De ce nu pot românii să vadă "Atacul de la Smârdan"

Cel mai valoros tablou românesc aflat în patrimoniul statului, Atacul de la Smârdan, nu poate fi văzut de către public fiindcă zace de ani de zile în depozitele Muzeului Național de Istorie a României (MNIR).

În aceeași situație cu faimoasa pictură a lui Nicolae Grigorescu se află mii și mii de comori artistice. De exemplu, Gânditorul de la Hamangia.

Din spațiul expozițional al MNIR, situat pe Calea Victoriei din București, doar o optime este deschisă pentru vizitatori, și asta deoarece unele zone din clădire nu sunt sigure sau nu oferă condiții minimale pentru conservarea exponatelor.

Din cauza degradării avansate, un cutremur puternic riscă să îngroape întregul tezaur național aflat aici. MNIR depozitează în acest imobil tot patrimoniul său, format din 750.000 de piese și estimat la o valoare totală de zeci de miliarde de euro.

Problema datează încă din 2002: un contract păgubos de reabilitare a clădirii a blocat eforturile de modernizare până în ziua de azi.

În acest an, cu o sumă deja alocată de aproape 100 de milioane de euro, ar fi trebuit să înceapă noi lucrări de reabilitare, însă tentativa a eșuat din pricina unei acțiuni în instanță pe care Ordinul Arhitecților din România a intentat-o Muzeului.

O eroare de traducere

Reabilitarea de 100 de milioane de euro trebuia să înceapă în urma unui concurs internațional de proiecte, pentru organizarea căruia Ordinul Arhitecților din România (OAR) a primit de la Muzeul Național de Istorie suma de 110.000 de lei.

Câștigătorul concursului, biroul românesc de arhitectură STARH, a fost ales în iulie 2016, însă proiectul său a nemulțumit conducerea Muzeului, pe motiv că nu au fost respectate condițiile impuse în caietul de sarcini. Din acest motiv, MNIR a anulat rezultatele concursului.

„Pe parcurs au apărut o serie de probleme, legate de modul în care partenerul nostru, Ordinul Arhitecților din România, care a organizat concursul, și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Au apărut distorsiuni între documentele pe care le-a înaintat Muzeul și cele care au fost traduse, conform contractului, de către OAR, și care au schimbat complet viziunea caietului de sarcini privind concursul”, a declarat, pentru PressOne, directorul general al Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu.

El spune că, la traducerea caietului de sarcini, solicitarea de închidere totală a curții interioare a Muzeului a fost transformată în „închidere totală sau parțială”, eroare care a modificat rezultatele concursului.

În plus, Muzeul solicitase realizarea a trei niveluri subterane, iar în proiectele participanților numărul acestor a variat.

„Am cerut explicații Ordinului Arhitecților, care a reprezentat secretariatul tehnic, din momentul în care au fost etalate proiectele.

De ce unele proiecte sunt cu curtea parțial acoperită? Ne-au spus că nu e nicio problemă, că juriul e suveran și că va alege.

Au evitat un răspuns și, abia la finalul lunii noiembrie (2016 – n.r.), unui reprezentant din juriu i-a scăpat într-o discuție publică faptul că între versiunea română și cea engleză exista o diferență.

Unele proiecte au prevăzut patru niveluri subterane, când eu știam de la experții în geofizică că este aproape imposibil de construit un al patrulea nivel, din cauza prezenței apei freatice. Dacă îl construim, este oricum atât de scump și de complicat, încât anulează beneficiile”, susține directorul general al MNIR.

El este nemulțumit și din cauză că, printre arhitecții de la STARH, câștigători ai concursului, se află și Iulia Stanciu, actual vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România.

„Noi am cerut ca niciun reprezentant al celor două instituții și nici rudele lor până la gradul al II-lea să nu poată participa la concurs. Ne-am adresat pe rând diverselor autorități, să judece dacă este vorba despre o incompatibilitate, inclusiv la Agenția Națională de Integritate (ANI), de la care n-am primit niciodată răspuns”, a adăugat Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Contactată de PressOne, arhitecta Iulia Stanciu susține că nu există nicio incompatibilitate.

„Statutul de vicepreședinte OAR pe domeniul «Stagiu și pregătire profesională continuă», care nu are tangență cu domeniul concursurilor, a survenit după organizarea și lansarea concursului pentru noul MNIR. Deci, nici vorbă de vreun privilegiu, pentru că acest statut nu exista.

Oricum, asupra acestui aspect s-a pronunțat Agenția Națională pentru Achiziții Publice, consultată chiar de OAR imediat după deschiderea plicurilor secretizate, la finalul jurizării concursului. De asemenea, s-a pronunțat Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA), neconstatându-se nicio incompatibilitate.

Opinia acestora a fost însușită de autoritatea contractantă MNIR, care a anunțat, prin decizia nr. 191/05.09.2016, atribuirea concursului firmei noastre, a anunțat pe SEAP rezultatul concursului, a acordat premiile și a deschis procedura de negociere”, a declarat Iulia Stanciu.

Ernest Oberländer-Târnoveanu consideră acum că ideea de a organiza un concurs internațional părea una democratică, dar a condus, în cele din urmă, la o fundătură.

Pe lângă celelalte nemulțumiri legate de câștigători, directorul MNIR se declară îngrijorat de faptul că STARH a contestat, fără câștig de cauză, inclusiv termenul de un an pentru proiectare. El se teme că biroul de arhitectură nu ar avea „capacitatea profesională și financiară” de a duce la capăt un proiect de o asemenea amploare.

