Corespondență de la protestele din Georgia. Am fost la Tbilisi să văd de ce își doresc georgienii atât de mult o Uniune Europeană de care unii români pare că s-au plictisit

Bianca Oanea

Când am ajuns, pe străzile din Tbilisi a-a întâmpinat o aparentă liniște. Între timp, am descoperit că în Georgia e în desfășurare, de fapt, un război de uzură între guvernul pro-rus și protestatarii care își doresc alegeri corecte, eliberarea deținuților politici și reluarea drumului european, întrerupt după câștigarea alegerilor. Uzură pentru că Guvernul alternează metodele cu care încearcă să-i sperie pe oameni, pendulând între reprimarea violentă a protestelor, arestări și o aparentă indiferență.

Foto: Bianca Oanea

TikTok și manele, puncte de întâlnire

Pe aeroport, toată lumea mă abordează în rusă, dar dau din umeri și o parte se repliază spre engleză. Așa face și șoferul meu, care spune că nu știe prea multă, dar face efortul să fie curios, pentru 50 de lari (aproximativ 100 de lei). 

„România? Aveți niște fotbaliști. Mutu, Chivu, Hagi. Mutu-coca”. Râd și tac uitându-mă la bulevardele late și curate, moștenire sovietică. Vreau să văd orașul, nu să ne plâng baza de selecție. Dar el continuă voios. „Sunteți țigani”. Da, 3%, dar unde ai informația asta, întreb. „Muzica. Social media e plină”. Ah, manele, întreb. „Da, manele. Pe TikTok, e plin.”

La fel ca românii, și georgienii stau mult pe Tik Tok. Îl întreb pe șofer cam cum e cu starea presei în țara lui. Îmi spune că „presa e cumpărată”. De cine? „De politicieni, nu mai poți avea încredere.”

Omul are parțial dreptate, marile posturi de televiziune sunt cumva împărțite, cele ale partidului de guvernământ, Visul Georgian, și două ale opoziției. Și campanii de dezinformare pentru tot consumul lor de social media. Presa independentă răzbate cu greu, iar directoarea unora dintre cele mai mari publicații a fost arestată și e în greva foamei de peste 3 săptămâni. Dar e și o narațiune comună, vulnerabilizatoare. Mă simt în siguranță, e ca un taximetrist din București. 

Am venit la Tbilisi să văd protestele. Vreau să văd pe viu cum sunt. Mă întâlnesc la 16 cu o jurnalistă, să-mi explice puțin contextul și ce e în zilele mele de Tbilisi. Ne întâlnim într-o cafenea din centru, iar lângă, la teatru, va începe la 18 un protest. 

Foto: Bianca Oanea

Proteste cu autor necunoscut

Oamenii au început să iasă în stradă când au văzut că partidul stăpânit de un oligarh pro-rus vrea să îi îndepărteze de Uniunea Europeană. Aveau aderarea în Constituție, erau pe drumul cel bun, dar partidul Visul Georgian a început să devieze parcurscu inițiative legislative aliniate cu Rusia, nu cu UE. 

Prima a fost Legea Agenților Străini, cea care punea media și organizațiile nonguvernamentale care accesau fonduri din străinătate sub o ștampilă trădătoare și făcea extrem de ușoară suprimarea lor. Oamenii au ieșit în stradă până când legea a fost retrasă. 

Doar că a urmat legislație împotriva LGBTQ și apoi, în toamnă, niște alegeri despre care niciun observator imparțial nu poate spune că ar fi fost corecte. Visul Georgian a dobândit puterea: Parlament, Guvern și din decembrie și-au numit și un președinte care să le țină de cald. Președintele nu se alege direct, așa că a fost ușor să fie omul lor. 

Fosta președintă, Salome Zourabichvili, voia în Europa, ținea cu protestatarii și strica narațiunea unei țări care renunță de bunăvoie la Europa. Fraudarea alegerilor a fost începutul unui nou val de proteste, care continuă și astăzi. 

Mesajul Iuliei Navalnaia în Parlamentul European: „Dacă vreți cu adevărat să-l învingeți pe Putin trebuie să nu mai fiți plictisitori.” Corespondență de la Strasbourg

„El era opusul a tot ce era plictisitor”, spune Iulia Navalnaia în fața Europei, la Parlamentul European. La Strasbourg, văduva opozantului tiraniei de la Kremlin le-a cerut europenilor, printr-un discurs ținut miercuri tocmai asta: să nu mai fie plictisitori sau previzibili, dacă vor să-l învingă pe Putin. 

