Delirul și Ceaușescu

Un articol publicat în numărul din septembrie al revistei Magazin istoric, care apare neîntrerupt de 50 de ani, dezbate ipoteza potrivit căreia romanul Delirul, semnat de Marin Preda, ar fi reprezentat o subtilă stratagemă politică a României de îndepărtare de politica Rusiei şi că ar fi servit, deci, intereselor de atunci ale lui Nicolae Ceaușescu.

Argumentul principal se referă la faptul că romanul, lansat la mijlocul anilor '70, l-ar fi reabilitat pe mareșalul Antonescu după ce, ani în șir, figura acestuia fusese demonizată.

Istoricul Theodora Enache a studiat file de analiză și note semnate de turnători, creionând imaginea romanului Delirul în documentele Securității.

Textul ei din revista Magazin istoric dezvăluie detalii despre cum a fost primită cartea în țară și în străinătate. În plus, deschide o fereastră prin care se mai poate reconstitui atmosfera din jurul unui mare scriitor, dar și importanța acestuia pentru regimul condus de Nicolae Ceaușescu.

Tiraj de 100.000 de exemplare

Delirul apare în luna ianuarie a anului 1975 și cunoaște un succes extraordinar – ajunge rapid la un tiraj de 100.000 de exemplare, atât datorită reputației și talentului lui Marin Preda, cât și faptului că abordează teme respinse până atunci de cenzura comunistă – finalul celui de-al Doilea Război Mondial și figura mareșalului Ion Antonescu.

Pentru comparație, un tiraj mediu pentru un roman nu trece astăzi de 1.000 de exemplare, iar unul mare, de 4−5.000 de exemplare.

Romanul lui Preda este publicat într-un moment-cheie, în care Nicolae Ceaușescu începuse distanțarea de politica URSS.

Într-o epocă în care cuvintele contează foarte mult, Delirul conține două răsculări – una împotriva interpretării lui Tolstoi, din Război și pace, care sugerează că masele sunt acelea care creează istoria și îi dau forma, și una împotriva tezelor oficiale ale URSS referitoare la al Doilea Război Mondial.

Romanul lui Preda sondează ipoteza că istoria poate fi generată de delirul unui singur om, care-i contaminează pe ceilalți, iar astfel decide singur mișcarea istoriei – în cazul de faţă, Hitler. 

În acest context, mareșalul Ion Antonescu apare ca un simplu pion prins în delirul altcuiva. Avem de-a face, practic, cu reabilitarea imaginii acestuia, în pofida faptului că el reprezentase, ani la rând, o figură demonizată de propaganda politică a statului român aflat în sfera de influenţă sovietică. 

*

Ca efect, romanul este dezbătut în interiorul blocului comunist nu ca o ficțiune, ci ca o declarație politică și istorică.

La 14 mai 1975, în Literaturnaia gazeta, publicaţie care apare la Moscova, Delirul este tratat cu condescendență, iar autorul este desconsiderat pe motiv că nu cunoaște istoria.

O filă prezentată în articolul din Magazin istoric arată că Securitatea, într-o analiză a unui text despre roman apărut în Der Spiegel, consideră că romanul îi pune pe Ceaușescu și Antonescu pe aceeași linie.

Nici nu era greu să fie lansată ipoteza – era perioada național-comunismului, în care figura lui Ceaușescu devenise centrală și era așezată într-o linie a marilor personalități istorice, începând de la Burebista.

În interpretarea Der Spiegel, romanul lui Preda îl adăuga pe mareșalul Antonescu acestei linii istorice. Și, imediat lângă el, îl punea pe Nicolae Ceaușescu.

I-am solicitat istoricului Theodora Enache să nuanțeze concluziile articolului său din Magazin istoric.

Ea afirmă că în regimul lui Ceaușescu se poate vorbi de o influență a momentului politic asupra operelor literare. Și arată că în dosarul de Securitate al lui Marin Preda există, de asemenea, note relevante referitoare la un alt roman celebru, Cel mai iubit dintre pământeni. 

"E o problemă mai complicată aici. În dosarul lui Marin Preda se găsesc note informative care indică faptul că scrierea romanului a fost, să zicem, benefică regimului. 

Dacă Delirul încerca o reabilitare a unei figuri ce era practic subiect tabu până atunci, Cel mai iubit dintre pământeni arăta ororile regimului lui Dej, lucruri care, în fapt, chiar așa s-au întâmplat. Reeducarea de tip Pitești a fost exact cum e expusă în roman. 

Ceaușescu se distanța de figura lui Dej. Și, mai ales, se distanța de perioada de referință."

Istoricul Theodora Enache, pentru PressOne

"Îngrijorare la Moscova"

Revenind la Delirul, tema romanului e dezbătută și în țară, iar asta se reflectă în notele informative date Securității de apropiați ai lui Marin Preda.

Sursa Fălticeanu – turnător pe care îl identifică și Paul Goma în file din dosarul său, dar care semnează și note despre poetul Daniel Turcea – notează la 10 iulie 1975:

"Romanul Delirul e discutat ca o carte de reabilitare, ca o carte politică folosind mijloacele epice și ca o acțiune de stat, dirijată sau ordonată de conducerea de stat".

Cercetătorul Theodora Enache lansează și o altă ipoteză.

"Marin Preda a făcut o documentare temeinică înainte de a scrie Delirul, așa cum susțin mulți dintre apropiații săi. Decizia de a schimba documentele a fost luată, susținea Marin Preda, tocmai pentru a nu perpetua stereotipurile create în jurul acestui personaj, mitizat practic, și pentru a nu distorsiona adevărul istoric al unei perioade recente, totuși.

Ceea ce nu menționează nimeni este ce fel de documente a studiat prozatorul și mai ales cum, ținând cont că accesul la astfel de documente se putea realiza doar în condiții speciale", scrie Theodora Enache.

Ipoteza e susținută de o altă filă din dosar, care arată că, în aprilie '75, Preda s-a întâlnit la București cu un consilier al Ambasadei sovietice la București.

Iată ce notează istoricul: după această întâlnire, redactorul-șef al Editurii Cartea Românească, Mihai Gafița, "și-a exprimat părerea că romanul Delirul a suscitat îngrijorare la Moscova. Această îngrijorare ar fi avut ca substrat suspiciunea că Marin Preda ar fi putut scoate la iveală în continuare amănunte ale Pactului Ribbentrop-Molotov".

Plăcerea de a-l înjura pe ucenicul cizmar

Pentru a atenua reabilitarea lui Antonescu, lui Marin Preda i se cere ca, în a doua ediție, să adauge un capitol în care să-l ilustreze chiar pe Nicolae Ceaușescu.

Alex Ștefănescu. Foto: Dreamstime/Marian Mocanu

Episodul este rememorat pentru PressOne de către criticul Alex Ștefănescu:

"Într-adevăr – și puțină lume știe asta –, lui Preda i s-a reproșat în presa comunistă portretul lui Antonescu. Ca atare, i s-a cerut ca în a doua ediție fie să renunțe la Antonescu, fie să adauge un capitol în care personajul să fie Ceaușescu.

Și l-a introdus! E vorba de un personaj care e ucenic cizmar, comunist, în perioada în care era interzis, adică ilegalist.

Ei, și participă el la un protest, apoi este arestat și încredințat unui jandarm, să-l ducă înapoi acasă.

Și cum se întâmpla asta: personajul e dus din post de poliție în post de poliție, și de fiecare dată îl preia câte un jandarm care-i dă o scatoalcă după cap! Și-i spunea: «Futu-ți protestul tău! Tu vrei să vină comuniștii!». Mă rog, nu mai țin minte exact, dar erau acolo niște înjurături. 

Iar Preda mi-a spus chiar mie: «Ai văzut cu câtă plăcere folosesc înjurăturile, parcă îl plesnesc chiar eu!».

Și asta o știu chiar de la Marin Preda, nu de la alții, pentru că mi-a spus-o!".

Istoricul Cristian Vasile observă și el, în volumul Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu (1965-1974), că poziția regimului comunist față de unele figuri legionare se va modifica în timp.

"În acest moment, 1968-1969, conducerea de partid tinde să fie de acord cu discursul ferm antilegionar; dar peste un deceniu, lucrurile se vor complica.

Evoluția regimului comunist spre o formă extremă, hibridă – numită mai târziu baroc fascisto-comunist – îi determină pe unii scriitori (printre ei, Paul Georgescu) să îl compare pe N. Ceaușescu cu Corneliu Zelea Codreanu. Ba chiar, aparent surprinzător, despre Nae Ionescu – altădată prezentat în cele mai sumbre culori – nu se mai pot publica atât de lesne afirmații negative.

S-ar zice că extrema stângă și extrema dreaptă a «nopții materialiste» – cea atât de bine descrisă de Boris Pasternak în 1933 – ofereau prin astfel de procedee editoriale o imagine de simbolică apropiere."

Fragment din volumul
Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu (1965-1974)

Marin Preda și turnătorii săi

Marin Preda era o figură respectată și autoritară a literaturii române în anii în care i-au apărut romanele Delirul și Cel mai iubit dintre pământeni.

Marin Preda. Sursa foto: Wikimedia.org

Luminița Banu explică, într-un articol din Convorbiri literare, cât de importante erau figurile marcante ale literaturii pentru regim și pentru Securitate – practic, acești scriitori erau supravegheați în permanență.

Preda era turnat de prieteni, dintre care, de departe, cel mai zelos era poetul Ion Caraion, care avea două nume de cod și care făcuse puşcărie în timpul regimului Dej.

Informația, alături de o serioasă cercetare a dosarului de Securitate, este publicată de către Ioana Diaconescu în 2015, în volumul Marin Preda. Un portret în arhivele Securităţii.

Potrivit datelor publicate, Preda era urmărit inclusiv acasă, fiindu-i montate microfoane în locuinţă, dar și prin interceptarea scrisorilor sau a coletelor pe care le primea.

"Altă legendă este că Marin Preda a fost un monstru de egoism, interesat numai de sine, «scârbos» (cum scrie un coleg de generaţie), incomod, imprevizibil şi, prin toate acestea, nefrecventabil. Aşa notează şi denunţătorii săi.

Atât de tare şi de absurd îl denigrează, încât unul dintre ofiţerii de Securitate ce se ocupă de «obiectivul Preda» (Scriitorul, Editorul) ţine să potolească zelul şi scrie pe nota informativă că nu trebuie luate în seamă, în totalitate, relatările lui Nicolae Anatol, de pildă, cel mai productiv şi mai «talentat» (scriitura lui este impecabilă operă de caligraf) dintre denigratori... (Anatol va fi identificat drept Ion Caraion – n.r.)

Paginile scrise de el sunt veritabile fişe de observaţii caracterologice, amintiri, judecăţi morale şi judecăţi de valoare... Toate negative, se înţelege. Ele pot fi publicate într-o broşură ca o operă de infamie scrisă de un Procopiu din Cezareea din vremurile noastre."

Eugen Simion,
în introducerea volumului
Marin Preda. Un portret în arhivele Securității

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează