Cum poți visa high-tech în România

România nu duce lipsă de idei, ci mai degrabă de proiecte. Aici e diferența fundamentală între țara noastră și America, în special Silicon Valley: sunt mulți români cu idei, dar puțini care reușesc să le transforme în proiecte pe care apoi să le scoată pe piață sub formă de produse sau servicii. Din acest motiv, ne risipim talentele care ar putea ridica țara asta într-un timp extrem de scurt, atunci când nu le alungăm de-a binelea.

Ce lipsește? Pe de o parte, lipsește infrastructura care să-ți aducă smart money – acei bani care vin la pachet cu experiența unor investitori și cu rețeaua lor de parteneri de afaceri. Da, avem deja mai mulți business angels, români care au reușit să parcurgă acest drum de la vis la companii de mai multe milioane de dolari, însă sunt în continuare puțini.

Nu suntem în situația unui student din California care, dacă are o idee de afacere, mai strânge doi prieteni pe lângă el, scriu împreună un proiect și apoi au de ales între foarte mulți milionari cu bani în căutare de investiții riscante dar extrem de profitabile.

România oferă stupid money – dați prin programe guvernamentale care ajută doar românii suficient de descurcăreți să agațe o finanțare pentru afaceri cu ciuperci, struți sau gogoși, pe care le închid după doi ani, când se termină și banii. Am ajuns în situația aparent amuzantă, dar de fapt foarte tristă, în care mulți dintre participanții la programele de finanțare pentru afaceri sunt interesați doar de cele câteva mii de euro primite moca, iar nu de dezvoltarea propriu-zisă a unei companii care să schimbe cumva lucrurile în jur.

Pe de altă parte, lipsește și cultura antreprenorială. Românul se întreabă mai întâi cum poate face el bani, nu cum poate face un produs sau un serviciu care să răspundă la o necesitate reală. Punând carul înaintea boilor, rezultatul este mereu același: firme înființate doar pentru a trece de finalul lunii, doar ca să fii propriul tău patron, învârtind bănuții altora într-un SRL penibil.

Nu e neapărat rău, avem nevoie și de microîntreprinderi, însă pentru cei care totuși visează să ajungă acolo, în top, mentalitatea asta atât de răspândită în România e sufocantă.

Dar țara noastră nu mai este nici în situația de acum zece – cincisprezece ani, când pur și simplu trebuia să ai norocul să vină un fond de investiții din afară și să caute în mod special afaceri aflate deja la maturitate în care să investească. Un antreprenor român are acum la dispoziție evenimente la care vin alți antreprenori care-și povestesc experiențele și investitori în căutare de oportunități, acceleratoare de afaceri, hackatons la care poate demonstra cât de bună îi este echipa, și așa mai departe.

Trebuie doar să aibă curajul să treacă de la idee la proiect, să scrie ceva pe hârtie și să strângă apoi feedback de la cei care cunosc domeniul. Pare ușor, dar nu este așa. Nu este, pentru că la noi în școală nu ești învățat cum să te descurci singur, ci mai degrabă cum să redai mecanic informația. Nici în liceu sau facultate nu ești învățat cum să pui cap la cap informații cu un scop precis, iar cantitatea de olimpici la hectar nu contează absolut deloc în măsura în care aceștia nu-și vor porni propriile lor afaceri ci doar vor îngroșa rândurile tehnicienilor de top din companiile vestice.

Am fost la Cluj la începutul acestei săptămâni la un festival de tehnologie despre care am mai scris, Techsylvania, tocmai pentru a vedea cum mai stau lucrurile cu antreprenorii români și mentalitatea autohtonă.

Da, avem deja unicorni porniți din România, avem deja companii românești cumpărate pentru zeci de milioane de euro, însă suntem în continuare foarte în urma potențialului uriaș pe care îl avem: zeci de companii multinaționale își deschid aici centre de R&D, pentru că românii sunt foarte buni pe cercetare-dezvoltare, în special în IT, dar numărul firmelor românești capabile să ia aceste talente și să le folosească pentru propriile produse este încă mic.

Ce am găsit la Cluj? Pe lângă o energie fantastică dată de calitatea vorbitorilor aduși din afara țării, unii dintre ei reprezentând companii evaluate la multe miliarde de dolari, am strâns și bune, și nebune:

• Dacă pornești la drum punând degetul pe o problemă reală la care tu crezi că ai o soluție, atunci poți ajunge precum cei de la Grab, care au început cu o firmă cu 30 de taximetre și au ajuns un colos evaluat la peste 10 miliarde de dolari. Cum au reușit să facă asta în doar șapte ani? Simplu: au pus pe hârtie cum ar fi vrut ei să fie transportul de persoane în Malaezia, apoi au gândit o aplicație similară lui Uber dar adaptată nevoilor locale și au pornit la treabă, insistând pe vânzări până au reușit să convingă suficient de multă lume. Azi sunt răspândiți în toată Asia de Sud Est și cresc într-un ritm amețitor. De ce? Pentru că Grab continuă cu aceeași filosofie: identifică probleme reale și încearcă să le rezolve.

• Ai de ales între mai multe modele de business diferite: unul este cel în care vrei să faci un exit într-o perioadă scurtă de timp (doi-trei ani), iar toate eforturile echipei tale vor fi orientate spre o creștere extrem de rapidă și pe impresionarea companiilor care vor dori să preia produsul creat; celălalt este cel în care vrei să rămâi alături de compania pe care ai creat-o și să o crești treptat până când ajunge de mii de ori mai mare decât ai visat tu la început.
Ambele sunt legitime, însă efortul este dozat diferit. Ambele modele au succes dacă produsul sau serviciul creat are rost; ambele dau greș dacă încerci doar să faci bani, să te pensionezi înainte de vreme sau, în general, crezi că succesul vine automat dacă ai reușit să-ți iei primul tău BMW în rate.

