Drumurile noastre, granițele lor: ce nu se vede când construim o autostradă, ce sunt coridoarele ecologice și de ce lipsa lor afectează atât oamenii, cât și animale

Bianca Dragomir

În România, fiecare kilometru nou de autostradă este o promisiune de viteză, conectivitate, normalitate. Dar acest progres, pentru urșii bruni și alte specii, devine adesea o barieră. 

Coridoarele ecologice, acele treceri menite să permită animalelor să traverseze în siguranță, sunt, în teorie, obligatorii. În practică, însă, sunt ignorate, subdimensionate sau tratate ca o bifă într-un proiect de milioane de euro, susține Mihai Pop, doctor în conservarea urșilor, într-un interviu pentru PressOne. 

În timp ce ne grăbim să recuperăm zeci de ani de decalaj la capitolul autostrăzi, infrastructura se intersectează inevitabil cu natura. Pe hârtie, proiectele sună promițător: fonduri europene de miliarde de euro, termene, licitații, coridoare de transport. România beneficiază de finanțare europeană generoasă prin programe precum PNRR, CEF, TEN-T și Programul Transport, iar autostrăzile A1, A7, A8 sau drumurile expres precum Craiova–Pitești sau Brăila–Galați sunt susținute de aceste fonduri.

Banii europeni vin la pachet cu protejarea naturii 

Fondurile europene nu vin doar cu bani, ci și cu reguli. Pentru a accesa aceste fonduri, proiectele trebuie să respecte avize de mediu care includ și obligativitatea coridoarelor de trecere pentru fauna sălbatică: ecoducte, pasaje, trecători.

Cât de dispuse sunt autoritățile să îmbine nevoia de viteză cu cea de protecție a naturii și habitatelor? De ce este vital un echilibru între dezvoltarea infrastructurii și conservarea habitatelor speciilor mari? Ce se întâmplă cu drumurile deja finalizate, respectă acestea regulile europene?, l-am întrebat pe Mihai Pop, doctor în conservarea urșilor. 

Politicienii nu acceptă ecologi la discuții

Pressone: Cum ar trebui să înțelegem echilibrul dintre dezvoltarea infrastructurii și conservarea habitatelor speciilor mari?

Mihai Pop: Si eu când merg pe autostrăzi mă gândesc la cât de utile sunt. Mă bucur că habitatul meu e conectat.

BUCUREȘTI - Autostrada A0 Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Nu cred că este un exercițiu facil să începi să te gândești la implicațiile negative ale unui beneficiu pe care îl simți. E important să înțeleagă cei care au atribuții în planificare, proiectare, construcție și mentenanță. 

Dacă vrei un drum bine construit, atunci ai nevoie de ingineri de toate categoriile, economiști, juriști, geologi, topografi, dar e nevoie și de ecologi și biologi care să poată să asigure integrarea aspectelor constructive într-un anumit ecosistem și să faciliteze identificarea problemelor punctuale ce trebuie adresate.

Un drum nu e o linie pe o planșă, după construcție el devine un mic ecosistem într-un ecosistem mai mare. Devine parte a peisajului, începe să schimbe relațiile dintre elementele ecosistemului.

Cel mai important e ca politicienii să înțeleagă că nu se pricep la toate și că ar trebui să nu intervină în procesul de proiectare fie trasând linii, fie eliminând factori interesați de la planșa de proiectare de frică că procesul va deveni mai complex.

Nu e normal să spui că ecologii nu au ce căuta la discuții, deoarece ei sunt cei care trebuie sa integreze soluțiile de proiectare într-un ecosistem dinamic care poate să influențeze utilizarea în bune condiții a autostrăzii.

Compromisuri frecvente în proiectare

Pressone: România are una dintre cele mai fragmentate infrastructuri. În general, ce greșeli ați observat în abordarea proiectelor de infrastructură corelate cu protejarea urșilor, protejarea animalelor sălbatice?

Mihai Pop: La nivel de detaliu, proiectanții țin cont de niște standarde, deci aici erorile sunt limitate. Cel mai frecvent se fac compromisuri la lățimea ecoductului/trecătorii. De principiu cu cât e mai mare cu atât mai bine.

Foto: Septimiu Bizo

Cred că cea mai mare problemă e că ne concentrăm să facem ecoducte în arealul urșilor și nu ne gândim să le planificăm și în alte zone. Le vizualizăm ca fiind necesare în zone împădurite, legând două trupuri de pădure, dar în realitate ele sunt necesare și în alte zone și pentru mult mai multe specii nu doar pentru urs.

Și mai ales ele sunt necesare și pentru siguranța noastră. 

