După 13 ani în Madrid, doi ieșeni s-au întors acasă și au adus cu ei secretele bucătăriei spaniole

Într-o vreme în care industria ospitalității din România este nevoită să importe forță de muncă din Asia pentru a suplini deficitul de personal calificat, există și români care se întorc acasă și își investesc energia și economiile în afaceri de familie.

Un astfel de exemplu este Andalú, restaurantul cu specific spaniol înființat de Ioana și Daniel Luca, un cuplu de ieșeni care s-au repatriat după 13 ani petrecuți în Spania.

Cei doi au ajuns în Madrid la scurt timp după terminarea liceului și s-au angajat în același restaurant. În anii care au urmat, Daniel a continuat să lucreze ca ospătar, în timp ce Ioana s-a angajat la o companie multinațională și a lucrat în restaurante doar în weekend-uri.

În timpul liber, au explorat cartierele Madridului și regiunile Spaniei,
atașându-se de cultura și gastronomia iberică, de acea căldură și convivialitate specifice popoarelor mediteraneene.

După un deceniu în care și-au făcut un rost în Spania, Ioana și Daniel se integraseră atât de bine încât nu vedeau niciun motiv să revină în țară. „Viața noastră era acolo și nu ne gândeam să ne întoarcem, pentru că nu voiam să abandonăm totul și să o luăm de la zero.”

Punctul de cotitură a fost în 2016, când au venit într-o vacanță de două săptămâni în România, la nunta unei prietene. Vizitând restaurantele din Iași, au rămas cu impresia că toate seamănă între ele și că pe piață ar fi loc pentru unul tradițional spaniol. Deși s-au întors la slujbele lor din Madrid, o idee nu le dădea pace: ce ar fi dacă am deschide un restaurant în Iași?

Cumpănirea deciziei de a se întoarce în țară a durat doi ani, timp în care au făcut planuri privind amenajarea localului și au schițat meniul.

„Am mers pe principiul «keep it simple». Spaniolii spun că un preparat autentic nu trebuie să aibă mai mult de trei ingrediente. Așa că la bază este produsul, un produs bun, pe care nu trebuie să-l strici când îl prepari, adăugându-i prea multe condimente.”

În aceeași perioadă, au aplicat pentru finanțare prin programul „Diaspora Start-up” și au obținut un sprijin nerambursabil de 35.000 de euro, care le-a asigurat un sfert din investiția necesară pentru deschiderea restaurantului.

S-au întors în Iași în toamna lui 2018, însă au avut nevoie de jumătate de an pentru a găsi un spațiu adecvat, o fostă hală așezată în zona Codrescu din cartierul Copou.

Deși prietenii din România i-au avertizat că aici totul e mai complicat decât ar trebui să fie, Ioana și Daniel s-au adaptat cu greu la ostilitatea sistemului față de antreprenori.

„În primele luni, ne-am simțit străini în propria noastră țară. Dacă vrei să deschizi un restaurant în Spania, te duci la primărie și depui proiectul pentru a obține licența. Mai departe se ocupă primăria. Acolo nu există frica de inspecții. Aici, în loc să mă focusez pe ceea ce am de făcut pentru clienți, trebuie să am grijă să am toată hârțogăraia în ordine, ca nu cumva să iau vreo amendă.

În prima lună după ce am deschis, am luat trei amenzi și asta te demoralizează mult. Te gândești că nu ai de ce să stai cu frică dacă le ai pe toate în regulă, dar niciodată nu știi dacă le ai pe toate în regulă. OPC-ul îți spune ceva, DSV-ul altceva, tu ești prins la mijloc și trebuie să faci cumva să fie bine și pentru unul, și pentru altul, și pentru tine.”

Pe lângă birocrație, cea mai mare provocare este familiarizarea clientelei din Iași cu gastronomia spaniolă tradițională. Ioana și Daniel au ales să îi întâmpine și să îi servească ei înșiși pe oamenii care le trec pragul, tocmai pentru a cultiva o relație nemijlocită cu clienții.

„N-am făcut restaurantul ăsta ca să avem o sută de ospătari, iar noi să stăm acasă. Asta este casa noastră, e ca un salon în care invităm oameni să vină să mănânce.

Când clienții ne spun că nu au mai mâncat o paella atât de bună decât în Valencia, când pleacă mulțumiți, cu zâmbetul pe buze, simți că ei înțeleg ceea ce vrei să transmiți.”

Există însă și clienți care nu concep ca tradiționala ciorbă rădăuțeană sau ceafa de porc să lipsească din meniu și au grijă să-și arate dezamăgirea.

„Spaniolii sunt mult mai blânzi decât românii, chiar dacă te critică. Noi avem obiceiul ăsta de a spune lucrurile verde-n față, în timp ce ei încearcă să te menajeze un pic.

E bine să fii sincer, dar trebuie să ții cont că ai un om în față, care are sentimente, și oricât de mult ar vrea să știe adevărul, adevărul acela doare și, dacă știi cum să i-l spui, poate prinde mai bine.

Mâncarea este un lucru atât de subiectiv. Toți ne dăm cu părerea, toți avem gusturile noastre, încât n-ai cum să mulțumești pe toată lumea. Dar uneori remarcile negative sunt dureroase, mai ales că suntem implicați direct.”

Pentru Ioana și Daniel, trecerea de la rolul de angajat în Spania la cel de angajator în România a fost mai dificilă decât se așteptau, însă efortul de a transforma o idee într-un business sustenabil i-a făcut să descopere în ei înșiși resurse pe care nu credeau că le au.

„Când crezi că nu mai poți, că ai ajuns la limită și nu există soluții, trebuie să mergi mai departe, să fii pregătit să muncești pe rupte. Chiar și aici în Iași, chiar dacă începi de jos, chiar dacă nu te cunoaște nimeni, se poate.

Toată lumea, de la prieteni până la clienți, ne-au spus că suntem nebuni să ne întoarcem, însă nu regretăm nicio secundă că am făcut-o, chiar dacă a fost incredibil de greu. Dar ce lucru care îți dă satisfacție se obține ușor?”