Investigație PressOne în Congo, la compania militară privată condusă de Horațiu Potra. Sute de „romeos”, recrutați de Potra din Armata Română, Forțele Speciale și Jandarmerie 

La sfârșitul lunii august 2024, am mers în Congo, la Goma, unde am stat 3 zile cu militari români și congolezi. Printre ei era și Horațiu Potra șeful uneia din cele două companii private militare care acționează acolo. Potrivit informațiilor obținute de PressOne, Potra și primii români au ajuns în Goma în urmă cu doi ani. 

Foto: Bianca Oanea

În ultimele luni, imaginile din Georgia au arătat constant ruptura dintre Guvern și cetățeni. Renunțarea la aderare era doar a celor care guvernau, nu și a guvernaților. Marea problemă pentru Visul Georgian era că protestele nu erau ale cuiva. Nu exista un organizator, nu exista un centru de comandă, nu putea fi prevăzut următorul focar de nemulțumire.

Protestele nu au fost la chemarea vreunui partid de opoziție, și ele stângace și destul de contestate. Se aprindeau de peste tot. Din Universități, din teatre, din firme de IT. Și oricât încercau să-i alunge cu tunurile de apă, cu gaze lacrimogene, se regrupau dintr-un alt punct, dintr-un alt focar de nemulțumire. Așa că au început să aresteze, sub diverse pretexte, oameni relevanți din diverse categorii profesionale, considerate dușmănoase de partidul pro-rus. Nu doar politicieni și activiști, ci și un actor important, o jurnalistă, oameni cu valoare de simbol, ca să le fie învățătură de minte celorlalți. 52 de deținuți politici.

„Protestele sunt loc de terapie, mergi să te întâlnești cu ai tăi”

Doar că arestarea actorului Andro Chichinadze a însemnat nu frica actorilor, ci furia lor. Cei din teatrul Vaso Abashidze au intrat în grevă, iar spectacolele s-au suspendat, lăsând loc unor reprezentații de democrație în fața teatrului. Și promisiunea unor turnee, să le spună tuturor. Instituțiile de cultură sunt dependente de stat și a protesta înseamna a pierde finanțarea. Cei de la Operă, de exemplu, au stat cuminți, să le rămână banii. Renovarea Operei și funcționarea ei fuseseră sponsorizate de oligarhul care trage țara spre Rusia, iar salariile erau plătite de guvernul lui. 

Foto: Bianca Oanea

Se pun schele, se fac probe de sunet în fața teatrului, cât durează întâlnirea mea cu jurnalista. Încearcă să fie optimistă, dar e greu. Fosta ei șefă, Mzia Amaglobeli, e în închisoare, alți jurnaliști sunt bătuți pe stradă de grupuri de bătăuși angajați de putere, iar Poliția nu intervine, anchetele nu găsesc vreun vinovat. Îmi arată pe telefon filmulețe cu jurnaliști călcați în picioare de golanii plătiți, la câțiva metri de Poliție. Tot ce înainte era contravenție acum devine infracțiune. Pedepsele sunt crescute pentru orice. 

Doi protestatari care au stricat un gard de fier, a cărui valoare era de sub 30 de euro, riscă șase ani de închisoare. Speranța e în sancțiuni, fie europene, fie americane, împotriva membrilor regimului. Și săracia ce va să vină, ce poate îi va convinge pe oameni să fie mai atenți la vot. 

Georgia a pierdut ajutorul financiar european, de care era dependentă, iar sărăcia va mușca din mai mulți. Poate în octombrie alegerile vor fi mai corecte, iar oamenii mai atenți și mai puțin dispuși să-și vândă votul pentru 100-200 de lari. Poate. Întreb de proteste și îmi zice „uite, azi e unul aici și apoi o vor lua spre Rustaveli, unde se unde vor uni cu ceilalți. Ceilalți sunt apropiați și susținători ai celorlalți deținuți politici, firme, facultăți, fiecare își face protestul și apoi se unește cu cel mare. Mâine va fi unul al jurnaliștilor, la Autoritatea de Reglementare, și apoi se va uni cu cel mare, și tot așa.” 

O întreb dacă nu au obosit și spune că da, și că protestele sunt mai mici acum, dar și că fiecare nouă nedreptate le umflă din nou. „Protestele sunt loc de terapie, de confirmare, de semnal. Mergi pentru că îți lipsește cineva, mergi ca să știi că nu ești singur, mergi să te întâlnești cu ai tăi.”

