Dangaua din Transilvania, semnul de fier al comunității

Lucian Muntean

Redactor

În 2012, în cadrul unui proiect documentar despre sașii din Transilvania, am descoperit dangaua cu care erau însemnate vitele Sighișoarei. Obiectul era expus în Muzeul de Istorie al orașului – Turnul cu Ceas.

Nu aveam habar ce este o danga, dar, citind eticheta exponatului, mi-am dat seama că, dacă Sighișoara avea un semn specific, atunci și celelalte localități trebuie să fi avut.

Danga expusă la Muzeul de Istorie Sighișoara.

Din secolul al XII-lea, fiecare sat sau oraș-cetate din Transilvania avea o marcă proprie, cu care erau însemnate vitele din acea comunitate.

Termenul danga provine din turcă, echivalentul în limba germană fiind viehbrandzeichen, iar în maghiară, márka jele. Cuvântul desemnează atât semnul, cât și unealta respectivă.

Timp de secole, aceste simboluri au fost folosite în Ardeal ca elemente ale identității locale, cunoscute de toți locuitorii și transmise din generație în generație.

O danga este alcătuită dintr-o tijă metalică cu mâner din lemn, la capăt fiind atașat semnul caracteristic.

Un reprezentant al obștei locale deținea dangaua și, în fiecare primăvară, când ciurda de vite ieșea pentru prima oară la pășunat, erau însemnate animalele tinere. Fierul era înroșit în jarul unui foc mic, după care era aplicat pe coapsa vițelului sau a junincii. În locul arsurii superficiale, pe blana animalului rămânea pentru totdeauna simbolul locului de origine.

Acest semn distinctiv era util pentru o bună evidență a șeptelului. Dacă cirezile de vite se amestecau cu altele, din alte sate, animalele puteau fi identificate și sortate.

De asemenea, dangalele funcționau și ca sistem antifurt. Spre exemplu, când cineva fura o vacă de pe pășunile satului vecin și o ducea la un târg din altă zonă, dangaua vitei era asociată satului de origine, iar falsul proprietar era astfel dat în vileag.

După naționalizarea proprietăților și colectivizarea agriculturii, aceste simboluri nu au mai fost folosite deloc, iar în decurs de 50 de ani li s-a pierdut semnificația.

*

În urma documentării, am constatat că s-au păstrat foarte puține dangale. Una este expusă în micul muzeu amenajat la biserica evanghelică fortificată din satul Viscri, județul Brașov, muzeu al cărui custode este Sara Dootz (82 de ani).

Săsoaică mândră de originile sale, ea mi-a arătat dangaua satului Viscri și a rememorat obiceiurile de la sfârșitul anilor 1940, când animalele încă mai erau însemnate cu fierul încins.

Sara Dootz (în stânga) îi arată dangaua unei vizitatoare din Germania.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

În arhive am găsit o inventariere a dangalelor într-o lucrare din 1826 semnată de Carl Franz Koch. Este fascinantă asemănarea acestor simboluri cu ideogramele din caligrafia orientală. Mi-am propus să le refac într-o manieră grafică, pictate cu tuș pe hârtie.

A fost interesant să descopăr asocierea simbolului cu numele localității, care era menționat în limbile română, germană și maghiară. Uneori se putea deduce care a fost denumirea inițială a localității.

Ideea inițială era să expun toate aceste lucrări în cadrul proiectului documentar la care lucram. Fiind un număr așa de mare, am hotărât să le prezint sub forma unei cărți.

Astfel, împreună cu Răzvan Supuran, hârtierul de la Muzeul Țăranului Român, am realizat o carte unicat.

Coperta este din piele reciclată dintr-un șorț de fierar, cu letterpress, gravură în piele și legătorie experimentală, iar paginile și corpul de carte, prinse cu legătorie japoneză.

Colile de hârtie datează din anii ’40, caligrafia este în tuș, cu peniță și toc, iar ilustrația – în acuarelă și tuș japonez. Are dimensiunile 34 centimetri x 22 centimetri x 4 centimetri și este în exemplar unic.

Această carte-unicat a fost prezentată în premieră în expoziţia „Saşii din Transilvania”, la Galeria de Artă Contemporană Turnul Fierarilor din Sighişoara, în 2012.

Ulterior, cartea a mai fost expusă la București, în cadrul unei expoziții itinerante japoneze, la centrul cultural PostModernism Museum în 2015. În ziua în care a vizitat expoziția, ambasadorul Keiji Yamamoto a confirmat că unele simboluri de pe dangale sunt similare cu ideograme japoneze, care au preluat vechi simboluri din scrierea chineză.

Cartea cu simbolurile de pe dangale poate fi văzută integral în montajul multimedia de mai jos: