Depeche Vodă

Raul Ștef

Redactor

Valentin Șchiopu

Redactor

Prin anii ’90, Depeche Mode punea la încercare prima generație post-comunistă de frizeri din România. Știu pe cineva care și-a rupt foarfecele când i s-a înfățișat pentru prima oară o chică doritoare să primească semnătura Martin Gore. Omul s-a făcut mare comerciant și, culmea, a dat lovitura vânzând tricouri cu Metallica, Iron Maiden și chiar Depeche.

Niște adolescenți tocmai schimbaseră cravatele de pionieri ca să exploreze o civilizație superioară, muzica unei formații britanice din comitatul Essex.

Blugii albi, drepți și largi, pantofii cu blacheuri (gogoșarii), curelele cu ținte și gecile de blugi deveniseră etichetă. Disputele ideologice cu rockerii erau la ordinea zilei. Punkerii, firi mai puțin sensibile, arbitrau conflictul și le-o cam trăgeau în freză și unora, și altora.

Albumul Violator, apărut în martie 1990, ne-a zguduit lumile. Absolut tuturor, chiar și celor care așteptau paranghelia după Salam. Personal Jesus, World in my eyes sau Enjoy the Silence erau la fel de cunoscute ca Despacito, astăzi. Știu, e greu de crezut.

Copiam ca proștii versuri de pe unde apucam și nu-l mai găseam pe Richard în celebrul refren Reach out and touch faith. Lipeam tăieturi de ziare și nutream față de postul MTV o ascultare totală.

Am trăit multă vreme cu convingerea că e o chestiune de timp până când toate trupele uriașe vor ajunge în fiecare oraș din România. Să ne cânte și să ne încânte. Numai că țara noastră nu era tocmai pe harta marilor turnee. Era destul de aproape, dar, din foarte multe motive, numele mari o ocoleau.

Depeșotecile deveniseră o palidă consolare. Bani să mergi la vecinii unguri nu prea erau, așa că am început să ne obișnuim cu festivalurile berii. Fără Gahan și Gore, dar măcar hamsiile erau decente.

Și am tot așteptat. DM au venit la București, pentru prima oară, abia în 2006, pe vechiul Lia Manoliu.

Duminică seară au ajuns în premieră în Transilvania, unde au încheiat prima parte a turneului Global Spirit Tour, pe Cluj Arena. Chiar de ziua lui Martin Gore, ajuns la borna 56.

Publicul i-a cântat Happy Birthday, la finalul piesei Home, de pe albumul Ultra.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.

Peste adolescenții de odinioară au trecut aproape 20 de ani. Au copii la rândul lor. Mulți, la aproape 40 de ani, au avut parte de primul lor concert Depeche. Așteptarea a meritat. Pentru o clipă, ceva din tinerețea lor s-a întors, cu o mașină a timpului pe care Dave Gahan a condus-o în plină memorie afectivă.

Dave − pe care, la mijlocul anilor ’90, paramedicii l-au supranumit Pisica, pentru abilitatea de a se smulge la limită din ghearele unor supradoze de heroină − a trimis spre public o energie extraordinară.

Lumea a dansat, a cântat și s-a bucurat în sfârșit de un concert mare la Cluj.

*

Bucureșteanul Cristi Flueraru (38 de ani) a adunat, din 2006 încoace, vreo 30 de concerte de-ale trupei. Face parte dintr-un fan club Depeche și călătorește la fiecare turneu cu prieteni din Anglia, SUA, Germania sau România. În această vară le-a bifat pe cele de la Moscova, Kiev, Varșovia și Cluj.

Răgușit, la o zi după show-ul clujean, a depus mărturie.

„Experiența est-europeană a fost fabuloasă comparativ cu concertele clasice din Vest. Sunt foarte mulți fani din Ucraina sau România care nu călătoresc și, pentru ei, singurul concert accesibil din turneu e cel din țara lor.

În consecință, e mult mai intens un asemenea public, experiența e mult mai puternică. La Cluj a fost categoric cea mai frumoasă experiență din această vară, și din punct de vedere al concertului și al publicului, dar și al faptului că acasă, în România, e întotdeauna special”.

