Cum să ai cât mai puține regrete în viață

Alex Enăşescu

Redactor

Înainte să fondeze compania Amazon, Jeff Bezos avea deja o carieră de succes în domeniul bancar. Într-un interviu din 2001, el spunea ce l-a făcut să renunțe la o slujbă bine plătită pentru a investi într-un start-up, când internetul era, totuși, la început:

M-am imaginat pe mine însumi la 80 de ani și mi-am spus: „Ok, uitându-mă înapoi la viața mea, vreau să minimizez numărul de regrete”. Știam că la 80 de ani nu voi regreta că am încercat asta. Nu voi regreta că am încercat să particip la acest lucru numit internet, despre care credeam că va fi ceva important.

Știam că, dacă eșuez, nu voi regreta, dar mai știam că singurul regret ar fi să știu că nici măcar n-am încercat. Știam că acest regret m-ar urmări în fiecare zi, așa că, privind lucrurile astfel, a fost o decizie incredibil de ușoară.

Teoria lui Bezos despre minimizarea regretelor este confirmată de studii științifice.

Încă din anii ’90, cercetătorii au constatat că oamenii tind să regrete mai degrabă lucrurile pe care nu le-au făcut decât cele pe care le-au făcut.

Pe termen scurt, suntem preocupați de greșelile pe care le facem, dar pe termen lung regretăm situațiile în care am fi putut acționa, dar nu am făcut-o.

În primăvara acestui an, psihologii Tom Gilovich și Shai Davidai au publicat un nou studiu care ne ajută să înțelegem mai bine mecanismul sentimentului de regret.

Cei doi cercetători au descoperit că regretele profunde sunt legate de eșecul de a atinge versiunea ideală a sinelui, de discrepanța între ceea ce suntem și ceea ce am fi putut fi.

Visurile și aspirațiile care au rămas neîmplinite ne frământă mai mult decât datoriile și obligațiile pe care nu le-am respectat.

Motivul este că obligațiile sunt mai concrete și mai ușor de pus în practică decât visurile.

Pentru cineva care evită să viziteze o rudă aflată în spital sau își înșală soția, regretul este o emoție caldă, o senzație de vină amestecată cu rușine. Puțini oameni pot trăi cu această tensiune interioară, așa că se simt obligați să facă ceva pentru a rezolva problema.

Visurile, în schimb, sunt mai ușor de amânat sau de abandonat. În locul lor rămân genul de regrete care ne fac să ne întrebăm „ce-ar fi fost dacă” am fi ales cariera mai puțin bănoasă, dar mai satisfăcătoare, sau dacă am fi emigrat când am avut ocazia.

Ținând cont de rezultatele studiului, autorii spun că cea mai simplă cale de a evita regretele profunde este pur și simplu să acționezi fără să aștepți condițiile perfecte.

Asta nu înseamnă neapărat să-ți dai demisia și să-ți iei un an sabatic în Thailanda, ci să te cunoști suficient de bine pentru a prevedea ce ai regreta la bătrânețe dacă nu ai face acum.

Dacă înțelegi care sunt lucrurile pe care majoritatea oamenilor le regretă, este timpul pentru tine, ca individ, să te întrebi ce fel de persoană ești.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Sunt genul care crede că visurile sunt importante, dar, dintr-un motiv sau altul, nu caută să și le împlinească? Sau sunt genul de persoană care crede că cel mai important lucru în viață este să fii responsabil și să îți faci datoria de cetățean și de membru al familiei? (Shai Davidai)