Deputatul Raețchi lansează teoria "grupului securizator" care menține stabilitatea țării

Bianca Felseghi

Senior Editor

Deputatul liberal Ovidiu Raețchi și-a lansat săptămâna trecută la Cluj volumul intitulat „Soldatul Putin și filosoful Dughin”, o analiză personală a relației dintre puterea de la Moscova și societatea occidentală.

De profesie politolog, autorul este vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaților.

În cartea recent apărută la editura Nemira, Raețchi propune o teorie potrivit căreia atât Vladimir Putin, cât și Aleksandr Dughin fac parte din ceea ce el numește „grupul securizator” − un nucleu ce reunește persoane din serviciile secrete, din armata și din forțele de ordine ale unei țări.

I-am solicitat lui Ovidiu Raețchi un interviu pentru a-l întreba cum funcționează, în opinia sa, un asemenea grup securizator și dacă interesele naționale prevalează în fața intereselor de grup.

*

− Dacă am înțeles bine, teoria dumneavoastră este următoarea: imaginea de rebel al Europei pe care puterea de la Kremlin și-o proiectează în afară de sute de ani este, de fapt, o formă de PR de criză, fiindcă, politic și social, Rusia nu ar fi în stare să facă față cerințelor unei democrații liberale. Cu alte cuvinte, dacă nu reușește să se consolideze pe criterii acceptate global, și-a inventat un excepționalism… Este corect?

− Este corect.

− Cum a reușit, totuși, să își conserve această aparentă sălbăticie timp de sute de ani, dacă, așa cum spuneți, este un stat cu vocație occidentală?

− E ușor, fiindcă geografia îi ajută pe ruși în direcția asta. E suficient să treci în partea asiatică pentru a găsi mii de kilometri de spațiu sălbatic, și atunci e ușor să păstrezi această aparență.

Spiritul zonelor urbane din Rusia este occidental. Ei au făcut performanță în momentul în care au creat cultură occidentală, cu oameni educați cel mai adesea în străinătate, care vorbesc limbajul valoric al Occidentului.

Or, dacă Rusia rămâne astăzi pe terenul acesta al limbajului occidental, ea ar trebui să practice un limbaj universal, limbajul valorilor despre care vorbim și noi, românii, vorbesc și germanii, vorbesc și americanii.

Cel puțin 9 motive să mergi la IQ DIGITAL SUMMIT - Cluj-Napoca – 14 IUNIE (P)

Unii dintre cei mai mari lideri de tehnologie vin la Cluj-Napoca pe 14 iunie, iar cititorii PressOne pot avea acces gratuit pentru a-i vedea și asculta.

Nanoboţii: agenţii invizibili care ne vor dubla speranţa de viaţă

Impactul nanoboţilor asupra omenirii va fi mult mai mare decât al antibioticelor.

Dar, după anul 2000, ei au înțeles că, făcând asta, au numai de pierdut, pentru că trebuie să își justifice niște erori, niște încălcări de tratate, de reguli de bază în sistemul internațional.

Și atunci au inventat limbajul local. Nu există, spun dughiniștii, un limbaj universal comun, ci doar limbaje imperiale ale marilor structuri, care nu sunt compatibile unul cu altul.

Cu alte cuvinte, nu putem să judecăm un act politic după valorile din SUA sau din România, ci doar după Dasein-ul rusesc, pe care trebuie să îl lăsăm acolo, în sălbăticia lui.

− Apropo de legătura ei cu Occidentul, scrieți că Rusia are una dintre cele mai prolifice rate de investiție în eficiența elitelor. Puteți să detaliați?

− Trebuie să ne gândim la formele culturale occidentale. Perioada care se scurge din momentul apariției lor − unele dintre ele chiar în Evul Mediu, cum este proto-romanul − și până ajung în Rusia este foarte mare. Ele apar în spațiul rusesc mult mai târziu.

Și, totuși, marile repere, dacă te gândești la roman, sunt doi ruși. E simplu să faci un Top 3 în materie de roman, fiindcă singura problemă cu care te vei confrunta este cine dintre Tolstoi sau Dostoievski va fi pe locul întâi.

