Cum te poți bucura de filme dacă ai probleme de vedere sau de auz? „Ochi și urechi”, proiectul care face experiența cinematografică accesibilă tuturor

Andreea Soare

Colaborator

Cum ar fi să te duci la cinema când ai probleme de văz sau auz și să constați că acest lucru nu reprezintă un impediment în vizionarea filmului? „Mi-ar plăcea. Dacă aveam filme d-astea când eram mică, m-ar fi ajutat foarte mult”, răspunde Andreea, o persoană cu deficiențe de auz. În România, o dizabilitate îți taie din foarte multe drepturi și opțiuni: muncă, educație, divertisment. 

Cum intri pe site-ul Animest, singurul festival din România dedicat filmului de animație, dai, însă, de mesajul: „Filme educative, proiecții incluzive”, care se referă la „Ochi și urechi”, primul proiect de accesibilizare a filmelor pentru copii cu deficiențe de auz. 

Inițiat de Animest cu sprijinul Fundației Orange, acesta își propune să contribuie la incluziunea socială și la educația alternativă a copiilor neauzitori, oferind o experiență de vizionare adaptată, disponibilă în săli de cinema, săli de clasă și acasă. Proiectul include interpretarea în limba semnelor române și subtitrarea accesibilizată pentru surzi a 10 filme de animație, transformându-le în instrumente educaționale alternative.

Colaborând cu școli speciale și cadre didactice, „Ochi și urechi" urmărește, de asemenea, să integreze filmele de animație în procesul educațional. 

Pentru a încuraja adoptarea practicilor de cinema incluziv în rândul profesioniștilor din industria creativă autohtonă, Animest organizează sesiuni de formare și informare, inclusiv un curs de specializare în traducere audiovizuală descriptivă, accesibilă și pentru spectatorii cu deficiențe de auz, susținut de Dr. Josélia Neves. 

Dr. Neves este profesoară universitară, prima cercetătoare care a studiat accesibilizarea audiovizuală pentru neauzitori. A pus bazele accesibilizării în cinematografele, muzeele și televiziunile din Portugalia, iar în ultimii zece ani a lucrat la implementarea acestor metode și în Qatar. În România, ea a pregătit prima grupă de traducători profesioniști români specializați în accesibilizare SDH (subtitles for the deaf and hard of hearing, n.r.). 

Pe 13 martie am participat la o proiecție de film, la cinematograful universității de film UNATC, cu filme accesibilizate pentru persoanele cu deficiențe de auz. Accesibilizarea acestora a fost posibilă în urma cursului pentru traducători de film, care a avut loc între 6 și 13 martie. 

Activitate de formare în accesibilizare a echipei festivalului Animest și a altor organizatori de festivaluri de film, manageri culturali, distribuitori de film, producători, și reprezentanți ai instituțiilor de cultură din România. Foto: Animest

O zi mai târziu, participarea la o activitate de formare a echipei festivalului Animest și a altor organizatori de festivaluri de film, manageri culturali, distribuitori de film, producători, și reprezentanți ai instituțiilor de cultură din România, mi-a dat o perspectivă mai largă asupra importanței accesibilizării în industria filmului. 

„Simt nevoia să fiu într-o comunitate”

Pe Andreea am întâlnit-o în curtea UNATC-ului. Aștepta pe cineva care să o ajute să treacă cu fotoliul rulant peste un prag al ușii de la intrare, destul de înalt. Am ajutat-o și am pornit spre lift. Am aflat că are 39 de ani și că are hipoacuzie mixtă, timpan perforat și leziuni pe nerv. Poartă un trening roz și e fericită că a putut veni la proiecții ce îi aduc aminte de copilărie. 

EXCLUSIV. Mircea Geoană a plagiat din doi președinți americani: Bill Clinton și George W. Bush

PressOne vă prezintă, astăzi, probele care demonstrează că Mircea Geoană a plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

„Am probleme de când eram mică. Când învățam, îmi înregistram lecțiile audio și le puneam la un aparat ca să le ascult. Ascultam de mai multe ori și în același timp îmi imaginam vizual, pentru că altfel nu puteam să învăț. Cumva, același lucru ca la filmele de acum”, spune femeia. 

În copilărie și în adolescență făcea foarte des infecții „în sfera ORL”, iar la un moment dat i s-a perforat timpanul. „Am realizat că e grav, dar nu am mers la medic pentru asta până anul trecut. Problemele de auz s-au înrăutățit, în sensul că timp de câteva minute nu mai auzeam absolut nimic”, povestește Andreea. 

