Documentele CIA din iunie 1990 îl indică pe Ion Iliescu responsabil pentru aducerea minerilor la București

Audierea fostului președinte Ion Iliescu, alături de fostul premier Petre Roman și de fostul șef al Serviciului Român de Informații Virgil Măgureanu, readuce în lumină, după 26 de ani, unul dintre momentele cruciale ale României de după 1989: mineriada din 13-15 iunie 1990.

Din documentele întocmite de Agenția Centrală de Informații (CIA) din SUA rezultă că decizia aducerii minerilor la București a fost luată de Ion Iliescu, actualul președinte de onoare al PSD.

Am reconstituit contextul evenimentelor din iunie 1990, folosind note informative de atunci din documentele și rapoartele publicate de CIA, note care descriu evenimentele din România în context geopolitic.

Aceste documente, desecretizate și apoi publicate până în decembrie 2016 inclusiv, accentuează rolurile principalilor actori publici de atunci.

Rapoartele urmăresc disensiunile dintre liderii Frontului Salvării Naționale (FSN) în perioada de dinaintea protestelor, divergențe care se adâncesc după intervenția violentă a minerilor.

Comentariile atașate relatărilor mențin obsesiv un scenariu potrivit căruia, dacă violențele ar fi escaladat, generalul Victor Atanasie Stănculescu l-ar fi putut răsturna pe Ion Iliescu de la putere cu ajutorul Armatei. Ceea ce, după cum ştim astăzi, nu s-a întâmplat.

Problemele României

Rapoartele și notele elaborate de CIA în 1990 descriu România confruntându-se cu serioase probleme și căutând să-și legitimeze noua conducere în fața puterilor europene.

Un raport redactat în 1 iunie 1990 subliniază condițiile economice grele ale României și eforturile pe care le făcuse conducerea FSN de a crește nivelul de trai în preajma alegerilor, prin mărirea importurilor.

Nota subliniază că producția industrială scăzuse cu 20% față de 1989, iar importurile se dublaseră. Același raport notează și că, probabil, guvernul nu va implementa prea curând reforme, de teamă că acestea vor produce și mai mult șomaj.

„Dacă demonstrațiile continuă și se extind, Iliescu va avea puține opțiuni, altele decât demisia sau escaladarea violențelor.

Confruntările violente cu protestatarii ar putea fi un test pentru loialitatea armatei. Mulți ofițeri tineri sunt puternic împotriva comunismului și sunt critici la adresa guvernului.

Ministrul Apărării, Stănculescu, pare să se fi străduit din răsputeri să le păstreze susținerea”, menționează un alt raport, scris în 14 iunie.

O notă transmisă în raportul zilnic, imediat după intervenția Poliției care i-a dispersat pe manifestanții rămași în Piața Universității pe 13 iunie 1990, subliniază semnificația acestui eveniment în interpretarea serviciului american de spionaj.

Potrivit acestei note, Ion Iliescu ar fi înțeles că masiva susținere de care beneficiaseră FSN și el însuşi la alegerile din 20 mai 1990 însemna că poate folosi tactici asemănătoare cu cele ale fostului președinte Nicolae Ceaușescu pentru a păstra ordinea publică.

Disensiunile dintre Iliescu și Roman

Notele informative arată că Ion Iliescu și Petre Roman aveau opinii fundamental diferite despre gestionarea protestelor sau despre modul în care trebuia condusă țara.

Despre premierul Petre Roman se arată că încearcă, de mai multe ori, declanșarea sau grăbirea unor reforme sau deschiderea țării către partenerii vestici.

„Disensiunile din sânul Frontului Salvării Naționale referitoare la cum să fie rezolvată problema protestului stradal se adâncesc.

Joi, protestatarii din Timișoara au cerut eliberarea liderului studenților, Marian Munteanu, arestat, și a tuturor celor reținuți după măsurile severe adoptate luna trecută împotriva manifestanților. 

După întâlnirea cu președintele francez Mitterand (François Mitterrand – n.r.) săptămâna aceasta, primul-ministru român Petre Roman a lăsat să se înțeleagă că Munteanu ar putea fi eliberat în curând.

Președintele Ion Iliescu, pe de altă parte, își menține linia dură”, se arată într-o notă.

Un alt comentariu subliniază din nou disensiunile din FSN și readuce în atenție scenariul potrivit căruia Armata l-ar putea îndepărta pe Iliescu de la putere:

„Intransigența lui Ion Iliescu scoate în evidență dizidența din interiorul Frontului și, în special, divergențele dintre el și premierul Petre Roman.

Primul-ministru încearcă să îmbunătățească imaginea guvernului în Vest, discuțiile sale cu Mitterand încurajând Franța să aplice presiuni asupra Comunității Europene de a crește ajutoarele pentru România.

Disponibilitatea lui Roman de a i se opune public lui Ion Iliescu – mai ales dacă e susținut și de Ministrul Apărării, Stănculescu – va crește aproape sigur izolarea președintelui.

Sub o astfel de presiune, este foarte probabil ca acesta să repete represiunea brutală ca răspuns la viitoare proteste; încă o astfel de intervenție sângeroasă l-ar putea provoca pe Stănculescu să intervină împotriva lui Iliescu”.

