri cu o colecție de imagini care-i fac să suspine deopotrivă pe cei ce au rămas și pe cei ce au decis să plece din ţară.

Între timp, ea însăși a plecat. De 266 de zile, mai exact. A renunțat, „după patru ani extenuanți”, la un job într-o agenție de marketing din București, și s-a dus să caute ceva semnificativ în legătură cu viața ei.

S-a oprit în județul Vaslui, unde încearcă să reconfigureze o hartă a infamiei după coordonatele inimii. Statistica de aici e sumbră: anul trecut erau 40.000 de angajați la 90.000 de beneficiari de ajutoare din partea statului.

Magda și-a stabilit cartierul general la Negrești, un orășel de unde a învățat să nu mai vadă lucrurile doar în alb și negru, să nu judece și să încerce să ajute.

Prima oară ajunsese la Negrești în 2011, când pastorul baptist Paul Marica îi prezentase situaţia pe teren. Apoi, timp de 7 ani, s-a întors în orașul vasluian de două ori pe an, cu ajutoare sau cu donații.

„Stăteam două sau trei zile și apoi ne întorceam acasă. Ne spuneam cu  toții că nu am putea rezista mai mult timp aici, că am fi dărâmați”.

La 30 ianuarie 2018, Magda s-a mutat într-o anexă a bisericii din Negrești. A învățat să pună capcane pentru șoareci și să-și depășească propriile sensibilități.

Ţine un jurnal încă din prima zi și, în plus, prezintă cazurile pe care le întâlneşte pe un site denumit Dragoste în acțiune.

Sigur că n-are succesul celor „273 de locuri…”, dar, chiar și așa, s-au strâns deja câteva mii de oameni care-i susțin dorința de a ajuta familiile greu încercate din Vaslui.

Foto: Semida Pop

Magda îi priveşte cu compasiune pe cei pe care-i numim, la grămadă, „asistați sociali”. Ea însăși provine dintr-o familie cu 12 copii. Ce s-ar fi întâmplat dacă mama lor nu ar fi insistat ca ei să meargă la școală?

Grande Bellezza Gran Sârbova. Cea mai bună brânză maturată din România e făcută de o asociație care adăpostește fete provenite din centre de plasament

Cea mai bună brânză maturată din România, decretată de experți și degustători profesioniști, e făcută de mâinile unor fete care au crescut în centre de plasament. 

O asociație din Cluj organizează anual tabere pentru copiii cu boli grave. Cum reușește? „Dacă oamenii pun împreună bucățelele mici pe care le au, în timp efectul lor crește și se multiplică”

De 13 ani, Yuppi Camp, un ONG din Cluj, organizează tabere terapeutice pentru copiii cu boli grave. Timp de câteva zile, copii cu diabet, cancer, boala celiacă, hipoplazie renală și alte boli grave au parte de activități în aer liber, sub atenta supraveghere a unei echipe formate din medic, asistentă medicală, dietetician și, în unele cazuri, kinetoterapeut. Alături de ei, și părinții iau o pauză și „stau fără stresul că copilul s-ar putea să nu fie bine”.

„Am încercat să mă pun în pielea lor, să nu-i judec, să nu vin de pe o altă poziție. Oricum, ei se știu. Sunt asistații sociali, ăia săraci, leneșii. Dar nu e chiar așa.

Nu vreau să-i victimizez, dar cred că sunt multe situații în care acești oameni ar fi avut un viitor mai bun dacă ar fi provenit dintr-un loc mai bun, dacă li s-ar fi oferit de la început mai multe șanse”.

Jurnalul Magdei: ziua 23

„Am vizitat azi o familie tânără. Tatăl nu mai e în peisaj. Și atunci când e, e băut și făcut pe el.

Mama: 23 de ani. Are trei copii acasă și doi luați de stat. Muncește din greu, are mâinile aspre și roșii până la cot de atâta spălat de mână. Nu știe carte.

Provine dintr-o familie care a încercat s-o betegească pentru a o trimite la cerșit. Merge lipa-lipa, dar pășește hotărât.

Stă în chirie într-o casă bătrânească și îl ține la ea și pe fratele ei, care are probleme psihice și pe care nu se poate baza mereu.

Îmi zice: «Îmi place să spăl seara, după ce culc copiii. Ca să pot spăla liniștită. Îmi încălzesc apa și frec hainele bine. Îmi place să fie curat».

Au ajutor de la stat: 700 de lei, cu totul, din care 100 de lei e chiria”.

Negrești, Vaslui. Foto: Semida Pop

Pe Teodora, Magda a cunoscut-o când avea doar câteva luni. Locuia cu mama ei și cu ceilalți patru frați într-o încăpere nu mai mare decât „toaleta unui restaurant”. Într-o zi, mama și fetița au plecat de acasă într-un alt sat. Au lipsit o săptămână, timp în care Protecția copilului i-a luat pe copiii rămași acasă. Unul dintre ei se afla într-o stare destul de gravă, cu pneumonie.

