Dan Rusu. Foto: arhiva personală

De ce ajung oamenii să comită crime? Și putem oare să ne reabilităm cu adevărat? De vorbă cu Dan Rusu, criminolog român în Marea Britanie

Criminologia a fost poate domeniul cel mai adecvat pentru a-mi explica mie niște lucruri. O formă de căutare”, spune Dan Rusu. 

Rusu are 29 de ani și tocmai a terminat un doctorat în criminologie, în care explorează cum își reconstruiesc criminalii identitatea – și cum se reintegrează în societate – după eliberarea din închisoare. Trăiește în Marea Britanie, predă mai multe cursuri de criminologie și conduce cursul de reabilitare a infractorilor la facultatea pe care a terminat-o, la Universitatea din Birmingham.

Crede că infracționalitatea trebuie înțeleasă psihosocial, ca rezultat al interacțiunii dintre individ și societate, explică el, într-un interviu pentru PressOne. O cu totul altă perspectivă decât cea clasică, care tindea să arunce responsabilitatea aproape în întregime asupra individului.


Vrem să putem discuta în profunzime atât despre problemele care afectează viața de zi cu zi a românilor, cât și despre oamenii care propun soluții. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Redacția PressOne

Criminalistică sau criminologie?

Dan râde încercând să explice distincția. „Nu de puține ori, când vorbesc cu oamenii sunt numit criminalist. Nu sunt criminalist, sunt criminolog. Un criminalist are de-a face cu colectarea probelor și analiza ce ține de ancheta la fața locului, pe când un criminolog se folosește de o sumedenie de domenii teoretice și practice, pentru a explica de ce persoanele comit infracțiuni și cum putem să ajutăm infractorii să se distanțeze de lumea infracțională.” 

Dan Rusu. Foto: arhiva personală

Deci nu e tipul care ia amprente la omoruri în serialele de pe Netflix, ci cel care studiază fenomenul după ce a citit niște mii de cărți și a lucrat cu persoane care au comis diferite tipuri de infracțiuni.

Cu alte cuvinte, mai puțin CSI și mai mult Mindhunter.

Criminologia este numită și o disciplină rendez-vous, un loc de întâlnire unde multe discipline se intersectează pentru a explica fenomenul infracțional. Ne folosim de psihologie, de drept, de istorie, de antropologie, sociologie, economie, filosofie”, explică el. 

Criminologul lucrează însă și pe cazuri individuale, e chemat uneori la locul infracțiunii sau să dea puncte de vedere pe o anchetă specifică. Totuși, rolul său este mai mult de cercetător, care înțelege și discută trenduri la nivel societal, dintr-o perspectivă academică. 

Putem să vedem și pădurea, putem să vedem și copacii, putem să facem și zoom out, și zoom in. Ne folosim de psihologie pe cazuri individuale sau de sociologie pe fenomene”, explică el. 

Pasiunea pentru criminologie are rădăcini în adolescență

Am fost ceva mai teribilist, chiuleam mult, m-am împrietenit cu persoane nepotrivite. Am avut acces la mica lume infracțională dintr-un cartier din Bacău”, povestește Dan Rusu. „Am depășit câteva linii roșii. Nimic de speriat. M-am înhăitat cu golanii din cartier și am observat foarte multe lucruri – rolul alcoolului în devianțele în care ne angajam, comportamentul riscant pe care îl aveam în perioada respectivă, influențele grupului asupra psihologiei mele individuale.

Nu eram atât de reflexiv atunci dar, depășind perioada, am avut un moment în care m-am întrebat de ce eu am făcut asta și fratele meu, care a crescut în același mediu ca mine, din aceeași familie, nu a luat calea străzilor din Bacău.

Dan Rusu. Foto: arhiva personală

Comparația cu fratele lui apare des în povestea lui Dan. A fost unul dintre elementele care l-au determinat să își pună întrebări despre rolul biologicului, al familiei sau al mediului în infracționalitate. De ce, într-o familie din pătura medie a societății, cu părinți cu studii superioare, fratele lui mergea la un liceu bun, lua note mari și Dan abia dădea pe la școală?

Biologia clar nu poate explica diferența dintre mine și fratele meu. Din punct de vedere genetic nu suntem, sigur, identici, dar avem totuși o bază genetică similară. În același timp eu am avut o traiectorie total opusă față de a lui și nu putea decât mediul să explice diferențele dintre noi”, spune Dan. 

