Costul inacțiunii. Jumătate din locuitorii marilor orașe din România sunt amenințați de căldura extremă

Oana Moisil

El Niño, un fenomen care crește riscurile manifestărilor extreme ale vremii, a început deja în Oceanul Pacific și își va face simțite efectele în România începând cu iarna acestui an. Acestea se adaugă unei liste mai lungi de motive de îngrijorare în ceea ce privește clima.

Jumătate din locuitorii din orașele mari ale României sunt expuși la riscuri termice mari și foarte mari, iar incendiile de vegetație se înmulțesc în fiecare an. Conform unui studiu, riscurile asociate cu incendiile de vegetație din România ar putea crește cu 113% până în 2050. În ultimii 35 de ani au crescut cu 200%. 

Asta contribuie deja la migrația spre zone mai puțin afectate de schimbarea de temperatură din timpul verii, consideră dr. Sorin Cheval.

PressOne a discutat cu expertul în climatologie despre ce înseamnă El Niño pentru România, ce măsuri ar trebui să ia autoritățile și la ce să ne așteptăm când vine vorba despre poluarea cauzată de războaie, care încă nu este luată în vizor în predicțiile internaționale pentru starea climei.

PressOne: Mai 2026 a fost a doua cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată la nivel global, atât pe uscat, cât și la suprafața oceanelor. Un efect așteptat este ca fenomenul El Niño să fie și mai intens ca anul trecut. Ce ar însemna asta pentru România? Și ce măsuri poate lua statul român ca să diminueze riscurile asociate cu acest fenomen?

Sorin Cheval: În primul rând, fenomenul El Niño a fost și este, ca multe alte fenomene, prezentat un pic exagerat, alarmist. Noi avem acum un El Niño pozitiv în Pacific și au fost emise avertizări la nivel global, care sunt binevenite și relevante.

In al doilea rând, efectul asupra României este mai degrabă indirect și ajunge cu întârziere. Ne așteptăm, de exemplu, la efecte asociate abia în iarna 2026, 2027 și apoi în celelalte luni din 2027. Deci ceea ce se întâmplă anul acesta este mai puțin asociat cu El Niño. 

Ca la fiecare episod de El Niño, ne așteptăm la o iarnă mai blândă, cu temperaturi mai mari și fără precipitații, cu secetă. Măsurile asociate ar trebui să țină cont de aceste aspecte, de gestionarea mai bună a resurselor de apă existente. Pe termen scurt este greu să iei măsuri legate de apă. Asta este o măsură care se ia pe termen lung, se poate integra în strategii de dezvoltare. 

REPORTAJ. Stăpânii Inelului. Clujul distruge pădurile Făget și Hoia, în timp ce strategia pentru verde metropolitan zace într-un sertar 

Primăria Cluj-Napoca a comandat în decembrie 2025 o strategie unică în România pentru protejarea pădurilor periurbane. Câteva luni mai târziu, aceeași primărie a dat undă verde unui proiect imobiliar care secționează Făgetul. Între timp, Romsilva a defrișat ilegal două hectare din Hoia. Inelul Verde Metropolitan există doar pe hârtie.

Există Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice, Strategia de deșertificare.  El Niño nu e o furtună care se întâmplă peste noapte, e un fenomen care se întâmplă periodic. Are o periodicitate neregulată de câțiva ani, doi până la șapte ani. Măsurile de gestionare a resurselor de apă nu sunt neapărat legate de El Niño. 

În orașe, riscul termic este mai mare decât în zonele rurale, mai ales în Sudul, Sud-Vestul și Estul României. În acest context, ce măsuri pot fi luate de către autorități? 

Avem, într-adevăr, o problemă persistentă și care va continua. Toate scenariile arată că ne așteaptă veri tot mai calde, cu durate tot mai mari ale valurilor de căldură care afectează toate regiunile, nu doar zonele urbane, dar care bineînțeles că sunt accentuate în zonele urbane. Iar în zonele urbane din România, în orașele reședință de județ, 40-50% din populație locuiește în areale supuse unui risc termic mare și foarte mare.