România construiește, dar nu monitorizează

Pressone: Raportat la ce a fost deja construit, ce date avem despre coridoarele ecologice? Câte s-au construit, cât de eficiente sunt? Avem sisteme de monitorizare care să confirme folosirea lor de către animale?

Mihai Pop: Deplasarea fără limitări a indivizilor dintr-o specie este o condiție esențială pentru supraviețuire. Acest lucru este valabil și pentru noi ca specie, imaginați-vă cum ar fi arătat Pământul azi dacă Africa nu ar fi fost conectată cu Europa, dacă continentele ar fi fost izolate terestru unele de altele. 

În prezent, principalele bariere sunt cele create de om, iar infrastructura liniară are potențialul cel mai mare de a restrânge deplasările speciilor.

Prin urmare, adoptarea unor măsuri de reducere a fragmentării habitatelor reprezintă obiective strategice în conservarea faunei. Dar dincolo de aceasta ele reprezintă obiective pentru deplasarea noastră în siguranță pe aceste drumuri proiectate pentru viteze mari. 

De exemplu, în linii mari, autostrăzile din SUA nu au fost proiectate cu garduri potrivite pentru a limita accesul animalelor pe carosabil sau cu ecoducte/coridoare pentru animale. În 2020 se estima că în SUA au loc aproape 2 milioane de accidente cu animale sălbatice, ce au provocat moartea a cca. 200 de oameni și au produs pagube materiale de cca. 10 miliarde de dolari.

Analizele au arătat că în zonele unde autostrăzile sunt mai permeabile, adică unde există poduri sau tunele construite fără intenția de a facilita trecerea animalelor, numărul incidentelor este mai redus. În zonele unde ecoductele au fost construite conform proiectelor, numărul este și mai redus. Prin urmare, pe termen lung o investiție în ecoducte/trecători pentru animale reprezintă o economie și nu un cost.

Studiile de mediu pentru Pitești-Sibiu, unele dintre cele mai bune din România

Pressone: În ceea ce privește proiectele în lucru, sunt respectate bunele practici internaționale pentru protecția animalelor și, în mod particular, a urșilor?

Mihai Pop: Din ce știu, încă nu au început lucrările în zona centrală a habitatului urșilor pe Valea Oltului. După părerea mea, studiile de mediu realizate pentru Pitești-Sibiu au fost unele dintre cele mai bune din România. Sigur că mereu se pot face lucrurile mai bine, dar ceea ce a fost proiectat acolo, este utilizat în prezent și în alte proiecte.

Bunele practici sunt însă dependente de foarte mulți factori. Încă există dezbateri între cercetători în ceea ce privește dimensiunea, forma și sistemul de construcție a acestor trecători pentru animale. Unii susțin că cele supraterane sunt mai bune, alții că cele construite sub drum sunt ideale. Calitatea lor este influențată și de relieful zonei.

Degeaba vrei să construiești suprateran dacă relieful nu o permite, prin urmare cel mai important este ca aceste trecători să fie încadrate în relieful zonei și să fie construite acolo unde există speciile.

În mod simplist, dincolo de elementele constructive, este important ca acestea să fie percepute de către animale ca elemente de habitat în care pot petrece mai mult timp fără să se simtă amenințate. Din punctul meu de vedere personalizarea este secretul unei trecători funcționale.

Loturile cu probleme, zonele critice

Pressone: Unde sunt loturile cu probleme? Care sunt cele mai critice zone din România unde lipsa sau construcția neadecvată a coridoarelor ecologice afectează direct populațiile de urși?

Mihai Pop: În prezent nu cred că sunt loturi cu probleme mari, dar vor fi pe măsură ce infrastructura se va dezvolta. Când tot ce e planificat ca autostradă/drum expres sau cale ferată de mare viteză, România va fi împărțită în circa 20 de „insule” ce vor fi conectate prin aceste trecători verzi/ecoducte. Asta va avea, pe termen lung și foarte lung, un impact semnificativ asupra tot ce înseamnă planificarea conservării biodiversității, dar și asupra managementului cinegetic.

Harta proiectelor rutiere din Masterul Planul General de Transport Foto: Mihai Pop

Specii de talie mare, cerbul, ursul, mistrețul vor fi probabil cel mai afectate pe termen lung prin reducerea fluxului de gene dintr-o „insulă” în alta, coridoarele/ecoductele vor deveni, fără un management adecvat, zone capcană, adică zone cu habitate de calitate, dar în care mortalitatea este mare. 

Cu siguranță acel faimos, dar fals concept ecologic, „efectiv optim”, va fi confirmat ca fiind complet inutil în termen de prag de referință pentru stabilirea cotelor. Impactul va fi mai mare, însă, asupra localităților din proximitatea barierelor.

Vor exista și aspecte pozitive. Vom avea mai puține accidente cu animale pe drumurile naționale, în anumite zone în care avem azi conflicte cu ursul și mistrețul, numărul lor va scădea. 

Contează calitatea, nu cantitatea

Pressone: Ce astfel de coridoare/ecoducte ar mai trebui construite și cum ar trebui ele construite ca să nu distrugă complet habitatul animalelor?

Mihai Pop: Unii ar spune că cu cât sunt mai multe cu atât mai bine. Eu cred că nu cantitatea e relevantă, ci calitatea lor. Normal că o permeabilitate mai mare este de dorit, doar că de la un anumit grad de permeabilitate asigurată, orice altă investiție devine un cost inutil. 

Singurul loc unde avem date pe termen lung privind deplasarea urșilor este în județul Mureș, unde cei de la Milvus au investit resurse și energie pentru a identifica zonele sensibile pentru urs. Aceste informații au ajuns la proiectanți. Într-o societate așezată, aceste studii ar fi fost făcute de instituții ale statului, nu de ONG-uri, și ar fi fost făcute în toate zonele propuse pentru a realiza infrastructura liniară.

În ceea ce privește habitatul ursului, trebuie să conștientizăm că el nu va mai fi niciodată așa cum a fost în trecut. Carpații României nu vor mai fi niciodată un ecosistem compact, unitar, puțin fragmentat care să fie în integralitatea lui un refugiu pentru carnivore. Va fi un arhipeleag de insule de sălbăticie. Cu cât insula e mai mică, cu atât problemele vor fi mai mari. 

De exemplu, Bucegi și Făgăraș sunt zone care în prezent au un puternic caracter insular, fiind înconjurate de foarte multă infrastructură, localități și drumuri cu grade diferite de permeabilitate. Sunt zone cu multe conflicte om-urs. Acesta este costul dezvoltării.

Urs prins în laț la Ojdula Foto: Berde Lajos

Ce lipsește cu adevărat?

Pressone: În contextul autostrăzilor, cel puțin, există resurse financiare. Ce anume lipsește pentru ca aceste proiecte să fie cu adevărat funcționale și sustenabile: voință, știință, lipsa înțelegerii relației dintre habitatul uman și cel al animalelor, empatie?

Mihai Pop: Înțelegerea fenomenelor și asumarea reală a responsabilităților. În cazul problemelor complexe și încă necunoscute de ordin ecologic și de funcționare a sistemelor naturale, eliminarea întrebărilor la care nu avem răspuns limitează totul la bani și  acceptanță socială. 

Suplimentar, autoritățile nu au capacitatea sau voința de a înțelege ce înseamnă un studiu realizat pe baze științifice și riguros implementat. Încă selecția se face după cât de colorat e studiul. Două poze și trei grafice nu înseamnă studiu științific.

Pe urși cine îi apără, cu adevărat? 

Pressone: Cine și cum poate apăra dreptul ursului la habitat? Există programe, inițiative de acest tip și, dacă da, cum sunt ele primite de reprezentanții statului?

Mihai Pop: În prezent, dreptul la habitat este susținut de legislația europeană. Probabil că în ceea ce privește ursul, lucrurile se vor schimba un pic. Chiar România și-a manifestat intenția de a reduce gradul de protecție al ursului și, deci, și al habitatului acestuia.

În ceea ce privește pădurea, principalul habitat al ursului, dar nu unicul, legislația silvică contribuie la apărarea habitatului, iar Legea vânătorii, în limitele ei, ce stabilește rolul de resursă al ursului, atinge problema habitatului pe ici pe colo.

Pentru reprezentanții statului, problema biodiversității este atât de lipsită de importanță. Proiecte care au promovat conectivitatea și conservarea habitatului au fost și sunt încă. Ele au fost implementate de ONG-uri, de Universități, Instituții publice, prin urmare reprezentanții statului le promovează, deoarece ele implică introducerea pe piață a banilor europeni.

Cum sunt ele primite? Cu mare interes până se finalizează proiectul și apoi sunt ignorate, fie pentru că soluțiile sunt prea complicate, fie pentru că intră în contradicție cu alte interese, legitime, fie că apare mereu o altă prioritate.

O altă problemă e că sistemul de gestiune a faunei este unul foarte conservator și nu acceptă ușor metodologii noi sau soluții care presupun schimbarea unor părți din sistem. De aici apar alte forme de opoziție.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€