Cum ar putea ajunge produsele mai multor fermieri români în școli și spitale? Corn, lapte și licitații verzi

Andreea Archip

În urmă cu 6 ani, WWF s-a întrebat cum ar fi dacă cornul, laptele și merele din școli ar veni de la producători locali și cum ar fi dacă elevii ar învăța de unde le vine mâncarea. De la o întrebare au ajuns la schimbare de legislație, introducerea de noi criterii pentru licitații publice și mii de copii care continuă să ajungă în ferme să vadă că vacile nu sunt mov. 

Trei câini vin repede cu cozile pe sus să te ia la joacă. Pe fundal, niște gâște țin pe înalte fundalul sonor. Li se alătură behăitul unor capre maro care se apropie curioase de gard. Într-un colț, un panou cu afișe de filme precum Game of Thrones, Napoleon sau Cold Mountain în care au jucat vedetele fermei - caii. 

Suntem la Rotbav, la 24 kilometri de Brașov, în ferma Cățean, unde mii de copii ajung în fiecare an să vadă de unde le vine mâncarea. Au și degustări de produse și când intră în fermă regula clară, una din cele cinci, e să nu arunce ce nu le place. Fiindcă celor născuți cu supermarketul lângă casă s-ar putea să nu le placă laptele proaspăt pe care îl gustă legați la ochi. Îl aleg tot pe cel pasteurizat. 

Foto: Eli Driu

„Le explicăm ce înseamnă laptele pasteurizat, ce înseamnă laptele crud, proaspăt. Nu încercăm să le schimbăm comportamentul de consum, ci încercăm să-i educăm și să-i facem să conștientizeze”, spune George Cățean care a apărut fulger în fermă, în blugi, tricou gri și o șapcă cu portocaliu pe care scrie Columbia.

Care sunt celelalte patru reguli ale vizitei? Să respecte animalele și gazdele, să nu se îndepărteze de grup, când urcă în tractoare să nu confunde tehnologia de acolo cu cea din jocurile video și să apese pe butoane și, foarte important, să nu ia câinii cu ei acasă, că mai au obiceiul „să urce în autocare”.  

Să nu iei câinii cu tine e una dintre regulile vizitei la ferma Cățean din Rotbav. Foto: Eli Driu

Fermieri nu sunt doar „bărbații în cizme”

Cu regulile în minte, pornim turul de la poartă, la pas pe lângă fotografiile în sepia de pe gardurile de sârmă, instantanee din anii 1960 încoace cu șase generații de fermieri din familia Cățean. Se pregătește a șaptea generație. „Din cinci nepoți, unu-i balerin. Dar pe doi cel puțin ne bazăm că s-ar putea să fie fermieri. Dar și dacă e balerin, poate să fie și fermier. Nu se exclud una pe alta.”

George continuă filosofia fermei sale: „Noi încercăm foarte mult să arătăm faptul că agricultura nu e doar pentru bărbații care sunt în cizme și poate fi făcută și de către doamne, nu contează orientarea sexuală și nu contează vârsta.”

Ne oprim în fața altei fotografii care vorbește tot despre trăitul împreună: „E o poză importantă pentru noi, făcută undeva în 1964-65. Aici în spate e locul fermei de astăzi. Aici e tata, bunicul și bunica. Pe lângă ei sunt alte două comunități cu care timp de secole noi am conviețuit: comunitatea de sași și comunitatea de unguri.”

Acum sunt patru generații care se ocupă de fermă, de la cei mai mici la străbunici. Toată povestea o aud copiii care vin să viziteze ferma Cățean. Și înainte să facă cunoștință cu animalele, se opresc la o hartă a anotimpurilor, să înțeleagă „că roșiile nu sunt proaspete în fiecare zi”. 

George Cățean arată spre părinții și bunicii din fotografie, alături de vecinii lor sași și maghiari. Foto: Eli Driu

Ei vizitează ferma demonstrativă. Există și partea de producție efectiv, aproape de aici, adică ferma certificată ecologic de opt ani, cu 1400 de oi, 120 de vaci pentru lapte, 120 de hectare de teren arabil și încă 180 de pășuni certificate și ele ecologic. 

O româncă de 22 de ani, cu părinți din India și Pakistan, a scris o carte despre Revoluție și crimele comunismului: „Sper să nu uităm că în țara asta s-a murit pentru libertate”

La doar 22 de ani, Faizah Muhammad a publicat romanul „Ceașca viselor frânte”, unde prezintă poveștile mai multor personaje pe fundalul sângeros al Revoluției din 1989, începută în Timișoara, orașul ei natal. 

Victor – Persoană cu abilități. A parcurs toată Via Transilvanica în doar 38 de zile

Victor Menaschesz se declară prima persoană cu dizabilități (nanism) care a reușit să ajungă „cu energie pozitivă și întreg la minte” la Dunăre după ce a pornit singur de la Putna într-o zi suspect de călduroasă de iunie 2026.

Primesc în vizită oameni interesați de agricultură încă din 2015, când au început să colaboreze cu agențiile de turism. În 2023 au început colaborarea cu programul WWF „Produse de calitate și locale în alimentația publică din România: o nouă etapă”, care a însemnat, printre altele, programul educațional care să le arate copiilor ce e în spatele mâncării lor. 

Foto: Eli Driu

Degeaba știi ce gust are brânza bună dacă nu ai de unde să o cumperi, crede George Cățean. Așa că au pornit să organizeze piețe volante inclusiv în cartierele copiilor care îi vizitau. De la trei locații au ajuns la 16 care se întâmplă lunar. 

În 2023, anul când au lucrat cu WWF, ferma Cățean a avut în vizită 13.000 de copii, de toate vârstele, aduși din oraș cu autobuze electrice, au făcut turul, au gustat legume, fructe și brânzeturi bio, au mângâiat animalele și au înțeles mai multe despre viața la fermă. Au primit materiale educative și pentru acasă, să discute cu părinții despre ce au învățat. Pornesc de la risipa alimentară cu cei de grădiniță și merg până la proiectele UE pentru tineri fermieri cu cei de liceu. Tractoarele lor „high tech„, cu joystickuri, touchscreen și extrem de confortabile sunt highlightul vizitei. Poate se prinde și de ei meseria.

Tractoarele fermei, cu joystickuri, touchscreen și extrem de confortabile, sunt una din atracțiile principale

George a rămas să lucreze în fermă, alături de ceilalți doi frați ai săi, datorită educației primite de la părinți. „Am înțeles foarte bine mesajul părinților că dacă există un lucru care îți oferă siguranță, acela e un business cu mâncare, pentru că nu o poți înlocui cu absolut nimic.”

Iar astăzi, imaginea fermierului s-a schimbat și a căpătat și ceva strălucire în online, de la seriale precum Yellowstone până la hashtagul FarmTalk de pe Instagram și TikTok. 

Totuși, încearcă să țină sub control mirajul din social media și să-i lase pe copii cu un mesaj la final de tur. Trec prin grajdul cailor unde copiii văd pe un perete și programul dresajului, „școala cailor”, care nu e de luni până vineri, ca a lor, ci zi de zi. La final, ajung în șelărie, unde văd ceva recuzită folosită în filme, dar află cât de mult training cere călăritul, că nu înseamnă doar o urcare pe cal și „diii!”.

Vizita copiilor se încheie în șelărie unde află despre câtă muncă e în spatele lecțiilor de echitație. Foto: Eli Driu

Au pornit de la mâncarea copiilor 

Pe lângă elevii care au învățat altfel de unde le vine mâncarea, s-au întors la „școală” și în jur de 20 de fermieri din Brașov, Arad, Satu Mare și Sibiu ca să învețe cum să-și pună produsele în SEAP, platforma națională prin care se fac licitațiile publice. Cursurile au fost tot parte a programului WWF. Un domeniu stufos și cu o grea moștenire în ce privește credibilitatea, producătorilor mici nu le-a trecut prin cap că ar putea și ei să-și urce produsele acolo sau să participe la licitații. Prețul cel mai mic, condiția unică impusă autorităților locale, funcționa ca o sperietoare. Mai mult, achizițiile din pandemie au venit să întărească neîncrederea. 

8-10% din PIB-ul României înseamnă achizițiile publice. Pe fondul ăsta, WWF a identificat o nevoie și o oportunitate - achizițiile verzi, le-au numit. Adică achiziții publice cu impact redus asupra mediului, lanț scurt de aprovizionare, produse certificate. 

Mihaela Frățilă, expertă în dezvoltare sustenabilă, avea experiență în domeniu, fiindcă lucrase în primăria Brașov la departamentul de achiziții în trecut. Chiar dacă atunci era o altă legislație, i-a fost mai simplu să navigheze hățișurile birocratice. 

S-au gândit ca primul pas este să lucreze cu autoritatea locală la un subiect sensibil pentru toți - mâncarea copiilor. Așadar, programul „Laptele și cornul” pentru care, în mod normal, licitația o face Consiliul Județean pentru toate școlile din județ. 

Mihaela Frățilă, expertă în dezvoltare sustenabilă la WWF. Foto: Eli Driu

Mihaela Frățilă a mers atunci, în 2021, să-l convingă pe primarul Allen Coliban, în funcție la acel moment, să preia gestionarea programului pe orașul Brașov, cu licitații și tot ce implică, și să-l aducă mai aproape de scopul său inițial - o gustare sănătoasă pentru copii.  

„Nu găseam nicăieri alimentație sănătoasă, obiceiuri sănătoase, zero. Ne-am uitat la partea de buget, ne-am dat seama că este ridicol de mic ca să poată să răspundă la aceste obiective pe care și le propunea programul”, povestește ea. 

Au adăugat drept criteriu la licitație ca produsele să fie certificate (ecologice, bio, montane sau tradiționale). Anterior, singurul criteriu era prețul cel mai mic. Acum trebuiau să se asigure că producătorii care ar fi putut furniza produse de mai bună calitate vor și participa. 

Organizația a mers așadar către producători și a descoperit că mulți nu se băgau la licitații fiindcă ei vindeau vrac, iar programul cerea produse ambalate individual, fie că vorbim de lapte, cornuri sau mere. 

„Da, faci o investiție, te costă 100 de mii - 200 de mii de euro o mașină de ambalat, dar nu le garanta nimeni că vor câștiga licitația și ei rămâneau cu investiția”, povestește Mihaela Frățilă situația de atunci. 

Au reușit însă să convingă niște producători locali să participe. Cooperativa BioCarpathia, o asociație de mici fermieri, a câștigat atunci și a livrat lapte bio copiilor din școli. O mică victorie!

„Ne-au zis atunci că unul dintre motivele pentru care au intrat în acest program, dincolo de partea financiară, care este foarte importantă, a fost și motivația că laptele pe care îl produc ei va ajung la copiii lor. Adică acasă fiecare om se gândește să aibă lucruri de calitate pe masă, dar apoi îți trimiți copilul în univers și acolo nu mai contează asta”, povestește experta WWF.  

Tot atunci au adus și componenta de educație în acest program, așa au ajuns mii de copii să vadă o fermă pentru prima oară. „Vorbeai de nutriție în școală, dar le dădeai un lapte ambalat și niște biscuiți dietetici oribili, un corn într-un plastic.” Inspectoratul școlar le-a zis că aceste produse ajung de fapt mingi de fotbal în unele școli. „Deci o risipă extraordinară!”, punctează Mihaela.

Foto: Eli Programului de alimente în școli i-a fost adăugat și o latură educațională. Foto: Eli Driu

Cum pui verdele în licitații

Cu acest model deja implementat și cu lista de limitări și posibile soluții, au mers la Ministerul Agriculturii care gestionează aceste programe de alimentație în școli. Apoi, la Agenția Națională de Achiziții Publice - ANAP. 

„Nu exista conceptul de «achiziție verde». Criterii de calitate existau, era o noțiune despre ce înseamnă, dar ele nu erau promovate. ANAP nu avea niciun mesaj în piață pe zona asta de criterii ecologice, deși în Europa se vehiculează de prin 2003-2004. Ca să nu mai zic că România, împreună cu alte trei țări, erau singurele care nu aveau o strategie națională a achizițiilor ecologice.”

După zeci de interpelări și vizite la instituții, au reușit să schimbe legislația și să introduce niște criterii de calitate în documentația standard valabilă la nivel național. Relația cu funcționarii ANAP s-a schimbat și ea. 

Apoi, cu lobby la Ministerul Mediului, au reușit să finalizeze și Strategia națională a achizițiilor verzi. Ea ar trebui să vină cu măsuri mai concrete, dar a fost bifat primul pas.

Din 2024, criteriile de calitate sunt obligatorii pentru licitațiile de alimente, cum ar fi faptul că trebuie să fie pe lanțul scurt de distribuție, cât mai locale și să aibă o certificare, fie ecologică, bio sau de produs tradițional. „Dar ele sunt doar puncte de plecare. O instituție publică poate să fie extrem de creativă, de exemplu, poți să-ți adaugi criteriul legat de ambalare, poți să-ți adaugi criterii legat de transport pe rază de 75 de kilometri… Sky is the limit.”

E o perioadă însă de acomodare, instituțiilor încă le e teamă. Și la asta se adăuga și neîncrederea producătorilor în sistemul de achiziții publice. Așa că au mai trebuit să mai rezolve și asta: cum aduci produse bune în SEAP? 

Școală pentru fermieri și instituții

„La început erau speriați”, spune formatoarea Marilena Petcu despre fermierii care au venit la cursurile despre achiziții publice pe care le-au ținut în Sibiu. „Au venit cu acea preconcepție «ce să particip eu că și așa nu câștigăm, câștigă alții, câștigă firmele mari și marile corporații»”. Dar au mai venit cu ceva - curiozitate. 

„Încet, încet, le-am explicat, le-am arătat platforma, nu erau familiarizați, nu știau despre ce-i vorba. Am intrat pe niște licitații de la spitale, de la armată, le-am arătat cum fiecare au pe loturi anumite produse și că poate să participe cu o cantitate mai mică pe fiecare lot în parte. Adică să nu se uite la valoarea totală a unei licitații”, povestește formatoarea. 

Apoi, au mai spart o prejudecată, anume că prețurile pe care le oferă sunt prea mici pentru produsele lor. „Și au văzut că prețurile erau chiar mai bune decât vindeau ei în piață. De exemplu, spanacul, ei aveau cu 8 lei și spitalul îi cerea 12 lei minim pe kilogram. Cartofii erau, nu știu, la 4 lei și ei îi dădeau cu 2 lei.”

Marilena Petcu a fost formatoare pentru producători în programul WWF. Foto: Eli Driu

Credeau și că vor avea nevoie să angajeze un om care să facă treaba asta. Marilena Petcu le-a explicat însă cum pot, printr-un cod CPV setat acolo, să fie notificați când apar licitații pentru produsele lor. 

Aceste cursuri organizate de WWF au venit pe o mare nevoie: toate îndrumările pe achiziții publice sunt țintite instituțiilor, nimeni nu pregătește și operatorii economici. 

„Nu înțeleg, ce faci cu operatorul economic, adică pe el de ce nu îl înveți? El trebuie să-și ia un consultant dintre cei pe care tu îi trainuiești din instituții publice. Ăla din instituție publică ajunge să fie consultantul ăluia din privat, dar pe bani foarte mulți”, explică Mihaela Frățilă situația de fapt. 

Apoi, chiar dacă ajung producătorii să se înscrie în catalogul electronic, nu le garantează nimeni contracte. Este însă un prim pas. 

În primii ani ai proiectului, cei de la BioCarpathia erau exemplul care arăta că se poate. Acum nu mai livrează laptele din școli, însă au un alt contract, cu un institut militar. 

Pasul doi - instituțiile. Marilena Petcu i-a îndrumat și pe cei din spitale, azile, școli, grădinițe, institute de cercetare, oricine lucrează cu mâncare, să-și spargă licitațiile pe loturi. „Să le facă separat pe ouă, pe carne, să nu le mai amestece, pentru că un producător care are ouă nu are și carne sau invers. Le-am zis să vorbească cu ordonatorul de credite și să explice că, la urma urmei, sunt copiii lor acolo care merg la școală, la grădiniță și nu vrei ce e mai bun pentru copilul tău?” 

Apoi, susții economia locală, asta te ajută și la alegeri, le-a mai dat argumente Petcu. 

„Noi doar furnizăm niște informații. Dar este o oportunitate, un canal pe care producătorul poate să-l folosească. După aia ajungem să ne plângem că supermarketurile au acaparat toată piața. E adevărat, dar există și această oportunitate în mediul public”, vine cu argumente și Frățilă. 

În spatele acestor victorii și schimbări, o organizație are numeroase costuri: resurse umane, expertiză, transport și o întreagă infrastructură care nu se văd la prima vedere. Aceste costuri au fost acoperite de în acești cinci ani de finanțări din granturi și de la comunitatea de donatori care cred în misiunea organizației.

Foto: Eli Driu

Despre împreună…

Într-o sală plină cu oameni din instituții, cu producători, cercetători și profesori, la Institutul de Cercetare al Universității „Transilvania” Brașov, Mihaela ține o prezentare. În Munchen, Germania, în contractul de catering pentru școli au avut țintă ca 50% din ingrediente să fie ecologice, la Jocurile Olimpice din Franța, din 2024, din cele 13 milioane de mese servite, au avut 80% produse ecologice, 60% vegetariene și zero risipă alimentară. „Asta arată că se poate…”, zice ea. 

Foto: Eli Producători și reprezentanți din instituții caută soluții la provocările de pe piața alimentelor. Foto: Eli Driu

S-au adunat cu toții pe 2 octombrie la un eveniment comun WWF, Primăria Brașov și Universitatea „Transilvania” cu tema „Cum aducem produsele locale și prietenoase cu natura mai aproape de consumatori, în județul Brașov?” Timp de aproape cinci ore au discutat despre blocaje și oportunități, au vorbit despre rezultate de la ei din oraș și din alte părți și despre cum pot lucra mai bine împreună. Așa cum au făcut-o și atunci, pe echipe. 

Pe final de zi, înainte să guste niște produse locale la prânz, s-au adunat în picioare în fața a trei planșe. Pe cea din stânga „Ce oferă producătorii”, pe cea din dreapta „Ce nevoi au autoritățile” și la mijloc „Cum putem uni cererea cu oferta”.

Producători și reprezentanți din instituții caută soluții la provocările de pe piața alimentelor. Foto: Eli Driu

Au început să le acopere cu bilețele. La început, pe planșa din mijloc era doar unul singur, stingher pe care scria „mediatizare”. Apoi au început să dezbată. În 10 minute de discuții au mai adăugat: „cercetare științifică”, „logistică”, „agent AI informare producători”, „platformă online cerere-ofertă”.  

Adică s-au întâlnit la mijloc, înainte de prânzul cu zacuscă, salată de cartofi și fasole bătută, toate locale. 

Organizația prezentată în acest reportaj a crescut cu sprijinul programului Raiffeisen Comunități, unul dintre cele mai longevive programe de finanțare dedicate organizațiilor din România.

Poveștile organizațiilor care schimbă comunitate după comunitate ne fac să mergem mai departe. Pe 1 octombrie 2026 lansăm o nouă ediție, deschisă pentru prima dată și organizațiilor care lucrează cu diaspora românească, fiindcă avem mai mult de câștigat când românii de pretutindeni își unesc forțele.

Raiffeisen Comunități este o inițiativă Raiffeisen Bank România, implementată cu sprijinul Asociației pentru Relații Comunitare.

Editor: Ioana Epure