REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

Bartosz Bielenia este punctul de atracție al filmului Corpus Christi

Corpus Christi – instabil, indecis

Daniel (Bartosz Bielenia) e un tânăr care-și petrece ultimele zile într-un centru de detenție. Urmează să fie eliberat condiționat și să lucreze într-o fabrică.

Dar Daniel are o credință puternică în Dumnezeu și este favoritul părintelui Tomasz (Lukasz Simlat). Însă cum nicio școală teologică nu acceptă foști condamnați, el este descurajat să urmeze această cale.

După eliberare, o serie de împrejurări convenabile îl pun în poziția de preot al unei comunități. Din acest punct, pornesc o serie de complicații de tot felul pe care Daniel încearcă să le evite o bună bucată de vreme.  

Regizorul polonez Jan Komasa parcurge povestea protagonistului într-o manieră cât se poate de clasică. Încă din primele minute ale filmului suntem martorii unui abuz fizic din penitenciar și ai unei serii de cadre scurte cu activitățile deținutilor de-acolo.

Așadar, știm ce vedem, ce se întâmplă acolo, căci am mai văzut asta și în alte rânduri. Următoarea secvență are loc la slujba religioasă din spațiul penitenciarului. Chipul lui Daniel se luminează, așa că știm ce impact emoțional experimentează.

După eliberare, o altă serie de cadre scurte ni-l prezintă pe Daniel în diferite ipostaze: consumă alcool, întreține relații sexuale, merge la petreceri… Nici acestea nu sunt niște activități nefirești pentru un deținut proaspăt eliberat – știm asta deja și din alte filme.  

Lucrurile iau o întorsătură moderat de amuzantă atunci când împrejurările în mijlocul cărora se află îl pun în poziția preotului comunității. E tenace, se adaptează acestei situații în care se află accidental – minte, improvizează, găsește răspunsuri pentru spovedanie, pe ascuns, cu ajutorul internetului de pe telefon etc.

Toate aceste micro-evenimente, din perspectiva lui de semi-impostor, ne fac să credem că probabil el nu-și dorește, de fapt, asta, profită doar de pe urma unei oportunități extraordinare. Însă Daniel, treptat, începe – evident – să trateze totul cu seriozitate. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Ceea ce face Corpus Christi până în acest punct este să traseze obișnuita barieră între ceea ce știm noi despre el și ceea ce nu știu personajele. Dar îndată ce trecutul îl va ajunge din urmă (reapariția în peisaj a părintelui Tomasz și a unui fost coleg-deținut – reapariții inevitabile, menite dacă nu să-l expună, măcar să-i pună probleme destul de serioase), felul în care noi și personajele ne vom raporta la el ajunge să devină destul de similar. E un procedeu stilistic clasic – empatia ajunge să fie distribuită aproape în mod egal.  

Previzibilității ăsteia i se mai adaugă un lung proces de transformare prin care Daniel ajunge din poziția de oportunist în poziția unui preot catolic în toată regula.

Un accident care avusese loc mai demult acolo (unul care implicase coliziunea dintre două mașini, lăsând în urmă câțiva morți), e pedala dramatică pe care filmul apasă în sânul controverselor iscate între membrii comunității în ceea ce-l privește pe șoferul care a provocat accidentul.

Aceasta este preocuparea principală a filmului, dezbaterea acestui tragic eveniment. Ceea ce atrage după sine e important doar din punct de vedere tematic (cineva din film spune că iertarea nu înseamnă uitare), deși prioritățile lui se tot schimbă până să reușească să-și stabilească clar această preferință. În detrimentul acestei alegeri, toate tensiunile la care filmul părea că încearcă să lucreze pălesc.

Schimbarea priorităților, a centrului de greutate de pe un punct pe altul, fac ca revenirea unor oameni din trecutul recent al lui Daniel să fie doar o simplă apă de ploaie. Sigur că în profunzimea contextului tematic dat, anumite situatii de acest fel nu-și prea mai găsesc, la un moment dat, locul. Iar asta se întâmplă din pricina instabilității narative.  

În Corpus Christi nu-și găsește spațiu nimic din ceea ce nu a mai fost văzut până acum, într-un fel sau altul. Transformarea spirituală a lui Daniel are o oareșce adâncime dramatică, dar joacă, până la urmă, niște cărți atât de folosite încât uzura lor ne-ar putea trimite cu gândul și la o ordinară dramă indie americană.

Avem o fată, Eliza, care să complice (sau să rezolve?!) mici porțiuni din existența lui Daniel, intensitatea interpretarii tânărului Bielenia, orășelul în care se creează conflicte, dezbaterile încărcate de tensiuni între membrii orășelului, mâna de personaje cu care lucrează filmul, camera de filmat care caută să evidențieze orice mișcare și expresie facială a personajelor, în sprijinul dramaturgiei (după caz, după nevoi) – în fine, ajunge să includă în această putere a complexității morale o resemnare senzaționalistă, niște capete în gură, genunchi în față și niște mutre sparte.   

În ceea ce mă privește, această parabolă religioasă, a protagonistului care se găsește accidental în pielea unei figuri de preot catolic (vizată în special de comedii – îmi vine în minte filmul lui Neil Jordan din 1989, We’re No Angels, cu falșii preoți De Niro și Sean Penn, încercând să descurce tot felul de probleme, îmbrăcați în haine preotești furate), are tendința de a-și distribui atenția către o serie de evenimente amestecate, care-l face când distras, când instabil.

Interpretarea extraordinară a lui Bartosz Bielenia rămâne cumva singurul punct de atracție al filmului – cu ochii lui albaștri, privind în gol, în depărtare, e înfricoșător și atunci când nu vrea; metamorfoza lui spirituală cunoaște mai multe fațete.  

Filmul rulează în cinematografe începând cu 9 octombrie. 

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios