Suge-o, Ramona! Acadeaua unei națiuni

Voicu Bojan

Redactor

Nu mai e nici un dubiu, vara s-a dus. Dictonul Back to School îngălbenește deja frunzele la față, nu doar elevii. Până la următoarea vacanță mare mai sunt 35 de săptămâni de școală.

Fiul meu cel mic, încă școlar, a părăsit casa cu pași târșâiți, după ce alarma i-a sunat de 5 ori. Avea o figură pleoştită, de oaie lovită de dambla. Era doar o umbră a flăcăului cu ochi vioi din luna august.

Din empatie cu școlarii, mi-am făcut și eu ordine pe birou. Am aruncat chestii, am sortat prostii. Am răsfoit o revistă de reclamă înainte de-a o pune la gunoi. E revista celui mai mare distribuitor de carte din România. În ea dau peste topul cărților anului 2017.

Mă pun jos, fiindcă am un șoc. Din miile de cărți și autori care umplu rafturile librăriilor, în fruntea listei stă titlul Suge-o, Andrei!. E o continuare a best-seller-ului anului 2015 Suge-o, Ramona!.

Autorul e un comediant din Suceava: Andrei Ciobanu. Am încercat să-i urmăresc un show, dar mi-a venit să plâng. Oi fi prea bătrân pentru chestii de-astea noi, mi-am zis. Apoi am găsit un clip în care își prezintă opera. Iar m-a bufnit suspinul.

Cum e posibil? Oare în ce țară trăiesc? Ce au pățit cititorii? S-a confirmat cumva venirea Apocalipsei și ăsta e un preaviz? S-a petrecut ceva reformă morală câtă vreme am vâslit visător prin Deltă?

Dilema trebuie elucidată. Cu toată groaza, trebuie să citesc măcar primul volum.

Librăresele din fosta cârciumă Hubertus, transformată azi în ditai templul cărții și culturii, cu terasă inclusă, dau din colț în colț când le chestionez cu privire la cele mai vândute cărți din ultima vreme:

„Cincizeci de umbre ale lui Grey, că este și film, Fluturi, Hoțul de cărți, Adulter, al eternului Coelho, și una cu un titlu de care ne cam jenăm, dar na’, asta e situația, ce putem noi face? Dacă asta se cumpără… E drept, se cumpără și ca glumă, așa, drept cadou”.

A urmat un chin de două zile, presărat cu nenumărate tentative de renunțare. Dar, de dragul elucidării misterului, am înghițit tot hapul, nemestecat. Am comutat pe cel mai rapid ritm de citire posibil și am parcurs, cu lămâia lângă mine, poate cea mai greu digerabilă lectură impusă din ultimii 10 ani, și asta pentru a putea vorbi în cunoștință de cauză despre fenomenul literar Suge-o.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în ultimul weekend înainte de Crăciun în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Târguri de Crăciun în București, târg de designeri în Cluj-Napoca, Seri de TraIARNĂ în Timișoara și concert de colinde în Iași. Tu ce faci în weekend?

Nu a fost doar o lectură decadentă și degradantă, cât conștientizarea îngrozită a unei teribile decăderi.

Ca un naiv, am crezut inițial că titlul e o metaforă. Ei bine, nu e. Cartea pare scrisă la prima mână, iar autorul pare să pună pe hârtie cam tot ce-i vine la gură, într-un limbaj limitat și neapărat porcos, fiindcă altfel nu e modern.

S-ar vrea un soi de căutare adolescentină a propriului sine, a maturizării sexuale, o trecere de la confuzia tinereții la o maturitate care nu pare să se întrevadă în nici un fel.

Cartea e, de fapt, un soi de film porno cu buget meschin și actori lamentabili, transcris stângaci în cuvinte. Pare greu de crezut, dar are și un trailer, cum au filmele. Mărturisesc că e prima dată când văd așa ceva, dar măcar te lămurești din start încotro bate cartea.

În acest volum nu există narațiune. Textul e doar un robinet de dejecții uitat deschis, curgând leșinat și repetitiv, parcă în buclă. Parcă autorul n-ar avea nici o minimă cenzură, nici în materie de limbaj, nici în materie de gândire.

Altfel nu ar face „glumițe” grotești, vădit antisemite, încă din prima pagină. Pe scurt, marele fir roșu al cărții e numita Ramona, o iubire inaccesibilă, care se culcă cu te miri cine pentru a-i face în ciudă autorului, care, de ciudă, se culcă la rândul său cu un șir indian de cadâne de ocazie, una mai fierbinte decât alta, pe care le schimbă la fel de des cum schimbă pozițiile: Anemona, Simina, Florina, Carmina, Carla sau Iustina.