Foto: Bianca Oanea

Adevărul e că în fața teatrului sunt ceea ce la București s-a transformat într-un peiorativ oameni frumoși. Sunt vreo 250 de actori, de muzicieni, de hipsteri cu steaguri. Ale Uniunii Europene, ale Americii, Georgiei, un steag Pride. E un preot pe care-l îmbrățișează mulți, cu bucuria revederii, e flecăreala prietenoasă a părinților cu cărucioare, care altminteri s-ar fi văzut la locul de joacă, în parc. Sunt claxoanele care-i salută pe protestari și cei care-și văd de drum. Nu ai senzația de frică sau de pericol. Urmează o reprezentație a democrației, iar în loc de aplauze se strigă Jos Oligarhia. 

Trebuie să mă văd cu o activistă de la o organizație internațională pe care o urmăresc pe Twitter de câteva luni. Plec înainte să înceapă spectacolul, știind că o să-i revăd pe protestatari pe Rustaveli, cum m-a instructat Mariam. În clădirea unde e biroul organizației, un hub pentru mai multe și pentru câteva industrii creative, e un steag al Uniunii Europene. Steagul e pe temiriunde, ca să vorbească despre viitorul pe care și-l doresc georgienii. E pe un institut de cercetare, pe balcoane, lângă graffitiurile cu ruzzia kilz, pe sediul Ministerului de Externe, deși aderarea a fost oprită. 

Sancțiunile internaționale și răspunsul Occidentului, esențiale pentru georgieni 

E mai tânără decât îmi părea pe Twitter, unde relatează mereu protestele în engleză, mai formală, că suntem la biroul ei, dar foarte fermă în a susține că, într-un fel sau în altul, cei pro-europeni vor învinge. O întreb despre proteste, după toate relatările mai mici. Mă corectează și îmi spune că sunt în dinamică, nu mai mici. Uneori așa, alteori mai mari. Dar nu se vor opri, zice fermă de parcă ar fi audiată la Bruxelles. „Sunt în dinamică”. Ok, și ce vă mai ține în stradă, ce vă mai mână?„Că ne avem unul pe altul, Salome și Vestul.”

Recunoaște că fosta președintă n-a avut cea mai bună reputație la început, dar de când Visul Georgian a început să tragă spre Rusia, ea a devenit figura unificatoare, cea care i-a asigurat că drumul lor e spre Europa, cea care a încercat să găsească un punct comun de întâlnire, în cazul lor, Constituția, cea care continuă demersuri diplomatice cu titulatura de Președinte al Poporului. 

Râd, pentru că la București, președintele și Constituția par să dezbine, nu să unească. Dar tânăra din fața mea spune Salome cu încredere și asta e lucru mare. 

O altă comunitate care se strânge e cea a oamenilor de afaceri. Vreo 2.500 de firme s-au strâns sub cupola democrației. Știu că dezvoltarea lor nu poate continua, dacă nu mai e democrație, iar țara e o anexă a Rusiei. UE înseamnă dezvoltare. În plus, clienții lorvor să-i vadă implicați. 

Două mari bănci au donat câteva milioane, nu multe, fondului care se ocupă de asistența juridică și medicală a deținuților politici și a protestatarilor. Poate nu e mult, dar e un început. Protestele nu sunt doar în Tbilisi, ci în toate orașele. Un coleg de-ai ei fusese bătut de golanii partidului cu o săptămâna înainte, într-un hotel din Batumi. Parchează discuția punctuală despre coleg ca să sublinieze că oamenii ies în stradă peste tot, nu doar în capitală. Nimeni nu stă deoparte. 

Cei care stau sunt în mrejele televiziunilor de partid. Au mult divertisment și între divertisment o doză consistentă de manipulare. Duc în derizoriu protestele, vorbesc despre realizările regimului, despre decăderea Occidentului, despre amenințarea LGBTQ. Și apoi se dansează, se cântă. Dar până și pe ei i-a înfuriat arestarea actorului, spune hotărâtă. Cum să arestezi un actor așa mare, pentru nimic? Oamenii își dau seama, spune cu credință. 

Ce v-ar mai putea ajuta acum? Sancțiunile, europene și americane. Salome-președinta poporului tocmai fusese la inaugurare și încercase să se apropie de Trump. Ambele părți au nevoie de validare, și Guvernul pro-rus, recunoscut și contactat doar de azeri, belaruși și iranieni, dar și mișcarea democratică. Se uită cu speranță, că nu o să îi lase Chinei și Iranului. A doua zi, cineva avea să spună că e framing ăsta. Un fel de a pune problema, în așa fel încât să se potrivească. Dacă Iranul și China sunt dușmanii lui Trump, atunci o să vrea să ne salveze de ei. Cumva, e reconfortant să îl privească cineva cu speranță pe Trump. Chiar dacă doar pentru presiune. Presiunea Vestului e una dintre speranțele georgienilor. Fie că sunt americani, fie greoaia Europă, cum știu toți, presiunea Vestului e siguranță. 

