FOTO Captură din filmul Dumnezeu există și numele lui e Petrunija

Dumnezeu, gen feminin

Ce poți să spui despre Petrunija? Că e frumoasă. Că e deșteaptă. Că îi plăceau Mozart și Bach. Și Beatles. Nu chiar.

Petrunija, personajul principal al recentei drame cu accente satirice a regizoarei macedonene Teona Strugar Mitevska, e o femeie frumoasă și deșteaptă, dar nu ai de unde ști dacă îi plac Mozart, Bach și Beatles.

Ce știi sigur e că îți intră sub piele încă din primele minute din „Dumnezeu există și numele lui e Petrunija”, ca un prieten pe care îl cunoști foarte bine, dar pe care nu l-ai mai văzut demult.

La fel ca o parte din tinerii din Balcani și Europa de Est, Petrunija a trecut de 30 de ani și încă nu pare să aibă vreun un plan, în ciuda eforturilor agasante ale mamei sale. A ales să-și ia licența în istorie, a lucrat puțin ca ospătăriță și cam atât. 

După un interviu înjositor cu directorul uneia dintre fabricile de textile din Štip, o întâlnire din aia după care ai nevoie de trei dușuri ca să scapi de mirosul ei pestilențial, Petrunija face un gest necugetat.

Sare în apele râului și prinde crucea aruncată de preot în cunoscutul ritual de Bobotează, în ciuda gloatei de bărbați care-și încălziseră bine testosteronul pentru marea competiție religioasă. De aici încolo, toată lumea e cu tunurile pe femeia care nu a respectat regulile nescrise ale bisericii, iar Petrunija se hrănește din sfidarea și sancționarea ridicolului lor.

În secția de poliție și în jurul ei, toată lumea încearcă să înțeleagă de ce ține atât de mult la o cruce în care nu crede. Și toată lumea pare să pice pe lângă povestea adevărată.

Jurnalista încearcă să transforme cazul într-un manifest feminist. Polițistul, într-o formă de dispreț față de orice regulă, obrăznicia unei femei care trebuie adusă pe calea cea dreaptă. Grupul de fanatici, într-o altă dovadă a femeii ca prezență demonică. Până și preotul e prea speriat de mulțimea din jur încât să își asume apărarea Petrunijei, care nu-și dezvăluie niciodată motivele clar.

Și-n fond, e o problemă atât de mare că o femeie a făcut o „treabă de bărbat”? Că a ieșit din tiparele construite pe false fundamente religioase? La un moment dat, unul dintre cei intervievați de jurnalistă întreabă, retoric, „Și dacă Dumnezeu e, de fapt, o femeie?”, zgândărind o veche controversă teologică, pe care autoarele filmului ar fi putut-o rostogoli într-o pledoarie sforăitoare.

Însă pentru ele, la fel ca pentru Petrunija, sexul lui Dumnezeu pare să fie neimportant. Indiferent că e femeie, bărbat sau amândouă, Dumnezeul pe care-l caută e unul bun, unul care nu rămâne indiferent la dreptul fiecăruia de a fi fericit.

Unii cronicari s-au plâns de faptul că, în a doua jumătate, filmul pare repetitiv și nu mai atinge inventivitatea primei părți și chiar că finalul pare simplist și contraproductiv în logica feministă. Totuși, cred că morala pe care o caută regizoarea e mult mai simplă. Într-o lume care te sufocă în probleme, fiecare are dreptul la măcar un gest de bunăvoință și să spere că el îi va schimba viața.

* „Dumnezeu există și numele lui e Petrunija” (2019). Regia: Teona Strugar Mitevska; Scenariul: Teona Strugar Mitevska și Elma Tataragic; Imaginea: Virginie Saint-Martin; Montajul: Marie-Hélène Dozo; Cu: Zorica Nusheva, Labina Mitevska, Violeta Sapkovska, Simeon Moni Damevski. Distincții: Premiul juriului ecumenic și premiul asociațiilor cinematografelor de artă, Berlin 2019.

On/Off-screen

* În cariera sa, americanul James Mangold a făcut cam de toate. A survolat un cuib de cuci feminin, în „Tinerețe furată” (1999), a adus pe ecran biografia lui Johnny Cash în „Walk the Line” (2005) și a dezvăluit gloria și decăderea lui Wolverine (2013 și 2017).

Bazat pe o poveste reală, cel mai recent film al său, „Marea provocare: Le Mans ’66” se anunță drept unul dintre favoritele premiilor academiilor americane și britanice de anul viitor, cel puțin datorită duelului actoricesc dintre Matt Damon și Christian Bale.

* John (Ivan) Demianiuk ar fi murit liniștit în casa lui din Cleveland (Ohio), înconjurat de copii și de nepoți. Dacă ar fi privit peste umăr către cei 91 de ani pe care i-a trăit, ar fi revăzut plecarea din Ucraina, anii celui de-al Doilea Război Mondial, emigrarea în Statele Unite ale Americii și, poate, petrecerea de pensionare de la uzinele Ford. 

În schimb, John Demianiuk a tras pentru ultima dată aer în piept într-un azil din Germania, în timp ce aștepta decizia unei curți de apel, căreia îi ceruse să rejudece cazul care i-a adus o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru uciderea a 27.900 de evrei la Sobibór.

Mini-seria documentară „Diavolul din vecini” / „The Devil Next Door” (2019), lansată de Netflix, urmărește întregul destin al lui Demianiuk, extrădat de SUA în Israel pentru a fi judecat pentru că ar fi fost unul dintre cei mai mari torționari din lagărele naziste, supranumit Ivan cel Groaznic. La capătul unui proces care a rivalizat ca importanță cu cel al lui Adolf Eichmann, unul dintre „arhitecții” Holocaustului, pe Ivan îl aștepta o pedeapsă mult mai grea decât cea a curții germane.

În cele cinci părți ale filmului, care te pot prinde foarte ușor, că știi, că nu știi cazul, realizatorii încearcă nu numai să rememoreze procesul Demianiuk, prin imagini de arhivă și interviuri cu o parte dintre cei implicați, ci să și puncteze interogativ „adoptarea” naziștilor de către autoritățile americane, imediat după război, ca parte a procesului de apărare anti-comunistă.

* Dacă v-ați întrebat în ultima vreme ce mai face Hanna Schygulla, adică acea actriță foarte cool din „Căsătoria Mariei Braun” (1979) și „Lili Marleen” (1981), aflați că e bine și pocnește adolescenți toxicomani prin centrele creștine de dezintoxicare de prin Alpi. Sunt însă doar corecții ficționale, în „Rugăciunea” / „La prière” (2018), cel mai recent film semnat de francezul Cédric Kahn și premiat pentru cea mai bună interpretare masculină la Berlin.

Thomas, un puștan dependent de droguri, ajunge într-un astfel de centru și încearcă să țină pasul cu colegii mai vechi. Unele reguli i se par absurde, altele de-a dreptul opresive, însă un impuls de moment îl face să nu renunțe la drumul recuperării prin credință și rugăciune.

Dincolo de naturalețea tânărului Anthony Bajon, „Rugăciunea” e surprinzătoare tocmai prin evitarea luării de poziție. Credința nu e echivalată cu îndoctrinarea, părăsirea ei nu e anatemizată, ceea ce face ca filmul să aibă aproape un aer documentarist. Pelicula poate fi vizionată pe mubi.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...