13/05/2016
Salonul de dans este unul dintre cele mai spectaculoase obiective din noua aripă de la Muzeul Satului. Fotografii: Lucian Muntean

Cum va arăta aripa cea nouă din Muzeul Satului

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București se extinde cu o aripă nouă, care va avea 25 de obiective, pe o suprafață de 3 hectare. Această aripă va fi deschisă pentru public din 17 mai 2016.

Inaugurarea face parte dintr-o serie de evenimente, programate în perioada 16-22 mai, prin care se va sărbători împlinirea a 80 de ani de la înființarea muzeului.

Noua aripă este rezultatul unui proiect în valoare de 2 milioane de euro care a fost lansat în 2007. În majoritatea cazurilor au fost strămutate gospodării întregi, cu tot cu anexe sau ateliere meșteșugărești.

PressOne a tras cu ochiul la ultimele pregătiri și vă prezintă, în premieră, câteva dintre cele mai frumoase obiective din „Satul Nou”.

*

Cu o săptămână înainte de inaugurarea noii aripi, printre casele tradiționale de la Muzeul Satului era agitație mare.

Angajații Muzeului descărcau obiecte de mobilier, vopseau, curățau, măturau și cărau scări pentru lucrări de finisare. Abia am reușit să-l oprim din alergătură pe muzeograful Petre Tereșenco, ca să ne ajute cu explicații.

„Ori facem acum un tur rapid, ori mă așteptați o jumătate de oră, să fug până în birou și vedem apoi”, a răspuns el.

Am decis să pornim, iar Petre Tereșenco ne-a dus țintă la „perla coroanei”, o casă de dans adusă, scândură cu scândură, din Aluniș, județul Prahova.

Poza proprietarului este expusă deasupra intrării salonului de dans

„Avem o construcție mai deosebită, un salon de dans. Sus, în fața intrării, este expusă fotografia fostului proprietar. Așa am găsit-o. Erau mai rare aceste construcții. Cea pe care am adus-o a fost ridicată în 1928”, spune muzeograful, după care alunecă în poveste.

„În prima jumătate a secolului XX, puteai să întâlnești un salon de dans în satele românești. Cele mai vechi, care datează de pe la sfârșitul perioadei medievale, purtau denumirea de ciuperci sau ciuperci de joc. În epoca modernă puteau fi întâlnite în diverse zone ale țării, ca Transilvania, Bucovina. S-au păstrat până în a doua jumătate a secolului XX”.

Noua aripă are atâtea „bunătăți”, că omul se hotărăște cu greu încotro să pornească mai departe.

„Avem un lot de obiective care n-au mai fost expuse. Mă refer la casele tradiționale de pe Aleea Minorităților, mă refer și la una-două instalații tehnice, precum un teasc de stors boștină și obținere a cerii. Avem și o Alee a Meșteșugarilor, pe care au fost amplasate o fierărie și două ateliere de olărit, unul din Horezu, altul din Oboga”.

Petre Tereșenco spune că, până acum, a reușit, împreună cu colegii lui, să aducă 25 de obiective care mai de care și că urmează să mai aducă două.

Apoi ne poartă, pe rând, prin istoria caselor care îi sunt cele mai dragi.

„Casa aceasta este adusă din Valea Doftanei, dintr-un sat care se numește Teșila. Este o casă construită spre sfârșitul secolului XIX. Învelitoarea acoperișului trebuia să fie din graniță, nu din țiglă, cum a fost reconstruită aici. Și mai trebuie tencuită.”

*

„Aici avem o casă tradițională din jumătatea nordică a județului Gorj, unde s-a dezvoltat o arhitectură tradițională inspirată din culele boierești fortificate.

În Muntenia, Banat, o parte din Bulgaria și Serbia, existau cule boierești dezvoltate pe mai multe niveluri. Țăranii au tins și ei spre designul acestor cule și au încercat să îl reproducă.

A ieșit acest tip de case. La parter au magazii, depozite, iar la etaj este locuința.”

*

„Casa din Afumați, localitate situată lângă București, a fost construită în jurul anului 1925 și este o donație pentru muzeu. Proprietarul avea nevoie de teren.

Clădirea este tip vagon, are și prispă pe două laturi, iar în spate avem o bucătărie de vară și un hambar compartimentat. Ultima încăpere din spatele casei este grajdul.

*

„Și aici avem o construcție foarte frumoasă. Este o casă din localitatea Soveja, la care se poate observa trecerea de la rural la urban. A fost construită la 1927 și are vreo 5 încăperi: salonul, un dormitor, o cameră de zi, antreu, cămară lungă, bucătărie și prispă.

Organizarea interiorului acestei case este mai deosebită. Oamenii din Soveja s-au stabilit acolo prin secolul al XVIII-lea, ei fiind de origine din nordul județului Argeș, din fostul Muscel.

Au venit și au construit aceste localități, Rucăreni și Dragosloveni, care formează comuna Soveja. Le-au denumit așa pentru că ei au venit din Rucăr și din Dragoslavele, unde se ocupau cu creșterea animalelor și cu munca la pădure.”

*

Gospodăria adusă din Șerel, județul Hunedoara, se compune din casă, bucătărie de vară și coșar de porumb.

Pereții sunt din piatră de râu, cu liant de pământ, tehnică des întâlnită în Țara Hațegului. În bucătărie se află un cuptor de pâine realizat din lut.

Și, uite-așa, cu muzeograful povestindu-ne, ajungem pe Aleea Minorităților.

*

Casă huțulă
Șură de lemne din gospodăria huțulă

„Aceasta este o gospodărie huțulă, din Bucovina. Avem o șură de lemne aici, o șură de lemne acolo și două grajduri”, explică Petre Tereșenco.

Huțulii sunt o comunitate care vorbește un dialect ucrainean şi care trăieşte în regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului și ale Ceremușului, din Carpații Păduroși, din Munții Maramureșului și din Obcinele Bucovinei.

„Aceasta e o casă evreiască adusă din Poienița Izei, județul Maramureș. Localitatea a găzduit de-a lungul timpului și evrei, așa cum sunt multe localități și în Bucovina.

În 1910 și 1930 s-au făcut niște recensăminte în această localitate. Datele spun că erau 189 de evrei, respectiv 159 de evrei. Cam asta era situația în toate acele plase.

Casa evreiască nu avea neapărat o arhitectură diferită. Era făcută tot de meșteri români, dar existau anumite elemente specifice.

Una dintre caracteristicile acestor case e că nu prea aveau prispă, dar întotdeauna erau amplasate cât mai aproape de strada principală. De asemenea, aveau mai mereu bolduri, adică prăvălii.

Și ușa aceea din dreapta este caracteristică. Ea dă într-o încăpere mică, separată, numită miserniță. Acolo era locul de sacrificare a animalelor și de tranșat carnea.

Era ca o măcelărie, dar nu proprietarul tăia, ci îl chema pe șahtăr, adică măcelarul evreilor, deoarece lui nu-i permitea religia.  Evreii nu mâncau de la animal decât ce era cușer, de obicei jumătatea din față. Restul era vândut la români. Proprietarul acestei case avea circa 150 de animale, majoritatea oi negre.

De asemenea, gardul este realizat din nuiele. De obicei se foloseau cele de alun sau de carpen, dar și răchită, sânger, salcie. Modelele puteau fi simple sau în cununi.”

O galerie cu fotografii din interiorul casei evreiești:

*

Când ajungem la casa săsească adusă din județul Sibiu, Petre Tereșenco intră singur, dar iese cu colegul său Florian Dumitrache, care, cu mâinile pătate de vopsea și o mască pe față, e un pic confuz.

„Aici vă povestește el, că a făcut cercetare în zonă”, ne încredințează Tereșenco.

„Casa săsească a fost construită în 1896, după cercetările pe care le-am făcut în zonă. Este perioada în care sașii au început să folosească cărămida, după ce avuseseră numeroase incendii în Sibiul medieval.

Mobilierul săsesc se diferențiază prin cromatică de cel secuiesc. Specificitatea lor este acest model pictat. Verdele e mai prezent pe mobilierul secuilor, în timp ce la sași predomină albastrul. Sunt picturi cu motive vegetale, florale și cu inscripții moralizatoare, îndrumătoare.

Anii sunt omniprezenți pe piesele de mobilier și uneori pe lenjeria de pat. În schimb, la români decorul este realizat mai mult prin crestare.”

O galerie cu fotografii din interiorul casei săsești:

*

Între timp, apare o echipă de inspecție condusă de Paula Popoiu (foto), directoarea Muzeului Satului.

„Ministerul nu ne-a dat un ban pentru proiect în acest an aniversar, deși avem 500.000 de vizitatori pe an și suntem cel mai vizitat muzeu din România. Din cei 2 milioane de euro, am cheltuit doar 1,6 milioane, pe lucrări de la zero, care cuprind canalizare, construcția de alei, infrastructură de curent electric. De asemenea, am adus toate aceste monumente din teren. Numai noi știm cum ne-am descurcat. Aș mai avea nevoie să-mi dea restul de bani prevăzuți încă din 2007, ca să terminăm proiectul.

Sunt sigură că noua aripă va fi foarte agreată de public. Avem și loc de joacă pentru copii, căsuța poveștilor, călușei. Sperăm să putem face funcțional și hanul, însă pentru asta ne trebuie acest parteneriat public-privat”, a explicat Paula Popoiu.

*

Ne continuăm turul și ajungem pe Aleea Meșteșugarilor.

„Această casă provine din județul Alba și este construită tot în a doua parte a secolului XIX. Proprietarul era vlăsar, cum i se spunea, adică dogar. Aici avem o pivniță, acolo era atelierul de dogărit, sus camera de locuit și, în colț, o cămară.”

*

„Aici avem o gospodărie de apicultori, cu o stupină în fața casei. În mod normal, stupina era mult mai mare, acolo încăpeau 50 de stupi, dar noi nu am avut spațiu suficient. Alături este o șură cu grajd, care, la origine, se afla în continuarea casei.”

Alte trei fotografii din casa apicultorilor:

*

Lângă casa apicultorilor este amplasat un teasc de boștină. E o presă manuală, realizată din bârne de lemn, cu ajutorul căreia se extrăgea boștina – reziduurile de ceară din fagurii goliți de miere.

Muzeograful Constantin Pătrașcu știe cel mai bine povestea acestui teasc:

„După ce se extrăgea ceara, în fagurii stupilor mai rămâneau niște reziduuri pe care apicultorul nu le arunca, pentru că erau prelucrate de boștinari.

Scoteau o ceară la mâna a doua, pe care o decolorau cu paie de ovăz, să-i dea un aspect mai comercial, deoarece se considera că, cu cât este mai galbenă, cu atât este de calitate mai bună. Din ea se făceau lumânări.

Satul a fost de boștinari, iar în localitate mai funcționează două-trei teascuri. Acest teasc a aparținut unui tescar care îl închiria la boștinari. A funcționat până în 1997, când proprietarul a vrut să-l vândă ca lemn de foc.”

Muzeul Satului

„De la șurubul acela se acționa această grindă, care se dădea mai sus sau mai jos”, intervine și Petre Tereșenco.

„În oală se așezau mai multe straturi de boștină, apoi se turnau niște polonice cu apă fierbinte din vatra cu cele două cazane. Polonicele pe care le-am văzut erau imense, confecționate din căști militare. Se puneau straturi până se umplea.

Apoi grinda presa popa, popa presa preoteasa, preoteasa presa paiele și aici, pe fund, sunt cinci găuri cu niște cuie din lemn care acționau ca o strecurătoare.

Toată combinația curgea jos, în recipientul care se numea hutie. Ceara fiind mai ușoară, se ridica la suprafață și era ușor de luat, iar resturile se scurgeau pe acest canal, în afara teascului.”

Muzeul găzduiește periodic ateliere de creație pentru copii de școală și de grădiniță, precum cele de olărit și de țesături.

Cea mai populară activitate educativă este tabară de creație „Vara pe uliță”, care se organizează în lunile iulie-august, timp de 6 săptămâni.

Casa silvicultorului este copia unei cabane de pădurar, unde vor fi susținute o parte dintre atelierele pentru copii.

*

Pe lângă inaugurarea Satului Nou, programul de marți, 17 mai, va mai cuprinde muzică populară, tradiţii din satul de odinioară și expoziții aniversare.

Vor participa Gheorghe Zamfir, Tulnicăresele din Apuseni, Corul bărbătesc Bosanci, Fetele de la Căpâlna, Babele de la Bilca, Căluşul din Olt, ansamblurile folclorice Ţara Vrancei, Junii Cetăţii Rupea, Arcanul – Fundu Moldovei.

La ora 18.30, publicul este așteptat la un recital susținut de pianistul Harry Tavitian.

Sâmbătă, pe 21 mai, Muzeul Naţional al Satului va participa la Noaptea Muzeelor, eveniment în cadrul căruia publicul va avea acces gratuit în zona Satului Nou, în intervalul 19-22.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...