Cosmina Șchiopu, administrator de imobil, Franța: "Cu un nod în gât, vă spun că mă întorc doar în concediu"

Redacția

Numele meu e Cosmina Șchiopu, am 43 ani, sunt din Brașov și de 11 ani trăiesc la Paris. Cum am ajuns aici? Karma! În 2007, după a nu știu câta ceartă cu șeful, m-am hotărât să demisionez.

Eram singură, stăteam în chirie și aveam un job de rahat. Mi-am zis: „Acum ori niciodată!”.

Îl cunoscusem pe actualul meu soț în Brașov și tot insista să merg la el, în Franța.

Așa am plecat: one way ticket to Paris. 

*

Adaptarea a fost destul de ușoară.

Având sprijinul soțului meu, cetățean francez, m-am înscris la cursuri de limba franceză și, încet-încet, am început să-mi caut de lucru.

La început, am lucrat într-o pizzerie, apoi într-o trattoria, apoi am îngrijit o scriitoare de 102 ani, apoi am ajuns gardienne d’immeuble − un fel de șef de scară.

Deci, toate munci „de jos”, fără nici o rușine, chiar cu multe satisfacții!

Prima satisfacție a fost că, în 5 ani, am reușit să-mi cumpăr o garsonieră la Brașov, ceea ce, cu munca mea de „birou” din România, nu aș fi reușit singură niciodată.

Din păcate, dacă pe plan sentimental și material sunt mulțumită, un mare gol rămâne în sufletul meu. Este dorul de casă!

Cea mai mare teamă a candidaților la Cotroceni. 3 lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă viitorul președinte al României despre droguri

Candidații la președinție se feresc să abordeze cu adevărat problema drogurilor și se ascund în spatele unor răspunsuri vagi, deși susțin că înțeleg problema cu care se confruntă România.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Mă simt tot timpul înjumătățită, cu o viață aici și cu gândul la locul în care am crescut, cu durerea în suflet că nu-i pot îmbrățișa pe cei dragi rămași acolo decât o dată, de două ori pe an.

Chiar dacă aici am câțiva amici cu care mai ieșim la un pahar de vin, ne mai vedem la o cafea sau mergem să vizităm vreo expoziție, nu simt aceeași afecțiune ca pentru prietenii din copilărie − și ei, din păcate, împrăștiați în toată lumea.

Cu românii de aici nu am tangențe. E bizar, dar de fiecare dată când am cunoscut un concetățean, am fost trasă pe sfoară.

**

Ies cu amicii francezi, marocani, englezi și italieni, plătim nemțește, povestim despre politică, imigrație, războaie etc.

Atunci mă simt ca într-un program Erasmus, suntem toți în aceeași barcă! Discriminare există, sub varii forme. Subtile.

Câteodată, mă gândesc serios să mă întorc in România, apoi mă umflă râsu’-plânsu’ și-mi zic: „Și ce naiba să fac acolo? Să deschid o mică afacere, să risc tot ce-am agonisit aici ?”

Povestesc cu frații mei care au rămas în România, în special cu unul care are afacerea lui, care îmi spune: „Ești nebună? Tu nu vezi cât mă chinui eu, nu vezi că e din ce în ce mai rău, din toate punctele de vedere?”

Dacă nu ai bani, mori de foame. Prețurile sunt aproape ca  la Paris, dacă nu mai mari. În spitalele de stat mori cu zile. Birocrație, indolență, nepăsare. Cam așa percep eu România prin ochii celor rămași în țară.

În concluzie, cu un nod în gât, vă spun că în România mă întorc doar în concediu.

Cu regretul de a nu mă simți „întreagă”, decid să rămân aici unde, dacă uneori mă simt în nesiguranță din cauza atacurilor teroriste, mă simt totuși în siguranță din punct de vedere financiar, din punctul de vedere al sănătății, știu de ce plătesc o grămadă de impozite, simt că există un stat care aplică o lege egală pentru toți, unde nu există conceptul de șpagă și unde mă simt mai mult acasă decât în România.

Nu spun că aici totul e roz-bombon. Dar e mult mai bine pentru mine.

#maiviiacasă

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€