Asta este, de fapt, problema. Una din măsurile care se pot lua este să avem mai mult spațiu verde. Asta poate să scadă temperatura cu două până la patru grade. Este o atenuare a impactului foarte limpede și dovedită. Nu e vorba doar de spații verzi extinse, ci și de copaci individuali. De exemplu, avem trasee pe care merge populația vulnerabilă. Mă refer la bătrâni sau la persoanele care fac activități de curierat care au nevoie de spații de răcorire, oricât de mici, în care să se adăpostească atunci când sunt valuri de căldură. 

Apoi e nevoie, evident, de apă. Cel puțin în București se discută despre repunerea în funcțiune a cișmelelor publice. Ele au existat în anii trecuți și înainte de '90, în perioada interbelică. E importantă punerea la dispoziție a unor spații în care populația să aibă acces la apă. Și se mai discută despre adăposturi climatice. Iar Primăria Bucureștiului, de exemplu, are un plan deja adoptat. 

E vorba de realizarea unor așa-numite adăposturi climatice realizate în spații care țin de primărie – biblioteci, muzee, cred că și farmacii – adică sunt și privați care au sau intenționează să aibă astfel de spații. În aceste locuri, cetățenii se pot adăposti în timpul valului de căldură. 

O altă măsură poată fi izolarea clădirilor și schimbarea culorii clădirilor, care poate duce la scăderi de temperatură de câteva grade. 

Multe dintre aceste măsuri trebuie să fie luate de autorități, dar sunt și măsuri individuale – umbrirea ferestrelor, ventilarea locuințelor, care scad temperatura cu câteva grade. 

Pe termen lung, vorbim despre nevoia de-a educa populația.

În ceea ce privește zonele din România care sunt în pericol de deșertificare, în cât timp estimați că vom avea migrație climatică în interiorul țării, dintr-o zonă deșertificată într-una unde nu sunt atât de mari problemele lipsei de apă? 

Noi avem deja migrație legată de climat, dar este dificil de spus că avem migrație exclusiv climatică. Nici în România și nici în alte țări nu se poate spune exclusiv că avem o migrație climatică. Ea este combinată cu mai mulți factori. De foarte multe ori, cu sărăcie. Evident, climatul excesiv, extremele climatice sau dezastrele care sunt legate de fenomene meteorologice amplifică sărăcia. 

Mai avem, în România sau în Europa, populație care ajunge la un nivel de bunăstare în orașe și care la un moment dat se mută în alte părți, ținând cont și de climatul favorabil din acele regiuni. Exemplele cele mai bune din România sunt legate de Brașov, de Sibiu, zone în care se constată o migrație, dar din nou este riscant să-i spunem că este exclusiv climatică. 

În ceea ce privește deșertificarea, climatul încă nu împinge România într-o zonă de deșertificare. Suntem într-o perioadă de tranziție spre aridizare. Schimbările climatice, variabilitatea climatică merg în direcția de aridizare, adică avem precipitații ceva mai reduse și care cad în episoade mai intense, ceea ce înseamnă perioade mai lungi fără precipitații.

Asta, cuplat cu încălzirea pe care o resimțim, care este evidentă chiar și fără date rezultate din măsurători, duce la aridizare. Deșertificarea e un fenomen mai complex. Asta presupune și lipsa resursei de apă de adâncime, presupune și cultivarea nepotrivită a terenurilor – adică în loc să se cultive într-o direcție sau anumite soiuri, se cultivă soiuri care sărăcesc solul în nutrienți, de exemplu. 

Factorul antropic are un rol foarte important în așa numita deșertificare. Cumva, putem preveni deșertificarea. Climatul ne va duce în direcția asta de aridizare spre mijlocul secolului. Ultimele decenii ale secolului XXI vor fi mai grave decât ce avem în prezent, dacă se menține trendul pe care am plecat acum. 

