"Dumnezeul meu": şapte ani de fotografii în şase comunităţi religioase

Raul Ștef

Redactor

„Dumnezeul meu” este cel mai recent proiect al fotografului Remus Țiplea. Timp de 7 ani, el a documentat evenimente importante pentru viaţa a şase comunităţi religioase din nordul ţării: ortodocşi, romano-catolici, reformaţi, penticostali, adventiști şi Martorii lui Iehova.

Miercuri, 21 noiembrie, albumul „Dumnezeul meu” va fi lansat la Cluj-Napoca.

În avanpremiera evenimentului, programat la ora 19, la Muzeul Etnografic, Remus Ţiplea a răspuns câtorva întrebări pentru PressOne.

Prosternarea în Vinerea Mare în biserica romano-catolică din Huta, judeţul Satu Mare.

− În ce perioadă sunt făcute fotografiile și în ce zone ale ţării?

− Am început să fotografiez în biserici prin 2009, dar în selecțiile finale au intrat fotografii doar din 2011 încoace. Am fotografiat, în marea majoritate a cazurilor, în Țara Oașului, foarte puțin în Maramureș și puțin în Sălaj.

GALERIE FOTO:

− Cum te raportezi la cultele pe care ai ales să le studiezi?

− Ortodoxia este religia în care m-am născut, este majoritară în zonă și este religia cu cele mai multe ritualuri și obiceiuri pe care am întâlnit-o.

Romano-catolicii m-au adoptat prin căsătorie. Mi-a plăcut foarte mult să merg acolo, poate și datorită lui Felix, un călugăr franciscan care era preotul nostru , un super-tip, căruia îi mulțumesc și pe această cale pentru drumul arătat.

Martorii lui Iehova m-au impresionat prin modul de organizare. Acolo totul funcționează perfect. M-am mirat recent, la o nuntă, când am văzut cât de mulți dintre ei îmi sunt, oarecum, prieteni.

Penticostalii mi s-au părut foarte apropiați de adventiști, spectaculoși în tot ce fac, uneori poate peste anumite limite.

Comunitatea de adventiști mi s-a părut a fi formată din oameni foarte sinceri, foarte simpli în credința lor.

Reformații mi s-au părut a fi întruchiparea ordinii și a disciplinei.

Litigiu între comunităţile ortodoxă şi greco-catolică după retrocedarea unui teren aflat lângă o mănăstire din Bixad, judeţul Satu Mare.

Lindenfeld. Eterna reîntoarcere în seducătorul sat-fantomă.

Undeva în Banatul Montan, în Munții Semenic, mai precis la poalele Vârfului Nemanu Mare, la cam 800 de metri altitudine se află rămășițele unui sat-fantomă. Numele lui sună ca o chemare de sirenă – Lindenfeld (Câmpul cu Tei). Și mai e ceva subtil aici: lindern ca verb tranzitiv în limba germană înseamnă „a alina”. Îmi place această idee de „a-ți căuta liniștea pe câmpul cu tei”. Mult mai poetic decât vechea denumire populară a locului cunoscută drept Cracul Teiului.

Noua serie de documentare video „Amintiri Gustoase” spune povestea gastronomică a Banatului. Prima oprire: „De La Măicuța”, în Secusigiu

Daniela și mama ei pregătesc zama de părădaică, răsfoiesc caietele de rețete și își compară amintirile despre felul în care gătea Măicuța. Din aceste conversații se conturează povestea unei moșteniri culinare și a dorinței de a o transmite copiilor. Noua serie de documentare video „Amintiri Gustoase”, disponibilă pe canalul de YouTube „Amintiri Gustoase” începând cu 2 octombrie, spune povestea gastronomică a Banatului, cu o primă oprire la Secusigiu, în județul Arad.

− Care este povestea fotografiei tale preferate din proiect?

− Era de Luminație , cred că în 2014, şi m-am urcat în turnul bisericii vechi din Negrești-Oaș. Pozam niște oameni care zugrăveau turnul și am văzut ce perspectivă se vede de acolo, de sus.

Mi-am imaginat sărbătoarea care urma să vină, și în care să mi se umple cadrul de oameni, m-am dus sus în turn, am stat până la sfârșitul slujbei şi am tot pozat.

Preoţii nu ştiau că eu eram cocoţat în turn şi la final m-au încuiat în biserică.

− Dincolo de ritualuri, ai simţit că aceste religii, credinţa acestor oameni, se întâlnesc într-un punct comun?

− Credința trebuie să ne învețe să fim mai buni, eu așa am constatat. Asta este esența: biserica trebuie să te facă sa fii un om bun.

Preot romano-catolic la ultima spovedanie a unei femei, în spitalul din Negreşti-Oaş.

− S-a schimbat in vreun fel relaţia ta cu Dumnezeu în acești şapte ani?

− Într-un anumit fel, da. Mi L-am găsit pe al meu, este mereu cu mine.