Femeia nu era la primul avertisment. Teodora urma să aibă aceeași soartă și să fie trimisă în plasament. Magda a intervenit la Protecția Copilului insistând că va avea grijă de fetiță alături de mama ei. De atunci o vede aproape zilnic și sunt nopți în care copilul doarme la ea.

Pentru asta, Magda a schimbat anexa bisericii cu o casă pentru care plătește chirie. Uneori, la poarta ei e coadă. Roxana, sau Ro, e verișoara Teodorei și o adolescentă care o ajută să transporte și să sorteze donațiile în obiecte, lucrurile care rezolvă punctual problemele unor oameni din Negrești și satele dimprejur.

Teodora, Magda și Roxana. Foto: Semida Pop

Jurnalul Magdei: ziua 106

„M-am întors azi la familia Ababei din Oșești.

Mi-au rămas în minte încă de la vizita trecută, oameni calzi, cumsecade, tatăl un om modest și muncitor, fără probleme cu băutura, care vorbește timid cu străinii și se uită în pământ când zice că: «Asta e crucea mea și trebuie s-o duc».

Mama e mai veselă, mai optimistă, se bucură de Vasilică, puștiul de patru luni pe care-l are. Au pierdut un copilaș în urmă cu ceva ani și povestesc cu durere despre eveniment.

Cu folie de plastic în geam, cu ușa de la casa lipsă, cu lut moale într-un lighean din care lipiseră deja crăpăturile casei și din acoperiș, cu butoaiele cu care își cară apa din vale, cu căruța, cu copiii desculți și veseli mereu să vadă oameni noi pe la ei. Așa i-am găsit azi.

În timp ce Ro vorbea cu mămica celor șase copii de zici că se cunoșteau de-o viață, stăteam și mă gândeam. Niște geamuri, o ușă, o sobă și niște țevi să le tragem apa.

Cât dăm pe tot? Maxim 1.000 de euro. Și viața familiei ăsteia va fi schimbată radical.

Ei se uită la banii ăștia ca la ceva imposibil. Eu mă uitam azi la casă și vedeam posibilul: geamuri noi, copii încălțați, apă cel puțin în curte, sobă de teracotă în cele două camere”.

*

Ro e Roxana, o adolescentă de 16 ani. Ar trebui să fie la liceu, dar e abia în clasa a șaptea.

A trăit într-un centru de plasament de când era mică-mică până pe la 7 ani, când familia a luat-o înapoi. A pierdut doi ani de școală pentru că mama ei se tot muta ba într-un sat din judeţul Constanța, ba înapoi la Negrești.

E tunsă scurt, băiețește. A simțit că așa poate impune respect, ca să-și protejeze celelalte surori. „E pe invers, uite cum se îmbracă, astea-s haine de băiat”, au batjocorit-o ai ei.

Ro revenea pe calea cea „dreaptă” doar când aducea bani acasă, iar, pentru asta, mergea cu un vecin să care gunoi cu căruţa.

Roxana. Foto: Semida Pop

Magda și Ro s-au cunoscut la primele vizite pe care bucureşteanca le-a făcut la familia Teodorei.

Roxana locuia în aceeași casă, într-o cămăruță ticsită cu oameni și cu lucruri care nu se puteau vinde.

Pentru că tot ceea ce avusese o oarecare valoare fusese deja vândut.

Un cumnat de-al adolescentei îi „măritase” până și ultima pereche de adidași pentru ceva udeală.

Roxana i-a cerut Magdei s-o ia și pe ea la Negreşti, ca să-i caute o pereche de încălțări. Iar Magda se întrebase mereu cum rezistă copiii de la țară „fleașcă la picioare, de dimineața până seara”.

Din acel moment, Ro a devenit om de bază în proiectul Magdei. E „locotenentul” ei.

Adolescenta a cerut un singur lucru, de fapt două: ca Magda să-i gătească o dată ghiveci de legume, ca să afle ce gust are, și s-o lase să se mute la ea.

A doua solicitare s-a împlinit mai greu. Mama Roxanei a făcut scandal și a chemat poliția. O preocupa, dintr-o dată, soarta fetei sale.

„Le-am spus că nu vreau s-o iau de acasă împotriva voinței ei, că nu e nicio problemă dacă vrea să vină în timpul zilei s-o ajut la teme, doar că eu n-o s-o dau niciodată afară de aici”, povesteşte Magda.

Între timp, mama lui Ro a plecat pur și simplu în Germania. A telefonat de câteva ori ca să anunțe că s-ar întoarce, dar n-a spus când.

Tatăl lui Ro e în Italia. A promis că-și va lua fata acolo. Nu s-a ținut de cuvânt.

Jurnalul Magdei: ziua 168

„V-am povestit la un moment dat de o familie specială cu 7 copii. Cinci dintre ei, mai mici, au rămas acasă, mama trece pe la ei periodic, dar a început să locuiască cu amantul.