Andreea a aflat despre eveniment de pe Facebook și a venit din nevoia de comunitate. „Simt nevoia să învăț limba semnelor, să fiu într-o comunitate. Unde sunt oameni sănătoși nu am reușit să mă integrez. Mi-am zis că poate într-o comunitate unde sunt oameni cu deficiențe o să reușesc să mă integrez mai ușor”, spune ea. 

Andreea adaugă că filmele adaptate o ajută. „La un film care merge normal e mai greu. Pierd multe din idei sau din ce se întâmplă, pentru că nu pot să cuprind imediat ceea ce scrie sau să citesc imediat”, continuă aceasta. 

Se anunță derularea celor 5 scurtmetraje pregătite pentru vizionare. Mă așez în timp ce Ligia Soare, coordonatoarea proiectului, povestește despre proiectul „Ochi și Urechi”. „Încă nu știu limba semnelor, însă sper ca data viitoare să vă întâmpin cu Limba Semnelor Române”, începe ea. Pe scenă i se alătură Dr. Josélia Neves, care îi urează programului un „drum cât mai lung”.

„[vântul șuieră]”, „[vesel]”, „[se miră încântat]”

Ligia este la bază traducător audiovizual. Începe să îmi povestească detalii tehnice precum importanța pregătirii sălii cu bucle de inducție, o tehnologie ce captează sunetele din film și le transmite direct în aparatele auditive, pentru a le reda fără interferențele zgomotelor din sală. 

Îmi mai explică cum, în momentul în care accesibilizezi un film, trebuie să redai și sunetele importante, nu doar să traduci și să transcrii dialogurile personajelor. 

Proiecție de film, la cinematograful universității de film UNATC, cu filme accesibilizate pentru persoanele cu deficiențe de auz. Foto: Animest

„Există efecte sonore, zgomote, muzică, interjecții, care în orice film sunt foarte importante. Noi în aceste subtitluri punem și detaliile astea, când sunt relevante. Asta implică să știi tu, ca traducător, ce anume să pui, ca viteza de citire să rămână bună, dar să prinzi și alte zgomote sau sunete relevante pentru înțelegerea filmului.” 

Și Ligia vorbește despre comunitate, despre filme și locuri pentru toată lumea. În România, filmele în limba română nu au subtitrări deloc. Așadar, o persoană cu deficiențe de auz nu o să înțeleagă aproape nimic. „La noi în țară cercetarea în traducerea audiovizuală nu este deloc dezvoltată, din păcate”, spune Ligia. Mai explică cum accesibilizarea este pentru toți, nu doar pentru persoanele cu dizabilități. De la copiii care citesc mai greu, până la oamenii de vârsta a treia. 

„Gândește-te că ajungi în vârstă, începi să-ți pierzi auzul sau văzul. Când te vei duce în sala de cinema la un film românesc și vei vedea subtitrări în română, poate chiar și niște indicații de sunet, o să-ți dai seama cât de mult ajută. Astfel, distribuitorii de film de la noi or să se gândească la faptul că poate și-ar dori în sală mai mulți oameni de peste 65 de ani”, spune Ligia. 

Crearea unor oportunități prin acomodarea dizabilităților

În a doua zi, cursul a fost dedicat curatorilor de filme, organizatorilor de festivaluri, studenților, tuturor celor ce pot aduce o schimbare în lumea filmului. Am vorbit cu unii dintre ei, și cu Dr. Josélia Neves despre importanța accesibilizării și despre cum se face aceasta.

Dr. Josélia Neves a dezvoltat o teorie despre cum trebuie implementată accesibilizarea și cum să pornești conștientizarea nevoii acesteia. Ea și-a început cercetarea când fiul ei a făcut oreion la vârsta de 8 ani și a devenit surd. Atunci a început să observe cum e stigmatizat la școală, cum profesorii și comunitatea nu erau pregătiți să îl sprijine. „Cred că a face față acestui lucru și a face față handicapului, în orice familie, este ca și cum ai face față morții. E același proces. Plângi, jelești, te enervezi și într-o zi viața merge mai departe.” 

