Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Iulia Marin

Redactor

Ideologul regimului de la Kremlin, filosoful și politologul rus Aleksandr Dughin (55 de ani), și-a lansat miercuri, 5 aprilie, la București, volumul „Destin eurasianist” – o antologie de texte traduse în română de Iurie Roșca, fost vicepremier al Republicii Moldova.

Dughin are interdicție de intrare în Statele Unite ale Americii și în Canada. În 2014, i-a fost refuzată și intrarea în Ungaria, iar în 2016, același lucru s-a petrecut și când a încercat să ajungă în Grecia.

În România, Dughin nu a întâmpinat niciun obstacol.

Lansarea de carte a fost, de fapt, o conferință de trei ore, în cadrul căreia Dughin și-a prezentat viziunea politică, a vorbit despre relația dintre România și Federația Rusă, s-a declarat admirator înfocat al lui Mircea Eliade și s-a erijat în continuator al lucrărilor publicate de către discipolul lui Eliade, Ioan Petru Culianu.

„Fă-mi, bă, o poză cu maestrul!”

Miercuri, ora 17.45. În amfiteatrul întunecos al Universității Populare „Ioan Dalles”, la câțiva pași de „Kilometrul zero” din Piața Universității, cum treci de intrarea la stradă mascată de un anticariat, într-o încăpere cu aer de sală de așteptare, un bărbat cu barba sură ascultă impasibil efuziunile sentimentale ale unui admirator român.

Îmbrăcat într-un sacou elegant, negru, asortat cu o batistă de aceeași culoare al cărei vârf se ițește din buzunar, Aleksandr Dughin pare un soi de ascet modern desprins din cataloagele lui Karl Lagerfeld.

Într-o franceză ușor improvizată, admiratorul, aflat la o vârstă înaintată, își declară simpatia față de filosoful Aleksandr Dughin. Acesta răspunde laconic în franceză și, cu atitudinea unei dame aflate în poziția de a alege dintre junii care o curtează, își îndreaptă ochii mici și verzi într-un punct nedefinit. Pare plictisit.

Un altul, ceva mai tânăr, prinde momentul și cere un autograf „pour Gabriela, qui vous admire beaucoup” (care vă admiră mult – n.r.). Dughin semnează și zâmbește. Butonează telefonul la răstimpuri.

Într-un alt colț al încăperii, din spatele unei mese pe care tronează volumele cu coperte negre scrise de Dughin, o doamnă durdulie își poftește mușteriii la o porție sănătoasă de ideologie prorusă. Contra cost, desigur.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Ce poți face cu migală dintr-o simplă portocală

Vă propunem câteva idei de accesorii pentru Crăciun - ghirlande, steluţe, globuri sau suporturi, toate realizate din portocale.

Un volum costă 50 de lei – aflăm asta când îl cumpărăm –, dar prețul nu apare nicăieri.

„Un bon fiscal ne dați?”, o întrebăm.

Doamna ridică din umeri: „N-am de unde. Luați așa, dacă vreți”. 

Între timp, un bărbat cu ochelari rotunzi și lentile colorate se plasează strategic lângă Dughin. Ideologul pare o figură de ceară, când bărbatul strigă: „Fă-mi, bă, o poză cu maestrul!”.

Maestrul nu zâmbește.

„Știu că există o Românie celestă și profundă”

În amfiteatrul Universității Populare „Ioan Dalles”, zeci de priviri sunt ațintite către scena unde Aleksandr Dughin, flancat de cei doi prieteni ai săi, politicianul basarabean Iurie Roșca și călugărul Constantin Pârvulesco – fiul scriitorului și jurnalistului român Jean Pârvulesco –, așteaptă să ia cuvântul.

Moderator este Roșca însuși, traducător al antologiei, care marchează importanța momentului anunțând că:

„Este prima întâlnire publică a lui Aleksandr Dughin în România”. 

Fost vicepremier la Chişinău, Iurie Roșca a tradus cartea lui Dughin în română.

În sală, oamenii aplaudă.

Pârvulesco susține, la rândul lui, un scurt discurs în limba franceză – tradus stângaci, spre exasperarea câtorva francofoni din sală, care îl atenționează nu tocmai politicos pe translator.