Cristi (al doilea din stânga), alături de prietenii săi britanici, la concertul Depeche de la Cluj. Foto: Arhiva personală

Cristi și-a întâlnit pe Cluj Arena un coleg din școala generală. Nu-l mai văzuse de 20 de ani. În 1993, răsfoiau împreună revista de limba germană Popcorn. Profesoara de germană le dădea temă de casă să traducă articolele despre Depeche Mode, cunoscându-le pasiunea pentru trupa britanică.

Au găsit unul referitor la pregătirea fanilor înaintea marilor concerte. Mai ales că zvonurile privind iminența unui concert la București îi înnebuneau.

„Devenisem maniac, mă gândeam cum ar fi să ajung și eu într-o zi la un astfel de concert”, își amintește Cristi.

O prietenă de-a lor reușise să-i vadă la Dortmund, în 1994. A adunat, de pe jos, câteva din biletele folosite, a revenit cu ele acasă și le-a vândut. Cristi n-a stat pe gânduri. A șterpelit niște bani din portmoneul bunicii, „cât două alocații”, și a cumpărat un bilet rupt care-i mijlocise altcuiva o experiență cu trupa adolescenței sale.

„Ea a făcut o mică avere, eu l-am înrămat, ca pe o icoană”.

Cristi a trebuit să mai aștepte aproape 13 ani până la primul său concert DM.

„2006, București. Aveam 27 de ani. Într-un fel, era târziu, dar așa au stat lucrurile. Nu avusesem până atunci banii necesari pentru a călători și a-i vedea în altă parte. Până la urmă a fost foarte, foarte intens.

De atunci s-au adunat în jur de 30 de concerte și povestea s-a transformat în cu totul altceva. Nici nu mai e vorba de concertul propriu-zis. Într-un turneu îl vezi o dată, de două ori, e cam același lucru din perspectiva setlist-ului.

Rămân prietenii, oamenii dragi cu care-l vezi, călătoria, așteptarea, muzica. Ok, Depeche ne-a adus pe toți împreună, dar apoi e vorba despre ceva mult mai important”.

În 2013, „depeșarii” din gașca lui Cristi au închiriat un microbuz ca să facă un tur prin estul Europei, pe urmele turneului Delta Machine. L-au tapițat cu stickere cu Depeche Mode, stabilindu-și traseul: Sofia, Bucureşti, Belgrad, Budapesta, Zagreb.

La 30 de kilometri după granița cu bulgarii, microbuzul a luat foc. Abia au apucat să iasă din mașină, iar multe dintre bagaje li s-au făcut scrum. Au urmat parlamentări cu poliția și pompierii, în toiul nopții, trecute prin filtrul Google Translate, plus mesaje disperate către firma care le închiriase autobuzul, să găsească o soluție pentru a-și continua drumul.

„După ce am lămurit povestea cu incendiul, ne-am trezit în mijlocul pustietății, noaptea. Lătrau câinii, era puțin frig, nu eram îmbrăcați, unei prietene i s-a făcut rău, am chemat Salvarea.

Ăștia au refuzat să o ia, a ieșit o nebunie, a venit iarăși poliția, și-au pus mâinile în cap când ne-au văzut din nou. Am stat și ne-am tot certat așa până când, într-un final, a ajuns mașina din București și am putut să ne continuăm drumul”.

La Sofia, s-au cazat în hotelul unde stăteau și membrii DM. L-au întâlnit pe Martin Gore și au schimbat amabilități preț de 5 minute. Martin aflase de la bodyguarzii lui de pățania românilor și s-a interesat de starea lor.

„Pe vremea noastră, dacă-mi permiteți această formulare, se asculta muzică bună. Toate «șlagărele» din anii ’90 erau de o calitate net superioară celor din prezent. Erau Depeche, Metallica, o mică minoritate Queen la mine în liceu.

Muzica asta avea forță, o energie incredibilă. Existau curente cu care te puteai identifica. Muzica actuală produce mai rar o asemenea stare de spirit”.

La concertul de la Cluj au fost în jur de 40.000 de oameni. Depeche Mode își vor continua turneul în America de Nord, peste o lună.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€