Și Rusia reușește să facă asta, practicând această specie literară după 1800. Cu alte cuvinte, are nevoie de un secol ca să ajungă de la punctul în care nu practica deloc acest gen până la niște capodopere. Asta înseamnă eficiență.

Putem observa același lucru dacă facem translația înspre știință. Vom vedea cât de rapid, în numai câțiva ani, au reușit oamenii de știință ruși − e adevărat că, uneori, împinși din spate cu pistolul − să facă pasul dinspre momentul în care abia bănuiau că s-a ajuns la arma atomică până la cel în care au și produs-o.

Militar vorbind, în al Doilea Război Mondial nici nu stăpâneau anumite tehnologii, iar după doi ani deveneau lideri în domeniu. Elitele rusești au o capacitate remarcabilă, în termenii culturii occidentale, să facă performanță. Sunt, poate, printre cele mai eficiente.

De aici și mirarea mea pentru opțiunea lor către un alt tip de cultură decât cea occidentală și către un alt tip de autodefinire, dughinistă, euro-asianistă și ortodoxistă.

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi. Foto: Raul Ștef

− Există vreun top sau vreun instrument care măsoară așa ceva, eficiența elitelor?

− E o construcție proprie. Și asta o măsori plecând de la punctul în care e asumată o formă culturală și până la momentul în care se ajunge la o capodoperă de gen.

Și America Latină e foarte eficientă din acest punct de vedere. Ei intră târziu în istorie, se apucă târziu să facă literatură și, totuși, alături de ruși, sunt un reper fundamental al genului. Asta înseamnă că au o elită eficientă, cu un talent remarcabil, care e capabil să „ardă” secolele.

− Propuneți în carte conceptul grupului securizator, pentru a explica de unde au apărut Putin și Dughin pe scena istoriei. Vă rog să explicați ce este și cum funcționează acest grup securizator în cazul României.

− Întâmplător, eu fac cumva parte din grupul securizator, fiind vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților. Este grupul care primește în sarcină asigurarea unității naționale și care conține militari, serviciile secrete.

E un grup antrenat să se gândească nu atât la libertăți, nu atât la elemente mai boeme, cât la stabilitate în termen de teritoriu și de vieți. Vorbim despre oameni din servicii speciale, Armată, Poliție.

Ca să fac pasul spre România: în momentul de față, există în dezbatere la Camera Deputaților un proiect de Lege a Jandarmeriei, care e scris de un om care face parte din grupul securizator, un fost jandarm înainte de 1989, acum membru PSD.

El a scris legea nu ca parlamentar, ci ca jandarm și legea aceasta oferă niște puteri cu totul excepționale. De exemplu, puterea de a face urmărire judiciară.

Potrivit proiectului, jandarmul nu mai asigură doar ordinea și perimetrul în stradă, ci și conduce în dubă la sediul Jandarmeriei, care e unitate militară. Ăsta e un reflex tipic de grup securizator care vrea să își maximizeze eficiența.

E un proiect abuziv, pentru că ia în calcul doar interesele grupului securizator, nu și interesele societății civile.

− Grupul securizator e sinonim cu acel stat paralel despre care vorbește președintele Senatului, domnul Tăriceanu?

− Nu, acela e un concept ideologizat, militant. Eu mă refer la un concept științific descriptiv. Grupul securizator are o misiune corectă, legitimă, care nu trebuie judecată negativ, și anume de a menține stabilitatea și unitatea statală.

Dar asta, repet, creează anumite reflexe, care trebuie întotdeauna ponderate de interesele societății civile. Asta se întâmplă și cu Rusia.

Putin gândește din perspectiva unui militar. Vrea să păstreze Rusia puternică, unită. Nu mai acceptă argumentele societății civile, care vorbește despre drepturi, libertăți, dezvoltare personală.

− Grupul securizator din România de azi e același cu grupul securizator din 1989?

− Nu, categoric nu. Nici istoric nu putea să supraviețuiască atât de mult. Dar în grupul securizator din România de astăzi există o parte semnificativă a acelui grup.

Dacă citiți dezbaterile intelectuale din zona de implicare a Securității − unde se discută dacă a participat sau nu în mod represiv la Revoluție sau, dimpotrivă, dacă a avut un rol pozitiv în acele zile −, veți vedea că există oameni, formați în perioada comunistă, cu anumite reflexe păstrate din perioada respectivă.

