Există actori-copii la care îți stă inima în loc. Helena Zengel, din „Copilul-problemă”, e unul dintre ei

„Copilul-problemă”. Filmul care-ți rupe sistemul

Într-un colț, Benni, 9 ani, mult sub categoria semimuscă, începătoare. În cel opus, tu, adultul sau sistemul, categorie grea, bine pregătit să rezolvi problema rapid.

După două ore fără două minute, ești knock-out, pe podea, și până și madlena ta muzicală și-a schimbat gustul. Poate să se bucure cât vrea Nina Simone că, deși nu are casă, nici pantofi, nici bani, nici de unele, e plină de viață, de viața ei.

E poate primul gând pe care trebuie să-l rumegi după „Copilul-problemă”, lungmetrajul de debut al Norei Fingscheidt, de neratat de săptămâna aceasta în cinematografele din România. Cum ai ajuns acolo? Și, de acolo, de unde te lasă filmul, ce se întâmplă cu tine, cu Benni, cu sistemul?

Poate că par exaltat, însă „Copilul-problemă” e, cu siguranță, unul dintre cele mai umane filme ale anului. Greu de catalogat, pentru că pică nu numai între stări, lux care protagonistei lui nu i se prea îngăduie, ci între decizii morale diametral opuse și între posibile publicuri extrem de diferite.

Spre deosebire de „copiii problemă” din comediile hollywoodiene care ne revizitează anual ca Hrușcă, Fuego & comp., cazul construit de Fingscheidt îți alimentează o frustrare continuă, și nu una fantazată, ci foarte bine documentată. 

Benni e un continuu pasager prin instituțiile de protecția copilului din Germania, însă agresivitatea ei incontrolabilă, amestecată cu strigătele continue după afecțiune reușesc să (te) distrugă.

Și-n tot acest timp, soluția e acolo, numai că nu știi, deocamdată, dacă cineva va ajunge acolo, ca în jocurile alea din cărțile copilăriei, cu drumuri întortocheate, pe care le urmai cu creionul, până când îți dădeai seama că sunt înfundate. Și apoi o luai de la capăt.

O traumă din copilărie face ca puseurile violente ale acestui „copil-problemă” să apară oricând. Pe deasupra, din cauza respingerii continue din partea unei mame incapabile să-și asume creșterea unei fete imprevizibile, furia se instalează natural.

Un copil respins respinge. Însă cine îi poate cenzura dreptul la afecțiune, atunci când apare, ca un salvator, Micha, tipul care trebuie să o însoțească la școală și să încerce metode naturiste și chiar să-și riște liniștea familială pentru a-i elimina furia? 

Mai ales când regizoarea a construit un întreg sistem de strigăte și șoapte. Când ți-a arătat-o pe Benni într-o agresivitate extremă, la limita filmelor de groază, și apoi a dat măsura unei disponibilități de afecțiune extreme, obligându-te să-ți răspunzi la o întrebare cinică, dar plauzibilă: poate fi un copil traumatizat un monstru a cărui cauză o abandonezi și de care să te debarasezi, după ce i-ai aplicat eticheta „problemă=irecuperabil”?

Regizoarea, care e și scenarista filmului, își folosește mâna până la capăt și multiplică același salt continuu de la furie la căldură în imagine, în muzică, în costume.

Acordurile rock explozive coexistă cu naive cântece de copii, pumnii locuiesc împreună cu dragonul de pluș, tonurile de roz-magenta se scurg de pe figura inițial angelică a extraordinarei Helena Zengel pe îmbrăcămintea ei și apoi inundă tot ecranul, într-un proces pe care-l accepți, chiar dacă-l simți căutat.

Fără să ți se adreseze direct, „Copilul-problemă” te obligă să participi, chiar dacă te simți ca un sac de box în care se lovește neîncetat și căruia nu i se oferă decât o pauză finală arbitrară și totuși simte în continuare efectul loviturilor.

