Cum se vede războiul din Ucraina prin ochii românilor din diaspora

Gruia Dragomir

Redactor

Pe la mijlocul lui martie, un prieten plecat din țară mi-a scris într-o noapte să mă întrebe ce se întâmplă în România. Tocmai aflase că un amic a ajuns la urgențe cu atacuri de anxietate, în timp ce un altul îl anunțase că a plecat în Elveția, unde avea rude, „cu bagaje, cu copil, cu nevastă”.

De aici, din România, nu mă surprindeau prea tare aceste reacții. În jurul meu nu se vorbea despre altceva.

Inevitabil, am ajuns să-l întreb: Dar la voi cum e? 

Am continuat să-mi întreb și alți prieteni stabiliți în alte țări cum se vede războiul de acolo, de unde sunt ei acum. Din toate răspunsurile lor a ieșit acest caleidoscop, care oferă o perspectivă destul de diferită față de cea pe care o avem aici, în România.

În nenumărate orașe din Europa s-au organizat proteste împotriva invaziei ruse, iar locuitorii lor - la un loc cu diaspora românească - privesc lucrurile cu la fel de multă îngrijorare. Doar cu ceva mai puțină anxietate decât românii. În special când vine vorba de planurile de viitor ale lui Vladimir Putin.

"Omenia și abnegația de care a dat dovadă societatea civilă, faptul că oamenii s-au putut uni atât de repede și atât de bine pentru a ajuta, toate acestea mi-au vindecat multe răni pe care le aveam legate de cine suntem noi ca români"

Alex E. are 37 de ani și trăiește în Berlin de ani buni. În momentul de față lucrează ca angajat la o multinațională. „Războiul din Ucraina se vede la știri. Nu m-a afectat și nu mi s-a schimbat viața în vreun fel. Din România nu se aude nimic, poate doar glume că s-a scumpit benzina.” 

Lucrurile stau diferit pentru Eliza Andreasen, de 36 de ani, care trăiește de 6 ani în Aalborg, Danemarca. Îmi spune că reacția principală la izbucnirea războiului a fost de șoc, de uimire.

„Se discută toate posibilitățile, dar nu observ teama de un conflict la scară mondială. Pe măsură ce conflictul a escaladat, danezii s-au concentrat pe ajutor umanitar. Fiecare ajută cum poate. De pe-o zi pe alta a fost posibil să donăm bani, haine și cele necesare organizațiilor mari și mici cu acces în Ucraina. 

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Mulți danezi se organizează și conduc personal la granița cu Ucraina, ca să ducă ajutoare și să revină cu refugiați. Alții își umplu casele cu mamele și copiii care au ajuns aici.(...) Și, în general, se pune accentul pe suportul rezidenților de origine ucraineană în a-și aduce aici rudele afectate de conflict, dar și în susținerea rezidenților de origine rusă și belarusă, ca să nu sufere de vreun oprobiu public din cauza originii lor”, spune Eliza.

Eliza Andreasen. Foto: arhiva personală

Povestește că viața nu i-a fost afectată în mod direct, deși i-a dat o stare de incertitudine și anxietate, dar că a fost impresionată de mobilizarea societății civile din România.

„Prietenii mei din România sunt foarte implicați în ajutorul umanitar dedicat refugiaților, iar faptul că eu sunt la distanță și nu pot ajuta concret m-a afectat extrem de mult. Neavând momentan posibilitatea de a veni în țară, am donat și continui să donez de aici, dar nu se compară cu efortul voluntar pe care aș fi dorit să îl fac la fața locului, și pe care îl văd la prietenii mei pe Facebook în fiecare zi. Datorită lor, mă simt mai mândră ca niciodată de faptul că sunt româncă. 

Cumva, omenia și abnegația de care a dat dovadă societatea civilă, faptul că oamenii s-au putut uni atât de repede și atât de bine pentru a ajuta, toate acestea mi-au vindecat multe răni pe care le aveam legate de cine suntem noi ca români. Nu a fost o surpriză că avem asta în natura noastră, dar dimensiunea efortului, viteza și firescul acestuia mă aduc la lacrimi în fiecare zi. Sper mult ca asta să ne definească de acum înainte.”

Elizei nu îi e frică de o posibilă invazie rusească în România: „Din opiniile pe care le-am citit de la analiștii danezi și străini, mi se pare plauzibil că interesul lui Putin se limitează la Ucraina și că nu are resursele necesare pentru a extinde conflictul.” 

E de părere că gesturile impulsive ale românilor (cozile la pașapoarte, benzină sau ulei) au fost motivate și de faptul că România este extrem de aproape geografic de un conflict care s-a produs peste noapte.