Tatăl a avut o încercare de suicid în fața copiilor, nu de mult. Nu lucrează decât cu ziua, când apucă, și i se pare că povara îngrijirii copiilor e prea mare.

Copiii trăiesc într-o teamă continuă că vor fi luați de Protecția Copilului.

Micuții sunt minunați, abia așteaptă o mână întinsă ca să se atașeze de om. Le-am spus să facă o listă cu lucruri care le trebuie la școală și să mi-o aducă.

Au trecut pe la mine cu lista și mi-au cumpărat și un pahar de suc Tec la 50 de bani. Nu vin niciodată cu mâna goală.

Data trecută când au venit la mine, mi-au adus o ciocolată. Cea mai ieftină găsită în magazin. Dar mi-au adus-o. Altădată mi-au adus păpușoi de fiert”.

*

Sunt 266 de zile de când Magda e la Negrești. A ajutat peste 100 de familii.

Roxana nu mai lipseşte de la şcoală, iar pe frații micuței Teodora a reușit să-i readucă acasă. Le-a renovat o locuință și sunt din nou împreună.

Înaintea iernii, Magda se tocmește să instaleze sobe sau să le repare pe cele stricate din casele unor familii nevoiașe. Şi, ajutată de Roxana, se asigură că toată lumea are încălțări rezistente la frig.

S-a dus în Vaslui fără un gând precis. „Voi rămâne atâta timp cât voi rezista psihic și emoțional”, și-a spus la început.

8 luni și 23 de zile mai târziu, are alte repere. „Mi-a devenit atât de drag și familiar locul ăsta. Ce diferit vedem lucrurile atunci când iubim!”.

Majoritatea donațiilor pe care se sprijină acțiunile ei provin de la oameni care trăiesc în România.

Jurnalul Magdei: ziua 203

„Am fost azi la o plimbare prelungită în jurul orașului, pe la familiile care au termene de la Protecție ca să schimbe diferite lucruri.

Am luat-o și pe babushka Teodora cu mine, iar Ro a vrut neapărat să meargă și ea. Prin fiecare familie are câte un prieten.

Ne-am oprit la familia lui Marinică, acolo situația e sensibilă. Li s-a spus să aibă curățenie lună în casă și copiii să scape cumva de păduchi.

Am trecut pe la ei să vedem cu ce putem să ajutăm; mai e nevoie de un covor la intrare, de o oglindă mai de Doamne-ajută în hol, de o curățenie generală în curte (pe care o organizăm săptămâna viitoare) și de vopsea pentru uși.

În rest, prima tură de lemne ar fi un semn bun.

Am fost mai departe, la Florentina. Acolo am plătit azi un meseriaș să dea baia cu glet și să mai repare câte ceva prin casă. Și la ea, condiția a fost să aibă baia refăcută și ușă bună la casă. Ușa am rezolvat-o, baia e aproape gata. Acum ne mai rămâne de plătit instalatorul, să le repare țeava de apă.

Am trecut calea ferată și am ajuns la familia lui Adiță. Am cumpărat pentru acolo o sobă emailată. Și ei au avut trei lucruri de dus la îndeplinire: soba, ușa la casă și geamuri.

Cu soba am rezolvat, cu ușa de la casă s-au descurcat ei… Acum mai rămâne să plătim geamurile și prima tură de lemne.

E așa de frumoasă toamna în orașul ăsta, aș sta numai pe afară plimbându-mă.

Am urcat la fostele saloane de spital, la tanti Maria. Am vrut să luăm dimensiunile patului în care doarme, ca să îi facem rost de o saltea și de o plapumă nouă. Era tare supărată, a fost la control și i-a zis doctorul că are «cataracă de-aia». Nu mai vede bine deloc.

Îmi spunea așa, gânditoare: «Vezi, dacă nu mă bătea soțul și fi-miu ăsta numai în cap, poate mai aveam și eu șanse să nu ajung chioară. Mai bine mă cotonogeau de-un picior… Ce mă fac eu fără vedere?».

Are o fată într-un sat apropiat și urmează să se consulte cu ea în privința operației. I-am spus să ne țină la curent cu ce hotărăsc, poate putem ajuta.

Am bătut și la ușă la Lăcrămioara, are o fetiță tare scumpă și gemeni în burtică. De data trecută știam că are o sobă stricată, așa că am aranjat să caute un meseriaș și să ne anunțe ca să plătim noi când o repară.

Ne povestea că, la unul din controalele trecute, i s-a spus că unul dintre gemeni are probleme, ceva la coloană, nu știa exact. Trebuia să se interneze dar nu a avut cu cine să lase fata, așa că… nu știe ce va fi.

Am plecat spre casă, eram obosite toate trei. Dar a fost o zi bună, am văzut lucruri mișcându-se”.

Verde de Vaslui. Foto: Semida Pop

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€