Urmează, așadar, o însăilare fără număr de scene de sex, neapărat fierbinte, descrise cu o pasiune stângace, în clișee împrumutate, deși limbajul de cartier ar vrea să mimeze dezinvoltura.

Pe scurt, autorul dă senzația că, în ciuda bâjbâielilor adolescentine, stăpânește arta amorului mai ceva ca un maestru indian de Kama Sutra. Ba chiar ai senzația că e atât de potent, încât ar putea face amor și cu o noptieră de mahon, dacă s-ar întâmpla să-i răsară în cale la momentul oportun.

Scenele de fierbințeală sunt alternate cu scenele de o tâmpă stângăcie, amintind de „Liceenii în alertă” din anii ’80.

Mostră:

M-am apropiat de ea și am atins-o melodios cu buzele precum o notă muzicală pe un portativ. Ea și-a trecut degetele prin părul meu, deasupra cefei, și mi-a răspuns. Apoi s-a retras un pic, m-a privit în ochi, a zâmbit și mi-a spus:

− Ești un suflet minunat, Andrei. Simt nevoia să îți mai spun asta o dată.

Eu mi-am condus degetele până pe obrazul ei, apoi le-am coborât suav spre buze, am agățat-o pe cea de jos și apoi am mai sărutat-o o dată. Ea și-a pus brațele peste umerii mei, eu am cuprins-o de talie, am tras-o către mine și am înghețat timpul. Acesta era momentul suprem, amintirea care avea să mă bântuie mereu.

După astfel de momente extatice, de tandrețe inocentă, autorul sare înapoi în șuvoiul de banalități care funcționează doar ca un interval inutil, având rolul de a înnoda scenele de amor între ele.

Ritmul frazei de mai jos concentrează cumva ritmul întregii cărți, care a reușit să cucerească inimile unei națiuni întregi de cititori. Și care, automat, la presiunea succesului de casă, a generat un volum doi.

Iar continuarea s-a instalat fără rușine în topul anului 2017, ca o victorie a scuipatului de semințe, pe stradă, ca o bătălie pierdută a lui Amadeus Mozart în fața lui Florin Salam.

O să dau seara pe fast-forward și o să amintesc, în mare, cam ce s-a întâmplat, până într-un anumit punct. Deci, a fost cam așa: băut, băut, băut, vorbit cu Florina, mers la baie, băut, flirtat cu Florina, amețit, împrietenit cu cocalarii, bârfit cocalarii cu Florina, băut, semiîmbătat, amintit de Anemona, fugit la baie, cântat cu cocalarii, amintit de Carmina (ha? Asta cum a apărut aici?), băut, certat cu oamenii de pe acolo, explicat Florinei, cerut scuze Florinei, băut shot-uri dintre sânii Florinei și stop aici.

Cartea se vrea interactivă, poate de aici marele ei succes, mi-am zis. Din când în când, autorul îl îndeamnă pe cititor să acceseze linkuri astfel:

Dă play la această melodie: Marijuana Girl.

Mai respiri, mai iei o pauză, te mai uiți la un clip, că na’, n-o poți ține într-un extaz continuu. Și te întrebi inevitabil: oare cum arată profilul celor care au acordat 5 stele din 5 acestei cărți ajunse în top?

Mergi pe GoodReads și te cufunzi în comentarii și recenzii. Sunt de toate, și apreciative, și negative. Am selectat doar două extreme. Una de 5 stele arată așa:

Am devorat fiecare rând din cartea asta pentru că m-a făcut să râd. E genul de umor care te face să plătești bani atunci când te duci la stand-up. Doar e normal, dat fiind autorul. O carte cu femei, despre femei, scrisă de un moldovean autentic, din Suceava. Cu trăiri, cu sex, cu caterincă, maximă relaxare și mult umor.

Iar un comentariu de o stea ar fi bun de încheiere. Concluzii n-am să trag, mi-a ajuns tortura acestei lecturi, pe care sper să o îngrop cât de rapid sub o carte mare, groasă, grea și care să nu conțină expresia „pana mea”.

Cred că această carte se încadrează perfect în seria „Am trăit să o văd și p-asta”. Cu greu aș putea să îi spun carte, însă îmi calc pe orgoliu. Nu am apucat, spre binele sănătății mintale, să o termin și nu pot să cred pe câtă lume a ”fascinat” această carte.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€