17/02/2021
Despre oameni și alte animale: realitatea din spatele profesiei de medic veterinar
Ruxandra Florea, de 35 de ani, medic veterinar de zece ani, povestește pentru PressOne care este realitatea din spatele unei meserii despre care, de fapt, nu știm atât de multe.
În 2014, un sondaj cu 10.000 de participanți, realizat de Centers for Disease Control din Statele Unite, a relevat faptul că unul din șase medici veterinari americani contemplase sinuciderea. Mulți dintre ei au spus că suferă de depresie și anxietate.
Cinci ani mai târziu, un studiu publicat de Jurnalul Asociației Medicale Veterinare Americane a constatat că medicii veterinari americani sunt de 2,1 până la 3,5 ori mai predispuși să se sinucidă față de restul populației.
Două studii publicate de Jurnalul Asociației Veterinarilor Britanici au descoperit faptul că ratele de sinucidere în rândul medicilor veterinari sunt de două ori mai mari decât cele ale altor medici și de patru până la șase ori mai mari decât în rândul populației generale.
În România nu există astfel de statistici. Știm doar că, de câțiva ani buni, sute de medici se îndreaptă către vestul Europei - printre ei se numără și sute de veterinari, anual.
Știm, de asemenea, că în România legislația care reglementează drepturile animalelor a început cu adevărat să fie aplicată de doar câțiva ani: abandonul animalelor este contravenție încă din 2004, dar prima amendă dată de Poliția Animalelor a venit în 2019, când o femeie din Bucureşti a fost sancţionată cu suma de 1.000 lei pentru că şi-a abandonat câinele.
Tot în România cazurile de cruzime împotriva animalelor au început să fie sancționate abia recent, la presiunea opiniei publice. Animalele sunt considerate încă obiecte aflate în proprietatea stăpânilor, care dispun de ele după cum doresc, așa cum a arătat-o chiar cazul recent al cailor abandonați pe câmpul de la Techirghiol.
Toate aceste probleme ajung, la sfârșitul zilei, în cabinetele medicilor veterinari, care se trezesc, de multe ori, cu animale abandonate în fața clinicilor, schingiuite sau lovite de mașini. Tot ei trebuie, în același timp, să se confrunte cu realitatea că mulți dintre proprietarii de animale de companie din România nu își permit, din punct de vedere financiar, să aibă grijă de acestea.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this