Cel care și-a asumat sarcina de a traduce este fostul deputat PRM Dragoş Dumitriu, migrat la PC în legislatura 2004-2008. Dumitriu semnează el însuși articole pe site-ul sputnik.md. 

Pârvulesco, între timp, îl menționează pe Dughin drept „un prieten de familie”, iar oaspetele, care butona telefonul, încuviințează zâmbind.

Călugărul continuă în franceză:

„Am fost surprins să văd că tatăl meu – care era un anticomunist convins și a părăsit România în 1949, care nu putea în niciun caz să fie acuzat de filosovietism – era încredințat că Rusia avea un rol escatologic pe care îl va juca pentru crearea unei lumi libere. Acest concept mi se părea foarte straniu, dar azi înțeleg.

Sunt bucuros să văd că azi, în ciuda tuturor dificultăților pe care trebuie să le rezolvăm între diverse țări, este posibil sa alcătuim o frăție autentică pe o bază spirituală, personală, care transcende toate aspectele politice.

Merci, Aleksandr. Bienvenu!”.

Călugărul Constantin Pârvulesco, fiul scriitorului Jean Pârvulesco.

Aleksandr Dughin își începe discursul în forță. După o rundă scurtă de mulțumiri aduse editurii Mica Valahie, care i-a publicat cartea, și celor prezenți, el trece la subiect: dialogul dintre România și Rusia. 

Într-o prezentare în care expediază rapid istoria relațiilor dintre cele două țări, Dughin pledează pentru o conexiune spirituală între state.

„Când vorbim despre dialogul dintre două țări, trebuie să avem în vedere următoarele: există cel puțin trei niveluri la care putem vorbi despre dialog sau conflict.

Primul nivel sunt concepțiile noastre ideale despre noi înșine. Există o Rusie ideală, cerească, eternă. Aceasta este identitatea noastră profundă, e felul în care am dori să fim, felul în care ne visăm pe noi înșine, e Rusia noastră profundă. Ea nu iese totdeauna la suprafață, dar ea ne face pe noi ruși.

Datorită învățăturilor filosofilor care au exercitat o influență asupra mea – Blaga, Eliade, Nae Ionescu, Ioan Culianu –, datorită acestor filosofi, știu că există și o Românie celestă și profundă, acea Românie care reprezintă identitatea voastră eternă. Este România sfântă, este acea Românie care îl face pe un român să fie român.

Este un dialog între Rusia sfântă și România sfântă, între Rusia profundă și România profundă, între Rusia eternă și România eternă. 

Mai este un nivel al dialogului, cu totul altul: este vorba despre relațiile istorice. În anumite cazuri, eram de aceeași parte a baricadei, în alte cazuri eram pe baricade diferite. Am comis multe greșeli noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România. Noi preferam o politică reală în locul unei politici ideale.

Aici s-au acumulat multe pretenții, există multe neînțelegeri, multe probleme care încă nu și-au găsit soluția. Dialogul profund va ajuta să rezolvăm anumite neînțelegeri de ordin istoric.

În fine, al treilea nivel este situația la zi. România este o țară a NATO și a UE, așa îmi reamintește un domn cu drapelul UE. (în sală tocmai intrase un tânăr cu drapelul Uniunii Europene – n.r.).

Rusia se află într-o situație echivocă. Există situația reală din Rusia – da, sunt patriot rus și îl susțin pe Putin, dar în realitate există atâtea aspecte în Rusia pe care le detest, încât nu vă imaginați!

Avem tot dreptul să detestăm anumite aspecte ale realităților din Rusia, fiindcă ne iubim țara. Ne criticăm țara fiindcă ne doare în ce hal a ajuns la ora asta.

A fi un patriot rus nu înseamnă a aproba ce se întâmplă în țara mea. Asta înseamnă a-ți iubi patria eternă, Rusia sfântă – să depui eforturi pentru a face ca Rusia reală să corespundă Rusiei ideale. În niciun caz să justifici corupția sau mizeria, aspecte degradante ale realităților de la noi.

Cred că, în bună măsură, lucrurile stau la fel în România. 

