De ce #rezist fără muzică

La începutul anilor 2000, trupele underground din România, care concertau mai mult prin beciuri insalubre transformate în pub-uri, fără şansa de a răzbi pe radio, au lansat câteva piese memorabile despre revoltă și protest.

Muzica și textele sintetizau furia împotriva unui sistem corupt și infestat de relicve ale comunismului.

Studenții acelor ani își amintesc, de pildă, piesa "Folclor" a trupei Luna Amară: "Sunt masochist − trăiesc în România/ Nu știu cum de mai rezist/ În toată nebunia/ Politica îmi face greață/ Statu-i o paiață".

Aproape 20 de ani mai târziu, ruptura dintre români și politică este mai puternică decât oricând în istoria post-decembristă.

Sute de mii de oameni au protestat în stradă luni la rând, însă muzica a încetat să mai fie un catalizator al atitudinii lor.

Foto: Lucian Muntean

Dacă, peste ani, vom fi dorind să asociem acestor momente o amprentă sonoră, un soundtrack, nu vom găsi nimic reprezentativ.

Această "secetă" este cauzată de o inadvertență − spun unii observatori ai fenomenului: protestele sunt un melanj ciudat între nemulţumirile clasei mijlocii și revendicările opoziției politice de dreapta.

Cu alte cuvinte, fondul protestelor și problemele oamenilor sunt liberale și conservatoare, dar forma pe care o îmbracă este una "de stânga progresistă".

Ne-am întrebat, deci, de ce muzicienii nu se implică decât declarativ în fenomenul #rezist. Și de ce regimul Năstase, de exemplu, a fost considerat un adversar mai redutabil în ochii textierilor și ai compozitorilor decât este acum Liviu Dragnea și lupta dintre Partid și serviciile secrete?

"Noi aveam o ură față de Sistem fiindcă nu ne convenea ce se întâmplă. Încercam să le transmitem asta oamenilor de lângă noi, măcar celor care ascultau muzică. Asta era revolta noastră, prin texte − măi, nu e bine ce se întâmplă, suntem iarăși mințiți!"

Octavian Horvath,
solistul trupei Implant pentru Refuz (IPR)

Protest pentru întărirea statului

Muzica e folosită în scopuri politice nu doar în regimuri totalitare sau de către partide aflate la putere.

Ea poate reprezenta un mijloc prin care oamenii simpli vorbesc despre diverse boli sociale sau un canal prin care populaţiei i se insuflă speranţă ori un sentiment de solidaritate.

E suficient să ne amintim incredibila recoltă de creativitate din timpul războiului din Vietnam. Criticul Josh Kun scrie undeva că muzicieni precum Bob Dylan, Joan Baez sau Bruce Springsteen (ca să numim doar trei) sunt responsabili de crearea unei "audiotopii" a Statelor Unite în secolul XX.

Bucăţile compuse în acei ani te ajută imediat să înțelegi care au fost marile dezbateri și dileme din societatea americană.

În regimurile democratice, astfel de manifestări anti-sistem provin cel mai adesea din zona ideologiilor de stânga: adepţii lor se revendică de la curente umaniste care atacă sistemul puritan de valori și consideră că unele norme sociale sau politice sunt desuete.

Foto: Lucian Muntean

Recunoaștem aici şi încadrarea ideologică a așa-numitei mișcări #rezist, care, fără să aibă o orientare limpede, a atras mai ales persoane cu vederi liberale: cei din Piață susţin campania anti-corupție, se pronunţă pentru independența justiției și, în general, pentru impunerea unor normative ale statului asupra individului.

Cu alte cuvinte, ei manifestează, paradoxal, pentru consolidarea statului.

Într-o logică de stânga − tipică protestului social −, mișcarea #rezist este, deci, o struțo-cămilă: în loc să fie anti-sistem, ea militează pentru întărirea sistemului.

"Se spune că eu cânt politică, dar ceea ce cânt nu e politică, e adevărul".

Miriam Makeba, "Mama Africa",
cântăreață sud-africană

"Rezistența continuă", piesă din 2007 a trupei Implant pentru Refuz:

Timișoara declară stare de spirit în asediu
Aplică punctul 8, nu mai rămâne un compendiu
Națiune amorțită, furată, chinuită
Trezește-te odată! Trezește-te și luptă!

*

Muzicienii au devenit comozi

Dacă liderii de acum 20 ani ai hip-hop-ului românesc, Paraziții şi BUG Mafia, sunt expediaţi astăzi din mainstream ca fiind vulgari, sexişti și, în ultima vreme, naționalişti, rockului românesc îi lipsește aproape cu desăvârșire mesajul.

Asta deși rockul este, prin excelență, o muzică anti-sistem.

Una dintre cele mai vocale trupe din această categorie a fost Implant pentru Refuz, formată de studenți timișoreni.

Acum, solistul acestei trupe, Octaian Horvath, spune că muzica și protestul nu se mai cuplează, fiindcă publicul a început să-și uite istoria.

"Сu cât ne îndepărtăm de punctul acela zero сare a fost Revoluția, cu atât dispar mai mult cunoștințele despre ce a fost înainte de 1989, despre Securitate, care ne conduce și acuma.