„Românii au avut foarte puțin timp la dispoziție pentru a procesa acest act colosal de agresiune. În plus, aproape instantaneu societatea civilă a fost nevoită să se mobilizeze în acțiunile umanitare necesare pentru refugiați, iar contactul real și imediat cu victimele directe ale acestui conflict s-a produs aproape simultan cu știrea despre izbucnirea războiului. 

Având în vedere toate astea, mi se pare chiar că românii au reacționat deosebit de echilibrat și firesc într-o situație de criză extremă și neașteptată. Este firesc să îți asiguri o ieșire, dacă simți că ești într-un spațiu nesigur. Este firesc să te pregătești pentru scenariul cel mai crunt, chiar și doar pentru liniștea ta psihică. Și este firesc să se activeze reacțiile vechi de traumă – am auzit de miraculosul iod acum zeci de ani, când eram mică, și adulții din jurul meu încă speculau temători despre efectele pe termen lung ale accidentului din ’86 de la Cernobîl.”

Cu toate acestea, ea spune că nu a auzit de reacții similare la danezi, în afară de supărarea legată de creșterea bruscă a prețurilor la carburanți, ca urmare a conflictului.

Iar „românii de aici discută mult despre încorporare în cazul declarării stării de urgență. Fake news ajung cu ușurință în diaspora și depășesc masiv numeric intervențiile scurte și rare din partea autorităților române.”  

"În primele 3-4 zile ale conflictului am fost prins în capcana panicii și adormeam, noaptea, cu telefonul în mână, după 2 ore de dat scroll încontinuu"

V.P. are 33 de ani și locuiește de 6 ani în Zurich, Elveția, țară care recent a luat o decizie istorică, aceea de a impune sancțiuni împotriva a aproape 200 de oameni de afaceri și oficiali ruși - Elveția e cunoscută nu doar pentru neutralitatea sa, dar și pentru sistemul bancar care este adesea folosit pentru tranzacții economice opace.

V. îmi spune că subiectul războiului din Ucraina nu este unul atât de discutat în cercurile sale. „Nu urmăresc activ ce se întâmplă, doar dacă mai dau întâmplător de o știre sau o postare pe social media. De când a început războiul, viața nu mi s-a schimbat cu absolut nimic, de aceea nici nu acord prea mult interes, prefer să îmi ocup timpul cu lucruri pe care pot să le controlez.” 

Spune că n-a vorbit nici cu prietenii din România despre acest lucru. „Nu am niciun sentiment față de situație, momentan. Nu știu ce să-ți răspund. Aici nu s-a schimbat absolut nimic de când cu războiul din Ucraina, am auzit de reacțiile exagerate ale românilor. M-a amuzat, dar nici nu m-a surprins.”  În cazul în care România ar intra în război, el spune că și-ar sfătui prietenii să plece. „Evident, nu m-aș întoarce să «apăr țara». Sunt organizații profesioniste care pot face asta, nu eu.”

Mihnea are 33 de ani și locuiește de mai bine de 2 ani în Eindhoven, Olanda, unde oferă servicii de digital marketing și business coaching către firme și antreprenori.

„Vreau să încep prin a menționa că am urmărit această escaladare inutilă și dureroasă a conflictului ruso-ucrainean de când forfoteau tancurile și trupele în spatele hotarelor celor două țări, la TV românesc, la TV olandez, la radio olandez.” 

Spre deosebire de România, în Olanda e o stare de normalitate, spune Mihnea, iar lumea se comportă cu mult calm. Cu toate acestea, el îmi povestește că alarma de război sună în continuare, în prima zi de luni a fiecărei luni, de la Al Doilea Război Mondial încoace.

„Lumea s-a mobilizat și s-au strâns donații. Din cartier în cartier mai apare câte un steag ucrainean în geam sau atârnat de balcon, în semn de solidaritate. Au fost marșuri de solidaritate pentru poporul ucrainean în aproape toate orașele: Amsterdam, Rotterdam, Utrecht etc. La știri sunt informații într-un ton serios, dar fără a transmite panică. Dintr-un buletin de știri, cuantumul alocat războiului e în jur de 2-3 intervenții. 

Nu există nicio schimbare în mersul societății și în atitudinea oamenilor. În primele 3-4 zile ale conflictului am fost prins în capcana panicii și adormeam, noaptea, cu telefonul în mână, după 2 ore de dat scroll încontinuu, în setea de a devora orice informație scăpată despre acest război.”