Foto: Bianca Oanea

Protestele sunt și un fel de a ține vie atenția Vestului. Georgia nu are resurse, are doar o poziție geografică pe care o poate exploata. Și atunci, orice poveste, orice poză e de folos. 

După despărțirea de tânăra activistă, mă duc pe Rustaveli, unde sunt protestarii. Grupuri de prieteni sau de cunoscuți care râd, discută, flutură steaguri. E aproape ca înaintea unui concert și-mi pare rău că nu-s și prietenii cu mine. Mă duc spre un grup de tineri care ține singurul steag american de la acea oră. Îi întreb de ce îl poartă. Îmi spun că au și european, și georgian, dar le mai schimbă. Au venit în fiecare seară la proteste și mai au nevoie de diversitate. Da, speră în Trump și ajutorul lui, dar ar vrea în Europa. Un program de studii polonez îl respinsese pe unul dintre băieți, pentru că era din afara UE. Dacă era în, ar fi fost bursier. Asta vor, să poată face lucruri, nu doar facultate. Câte afaceri poți face cu Rusia? 

A doua zi, mă văd la cafeneaua muzeului în fața căruia fuseseră protestele cu două doamne. E soare, lumea se plimbă, sunt câteva tarabe cu mărgele. E alt loc. Sunt printre cele care nu au mai venit de vreo lună la proteste. Au nevoie de timp pentru ale lor. Pentru a sta cu familia, pentru a citi, pentru a munci. Aveam să mai aud asta. Cea mai în vârstă îmi arată polarul și spune că e mereu pregătită, dacă e ceva. Și ceva e uneori un prieten care spune hai să facem o plimbare și plimbarea ajunge inevitabil la protest. Dar nu mai au furia, trebuie să fie funcționale și știu că e pe termen lung. Că nu se vor trezi peste noapte, după un protest, într-o țară care merge spre UE, fără oligarh și oamenii lui.

Îmi arată mândre o nouă formă pe care a luat-o protestul. Aparatele de validat din transportul în comun au început la prânz să difuzeze mesaje și cântece ale protestelor. Aparatele de validare a călătoriilor o luau singure spre Europa. Vorbim despre media, campaniile de dezinformare de pe social media și norii lui Trump. Dar sunt unii care cred că venirea lui va ajuta! Da, au nevoie să creadă în ceva. 

Protestele iau multe forme, multe trasee. Seara merg la început la unul pentru Mzia, jurnalista arestată. Oamenii din redacția ei, din alte redacții se strâng în fața unei autorități de reglementare. Cer eliberarea tuturor deținuților politici, strigă împotriva oligarhiei și au pancarte pe care scrie Georgia e vie și independentă.

Foto: Bianca Oanea

Se scrie o scrisoare pentru Mzia și toată lumea o semnează. Dau peste șeful unei mici redacții și îl întreb. Au vreun rost toate astea sau e doar terapie de grup în fața tiraniei? Râde și îmi spune că e întrebarea de un milion de dolari. El nu mai vine la proteste de o vreme, pentru că trebuie să muncească, să-și facă treaba. Simte că pierde uneori, un fel FOMO democratic, dar și munca lui e un fel de a contribui la ea. A venit, că e Mzia, e importantă pentru ei toți. După ce semnează scrisoarea, mai schimbă două vorbe cu alți oameni și se întoarce în redacție, spunându-mi să îi scriu dacă am nevoie de ceva. Pentru reportaj sau pentru mine. Da, mulțumesc. 

Plec în marș, oamenii se opresc la teatrul de ieri, stau o vreme, discută, se animă și apoi o iau iar la drum. Șirul se îngroașă, se lungește, se fluieră, se huiduie, se râde. Din blocuri se flutură steaguri georgiene. O dronă ține drumul, cu toate cotiturile lui. Ies oamenii dintr-un restaurant corporatist și aplaudă marșul, apoi se întorc la mesele lor. Tbilisi are câteva clădiri futuriste, ca niște ouă de extraterestru, clădiri vechi, cu lemn dantelat, cartierul german, urmele lungii stăpâniri sovietice. Trecem printre toate. Marșul e viu, ca Georgia de pe pancartă. 