Dacă nu suntem onești, dacă suntem tocmiți, dacă pur și simplu consumăm granturile cuiva sau suntem propagandiști tocmiți, vom contrapune marea Românie, România ideală, România duhului, părților mai întunecoase ale Rusiei de azi.

Să ne imaginăm un propagandist de-ai lui Putin: se ia modelul ideal al Rusiei, se iau cele mai neplăcute aspecte ale realităților de azi din România, sunt selectate cele mai negative aspecte ale României în favoarea Rusiei și se conturează un model simetric absolut fals, din care reiese că rușii sunt «bravo», iar ceilalți nu sunt «bravo».”

Momentul Soros

În fața unei săli doar pe jumătate pline, Dughin își continuă expunerea. Admite că e momentul să treacă de la chestiunile spirituale la cele „mai terestre” și abia de aici iese, practic, la iveală ideologul.

După ce declară, satisfăcut, că viziunea președintelui SUA, Donald Trump, și a președintelui rus Vladimir Putin au numeroase puncte comune, Dughin se referă la liderii europeni care, potrivit lui, ar fi rămas ultimii promotori ai unei globalizări agresive.

„Globalismul este un proiect de lichidare a tuturor identităților colective. Să fii globalist înseamnă pierderea identităților colective, a tuturor formelor de identitate colectivă.

Pierderea identității colective religioase? Asta înseamnă sfârșitul religiei. Este vorba despre sfârșitul ortodoxiei.

Globalizarea înseamnă sfârșitul statelor naționale. În procesul culturalizării nu trebuie să mai existe nici SUA, nici România, nici Franța, pentru că e vorba de identități colective – națiunile –, iar globalismul se bazează pe identitatea individuală, nimicind religia, nimicind popoarele, nimicind statele.

Globalizarea mai are de realizat două sarcini: să nimicească identitatea de gen sau de sex, pentru că e vorba de identități colective. Nu poți fi la modul individual bărbat sau femeie. Bărbații reprezintă o identitate colectivă, ca și femeia.

De aici politica de gender – omul trebuie să își aleagă de capul lui genul, ca pe o religie, ca pe o țară, și poate să schimbe genul, apartenența sexuală de mai multe ori pe parcursul unei vieți, chiar și în fiecare săptămână (râsete în sală – n.r.). Tuturor li se pare că e vorba de excese, de aspecte secundare… Niet. E vorba de o teză absolut politică a globalizării.

De aici provin structurile LGBT, căsătoriile între gay. Veți spune că, iată, am construit societatea globală fără apartenență religioasă, globală, de gen. C’est tout? Niet!

Ce urmează e mai interesant. A fi om înseamnă a reprezenta o identitate colectivă. Prin urmare, și omul reprezintă un fel de fascism, ca și cum ai fi bărbat sau femeie, francez, rus sau american, ca și cum ai fi musulman sau ortodox.

Tocmai de aceea, în proiectul globalist și liberal ar urma să fie mâine diversificarea genurilor de post-om. Acest lucru se numește «postumanism».

Să vedem ce forțe susțin aceste inițiative – lupta cu religiile tradiționale, cu familia tradițională și insistă asupra cercetărilor postumaniste –, vom vedea Fondul Soros, UE și așa mai departe.  

Numele lui Soros stârnește reacții agresive dintr-o anumită parte a sălii. Câțiva tineri par să ironizeze spusele lui Dughin, în vreme ce fanii mai în vârstă ai ideologului se enervează și fac apel la liniște.

Dughin însuși pare să nu observe rumoarea din sală și continuă, ridicând o sprânceană în semn de indignare.

„Cartea mea lansează o invitație de a fi globalist fără a fi fascist sau comunist”, mai spune Dughin.

În sală, oamenii se ceartă. Cineva strigă:

„Ieși afară!”.

Altul răspunde:

„Ba tu să ieși!”.

Moderatorul Iurie Roșca anunță că se deschide sesiunea de întrebări.

„Ne-am purtat brutal cu ucrainenii”

Din sală, cineva îl întreabă pe Dughin ce părere are despre conflictele din trecutul relației româno-ruse.