Mihnea spune că, spre deosebire de olandezi, prietenii din România sunt mult mai încordați. „Ne auzim și ne vedem, în apeluri video, din ce în ce mai des. Toți mă întreabă ce se aude aici, în Olanda. Vor o confirmare că panica lor e fondată, o caută încontinuu. Simt că vor să-și valideze frica. Recent, un prieten bun a avut atac de panică și deja suferă de insomnii. Mă întreb dacă sunt anesteziat emoțional și dacă ar trebui să mă simt la fel de speriat…” 

Nici lui Mihnea nu-i este teamă că Putin ar putea împinge războiul în România. „Nu văd motive reale pentru care România ar fi ținta unei invazii dinspre Moscova, dar nici nu pot prezice denaturarea conflictului către alte state. Mai bine spus, îmi este la fel de frică de război cum îmi este frică de o invazie a extratereștrilor. Ambele sunt posibile, dar nu mă gândesc la ele.”

"Văd din ce în ce mai multă îngrijorare, cu cât mergi mai mult spre Est"

Mihai Damov are 33 de ani, e din București, și a plecat în Marea Britanie în 2007, la facultate, iar după a rămas acolo la muncă. În momentul de față este antreprenor și consultant în marketing în Londra. Mihai spune că în jurul lui simte o îngrijorare calmă, specifică britanicilor. „Ei monitorizează ce se întâmplă, dar nu le e frică, probabil fiindcă sunt cetățeni ai unei țări dezvoltate militar și au o istorie bogată (și predominant victorioasă) în acest domeniu. 

Mihai Damov. Foto: arhiva personală

Probabil sunt cei mai puțin rusofili din Europa și cred că se simt și puțin stânjeniți, pentru că sunt atât de mulți oligarhi stabiliți pe aici. Vor să ajute și să doneze cum pot ei mai bine, dar am și mulți prieteni din afara UK-ului și acolo văd din ce în ce mai multă îngrijorare, cu cât mergi mai mult spre Est. Am stat de vorba ieri cu un agent de pază într-un magazin, era din Belarus și a zis că s-a certat și nu mai vorbește cu familia lui, care crede varianta Rusiei: teroriști / naziști în Ucraina etc.” 

Britanicilor nu le este teamă de începerea unui nou Război Mondial, ci se tem mai mult de lucruri mai practice, precum scumpirile. Cel puțin așa vede Mihai lucrurile.

„Dar prietenii din Europa Centrală și de Est se tem mai mult, clar. Am câteva amice din Polonia sau români care trăiesc cu ceva anxietate din cauza asta. Sunt și oameni care încep să se gândească la niște planuri de rezervă în caz că situația escaladează. Un prieten neamț are combinezon și mască de gaze acasă, ține mâncare pentru 2 săptămâni și un radio cu baterii, că aparent primesc genul acesta de recomandări din Germania. (...) Iar statul român comunică foarte prost și foarte târziu, față de ce văd în Marea Britanie. Nici știrea cu noua lege de recrutare în armată nu cred că ajută. O mai bună informare a populației cred că ar fi de folos.”

Cu toate astea, la suprafață, nu s-au schimbat prea multe în jurul lui Mihai, de când cu războiul: „În afară de prețuri. Britanicii oricum nu se exprimă foarte emoțional și sunt învățați să rămână demni în față situațiilor dificile. De curând nu mai există nicio restricție anti-Covid și aș putea spune că dimpotrivă, lumea este într-o stare mult mai bună, că iese la evenimente, pub-uri sau petreceri.” 

În schimb, el stă mai mult pe rețele sociale și forumuri, unde caută informații: „Mi-a dat un fel de dependență. Am și multe discuții cu multă lume pe tema asta, câteodată în contradictoriu. Și, da, se simte puțin și la buzunar, dar personal mi se pare că merită să suportăm aceste creșteri, pentru a ajuta cauza ucrainienilor.”

Mihai se teme că Putin nu se va opri aici, ci ar putea invada și alte țări. „Nu aș fi zis asta acum 3 săptămâni, înainte să atace, dar dacă va ieși învingător sau va fi încolțit, probabil va încerca mai mult în zona țărilor Baltice, decât în România. In orice caz, un conflict direct cu NATO este posibil și ar fi catastrofal.”

În cazul în care România ar fi atacată, Mihai spune că ar fi într-o oarecare dilemă. „Nu ar intra doar România în război, ar intra tot NATO. Am și cetățenie britanică și cred că aș intra să lupt de partea lor, doar pentru că am mai mare încredere în experiența și în tehnica lor. Dar aș face și tot ce este posibil să fiu trimis în România, ar ajuta și că știu limba.”