Președintele OAR: „Nu îi place dumnealui soluția respectivă”

STARH a câștigat concursul internațional cu un vot de 4 la 3 din opțiunile juraților. Președintele Ordinului Arhitecților din România, Șerban Țigănaș, consideră că directorul Oberländer-Târnoveanu nu are motive justificate să fie nemulțumit de modul în care a fost organizat concursul.

„Toate documentele concursului și caietul de sarcini sunt avizate și aprobate de echipa domniei sale, deci, dacă sunt erori, sunt asumate în comun. Mai mult, domnia sa a făcut parte din juriul care a decis soluția câștigătoare.

Aici este discuția: accepți progresul pe care ți-l oferă anumite concursuri de arhitectură sau folosești ochelari de cal și exces de autoritate ca un client care nu admite că cineva poate să gândească mai bine decât el.

Eu cred că domnul Târnoveanu nu a făcut altceva decât să țină MNIR pe loc încă nu știu câți ani de zile”, a declarat Șerban Țigănaș pentru PressOne.

Punctul de vedere al lui Șerban Țigănaș este împărtășit de arhitecta Iulia Stanciu:

„Soluția noastră contrazice soluția ce era așteptată spre confirmare. Dar tocmai acesta este scopul latent al oricărui concurs, «pericolul» care stă la pândă, de a scoate în față acel ceva încă nespus, nearătat, neanticipat, neașteptat.

Dar noi, în România, nu avem experiența concursurilor. Credem că rezultatele concursului trebuie să confirme.

Neacoperirea integrală din soluția noastră stă pe faptul că noi vedem curtea interioară ca fiind una publică, oferită orașului în chipul unei curți historiale, și nu ca pe un gest acaparator, interior muzeului.

Efortul oricărui muzeu azi, în Europa și-n lume, este de a-și constitui un loc public, deschis, un preambul muzeului propriu-zis. Aici este ireconciliabilul real între soluția noastră, dată ca fiind câștigătoare de un juriu, și directorul MNIR, și nu altceva. Acel altceva este inventat”.

Referitor la numirea Iuliei Stanciu în funcția de vicepreședinte al OAR în timpul desfășurării concursului, președintele Ordinului a explicat că numele câștigătorului a venit într-un plic sigilat, astfel încât nu putea influența rezultatul concursului.

„Noi am consultat Uniunea Internațională a Arhitecților, sub egida căruia s-a făcut concursul, și am primit răspuns că nu împietează asupra rezultatelor”, a argumentat Șerban Țigănaș.

Indiferent de rezultatul procesului, directorul Ernest Oberländer-Târnoveanu a declarat că va înainta și o plângere penală pentru modificarea unor documente oficiale.

Încurcătură cu repetiție

Aceasta nu este prima tentativă de a moderniza Muzeul Național de Istorie și nici prima dată când eforturile sunt blocate de contracte cu nereguli sau de acțiuni în instanță.

În 2002, când premier era Adrian Năstase, firma Romconstruct – care i-a aparținut omului de afaceri Vasile Turcu, decedat recent – a câștigat o licitație pentru reabilitarea clădirii MNIR. Demersurile au fost organizate de Ministerul Culturii, condus pe atunci de Răzvan Theodorescu.

Contractul a fost semnat pentru echivalentul a 9 milioane de lei de astăzi, dar, în următorii 4 ani, prin intermediul a 14 contracte adiționale, suma a crescut de 6 ori.

Contractul a fost anulat în 2006, când premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, a trimis Corpul de Control pentru a analiza situația de la MNIR. Concluzia a fost că nimeni nu știa de fapt de câți bani era nevoie ca lucrările să fie finalizate.

„Lucrările au fost oprite în decembrie 2006 și nu au mai putut fi reluate: firma care câștigase licitația, Romconstruct, a refuzat să rezilieze contractul”, explică directorul Ernest Oberländer-Târnoveanu, care ocupă funcția de director general al MNIR din 2011.

Vasile Turcu a cerut în instanță o despăgubire de 24 de milioane de euro. Abia în 2012, Muzeul Național de Istorie a câștigat procesul pentru rezilierea contractului cu Romconstruct. Dar starea în care se găsea clădirea era îngrijorătoare.

„Am semnalat miniștrilor Culturii faptul că patrimoniul se găsește păstrat într-o clădire care nu oferă condiții necesare conservării și securității, ca să nu mai vorbim de expunere”, spune Ernest Oberländer-Târnoveanu.

În urma contractului din 2002, clădirea fost refăcută și consolidată în proporție de 40%.

„Lucrările care s-au efectuat au fost făcute fără o planificare riguroasă și nu s-a terminat nimic. În schimb, au fost dezafectate depozitele, instalațiile etc. Pe scurt, situația din prezent este mult mai rea decât cea din 2002. Atunci, sigur, exista o expoziție cu mobilier îmbătrânit, ușor depășită în anumite zone, dar era funcțională”, a adăugat directorul general al MNIR.

În prezent, pot fi folosiți ca spațiu expozițional doar 4.000 de metri pătrați, din suprafața totală de 32.000 de metri pătrați a clădirii.

Primul termen din procesul OAR versus MNIR, care se judecă la Tribunalul București, a avut loc pe 9 martie, iar următorul este programat joi, 23 martie.