Dar există și mulți tineri, formați după 1989. E o luptă în grupul securizator, cu alte cuvinte.

− Poate fi reformat acest grup sau e vorba despre un nucleu dur, care nu înțelege nimic altceva decât să respecte principiile de care ați amintit, unitate și integritate teritorială?

− Grupul securizator rămâne cu această misiune și într-un stat democratic. Rolul lui este pozitiv. Și cred că da, poate fi reformat, cu atât mai mult cu cât, în România de azi, grupul securizator lucrează și e un aliat important pentru SUA.

− Dar sunt și facțiuni care lucrează în contrapondere…

− Din fericire, starea societății românești în ansamblu împinge atât de clar către direcția noastră occidentală, încât zonele respective, chiar dacă sunt influente, nu sunt influente în mod decisiv. În România, decisiv este grupul pro-occidental.

− Dar ați include aceste rămurele de servicii sub aceeași umbrelă a grupului securizator?

− Din ce în ce mai puțin. Grație timpului care trece, avem generații formate după 1989 și asta contează.

− Cum credeți că au ajuns Putin și Dughin să reprezinte și să pună în aplicare planul asumat de acest grup securizator din Rusia?

− În general, atunci când vorbești despre necesități istorice, personajele sunt accidentale. Dacă o să ne uităm la perioada de instabilitate de la sfârșitul anilor ’90, când se căuta un succesor pentru Elțîn, o să înțelegem că era nevoie de un membru al grupului securizator, un personaj care să-i garanteze acestui grup că va opri haosul și declinul.

Exista atunci război în Rusia, exista o incertitudine cu privire la capacitatea de a-și securiza teritoriul, existau nuclee independente pretutindeni. Chiar și populația din Rusia căuta un astfel de om, o mână de fier care să pună ordine în țară…

Ideologul Aleksandr Dughin. Foto: Lucian Muntean

− În virtutea obișnuinței totalitare…

− Dar și pentru că erau anii în care apăreau capitaliștii de carton și frustrările economice, iar reflexul societății, după exuberanța pro-democratică, era să se reînchidă.

La momentul respectiv, Putin a bifat criteriile. Era un membru al grupului securizator, un KGB-ist care lucrase în străinătate. Cunoștea din interior problemele serviciilor secrete rusești și s-a nimerit exact în acest moment de necesitate.

Este meritul lui că nu s-a erodat în timp, ca alți politicieni, și că a reușit să păstreze controlul până astăzi. Dughin este, tot așa, un personaj care a bifat o necesitate ideologică a Rusiei.

Rusia avea nevoie de o ideologie anti-universalistă, să demonstreze că valorile occidentale nu se aplică în spațiul său. Dughin a dat Rusiei o dimensiune imperială. Acesta este cuvântul pe care îl folosește el: nu universal, nici națiune, ci imperiu.

Nefiind capabilă să ducă o luptă pentru supremație cu SUA, Rusia vrea să fie lăsată să controleze această zonă. Or, asta a livrat Dughin.

− L-ați ascultat pe Dughin vorbind?

− L-am văzut pe ici, pe colo… Mi se pare un actor. Intră în scenă cu barba de rigoare, cu pletele ușor neglijente, și își spune discursul ușor boem apropo de portretul rusului sălbatic, fără să aibă un magnetism spectaculos.

Dar, ca actor, reușește să acopere exact imagologia de care rusul din Sfânta Rusie are nevoie. E un actor care-și face treaba.

− Activistul rus Oleg Kozlovsky îmi spunea, într-un interviu, că Dughin este relativ influent la Kremlin, fiind în anturajul elitei de la putere, dar că, pentru majoritatea rușilor, e un personaj marginal. Contează pentru rusul de rând teoria sa întortocheată?

− Da și nu. Dughin e un personaj de export. Cred că are capacitatea de a se vinde mai bine decât e cotat în Rusia. Dar e relevant prin faptul că livrează tipul de ideologie de care Rusia are nevoie.

Găsești la Dughin ceea ce Rusia practică, dar nu în ceea ce va spune explicit în politica externă, ci în ceea ce va aplica. Tipul acela de diviziune, în care Rusia nu e obligată neapărat să se ducă.

În România e greu să ai un curent filorus semnificativ, fiindcă lumea are rezerve. Dar e suficient să încurajezi divizarea societății, scepticismul față de clasa politică etc.

Dughin e foarte relevant. Spre exemplu, scandalul cu studenta de la București pe care un profesor a scos-o de la cursuri fiindcă purta hijab este exact tipul de dezbatere pe care Rusia trolilor, a activiștilor ascunși în spatele internetului, ar vrea să o încurajeze în societățile occidentale.

− A identificat bolile liberalismului și le speculează, de la frica de migrație, la corectitudinea politică…

− E o metodă foarte bună și ușoară de a lovi exact la țintă, în locuri vulnerabile. Identitatea va rămâne un punct vulnerabil în Europa, cel puțin un secol de acum încolo.

Nu știm ce cred Dughin sau trolul rus despre hijab, și nici nu contează. Ce e important este să țină disputa vie, să țină pe piață tema relativismului moral, astfel încât să nu existe un front occidental compact, hotărât, coerent, capabil să ia decizii care vizează Rusia sau referitoare la ce s-a întâmplat în Crimeea.

− Paradoxal, dacă îl înțelegem pe Dughin, e mai ușor să înțelegem ce ni se întâmplă nouă…

− Tocmai de asta e relevant. Se poate ca, în sine, să nu fie un personaj interesant. Dar a pus pe hârtie modul în care gândește elita Rusiei și obiectivele ei.

− Singura strategie a „soldatului Putin” rămâne asta, de a semăna zâzanie în societate?

− Capacitatea militară și economică de a duce o bătălie de succes nu o au. Tot ce pot să facă este să câștige timp. Au nevoie de vreun secol în care poate-poate reapare o criză în Europa, și atunci ar putea readuce lucrurile la nivelul din timpul Războiului Rece, din anii ’60-’70. Dar nu există o posibilitate reală de confruntare din partea lui Putin.

− Cum ați căpătat pasiunea asta pentru politica și ideologia Kremlinului?

− Nu sunt foarte pasionat. Specializarea mea e mai curând pe Orient decât pe Rusia. A fost o structură de conferință după anexarea Crimeei, când era un subiect cald și orice politician trebuia să îl stăpânească, mai ales dacă se ocupa de partea de externe, și am reluat-o după alegerile din SUA.

Eram în America, în ianuarie 2017, apăruseră acuzațiile despre implicarea Rusiei și senzația mea era că se știu mult mai multe lucruri decât încep să apară și vom vorbi cel puțin doi ani, cât va dura investigația, despre asta.

Era un subiect de actualitate și cred că va rămâne și în ianuarie 2018, fiind apropiate și alegerile din Rusia, dar și pentru că se va derula în continuare ancheta privind alegerile prezidențiale din SUA.

− Să presupunem că ați fi numit ambasadorul României în Rusia. Cum ați încerca să orientați politica externă a României?

− Din acest punct de vedere, să știți că diplomația din România nu e prost așezată. Trebuie să menții niște relații corecte. Eu nu practic un discurs anti-Rusia. Există o zonă de colaborare, care ține de dimensiunea diplomatică. Nu se rup relațiile, nu se limitează semnificativ relațiile.

Dar Rusia face, totuși, obiectul unor sancțiuni din partea comunității internaționale. Noi suntem în zona gri, periculoasă, și nu ne putem asuma o poziție de genul − „România are capacitatea de a asigura un fel de traducere între valorile occidentale și valorile ruse, fiindcă suntem amândouă țări ortodoxe, ne înțelegem”.

Acesta e un punct de vedere periculos. Discursul acesta deschide calea unui limbaj care poate duce înspre ce se întâmplă în Ungaria sau în Serbia, care lasă Rusia să pătrundă prea mult.

Cu alte cuvinte, trebuie să te limitezi la lucruri corecte, care țin de practica diplomatică internațională, dar să nu faci vreun pas mai departe decât trebuie, pentru că devine riscant.

Întrebarea dumneavoastră e un efort de imaginație pe care nu mi-l permit: n-aș vrea să îndeplinesc o astfel de misiune. E nevoie de oameni cu o forță diplomatică mai mare decât a mea. Pentru mine, Rusia este o amenințare și cu ea trebuie să tratăm foarte prudent.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€