"Oameni din Luxemburg sunt concentrați să îi ajute pe ucraineni, s-au organizat și mobilizat foarte mulți oameni să ajute cu bani, lucruri, mâncare"

R. F.  are 34 de ani și locuiește în Luxemburg. În momentul de față ea și colega ei de apartament găzduiesc o refugiată ucraineană în camera liberă pe care o mai aveau și pe care au mobilat-o cu lucruri de la prieteni. Ea îmi spune că în Luxemburg nu sunt prea multe informații despre război.

„Media nu este așa bine informată aici. Oameni din Luxemburg sunt concentrați să îi ajute pe ucraineni, s-au organizat și mobilizat foarte mulți oameni să ajute cu bani, lucruri, mâncare, chiar să trimită spre granița sau în locuri unde sunt refugiați în Luxemburg. Sunt urmărite mai mult posturile TV din Marea Britanie și Franța, iar mulți sunt axați pe partea umanitară și mai puțin pe frica că va porni un război la scară mondială. Părerile sunt împărțite, dar majoritatea nu crede că Rusia va ataca o țară membră NATO. (...) Chiar și așa, sunt mulți care au cumpărat iod săptămâna trecută și în Luxemburg. Sunt centrale nucleare la granița cu Franța și există teama că ar putea fi atacate, așa că au existat oameni au dat năvală în farmacii.” 

Există îngrijorare, dar Ruxandra spune că nu se resimte un impact direct. „În afară de scumpirea benzinei… și probabil va urma la toate alimentele. Benzina era 1,4 euro, apoi a urcat la 1,8 euro.” Ea îmi mai spune că nu a vorbit cu prietenii din România despre război, dar că părinții ei sunt speriați, însă i-au transmis că nu vor să plece din România. „Mi-e teamă că Putin poate invada România. Nu sunt sigură că NATO ar interveni, sau poate târziu, când deja orașele vor fi afectate”, mărturisește Ruxandra. 

Vladimir Cucoș. Foto: arhiva personală

"În jurul meu nu s-au schimbat multe chestii, dar mie, da, mi-a fost afectată direct viața, emoțional vorbind"

Vladimir Cucoș are 36 de ani și de mai bine de 5 ani locuiește în Valencia, Spania. De aproape un an el și-a deschis bucătăria lui, SushiJap, de unde face livrări.

„Din Spania, războiul se vede de la distanță totuși, iar lumea nu vuiește neapărat în jurul lui. Da, unii poate se tem că ar putea începe un nou război mondial, mai vezi vreun cordon de militare pe autostradă și te gândești wtf?!?

În jurul meu nu s-au schimbat multe chestii, dar mie, da, mi-a fost afectată direct viața, emoțional vorbind. Dacă înainte ascultam muzică în timp ce munceam, acum sunt mai mereu live pe BBC și ascult războiul - în ultimele zile, totuși, nu am mai ascultat nimic.

Prietenii din România sunt conectați ca și mine, suntem mai mereu pe Twitter și la curent cam cu tot ce mișcă pe surse diferite: Nexta, canalul de Telegram Casa Jurnalistului…” 

Pentru mine, în România, în toată această lună de război în Ucraina, fundalul sonor pentru toate activitățile casnice au fost știrile sau programele TV în care se discută despre război, Ucraina, Zelenski, Putin sau NATO, despre cum va fi afectată România de războiul din vecini, și așa mai departe.

În discuțiile oamenilor de pe stradă sau care fac jogging în parc se aud aceleași cuvinte cheie. În metrou lumea face doomscrolling prin feed-urile de pe telefoane inundate de știri despre luptele din orașele ucrainene, clipuri cu bombardamente și refugiați din Ucraina sau postări virale cu Zelenski.

În fiecare săptămână am avut câte un episod de isterie colectivă, în care românii au făcut cozi la câte ceva: pașapoarte, iod, benzină, ulei.

La ieșirile la bere cu prietenii ajungem să discutăm doar despre război și despre ce s-ar putea întâmpla în continuare: Tu ai lupta, ai rămâne, dacă ar începe și la noi?

Soția îmi arată mesajele de pe grupurile de mămici, în care multe dintre ele anunță că au plecat sau că urmează să plece din țară.

Mama mă întreabă pe Whatsapp dacă noi avem iod.

Cam așa e caleidoscopul din România. 

La o seară după ce prietenul din diaspora mi-a scris să mă întrebe ce se întâmplă în România, dau fuga până la magazin să iau scutece pentru copil. Trec pe lângă raftul de ulei și văd că mai sunt doar trei sticle. Deși nu e pe lista de cumpărături, pun una dintre ele în coș… pentru orice eventualitate. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€