Proiecție de film, la cinematograful universității de film UNATC, cu filme accesibilizate pentru persoanele cu deficiențe de auz. Foto: Animest

Dr. Neves spune că accesibilitatea nu este importantă doar pentru persoanele cu dizabilități. Ea o privește ca o adăugare a unor oportunități. „Dacă creez subtitrări pentru cei care nu aud, în același timp, cei care nu vor să dea volumul la maximum pot viziona filmul și fără sunet. Astfel, aceste subtitrări, care au fost create în beneficiul persoanelor cu dizabilități, sunt folosite și de persoanele care pot auzi”.

Aceasta mai vede lipsa accesibilității ca pe o încălcare a unor drepturi. „Dacă nu ne adaptăm, există un grup mare de persoane care nu vor avea acces. Dacă nu au acces la filme, nu au acces la informații, nu au acces la cultură”. 

Am întrebat-o și care sunt reacțiile persoanelor cu deficiențe de auz sau văz când ajung pentru prima dată la cinema, la un film adaptat. Răspunsul? „Sunt pierdute.” Fiind prima experiență, oamenii nu știu ce li se va oferi, nu sunt pregătiți pentru noutate. După aceea, urmează entuziasmul și recunoștința. „Ultimul pas este când pleacă și se întreabă dacă ar trebui să se mai întoarcă. Prima experiență este întotdeauna foarte intensă.”

La final, Josélia Neves dă un sfat românilor: cel de a începe. „Începeți cu puțin. Începeți împreună. Începeți multidisciplinar și colaborativ. Deveniți responsabili.”

Accesibilizarea văzută prin ochii oamenilor care o pot aduce în comunități

Maria Dobre are 30 de ani și lucrează la festivalul de film de la Cluj (TIFF). A venit la formare pentru că lucrează la un proiect de accesibilizare a filmelor pentru nevăzători. „Ne dăm seama că lucrurile pot fi altfel. Ne dăm seama că e un sector neexplorat și e foarte mare păcat. Sunt oameni care chiar își doresc să participe și cred că e de datoria noastră să facem primul pas și să ajungem la ei.”

Procesul de accesibilizare nu îi pare dificil, însă este un proces ce are nevoie de timp și resurse financiare. „Durează două-trei luni, în funcție de tipul filmului și de dificultate. Nu toate filmele pot fi accesibilizate, trebuie să îndeplinească niște condiții. Procesul de accesibilizare este și costisitor, poate să fie între 2.000 și 3.000 de euro per film.” Maria consideră însă prețul realist, descrierea auditivă a unui film fiind un proces minuțios. 

Activitate de formare în accesibilizare a echipei festivalului Animest și a altor organizatori de festivaluri de film, manageri culturali, distribuitori de film, producători, și reprezentanți ai instituțiilor de cultură din România. Foto: Animest

Despre criteriile de accesibilizare a unui film vorbește și Tiberiu. Are 26 de ani și, după 6 ani în care a fost voluntar Animest, a devenit de curând colaborator al festivalului. „Accesibilizarea trebuie să fie de mai multe aspecte. Dacă filmul conține, de exemplu, multă acțiune, este mai greu de adaptat. Trebuie cumva să-ți alegi acele scene pe care le scoți în evidență.” De asemenea, dacă sunt pauze prea multe și prea lungi între dialog și narațiune, nu va avea efectul dorit. „Dacă personajul stă și mânâncă ciorbă câteva minute e foarte greu de explicat. Ca văzător, înțelegi tensiunea care se creează, pentru un nevăzător poate să fie doar derutant”, adaugă Maria. 

Filip Mănișor este director executiv la Animest. El vede accesibilizarea ca pe ceva ce ar trebui să fie oferit, nu un lucru pe care trebuie să îl ceri. „Accesibilitatea înseamnă că toți avem drepturi egale la cultură. Filmele ar trebui să fie accesibile pentru că toți oamenii ar trebui să le poată vedea. Nu e nimic complex. Pur și simplu trebuie să fie o experiență de care să poată să se bucure toți.”

Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), în România se află 923.578 de persoane cu dizabilități. Ultimele statistici, din data de 31 decembrie 2023, arată că aproximativ 82.000 de adulți și 2.400 de copii au deficiențe de vedere. Aproximativ 22.000 de persoane, dintre care aproape 2.000 de copii, au deficiență profundă de auz.

Programul „Lumea prin Culoare și Sunet” derulat de Fundația Orange  își propune să contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau auditive, prin susținerea de proiecte de educație și angajabilitate, cultură, accesibilitate și participare la viața comunității, în scopul de a le asigura o viață autonomă și de a îmbunătăți integrarea lor socială.