Raportul din care rezultă că Iliescu i-a chemat pe mineri

Scenariile SUA sunt departe de realitate – demonstrațiile din Piaţa Universităţii sunt înăbușite cu totul prin venirea minerilor la București, iar Armata nu va interveni împotriva președintelui ales Ion Iliescu. 

România va suferi, în schimb, sancțiuni pe linia politicii externe pentru represiunea violentă, după cum arată un alt raport, redactat în 16 iunie 1990.

Raportul notează întreruperea de către Comunitatea Europeană a negocierilor pentru un tratat de liber schimb și cooperare cu România, ca o formă de taxare a conducerii pentru violențele declanșate împotriva protestatarilor.

Preluarea funcției de președinte de către Ion Iliescu a fost amânată de trei ori, din cauza protestelor sodate cu violențe, se arată într-o altă filă de analiză.

„Statele Comunității Europene au decis să nu susțină apelul SUA la boicotarea evenimentului de preluare a funcției de președinte de către Ion Iliescu. Totuși, majoritatea nu vor participa la recepția de după eveniment”, se arată într-un document informativ redactat la o săptămână după evenimentele din 13-15 iunie 1990.

În documentul citat se mai arată că, în continuare, liderii protestelor și mai mulți studenți care participaseră la manifestații erau arestați.

O săptămână mai târziu, un alt raport notează că premierul Petre Roman își dorea o accelerare a reformelor economice pentru a ajunge la economia de piață, iar ministrul Culturii – Andrei Pleșu – sugera că președintele are nevoie de consilieri mai buni, care să-i prevină reacțiile exagerate precum chemarea minerilor la București.

Acest raport notează că președintele Iliescu este cel care a decis ca minerii să vină la București în iunie 1990.

Un alt comentariu elaborat la o lună după evenimentele din 13-15 iunie aduce în prim-plan tensiunile din FSN, generate de opțiunile diferite din cadrul Armatei române.

Potrivit acestuia, un comitet reformist format din membri ai Armatei l-a contestat pe ministrul de Interne, Mihai Chițac, și a arătat că generalul Stănculescu este cel care merită, din punct de vedere moral, să dețină această funcție.

Practic, comitetul sugera existența unei legături între Chițac și Securitate.

„Acțiunile președintelui Iliescu ar putea să-l vulnerabilizeze pe acesta în fața unei revolte populare sau a unei intervenții militare. Indignarea provocată de intervențiile minerilor poate rezulta în noi demonstrații împotriva guvernării, cu sprijin larg în București. Răspunsul armatei va fi crucial; aceasta ar putea să refuze să-l susțină pe Iliescu în cazul unei noi revolte populare, ba chiar ar putea acționa să-l răstoarne.”

Fragment dintr-o notă cu titlul „Ion Iliescu in a corner” (Ion Iliescu încolțit)

Ce s-a întâmplat în 1990

Mineriada din 13-15 iunie 1990 desemnează finalul sângeros al unui protest de amploare desfășurat timp de 52 de zile în Piața Universității din București. Unii istorici consideră că ceea ce s-a petrecut în Piaţa Universităţii a fost adevăratul act de revoltă împotriva sistemului comunist și a aparatului represiv de dinainte de 1989.

Esența acestor proteste a reprezentat-o ciocnirea dintre viziunea Frontului Salvării Naționale, condus de Ion Iliescu, și cea a unui nucleu format din intelectuali și lideri ai partidelor istorice din România, care militau pentru ruperea completă de vechile structuri de putere.

Ruxandra Cesereanu notează în volumul de analiză „Imaginarul violent al românilor”:

„După ce devenise organ al Puterii ca mediator pînă la noile alegeri democratice, Frontul Salvării Naţionale (din care făceau parte o serie de membri ai fostei nomenclaturi) anunţă participarea sa la alegeri ca partid politic.

Acest lucru stîrneşte critici şi contestări morale, ce iau amploare odată cu Proclamaţia de la Timişoara, al cărei punct 8 prevedea interzicerea timp de trei legislaturi a candidaturii foştilor activişti comunişti şi a foştilor ofiţeri de Securitate în noile instituţii de guvernare ale Statului”.

Practic, protestatarii din Piața Universității cer aplicarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara. Câteva zile mai târziu, Ion Iliescu îi numește „golani” .

În 20 mai 1990, Frontul Salvării Naționale câștigă alegerile detașat. Protestatarii se retrag treptat din Piață. În 13 iunie, ultimii rămași sunt evacuați violent de poliție, fapt care produce o revoltă în București.

În dimineața următoare, minerii din Valea Jiului sosesc cu trenurile la București „pentru a restabili ordinea” și pentru a apăra FSN-ul şi pe Ion Iliescu.

Însă violența, odată dezlănțuită pe străzile Bucureștiului, nu mai poate fi oprită. Minerii atacă sediile partidelor istorice și iau la bătaie orice trecător care se potrivește profilului de „intelectual” – poartă barbă, părul lung sau ochelari.

În 15 iunie, seara, minerii sunt trimiși înapoi în Valea Jiului.

În urma evenimentelor sângeroase, datele oficiale indică 4 morți și sute de răniți. Asociațiile foștilor protestatari arată, însă, că numărul morților ar fi fost de circa o sută.