Șeful Jandarmeriei Mureș i-a cerut lui Alin Popoviciu să părăsească locul protestului. Tânărul l-a refuzat

Șeful Jandarmeriei Mureș i-a cerut lui Alin Popoviciu să părăsească locul protestului. Tânărul l-a refuzat
11/10/2019
Cum poți primi amendă la majorat dacă protestezi în Târgu-Mureș
Alin Popoviciu, un licean din Târgu-Mureș, a participat în urmă cu aproape cinci luni la un protest în fața Spitalului Clinic Județean din oraș, cu ocazia unei vizite a premierului Viorica Dăncilă. Șeful Jandarmeriei Mureș, colonelul Tiberiu Filipaș, l-a amenințat atunci și i-a spus că gestul său nu va fi lipsit de urmări.
Acesta era deranjat de faptul că tânărul lansase pe contul său de Facebook invitația la protest, pe care a numit-o „o comemorare a victimelor sistemului medical din România”, invitându-i pe participanți să se îmbrace în negru și să vină cu coroane în fața spitalului.
Din 16 mai, data la care ar fi săvârșit faptele, au trecut 141 de zile fără să se întâmple nimic. Dar, surpriză, pe 4 octombrie Alin a găsit în poștă procesul verbal de contravenție care justifica decizia Jandarmeriei de a-l amenda cu 500 de lei. Era chiar ziua în care a împlinit 18 ani. Alți 10 protestatari, printre care și tatăl tânărului, au fost amendați cu câte 1.000 de lei.
„A participat la o manifestare de protest în fața intrării în Spitalul Clinic Județean Mureș, cu ocazia vizitei delegației prim-ministrului României și a refuzat să părăsească locul desfășurării la avertizările organelor de ordine”, se arată în procesul verbal.
„Au urmărit expres acest lucru, să mă umilească de ziua mea. Aveau tot timpul la dispoziție, din mai până acum, dar au ales chiar ziua în care am împlinit 18 ani”, spune Alin, elev în clasa a XII-a la Liceul teoretic Gheorghe Marinescu.
Am cerut un punct de vedere Jandarmeriei Mureș. „Domnul Filipaș nu e în localitate. E în concediu de odihnă”, a venit răspunsul insitituției. Purtătorul de cuvânt al IJJ Mureș, sublocotenentul Vasile Iosif Marjan, a explicat că faptul că tânărului i-a parvenit amenda chiar în ziua în care a împlinit 18 ani e doar o ”coincidență nefericită”.
„În 4 octombrie a fost și ziua mea. Totul se poate interpreta, totul este interpretabil, dar aici e doar o întâmplare nefericită. Așa s-a nimerit, și pentru Alin Popoviciu s-a potrivit excelent pentru a readuce toată povestea în fața publicului din Târgu Mureș. Nu are nimeni nimic cu el.
Vorbim de aplicarea legii în litera și spiritul ei. Cetățenii români au drepturi și libertăți stipulate în Constituție. Câteodată se uită de obligații. Iar organizarea și desfășurarea adunărilor publice sunt interzise în imediata apropiere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, stațiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor miliate, a unităților economice cu instalații, utilaje sau mașini cu grad ridicat de pericol în exploatare”, a spus Marjan.
De ce Popoviciu a primit amenda după aproape cinci luni? Potrivit legii, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. „Avem un singur compartiment care se ocupă și un număr redus de lucrători specializați. Ei n-au fost considerați o prioritate. Sunt tâlhării, ultraje, furturi, fapte penale de o gravitate mult mai mare”, a încheiat purtătătorul de cuvânt al IJJ Mureș.
Investigațiile și reportajele independente nu se fac din like-uri. Cititorii care le susțin financiar sunt cei care le fac posibile. Dacă prețuiești presa noastră, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Alin Popoviciu spune că va contesta în instanță amenda sau va plăti cu monede de 5 sau de 10 bani.
„La momentul acela s-a stârnit un val uriaș în spațiul public. Ei au crezut că trecerea timpului va fi factorul care-i va salva. Nu mă așteptam să mai fiu amendat, după ce a trecut toată vara fără să primesc procesul verbal. Noi am mers atunci îmbrăcați în negru, cu coroane, pentru a ne manifesta doliul în legătură cu victimele sistemului medical românesc. Jandarmii au vrut să ne ia coroanele și ne-au cerut să plecăm de acolo. Am refuzat.
De ce particip la astfel de acțiuni? Dacă nu ne implicăm nu putem avea pretenția la o schimbare în adevăratul sens al cuvântului. Am chemat oamenii pe spațiul public cu speranța că vom trage un semnal de alarmă față de neregulile din țara asta.
Am vrut ca nemulțumirile noastre să se facă auzite. Am și reușit să stăm de vorbă cu doamna Pintea și i-am spus că în locul ei aș demisiona. Numai implicarea poate aduce schimbarea pe care noi toți ne-o dorim dar pentru care nu prea suntem dispuși să sacrificăm timp și energie. Vestea bună e că am împlinit 18 ani și voi putea vota pentru prima oară. De abia aștept acest moment”, a spus Popoviciu.
Știrea că tânărul afost amendat de ziua lui a stârnit reacții în mediul virtual. Unfost consilier local din Târgu-Mureș, Mark Christian Hermann, i-acerut demisia șefului IJJ, colonelul Filipaș.
Sub Pământ SRL: Centrul de Date Quantum AI de la Luna va fi construit în subteran pe malul Arieșului
Investiția de un miliard de dolari a companiei americane DriverAI într-un centru de date Quantum AI subteran în comuna Luna (Cluj), lângă o bază NATO și râul Arieș, ridică semne de întrebare privind finanțarea, terenul aflat în litigiu și impactul de mediu, în special consumul de apă pentru răcire.
Un preot din Topoloveni a fost ales șeful filialei locale a PSD. Biserica Ortodoxă le interzice clericilor să facă politică
Un preot apropiat al primarului din Topoloveni a fost ales președinte al organizației locale a PSD, deși o hotărâre a Sfântului Sinod le interzice clericilor să fie membri ai unui partid politic sau ai unei organizații asimilate unui partid.
„Băi vitejilor în uniforme, ați amendat un adolescent care la doar 17 ani avea o opinie despre lumea care îl înconjoară; un premiant, câștigător de olimpiade județene și naționale, implicat civic, un tânăr căruia îi pasă de viitorul țării în care va trăi. Un copil model care pentru voi, slugi ale unui sistem abject, toxic și eșuat, a ajuns brusc inamicul public numărul unu. Cât de cinic, cât de lipsit de orice bun simț, cât de inuman și penibil trebuie să fii pentru a-i întocmi proces verbal de contravenție exact în ziua majoratului?”, a sunat reacția lui Hermann.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this