S-a cumințit abia în perioada bacului. Fratele său luase examenul cu o notă mare, plecase la o universitate în Marea Britanie. A luat însă 9.53 la bac, pe când fratele lui luase 9.03. Faptul că ține minte sutimile și acum, o recunoaște chiar el, spune multe.

Am încercat să-mi dovedesc că pot să performez la nivel academic. Am fost într-o competiție cu mine, dar cred că, la nivel inconștient, și într-o competiție cu fratele meu”, mărturisește el. 

În lumea infracțională, explică Dan Rusu, când cineva se oprește din comis infracțiuni, există un factor extern care îl ajută – o nouă familie sau o relație pe care poate să o piardă. Pentru el, importantă a fost și extragerea din mediu – părinții l-au mutat la un liceu foarte bun. E un sfat pe care Dan îl dă acum părinților ai căror copii au probleme – să-i extragă din mediu, să-i mute din liceu, să le schimbe contextul social. 

Trecutul l-a ajutat să înțeleagă mai bine lucrurile și l-a ajutat să devină cine este acum. Căutarea unui sens în toată adolescența teribilistă continuă și în prezent, reflexiv, cu fiecare carte pe care citește, cu fiecare teorie pe care o analizează și cu fiecare idee pe care o discută cu colegii din mediul academic.

M-am înscris și eu, ca mulți alți adolescenți, într-o devianță normală, care nu ar trebui să ne sperie când apare la un tânăr. Nu înseamnă că toți copiii problemă vor deveni infractori. E un fapt criminologic că mulți dintre noi se angajează în comportamente deviante în adolescență, dar se opresc pe la 24-25 de ani. Se numește the crime age curve și e studiată longitudinal în criminologie. O mică parte a celor care continuă se numesc criminali de carieră, care vor deveni recidiviștii societății. Vor ieși și vor intra în penitenciar pe tot parcursul vieții lor. Majoritatea ne vom opri însă.” 

Infracționalitatea înțeleasă psihosocial, la pachet cu stigmatizarea, rușinea, umilința și inegalitățile

Dan abordează infracționalitatea prin analiza interacțiunii dintre individ și societate, o interacțiune pe care ne construim permanent. Ea este cea care influențează decisiv modul în care sunt comise infracțiunile. Nici psihologia, nici genetica, crede el, nu pot explica în totalitate și în profunzime fenomenul infracțional.

Dan citește mult și autori care au o abordare psihanalitică și vorbesc despre modul în care rușinea și umilința duc către violență. Acest lucru poate fi interpretat prin prisma socialului. „Discrepanțe majore, mai ales în modul în care sunt distribuite resursele, duc către un anumit tip de rușine, pot crea sentimente de inferioritate.” 

Vorbim de sărăcie, dar nu de sărăcie absolută, ci de sărăcie relativă. De omul care se raportează la cei din jurul lui, se simte inferior, simte rușinea care îl poate conduce spre infracționalitate. „Rușinea, dacă stai să te gândești, este întotdeauna în ochii celuilalt. Iar ea trebuie eliminată”, spune criminologul. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Sunt studii antropologice care arată că în anumite medii defavorizate, violența e singura formă de a obține statut, recunoaștere, validare, putere. „Când omul e stigmatizat de societate, își construiește propria lui subcultură”, adaugă el.

Dan citează mai multe teorii aparținând Școlii de la Chicago – un curent de gândire în sociologie de la începutul secolului XX, care vorbesc despre influența mediului. „Există o frustrare a statusului social și atunci normele sociale sunt inversate, și-ți construiești tu alte norme. Pentru că nu faci bine la școală, nu te descurci, nu poți să-ți construiești un statut, atunci inversezi normele sociale și-ți construiești propria ta realitate în care poți obține acel statut. Acesta poate fi uneori, din păcate, prin violență.

Teoriile criminologice ne mai arată și cum stigmatizarea duce la internalizarea etichetei. Dacă societatea te arată cu degetul ca fiind criminal, vei ajunge criminal. E profeția care se auto-îndeplinește. Dacă societatea îți spune că ești inferior, că nu meriți, vei crede că ești așa și te vei comporta ca atare. Atunci apare rușinea și, automat, modalitățile de a scăpa de ea. 

În literatura de specialitate, Erving Goffman vorbește de „mortificarea eului” atunci când un om merge la penitenciar. Prin stigmatizarea extremă, pierzi toate celelalte roluri sociale. Devii un pușcăriaș și atât. Este un „master-status”. Ești dezbrăcat de celelalte identități. De asta se poartă zeghea sau oamenii sunt definiți doar de numele de familie. 

În închisoare, existau „ceremonii ale degradării”, explică Dan, citându-l pe Harold Garfinkel, un cunoscut sociolog american. Ceremonii de umilire, care au același rol, de a-l dezbrăca pe deținut de identitățile sale. Dar Garfinkel scria asta acum aproape jumătate de secol. Mai e la fel și acum?

Nu s-au schimbat multe nici în prezent. Modul în care puterea este exercitată asupra prizonierilor este însă ceva mai difuză, mai kafkiană. E greu de localizat. Există autoritate impusă prin teste psihologice, prin puterea științei ca paradigmă, cum o numește Foucault. Se folosește testul standardizat pentru a controla individul de la distanță. Este tot o putere a discursului și a etichetelor, dar e o putere care s-a mutat de la corp la minte și suflet.

Te auto-reglementezi pentru că există un întreg aparat științific care îți spune cum și cine ești. Putem controla oamenii foarte ușor punându-le niște chestionare în față, încadrându-i în niște cutiuțe și pe baza lor să îi supunem anumitor tratamente.” 

Vorbind de etichetări, a internalizat și Dan eticheta de copil problemă? La început da. „Mă vedeam ca pe un element negativ. Era o identitate pe care am asimilat-o.

Dar apoi, primind validare, a contat enorm când cei din jur au început să aibă încredere în el. „Ca într-un efect Pygmalion, un self fulfilling prophecy, văzând că pot și că primesc același tip de răspuns din partea societății, a familiei, am început să mă îndrept.

Încrederea, spune Dan, este extrem de importantă în procesul de destigmatizare, parte din tot ce înseamnă reabilitarea. Atunci când omul internalizează o etichetă pozitivă, când este învestit cu încredere și respectat, șansele de reabilitare sunt mult mai mari. Există, în cazul foștilor deținuți, și un proces de destigmatizare, ritualuri societale care te ajută să te dezbraci de anumite etichete. 

Responsabilitatea individuală și violența simbolică – până unde putem vorbi de liberul arbitru?

Poartă un om responsabilitatea completă a faptelor sale? Sau putem vorbi de o responsabilitate împărțită între om și mediu? Ține pedeapsa cont de context? 

Pedeapsa, explică Dan, a fost influențată de iluminismul secolului 18. Cesare Beccaria a venit cu ideea că infractorii au liber arbitru și pedeapsa trebuie să fie direct proporțională cu infracțiunea. Dar putem vorbi mereu oare, în cazul oricărei infracțiuni, de un actor rațional și de liber arbitru? Cuvântul cheie este „a alege”, spune Dan. 

Dacă noi considerăm că infractorul este un actor rațional, atunci are sens ca sistemul penitenciar pe care îl avem să aibă rolul de a descuraja, nu de a reabilita. De asta, penitenciarele sunt construite, în multe orașe, în centru. Pentru a-ți aduce aminte.

Criminologul aduce în discuție panopticonului lui Bentham, structura circulară gândită pentru control, astfel încât prizonierul să fie văzut continuu de către ofițer. Iar infractorul să fie conștient, mereu, că este văzut. 

Înțelegerea noastră asupra liberului arbitru este limitată”, argumentează Dan, aducând în discuție persoanele cu tulburări psihice, copiii care nu disting între bine și rău sau crimele făcute din pasiune. Cât putem vorbi de liber arbitru acolo? Există conceptul modern de bounded rationality, când vorbim de infracțiuni în care actorul nu calculează în beneficii versus riscuri, ca în percepția clasică. „De aceea intenția este importantă și premeditarea un factor agravant”, spune Dan. 

Discuția poate merge însă mult mai departe. Când vorbim de infracționalitate, foarte rar este abordată infracționalitatea celor puternici. A statului, a corporațiilor, violența sistemică – iar toate acestea sunt cuprinse în aceste curente noi, teorii complexe care combină elemente economice, sociale, politice și ideologice. Ele pun accentul pe factorii sociali care contribuie la fenomenul infracțional, cum ar fi sărăcia, inegalitățile, accesul la resurse, la sistemul de sănătate sau pe piața muncii. 

Dan Rusu. Foto: arhiva personală

Deși nu se definește ca anti-capitalist, Dan vorbește de noi curente în criminologie, ultrarealismul și zemiologia, două teorii care spun că la baza infracționalității stau sistemul capitalist și tipul de subiectivități create de sistemul socio-economic în care trăim.

În aceste teorii, conceptul de crimă este o construcție socială și harm (rău comis, daună sau prejudiciu n.red) este mai util de folosit. „Schimbarea nu poate avea loc decât prin schimbări serioase de sistem”, explică Dan. 

Transcedentalismul materialist spune că suntem foarte plastici, nu suntem nici buni, nici răi. Mai exact, sistemul capitalist ne propulsează către un anumit tip de subiectivitate, competiție, egoism, individualism exacerbat care modelează acel tip de plasticitate și permite libertăți care duc către infracționalitate”, adaugă criminologul. 

Cum se raportează cei care au comis o crimă la faptele lor? Despre vinovăție, teatralitate și narațiuni personale

Dan Rusu a studiat foarte mult narațiunile personale pe care le spun persoanele care au comis acte violente, precum și strategiile lor de reabilitare. Lucrarea sa de doctorat este printre puținele cercetări din Marea Britanie care au explorat modul în care oamenii care au comis crime se reintegrează după eliberare. 

Din cauza ireparabilității omorului, argumentează criminologul, foarte mulți vorbesc tocmai despre faptul că nu pot repara ce au făcut. Aici nu vorbim, însă, de persoanele care au un grad de psihopatie ridicat. Acolo e greu de decis dacă narațiunile pe care ei le spun nu sunt doar teatru. Criminalii în serie sunt alt caz special, pentru că implicațiile sunt altele. 

Efectele asupra celui care a comis omorul sunt multe. La nivel psihologic, cele mai afectate sunt persoanele care au ucis pe cineva drag, caz în care pot apărea și elemente de stres post-traumatic sau risc de suicid. Poți să omori pe cineva pe care tu consideri că-l iubești? „Există o complicație în narațiunea pe care o spui pentru că ea te va și angaja în comportamentul de după eliberare”, explică Dan. 

În general, apare un discurs al vinovăției, dar și un element de performativitate, de teatralitate. E un discurs într-o oarecare măsură învățat și construit, pentru că pe baza lui se poate decide sau nu și eliberarea din penitenciar. Își fac inclusiv teste între ei. „Ce ai spus? Păi eu am spus în comisie asta și n-a funcționat”. 

Deținuții învață prin interacțiune care sunt lucrurile care trebuie spuse. Iar vinovăția și asumarea responsabilității sunt factorii cei mai importanți pe care trebuie să-i ai în vedere ca să poți ieși.

Nu vreau să par cinic și să spun că nu există regretul. Bineînțeles că există, dar el are și un element performativ, care e influențat și de terapia pe care o fac acolo, de înțelegerea psihodinamică asupra propriilor acțiuni. Astfel, ajung să angajeze în discurs terminologia, jargonul folosit în discuțiile cu psihologii pentru a explica omorul.” 

În cercetarea lui, Dan Rusu vorbește despre disocierea care apare între identitatea trecută a celui care a comis o crimă și identitatea prezentă, care încearcă să se reabiliteze. „Nu pot să se disocieze în mod fundamental, pentru că, după cum am spus, ei trebuie să arate că și au responsabilitate asupra infracțiunii”, nuanțează el. 

De unde fascinația pentru crimă? De ce vorbim cu Dan și de ce citiți articolul? 

În final, l-am întrebat pe Dan Rusu de unde crede că vine fascinația publicului pentru crimă, pentru violență, pentru extrem. 

E vorba de o întâlnire din ce în ce mai rară cu moartea”, crede el, raportat la alte contexte istorice. Și mai e ceva – portretizarea răului. „Este foarte facil să proiectăm toate relele pământului asupra unui criminal în serie. E un pericol vizibil, dar foarte puțin probabil. E simplu să-l observăm de pe canapea, din siguranță.

Dând răului un chip, îi ignorăm toate celelalte chipuri, mai difuze dar mai prezente. 

Noi suntem afectați și dezintegrați în mod perpetuu de către sistemul politic în care trăim. Pericolele pe care noi le trăim zilnic sunt mult mai difuze, mult mai serioase și mult mai clare și mai sigure decât un criminal în serie. Sistemul de sănătate, de exemplu.

Dar este mai ușor să identificăm criminalul în serie ca fiind bau-baul de care ne ferim, decât să vorbim despre problemele serioase economice, despre infracționalitatea mare, despre politicile corporațiilor unde lucrăm sau chiar ale statului sau alte tipuri de violență care pot să ne afecteze.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...