Turiștilor le e frică de protestele din Georgia

De la teatru, mă tot intersectez cu un tânăr care plimbă un câine gri. Pare așa, că e drumul lor pe acolo. Cu bărbosul mândru de pancarta lui, care parafrazează un film georgian. Ce vezi când te uiți la cer? Ce vezi când te uiți la judecător? Justiția e una dintre marile lor probleme. 

Judecătorii sunt cei care decid închiderea celor de la proteste, judecătorii sunt cei care cultivă nedreptatea. Pare că ditai bărbatul o să izbucnească în lacrimi. Femeia care are o hârtie pe care e un portret și câteva vorbe. Ce scrie aici? E povestea primei femei editor de presă, în 1918, prigonită apoi de sovietici. După 100 de ani, așa e și Mzia. Marșul se va termina pe Rustaveli, unde oamenii vor sta până se va închide metroul sau frigul va mușca prea mult din ei. Și a doua zi la fel. Și apoi la fel. 

Plec de dimineață spre vinuri. Microbuzul e jumătate gol. „Altădată plecam cu trei microbuze de turiști. Acum, uitați, sunteți opt, într-un microbuz de 16 persoane.”

Foto: Bianca Oanea

Turiștilor le e frică, din cauza protestelor. De altfel, și site-ul Ministerului Afacerilor Externe spune la fel. E risc, să ne ferim de clădiri oficiale și de proteste. Ghida ne explică cum se ține toastul la georgieni. Prima dată e pentru Dumnezeu. A doua oară este pentru pace. „Pacea e importantă pentru noi. În 2008, războiul a durat cinci zile, dar suntem o țară mică și fie și o zi de război e prea mult pentru noi. A fost groaznic, dar ne-a ajutat mult Uniunea Europeană atunci. Al treilea e pentru Patriarh, în care avem încredere, iar de acolo încep cele lumești, până dimineață.”

E profesoară de engleză, dă meditații și e ghid nu doar pentru bani, ci și pentru că îi place. Sunt eu, patru medici din Marea Britanie, doi turci și doi indieni, o turcoaică din Izmir și un cuplu, ea rusoaică și el egiptean. Uniunea Europeană intră în diverse explicații. În dezvoltarea infrastructurii, în cea a unei economii care stagnează, noi facem bani din vinuri, apă minerală și turism, care acum a scăzut. Nu mai avem agricultură, toată mâncarea noastră e din Turcia, că e mai ieftin. Mai face bani Oligarhia, dar doar pentru ea. Fără UE va fi greu. Trecem prin sate fără trotuare, fără termopane. Ei nu au avut Italia, Spania, Germania sau Uk. Munca de proximitate e în Rusia și mai sunt câte doi-trei ani de America, până se strânge de o casă în oraș. Satul nu mai învie. 

Foto: Bianca Oanea

La fabrica de vinuri, cu 10 steaguri la intrare,  ni se prezintă felul georgian de a face vin, cu butoaiele îngropate în pământ, și cel european, scalat industrial. Corporația a exportat 2.4 milioane de tone anul trecut. Unde exportați cel mai mult? Germania și China e răspunsul, ca la multe din întrebările noastre. 

Gospodăria tradițională seamănă cu cea în care am crescut eu, la Pan-ciuuu, cum articulase vameșa. Fac o poză pe furiș bunicului care își mângâia nepoata în camera în care se face rachiul. Cha-cha. Se face la fel ca la noi și eu mă întorc mai bine de 30 de ani, înainte UE în velnița noastră în care picură rachiul. Acolo nu e nici Europa, nici America, e o margine de Mare Neagră ce stă pe loc. 

La întoarcere, spre centru se aud protestele. Dacă nu vrei, nu dai de ele. Pe ecrane mari, în centru, sunt concerte și distracție. Lupta pentru democrație e absolut opțională. 

Merg să mă pregătesc de întoarcerea acasă. Mă duce la aeroport un tânăr din Azerbaidjanul vecin. Studiază IT acolo și vrea să meargă la master în Olanda. Merge până acolo, vinde mașina și reușește, nu are cum să nu reușească. Din Olanda, totul va merge bine. De ce tot pleci, țara ta e bogată, are resurse. Da, doar pentru Alyevi-familia care conduce țara. În Georgia, sistemul e cumva la fel. În Olanda va fi altfel. Și protestele de aici? Râde. Sunt bune, dar nu o să reușească niciodată. Rusia nu o să îi lase din mâna ei.  Vor invada, așa cum au făcut cu Ucraina. Dacă aderă la UE, Rusia va invada. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€