Oamenii uită, nu-și mai aduc aminte nici de mineriade, nici de alte evenimente. În anii 2000, memoria era mai puternică, erau oameni care trăiseră evenimentele pe pielea lor, care își doreau libertate şi ca lumea din jurul lor să se schimbe.

Toate lucrurile acestea se reflectau în muzică, în hip-hop-ul şi în rockul care se făcea în perioada aceea", este de părere Tavi Horvath.

Cu o explicaţie complementară vine Edmond Lenarth, care e Booking Manager al festivalului Electric Castle și un bun cunoscător al scenei underground românești.

El spune că lipsa unei expresii acustice a mâniei populare e determinată de pasivitatea muzicienilor, care ar fi înţeles că, la noi, muzica nu poate fi considerată o "armă a schimbării".

"La începutul anilor 2000 era guvernul Iliescu la putere, toți îl detestau, așa că trupele de muzică au rămas pe filmul ăla nouăzecist, anti-sistem. Acuma e mult mai lejer să ieși în stradă, nu există frica aia de securiști, cum era încă în 2000.

Ai Facebook, poți organiza orice protest sau eveniment online. Odată cu intrarea în UE, uşurința de a pleca din țară, de a face turnee afară, o mai bună stabilitate financiară au făcut ca aceste trupe să se reprofileze.

Luna Amară, IPR, Sarmalele Reci, Altar şi alţii au devenit mai «romantici», au ales să nu cânte pe față, ci cu subînțelesuri".

În Occident, de exemplu, trupele punk au revenit la modă. De pildă în Anglia, spune Edmond Lenarth, unde contextul social e de așa natură, încât îmbie audiența сătre un astfel de muzică.

Brexitul și valurile de imigranți sunt subiectele lor principale.

"În România, lumea nu mai simte nevoia de piese de «scandal». Cred că unii și-au dat seama că nu pot produce schimbări cântând, aşa că s-au reprofilat pe marșuri și activism social. E trist, dar adevărat.

Cred că pasivitatea muzicienilor e de vină: cel mai probabil, ei au impresia că vor fi judecați dacă vor scoate o piesă social-politică, pe motiv că se cațără pe un fenomen și că vor să facă faimă și bani din asta".

"Folclor", piesă a trupei Luna Amară:

Ce-ai votat? Ce-ai votat?
Cum se face c-ai uitat? Ai uitat!
De cei ce au murit
Ca să-ți fie bine ție
Și miroase a prostie
În întreaga Românie
!

*

Doi dintre puținii muzicieni din zona mainstream care au riscat să vorbească în piesele lor despre România acestor zile sunt hip-hop-erii Grasu XXL și Guess Who.

În această toamnă, ei au lansat, în colaborare, albumul "În labirint".

"Piesa «Șoareci în Labirint» nu li se adresează copiilor, ci acelora care, de la Revoluția din '89 încoace, au visat și au sperat că în România va fi mai bine. Dar mulți se simt în continuare ca într-o capcană pusă de politicieni", au declarat, la Pro FM, cei doi muzicieni.

"Șoareci în labirint", Guess Who feat. Grasu XXL, 2018

În țara lu' pește, lu' curvă, lu' blondă, lu' ceafă, a lu' boss
A lu' tati, a lu' vreau, a lu' iau, a lu' șpagă, a lu' "Las-o bre că merge așa"
O vreau înapoi, eu vreau România mea.

*

Revoluția Luminițelor are un mesaj "lipsit de generozitate"

Scriitorul Adrian Schiop este unul dintre puținii cercetători români care au studiat legătura dintre muzică și societate.

Teza sa de doctorat, coordonată de Vintilă Mihăilescu, se referă la universul social al manelelor şi la reflectarea publicului în acest gen de muzică.

Referitor la mişcarea #rezist, Schiop spune că aceasta nu are cântece asociate deoarece mesajul său este "destul de meschin":

"În 2004, contextul era diferit: miza era uriaşă, aderarea cât mai rapidă a României la UE, iar consensul era total în zona asta, că Evul Mediu al baroniadei trebuie să înceteze ca să ne vedem odată intraţi în Uniunea Europeană. Or, pornind de aici, toată clasa creativă s-a mobilizat, inclusiv muzicienii.

În cazul Light Revolution (Revoluția luminițelor), n-a mai fost acelaşi consens şi, în plus lumea era mai sceptică, mai ironică: să compui, ca muzician, o piesă dedicată pînă la capăt Revoluţiei Light risca să te umple de ridicol.

În plus, mesajul mişcării era destul de meschin, de lipsit de generozitate, reductibil la ideea că trebuie să băgăm la pârnaie politicienii şi, dacă se poate, să le interzicem să mai candideze.

Eu, dacă aş fi muzician, nu m-aş băga în povestea asta, fiindcă miroase a extremism, a populism justiţiar".

"Fără dubiu, muzica poate intensifica nemulțumirile sociale într-un mod indirect, deoarece crează dispoziții și emoții care pot crea un mediu pentru revoltă. În special în momente în care un stat sau o națiune se află la răscruce. (...) Grupurile au mare nevoie să-și exprime vederile critice prin cântece de protest, iar cei care compun o asemenea muzică sunt văzuți ca niște lideri spirituali sau morali ai unei mișcări".

Sursa: studiul "Music in the field of political science"

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează