Dan Byron: „Cred că e mai bine să știi că există un final, ca să nu irosești timpul”

Cristina Foarfă

Redactor

Pentru Dan Byron, concertul de la Living Rock, festivalul de pe plaja de la Tuzla, a fost concertul anului trecut. Se așteaptă ca și anul acesta să fie la fel. În așteptarea festivalului, am vorbit cu Dan despre viață și monștrii de sub pat, despre obiceiurile lui ca artist și ca om, despre ce citește, lecții învățate, anxietăți și momente grele. 

Dan Byron. Foto: Cristian Șuțu

Hai să vorbim despre tine ca om. M-am regăsit mult în Monstrul de sub pat și cred că multă lume cu anxietățile făcute pachet sub pat a făcut-o. Cum ai ajuns să le scoți la lumină prin muzică?

Problema e că nu știi de unde s-o apuci. În momentul în care te confrunți cu anxietăți, nu știi de unde vin și nu înțelegi cu ce te lupți. În momentul în care am scris piesa Monstrul de sub pat eu mă luptam cu o super anxietate și mă enerva. Muream pentru că nu înțelegeam de unde vine, totul era perfect în jurul meu, încă nu nu începuse pandemia, nu începuse războiul, era ok, cât de ok se poate și, cu toate astea, mă simțeam foarte nasol. Psihic, eram terminat, deși nu aveam niciun motiv.

Am învățat apoi să scap de anxietăți, în momentul ăsta sunt la cu totul alt nivel.

Ai învățat pe parcursul pandemiei și războiului, când toată lumea era cu anxietatea la cer?

M-am apucat de meditație și asta m-a ajutat foarte mult. Am învățat că nu trebuie să mă lupt cu anxietățile, trebuie doar pur și simplu să le las să-și facă de cap. Știi cum e, cu cât mai multă fricțiune provoci, cu atât mai mult anxietatea devine mai mare și va rămâne pentru mai mult timp prezentă. Cel puțin așa mi se întâmplă mie. Am învățat că, dacă o las să-și facă de cap și nu mă opun și încerc chiar să fiu atent la ce simt, la un moment dat dispar și pandemia, și războiul. 

"Trăgeam în continuare ca nebunii și nu, nu ne-am fi oprit niciodată"

Cum ai trăit pandemia? Impactul a fost foarte mare pentru voi, ca artiști.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

În primul rând a fost un impact financiar, pentru că noi trăim din concerte. Să zicem că am trecut cumva peste asta și eu am încercat să găsesc toate chestiile pozitive care reieșeau din statul nostru acasă. Mi-am dat seama că aveam cu toții nevoie de o pauză și nu conștientizam asta. Trăgeam în continuare ca nebunii și nu, nu ne-am fi oprit niciodată. În momentul în care iei o pauză, poți să te reanalizezi și să înțelegi mai bine ce e cu tine. Îți face bine.

Byron live. Foto: Năluca

Mai avem și ritmul ăsta nebun în secolul în care trăim, care ne stresează mai mult ca orice. Oprirea totală bineînțeles că te șochează în primă fază, dar după aia poate să îți facă foarte bine. Am luat-o ca pe o lecție.

Ai păstrat din lecțiile de atunci?

Da, bineînțeles că am păstrat din lecții. M-am mutat, a fost prima lecție. Mi-am dat seama că stau într-un apartament care nu e potrivit pentru ce aș vrea eu să trăiesc.

Stăteam în Aviației, un cartier care a devenit altceva decât era cu niște ani înainte. Eram foarte conectat cu orașul, puteam să ajung repede în centru, aveam metroul la 5 minute. Era mișto, dar altfel apartamentul era micuț și dacă stăteam acasă și eu și nevastă-mea, nu era foarte bine. Am făcut calcule multe ca să putem să supraviețuim împreună de-a lungul lockdown-ului și ne-am dat seama de foarte multe lucruri. 

Spre exemplu, ne-am dat seama că e foarte întunecos. Că noi nu prea avem legătură cu natura și că dacă voiam să vedem un petic de cer, trebuia să ne ducem la geam să ne uităm în sus. Atunci mi-am dat seama că albumul meu solo din 2017, Privește cerul, se numește așa și din cauza asta. Îmi era greu să văd cerul.

Ne-am mutat într-un loc care are toate lucrurile astea. Avem natură în jurul nostru, vedem cerul, are geamuri foarte mari, nu mai e în București, dar e foarte aproape.

Cum s-a reflectat schimbarea asta în tine ca om?

În prima fază a pandemiei n-am fost în stare să scriu deloc, ceea ce a fost foarte frustrant. Nivelul de stres era atât de mare și tot ce se întâmpla în jurul nostru era atât de copleșitor, încât mi-a fost greu să-mi văd de viață.

În toamna lui 2020, când iar n-am mai avut concerte pentru că au reînceput restricțiile. Atunci m-am mobilizat. Mai întâi am scos un extended play cu patru piese puse pe un mini-disc. A fost colacul meu de salvare. Piesele respective n-au fost scrise atunci. Erau într-un sertar, undeva uitate și, mai mult ca sigur, n-ar fi fost scoase niciodată. A fost bine, 2-3 luni am avut de lucru pe ceva ce îmi place foarte mult să fac.

În 2021 m-am apucat să scriu serios. În câteva luni am scris multe piese, care încep să iasă acum. Am început încet-încet să înregistrăm și vor intra pe următorul album. Probabil că va fi mai mult decât un album. Adică va fi un album Byron de sine stătător, dar probabil că piesele respective, din perioada aceea, vor mai apărea și în alt format, inclusiv solo, inclusiv pe următorul album Byron și așa mai departe. Sunt multe. Stând acasă și neavând altceva de făcut, am apăsat pedala.

"Dacă Morrison ar fi trăit azi, probabil că ar fi fost foarte cumpătat"

Cum arată o zi din viața ta?

Dimineața mă duc să alerg în pădure. Mi-am dat seama că alergatul prin pădure nu e doar o fiță. E ceva la care tânjeam de mult și că nu are nicio legătură cu alergatul prin parc. Mai fac yoga, meditez în fiecare zi, am grijă de mine, mănânc destul de sănătos. M-am apucat acum mai bine de 10 ani să gătesc și fac tot felul de lucruri pe care maică-mea nu le făcea.

Gătesc de toate, adică în general chestii foarte vegetale, nu vegetariene, dar cu foarte multe vegetale, multe salate cu tot felul de lucruri în ele, au și carne, au și brânză. Nu am trecut la vegetarianism, deși îmi plac foarte multe felurile vegetariene, n-am vrut să trec într-o extremă.

Dan Byron. Foto: Cristian Șuțu

Și zic eu că mănânc sănătos. Bineînțeles, asta când sunt acasă. Când plec e mai greu, m-am străduit ani de zile să găsesc o variantă vegetariană, pentru că nu voiam să mănânc mezeluri în turnee sau călătorii. În benzinării, de exemplu, tot ceream sandwich-uri care n-au carne. "O scoatem dacă vreți", ziceau, dar nu e același lucru.

Am mai învățat că cel mai înțelept e ca, în momentul în care ajungi într-o zonă, să te gândești unde te afli și să-ți iei chestii locale. Nu te duci la Buzău și vrei somon. Îți iei cârnați de Pleșcoi cu ceva simplu lângă.

Cum au ajuns să conteze lucrurile astea pentru tine? De obicei, despre artiști să spune că sunt hedoniști, că sunt aiuriți, că fac excese de toate felurile.

Modelul ăsta de artist hedonist vine din anii ‘60-70. Să nu uităm că artiștii respectivi aveau sub 30 de ani toți. Unii dintre ei mureau înainte să împlinească 30 de ani. Atunci e vârsta la care îți vine să faci nebuniile astea. Dacă Morrison ar fi trăit, probabil că ar fi fost foarte cumpătat.

Apropo de vârste, cum faci să te menții actual? Te simți vreodată bătrân, care e raportarea ta la trecerea timpului?

Pur și simplu fac ce îmi place și am grijă să îmi placă. Nu ies cu ceva care nu mă convinge pe mine în primul rând. Dacă ții cont de chestia asta, atunci te respecți.

Uite, primul single de pe următorul album. A fost un single care, săracu’,  n-a avut parte de mari lansări, pentru că fix când a ieșit m-am îmbolnăvit de COVID și n-a mai putut să mă duc nicăieri să îl promovez. A rămas un pic în spate și nici n-a fost înțeles de multă lume pentru că a abordat un pic alt gen, a fost mai electro, mai cu niște sonorități cu care publicul nostru nu prea e obișnuit. Eu n-am nicio problemă cu asta, adică eu știu ce am scos acolo, știu că e ce mi-am dorit. Toată trupa și-a dorit asta, nu doar eu, toți au zis băi, asta e piesa, n-avem nicio îndoială.

Pe Memento, piesa asta, chiar e vorba despre cum se termină timpul și despre cum ne tot dezintegrăm și tot lăsăm părți din noi în urmă și despre cum la un moment dat vom dispărea, vom deveni o brumă de nimic. 

Încerc să nu mă gândesc prea mult  la asta, să mă simt bine în pielea mea și să fac ce îmi place. Dar mă gândesc, spre exemplu, când mai apare câte un prieten cu copilul care acum are douăj’ de ani și zic wow, ăsta micu’? Îmi dau seama cât de mult timp a trecut.

Era în Gulliver o poveste, când ajunge într-un tărâm ciudat, unde existau nemuritori, aveau un semn în frunte. Zice el: Ce mișto, ce-aș dori și eu! Și oamenii din țara aia se uită la el - chiar ți-ai dori? Păi de ce? Și o să trăiești secole? Să înțelegi? Să știi, vârsta nu te iartă. Vei trăi nelimitat, da, tu o să fii, dar o să mai știi cine ești tu? Or să fie toate ale bătrâneții, nu ai cum să le ocolești. 

Eu cred că e mai bine să fie finit. Să știi că există un final. Să știi că băi, atât am. Ca să nu irosești timpul.

Fuga în care suntem e și cu presiunea acestui final. Când se va întâmpla, o să ne doară fix în cot, pentru că o să se termine și aia e. Deci cred că am putea să nu ne facem atâtea griji. 

"De fiecare dată nu înțeleg ceva în viață, cumpăr o carte"

Care au fost momentele cele mai grele din istoria voastră ca trupă?

Au fost mai multe. Foarte mult timp am avut o problemă cu găsitul unui toboșar care să ne satisfacă pe deplin și să fie un om ca noi, adică să fie din același aluat. A fost greu. 

De exemplu, la turneul albumului Perfect, chiar nu aveam toboșar. Aveam pe cineva care venise pentru că aveam nevoie și pentru că ne era prieten, dar el nu putea să vină în turneu, cânta cu altcineva și aveau și ei concerte. 

Am încercat să cârpim. Pe parcursul turneului am făcut repetiții cu cel puțin cinci oameni. Iei trenul, te duci la Cluj, repeți cu unul, apoi ai concert la Târgu Mureș, vii la București, repeți cu altul, ai alt concert. 

Un alt moment pe care nu o să-l uit niciodată a fost înainte de lansarea albumului Nouă, când pur și simplu a fost o criză a grupului, în care ne certam nasol, și eram la un pas să ne desființăm.

Am stat fiecare dintre noi să ne gândim la ce avem de făcut și la motivele pentru care ne-am apucat de treaba asta. Pentru că te apuci să faci ceva pentru că-ți face plăcere și la un moment dat uiți de ce te-ai apucat de chestia aia. E important să-ți aduci aminte.

Din acel moment nu s-a mai întâmplat niciodată vreo criză asemănătoare. Am putut să ne concentrăm energia să facem muzică. 

Ce spun colegii de trupă despre tine? 

Anumite lucruri îi distrează foarte tare, niște obiceiuri pe care le am. Spre exemplu, de fiecare dată nu înțeleg ceva în viață, cumpăr o carte.

Spune-mi despre ce înveți din cărți.

Spre exemplu, înainte de pandemie, abia lansaserăm Nouă. După lansare, m-am trezit a doua zi și eram mort, răcit, cobză și terminat. Am stat la pat două zile. Am căutat o carte despre răceală. Am zis că nu înțeleg răceala și trebuie s-o înțeleg, mai ales pentru mine ca vocalist. 

Am găsit o carte scrisă de un medic care explica foarte frumos că e foarte posibil să fie de la o strângere de mână sau de la un pix pe care l-ai luat de la altcineva din mână. Atunci am învățat să mă spăl pe mâini corect și, câteva luni mai târziu, erau lucruri care ne afectau pe toți.  

Acum, mă gândesc să îmi fac propriul oțet și mi-am cumpărat o carte despre asta. Pe piață sunt doar oțeturi prost făcute. Un oțet bun poate să îți dea o super aromă. 

Studiezi și muzică bănuiesc. 

Da. Pe muzica pe care o fac, tot ce vine de la o facultate numită Berklee (Berklee College of Music, n.red.) mă interesează. Sunt cărți scrise de profesorii lor, publicații, înveți exact ce trebuie. Nu știu să fie un obicei printre muzicieni să se documenteze atâta pe tot felul de subiecte, până și colegii mei de trupă fac mișto de mine. 

Citesc însă și cărți neaplicate. La un moment dat am citit o carte despre țânțari. Se numește Țânțarul și este istoria lumii re-povestită de un istoric care nu lasă țânțarul afară din istorie, pentru că e foarte important. Transmite boli, de exemplu, malarie, febră galbenă. Foarte interesantă. 

Crezi că o să avem țânțari la Tuzla, la Living Rock?  

La festival mai mult ca sigur o să avem țânțari, pentru că suntem la mare, dar ne dăm ca Autan și ne trece. Sper să fie cel puțin la fel de mișto ca anul trecut. A fost cea mai tare experiență, o atmosferă absolut năucitoare acolo, și cu marea lângă.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€