Pe ocolite, ideologul oferă un răspuns:

„Rusia, trebuie să recunoaștem, dispune de o anumită forță. Suntem deseori prea brutali, acționăm ca în colonialism cu propriii frați. 

Asta ține de toți, inclusiv de Ucraina. E clar că Ucraina e manipulată de occidentali, dar noi am comis atâtea greșeli, atât de brutal ne-am purtat cu ucrainenii…

Nu e vorba de economie, avem o atitudine arogantă și disprețuitoare față de identitatea lor. E vorba de o crimă colosală în raport cu acele popoare și cu noi înșine. Ce se întâmplă în Ucraina e în mare măsură consecința faptelor noastre”. 

Dughin primește și destule întrebări aiuritoare.

Generalul în rezervă Mircea Chelaru, fost şef al Statului Major General, îl întreabă dacă e adevărat că rușii sunt urmașii unor triburi ariene din Carpați. Ideologul de la Kremlin folosește și primele sale cuvinte în limba engleză în răspunsul adresat lui Chelaru: fake news. 

Câțiva oameni din sală râd, alții strigă, cu tentă ironică sau nu:

„Întrebați-l despre daci!”.

Întrebarea despre daci stătea însă la pândă. Un bărbat în vârstă, cu mâna fluturând în aer, întreabă dacă Dughin crede că românii sunt urmașii dacilor.

Dughin răspunde, elegant, că procesul de căutare e important, dar și mai important este ca nu doar unul singur să se simtă dac. 

Bătrânul care adresase întrebarea nu pare să fi simțit ironia mușcătoare – mulțumește, senin, pentru răspuns.

O femeie care scrie pentru un jurnal ortodox agită mâinile școlărește – vrea și ea să adreseze o întrebare.

„Cum vă situați în raport cu escatologia Ierusalimului?”

În sală, lumea e dezamăgită. Câțiva o huiduie, iar bărbatul cu ochelari fumurii care se repezise la poze cu maestrul sugerează ca întrebarea femeii să fie ignorată.

Dughin îi zâmbește complice femeii, care așteaptă cu o hârtie și pixul în mână. Pare să agreeze întrebarea, așa că răspunde:

„E vorba de energii escatologice atât de puternice, încât nu se va ține cont de drepturile omului”. 

Femeia notează frenetic.

În sală apare, la un moment dat, o cerșetoare. Speculează abil momentul:

„Dați-mi și mie 4 lei, că îmi lipsesc. Ca să iau cartea lu’ domnu'”. 

„Nu-i dați, domnule, nu vedeți cu cine aveți de-a face?”, se enervează cineva.

Apoi, către femeie:

„Știți cum îl cheamă pe domnul?”

„E Putin, nu?”, răspunde femeia.

Râsete.

Cerșetoarea iese, dezamăgită.

Seara se încheie cu o sesiune de autografe. Dughin rămâne pe scenă, alături de Pârvulesco, în costumul său negru. Semnează carte după carte.

Iurie Roșca se adresează invitaților din sală:

„Un lucru e sigur: prezența domnului Dughin aici e doar începutul!”.

Cine este Aleksandr Dughin

Aleksandr Dughin (55 de ani) este un ideolog și activist rus contemporan, cunoscut mai ales pentru teoria neo-eurasianismului.

Dughin a lucrat în tinerețe la Arhiva KGB, după care a devenit jurnalist pentru o scurtă perioadă. După căderea comunismului, Dughin a fost o vreme membru al Partidului Național Bolșevic.

Este fondator al Partidului Eurasia, care mai târziu și-a schimbat denumirea în Mișcarea Eurasianistă, și este considerat  drept unul dintre apropiații lui Vladimir Putin.

Dughin a mai vizitat România în 2013, dar lansarea din acest an a cărții sale a fost prima sa ieșire publică.

Din cartea lui Dughin

Dacă discursul lui Aleksandr Dughin în România a fost ceva mai temperat decât în alte ocazii, câteva fragmente din cartea tradusă de Iurie Roșca sunt ceva mai grăitoare.

Redăm aici o selecție:

Câmpul bătăliei spirituale pentru sensul și mersul istoriei cuprinde întreaga lume. Alegerea propriei tabere este o chestiune a fiecărei persoane în parte. Timpul le va hotărî pe toate celelalte. Mai devreme sau mai târziu, cu prețul unor realizări mărețe și bătălii dramatice, va sosi și ora Eurasiei. (p. 437, Destin eurasianist, A. Dughin)

Noua revoluție trebuie să fie orientată spre doborârea radicală a oligarhiei globale, spre nimicirea elitei mondiale, spre distrugerea întregii ordini legate de ea sau, mai exact, a acestei dezordini dirijate. Nimicind nervul răului, noi vom elibera istoria popoarelor și a societăților de vampirul parazitar al oligarhiei planetare. (p. 511, Destin eurasianist, A. Dughin)

Este elocvent faptul că simbolurile de stat ale SUA conțin o mulțime de detalii sinistre. Statuia libertății reproduce zeița greacă a infernului Hecate, iar făclia acesteia, care este aprinsă pe timp de noapte, face aluzie la faptul că este vorba de țara nopții. Semnul dolarului copiază coloanele lui Hercule, care, în accepția grecilor, marcau limita zonei populate a Mării Mediterane, dincolo de care începea lumea iadului oceanic. (p. 516, Destin eurasianist, A. Dughin)

Atâta timp cât puterea se află în mâinile oligarhiei globale, noi nu trebuie să respectăm nicio lege, cu excepția legilor războiului și revoluției. Însăși oligarhia globală guvernează dincolo de orice principiu al legalității, provoacă conflicte și caută să le manipuleze. În aceste condiții avem de-a face cu niște hoți și maniaci, a căror nimicire este obligația oricărui om normal care nu și-a pierdut sentimentul demnității. Războiul este însăși patria noastră, este stihia noastră, este mediul nostru firesc, în care trebuie să învățăm că există în mod eficient și victorios. (p. 522, Destin eurasianist, A. Dughin)

Priviți, MTV este un exemplu clasic de agitație. Acest canal e făcut în mod profesionist și transmite cu intensitate codul atlantist, în primul rând tineretului. Atlantismul reprezintă negarea veșniciei, deoarece e bazat pe principiul „fie și o singură zi, dar e a mea”, pe imperativele ticăloase „trăiește acum!”, „nu transpira!”, „relaxează-te!”, „simte-te bine!”. (p. 216, Destin eurasianist, A. Dughin)

Pentru a afirma adevărul, trebuie să fii pregătit de prigoană. Deși toate acestea nu sunt neapărat inevitabile. Uneori proorocii erau ospătați, onorați, întâmpinați cu admirație, iar alteori erau bătuți cu pietre. Și una, și alta sunt parte a adevăratei existențe profetice; de aceea, dacă suntem adevărați eurasianiști, atunci trebuie să primim cu înțelepciune orice încercare. (p. 213, Destin eurasianist, A. Dughin)

În războiul cultural pentru viitorul omenirii, Putin înfige adânc steagul rusesc în solul creștinismului tradițional. Discursurile lui recente se fac ecoul cuvintelor lui Papa Ioan Paul al II-lea, a cărui Evangelium Vitae din 1995 condamna cu cea mai mare fermitate îmbrățișarea de către Occident a „culturii morții”. Ce înțelege Papa Ioan Paul al II-lea prin crime morale? Capitularea Vestului în fața revoluției sexuale manifestate prin ușurința de a divorța, promiscuitate deșănțată, pornografie, homosexualitate, feminism, avort, căsătorii între persoane de același sex, eutanasie, sinucidere asistată – înlocuirea valorilor creștine cu valorile Hollywoodului. (p. 262, Destin eurasianist, A. Dughin)

Rusia ar putea avansa pentru Europa de Est un proiect constructiv, care ar putea fi numit în mod convențional „Marea Europă de Est”. (…) Proiectul „Marea Europă de Est” ar putea include atât arealul slav (polonezi, bulgari, slovaci, cehi, sârbi, croați, sloveni, macedoneni, bosniaci, sârbi musulmani și etniile mici), cât și cel ortodox (bulgari, sârbi, macedoneni, precum și români și greci). (pp. 368-369, Destin eurasianist, A. Dughin)

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€