• Nu contează dacă începi mai întâi ca angajat în companiile altora sau dacă pornești la drum cu propria afacere; contează doar să înveți din eșecurile care vor veni cu siguranță și să-ți dorești să nu rămâi pe loc (în cuvintele lui Koen Koppen, CTO Klarna). Dacă ai o idee, nu o amâna la nesfârșit; transformă ideea în proiect cât mai repede și vezi cum îți găsești partenerii adecvați pentru a o pune în aplicare.

• Nu căuta să faci lucrurile de unul singur, doar angajând oameni. Alege-ți cel puțin un partener care să fie capabil să-ți execute ideea, pentru că sunt mai multe tipuri de oameni: visătorii rareori sunt capabili să și execute corect, pe când managerii au rareori capacitatea de a visa a arhitecților unei afaceri. Combinația este cea câștigătoare, iar asta a fost valabil în majoritatea start-up-urilor care au devenit apoi coloși pe bursă (conform lui Tim Sullivan, CEO Oceanic Partners)

• Cel mai important lucru la care se uită atât angel investors cât și reprezentanții fondurilor de investiții, mai ales în contextul actual în care se așteaptă la o criză financiară în mai puțin de un an, este capacitatea companiei nou-create de a produce bani într-un orizont de timp realist. Nu e suficient să acoperi o necesitate, trebuie să arăți că știi să obții și bani de pe urma produsului care răspunde la acea necesitate

• Alt lucru important la care se uită investitorii este potențialul de dezvoltare al respectivei afaceri. Dacă piața este rezumată doar la România, de exemplu, nu vei reuși să găsești interes. Dacă produsul tău are capacitatea de a fi scalat pentru alte piețe, nu e o problemă să pornești din România, cât timp ai un plan și o strategie clară de extindere (conform tuturor reprezentanților fondurilor de investiții prezenți la sesiunile Techsylvania)

• Da, ar fi de dorit pentru orice start-up românesc care vrea să „explodeze” să aloce un buget concret pentru deschiderea unui birou în Silicon Valley sau alte orașe mari din America, fie chiar și cu un singur reprezentant, dar unul capabil să atragă parteneri cu relații și bani. Deocamdată sunt mult mai mulți bani decât proiecte, dar dacă te concentrezi doar pe România sau pe Europa îți va fi mult mai greu să crești suficient de repede. Iar ideile bune sunt „furate” imediat de piață dacă nu ocupi rapid mare parte din nișa pe care ai pornit.

• Chiar și în România apar tot mai multe acceleratoare de afaceri – de exemplu, cei cu proiecte în fintech au la îndemână platforme de tip plug-in, cu care își pot dezvolta afacerea mult mai rapid decât până acum. Totul este să le folosească, să uite de bankingul de stil vechi. (Sergiu Manea, CEO BCR)

• Participanții nu au părut a fi prea interesați de starea de fapt din industria de conținut, chiar dacă Jatin Aythora, Chief Architect BBC, a avut destule de spus despre modul în care inteligența artificială va influența modul în care ne informăm – sau în care suntem dezinformați. Și e păcat, pentru că o societate dezinformată poate fi aruncată cu ușurință în haos, iar faptul că noi nu mai dăm doi lei (literalmente nu mai dăm doi lei) pe presă ne va submina și economic în cele din urmă – Brexitul este cel mai bun exemplu.

• De altfel, românii au mai dat greș o dată și atunci când au avut de ales între a sta în sala principală în care urma să vină Tom Mueller, inginer-fondator SpaceX, și nu au profitat de cele douăzeci de minute în care puteau afla informații-cheie într-o discuție directă cu Tim Sullivan, CEO Oceanic Partners, fond de investiții american aflat în spatele Lyft și al altor companii americane de succes. O astfel de alegere este de negândit în SUA, de exemplu, în care antreprenorii vin la astfel de evenimente cu un scop precis: să învețe cum să-și crească afacerea.

Atracția unui star este mai mare, din păcate, decât sfaturile directe și extrem de prețioase din partea unui business angel american care chiar îți poate schimba traiectoria în viață. Cei câțiva care au știut să facă alegerea corectă s-ar putea să vorbească în viitor de pe scenă, în invidia celor din sală care au aflat, ce-i drept, lucruri interesante despre cum ne vom extinde în spațiu, dar nu și despre cum să facă rost de bani smart pentru afacerea lor.

Per total, este uimitor cum în doar câțiva ani Techsylvania a reușit să aducă atmosfera de Silicon Valley la Cluj. Nu e singurul festival de tehnologie de anvergură din România, chiar acum are loc iCEE.fest la București, dar succesul de la Cluj arată că țara se poate dezvolta cu mai multe motoare, nu doar cu Capitala.

Practic, dacă ai o idee, chiar dacă nu te-ai născut în California, n-ai nicio scuză să amâni la nesfârșit transformarea ei în proiect și apoi într-o companie. România e tot mai conectată la ideile și banii din Vest, trebuie doar să ai curajul să faci pașii care țin de tine. Da, poți visa high-tech în România. Dacă apoi te pui și pe treabă, cu atât mai bine.