Ce n-ar trebui să mai facem ca să ne asigurăm că o să avem apă în continuare? Dacă ne gândim la centrele de date pe care se bazează dezvoltarea inteligenței artificiale, care se construiesc în țări din toată lumea și sunt plănuite și în România –  cu ce risc vin ele din punctul de vedere al consumului de apă? 

Centrele de date sunt mari consumatoare de apă. E o tendință care vine și cu nevoia de digitalizare, cu ce se întâmplă cu inteligența artificială, care intră aproape în toate domeniile și care are nevoie de stocare de date și de centre de date din ce în ce mai mari, iar asta consumă apă. Știu că există și soluții de răcire a acestor centre de date bazate pe aer. 

Este o nevoie tot mai mare de digitalizare, să acumulăm tot mai multe date, inclusiv date meteorologice și ele consumă. Orice progres se face prin consum de resurse și trebuie găsită o cale de mijloc, care să satisfacă nevoia de progres, dar într-un mod sustenabil. 

În ceea ce privește cercetarea din domeniul climatologiei, ce date nu avem în România și ne-ar fi foarte folositoare ca să putem face planuri mai bune pentru viitor?

Haideți să vorbim despre Europa, care din fericire este un continent cu multe date – și în România avem o sumedenie de date deja, dar pe de altă parte nu avem date cu o suficient de bună rezoluție, date locale. 

Exemplul cel mai bun este orașul, unde avem o mare diversitate de medii. Avem zone verzi, avem zone compacte de blocuri, de construcții, avem zone acvatice, combinații diferite ale acestora. Fiecare dintre acestea au particularități. Cu cât avem mai multe date, o granularitate cât mai bună – rezoluție mare, adică – cu atât vom avea informații mai relevante și vom putea să luăm măsuri mai bune. Deci o primă categorie de nevoi este de a avea date care să acopere mai bine în special zonele astea heterogene: orașele, zonele montane. 

Apoi, o altă categorie importantă o reprezintă datele non-climatice, dar care pot fi legate foarte bine cu vulnerabilitatea anumitor grupuri de oameni și riscurile la care sunt expuși. Noi nu avem, de exemplu, suficient de multe date disponibile legate de amplasarea acestor persoane vulnerabile. 

Știm zone în București, de exemplu, în care este concentrată o parte din populația vulnerabilă, dar asta nu înseamnă că nu avem grupuri vulnerabile, indivizi, familii, și în alte zone. 

De asemenea, informația medicală în ansamblu, care să fie conectată direct cu influența factorilor meteorologici, ar fi din nou un tip de informație care ne-ar ajuta să îmbunătățim măsurile.

Ca să iei o măsură, ai nevoie de două tipuri de informații. Avem amenințarea, care înseamnă climatul și mai avem date legate de impact, care înseamnă grupurile vulnerabile, înseamnă impact asupra economiei – cât costă o ploaie, cât costă un fenomen meteorologic. 

În ceea ce privește calculele făcute pentru a determina cantitatea de dioxid de carbon eliberată în atmosferă, cele pe care le cunoaștem până acum nu iau în calcul și poluarea cauzată de ultimele războaie. De la drone și rachete care atacă clădiri, la cele care atacă infrastructura critică – cel puțin 23 de instalații petroliere și de gaze naturale din nouă țări din Orientul Mijlociu au fost atacate în acest an. Cum ne poate afecta faptul că încă nu avem predicții care să ia în calcul și aceste date?

Există studii care analizează impactului războiului sau acestor conflicte asupra mediului. Dar ele se uită mai degrabă la impactul local. Nu avem o estimare de ansamblu și asta într-adevăr poate să influențeze predicțiile noastre pe termen lung. Atunci când vorbim despre cum va fi clima în 2050, 2100, predicțiile sunt bazate pe niște scenarii și pe niște modele care iau în considerare datele existente la un moment dat. Din ele lipsește ce se întâmplă după ce am făcut modelarea respectivă, adică războiul, în acest caz.

Pe de altă parte, mai avem efectele distrugerii unor suprafețe forestiere, de exemplu. Predicțiile pe care le avem pe termen lung iau în considerare acoperirea terenului cu pădure într-un anumit fel. Noi am modificat prin război sau prin intervenție antropică ce se întâmplă pe arealele respective. Din nou, înseamnă erori posibile în modelele de estimare a climatului pe termen lung.

Pentru că ați menționat pădurile, mă gândesc și la incendiile de vegetație tot mai frecvente în ultimii ani în toată Europa. Mă gândesc că nici acestea nu au intrat încă în calcule?

Modelele sunt niște mecanisme, niște proceduri care au nevoie de resurse foarte mari de calcul, de resurse mari de cunoaștere. Ca să facem asta, ne stabilim un termen, adică luăm niște modele anul acesta. Pe baza datelor existente anul acesta, facem predicțiile pentru 2050. Între momentul în care se termină modelarea – de exemplu sfârșitul anului și 2050 – între timp apar noi și noi date, apar modificări care schimbă predicția pe care am avut-o la un moment dat. 

Un exemplu foarte bun este ce s-a întâmplat recent – în aprilie, a fost publicat un studiu prin care se arată că predicția pe care o aveam pentru finalul secolului pentru cel mai pesimist scenariu, și anume creșterea temperaturii la nivel global cu 4 grade Celsius, a fost redusă la 3,5 grade. 

Legat de incendiile de pădure, România și Bulgaria vin puternic din urmă. România este una dintre țările în care amenințarea dată de incendii de vegetație – vorbim de cele accidentale – are una cele mai mari creșteri din Europa. Astea sunt deja lucruri observate, nu e un scenariu. 

Ce înseamnă accidentele astea? Înseamnă neglijența omului, cum e o țigară aprinsă aruncată într-o pădure?

Da, dar ele nu ar avea loc dacă nu ar avea condițiile favorabile. Adică dacă nu ar fi o secetă și teren pregătit, cu uscăciuni și temperaturi mari, nu s-ar întâmpla. De aceea, ele sunt legate de climat. Incendiile nu încep pentru că e prea cald afară, însă combinația asta dintre favorizarea climatică a unui areal cu un accident sau cu o mână criminală duce la incendii de vegetație.

În ceea ce privește pașii făcuți spre a avea mai puțină poluare la nivel internațional, în ultima vreme toată lumea a dat câțiva pași înapoi. Mișcările extremiste exploatează anxietățile legate de costul vieții pentru a pune sub semnul întrebării politicile ecologice. De ce credeți că în discursurile populiste și de extremă dreaptă este folosită tehnica de a discredita studiile climatice? Și ce ar trebui să facă statul ca să combată dezinformarea?

Dezinformarea poate fi combătută doar printr-o comunicare constantă și corectă – comunicare bazată pe știință și personalizată pentru diferite tipuri de public. 

E importantă educația, să știm ce surse sunt de încredere, ce surse sunt mai puțin de încredere – acea verificare a faptelor pe care o avem în orice tip de combatere a dezinformării, nu doar în cea legată de ecologie. Ar trebui ca această educație să fie extinsă de la vârste mici până la adulți. 

De ce se întâmplă asta? Prin asta se poate controla. Dacă un număr de oameni se îndoiesc că cercetările climatice sunt aplicabile, sunt utile, atunci sunt mai ușor de manipulat. Întreaga masă este mai ușor de manipulat. 

Pe lângă asta, mai e o perspectivă. Fiecare om are priorități care țin de economie, de sănătate, adică de priorități imediate. Astea sunt pe primul loc. Schimbările climatice se întâmplă pe termen lung, impactul se întâmplă peste 10 ani, peste 20 de ani. Or omul este tentat să-și rezolve problemele imediate. E greu să convingi pe cineva că problemele pe termen lung nu țin doar de ce faci peste 10 ani, ci de ce faci acum. Și dacă nu faci acum, o să plătești mai mult – costul inacțiunii. Pentru asta e nevoie de un efort mare. Aici am avea nevoie de mai multe politici în general și nu mă refer doar la partide politice, ci și la politici de mediu care țin de societate în ansamblu, de guvernanță.