E un film tulburător, la care te vei gândi mult timp după ce-ai părăsit sala și te va înfricoșa și mai mult după ce îți vei aduce aminte că Benni reușește să îngenuncheze un sistem care, comparat cu cel românesc, poate părea fantastic.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

* „Copilul-problemă” / „System-Crasher” (2019). Regia și scenariul: Nora Fingscheidt; Imaginea: Yunus Roy Imer; Muzica: John Gürtler; Cu: Helena Zengel, Albrecht Schuch, Gabriela Maria Schmeide, Lisa Hagmeister. Distincții: Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, Premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun compozitor, Premiul publicului Festivalului Internațional de Film Transilvania; Propunerea Germaniei pentru Oscarul pentru cel mai bun film străin.

On/Off-screen

* Ioan Matei Agapi are o arhivă imensă de fotografii și filmări documentare, adunată în vreo 40 de ani. Peste 20.000 de metri de peliculă, 35 de ore de film pe 16mm, o groază de fotografii și negative și zeci de aparate de fotografiat.

O istorie neoficială a Iașiului, locul în care a trăit și a lucrat, pe care autoritățile nu și-o doresc și care riscă să se deterioreze până la dispariție. Ioan Matei Agapi are o viață trăită cu optimism, în ciuda loviturilor repetate din ultimii ani, care l-au transformat într-un caz social.

De aceea, documentarul „Timebox”, semnat de fiica acestuia, Nora Agapi, a început ca un film-portret și, după ce a fost dat peste cap de intervenția autorităților ieșene, s-a transformat în mai mult de atât: într-un film despre memorie, cu sensurile ei multiplicate, și despre grabnicii uitători, și într-o călătorie în interiorul cutiilor care ascund colecția Agapi.

Timebox”, distins cu titlul de cel mai bun documentar central și est-european la Jihlava, poate fi văzut de săptămâna aceasta în cinematografe. 

* „Atlantic” / „Atlantics” (2019), lungmetrajul de debut cu care tânăra regizoare franco-senegaleză Mati Diop a câștigat marele premiu al juriului la Cannes, e bântuit de la prima până la ultima scenă de fantome înșelătoare.

La prima vedere, e o poveste de dragoste destul de simplă, în care iubiții sunt separați de imensitatea Atlanticului, pe care Souleiman îl străbate ca să găsească un mijloc de supraviețuire în Spania.

Ada, care urmează să devină prima soție a lui Omar și să facă un salt pe scara socială, își așteaptă constructorul iubit, însă așteptării ei i se alătură și alte femei din Dakar, vlăguite de plecarea iubiților și soților lor.

Între ele și ei, oceanul, ritualurile uitate și aceeași melancolie din scurtmetrajul din 2009 care a stat la baza poveștii. 

„Școlită” de Claire Denis, pentru care a jucat în „35 de șoturi de rom” (2008), Diop complică lucrurile prin țesătura socială a unui film care speculează starea de anxietate din spatele realismului magic.

Așa că, în ciuda spectaculozității urmăririi de/cu fantome, „Atlantic” e o foarte atentă peliculă socială, care bântuie disparitățile societății senegaleze și cutume care ar trebui înecate în apele tulburi ale trecutului. „Atlantic” poate fi vizionat pe Netflix.

* Pe celălalt mal al Atlanticului, creatorul cal-omului BoJack („BoJack Horseman”), Raphael Bob-Waksberg, și scenarista Kate Purdy zgândăresc pofta de bizar și alunecări temporale nelineare în serialul animat „Undone”.

Cele opt episoade regizate de olandezul Hisko Hulsing, de două ori pe lista scurtă la Annecy, sunt pline de bomboane vizuale, iar amestecul de comedie, fantastic, detectivistic și științifico-fantastic reușește să fie canalizat spre o soluție coerentă și să lase și suficient spațiu de speculație.

Practic, „Undone” răsucește continuu două fire. Unul al relației dintre Alma și Becca, sora sa mai mică, ce urmează să se căsătorească, iar celălalt, al investigației morții misterioase a tatălui fetelor, pe când prima era doar adolescentă.

Dar cum tatăl cerceta, prin experiențele șamanice, posibilitatea de distorsionare și manipulare a timpului, Alma se trezește, la fel ca Alisa lui Carroll, într-o gaură de iepure cam neconfortabilă. 

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...