Romanul unui veac de supraviețuire

Se întâmplă de regulă așa: o navetă străină pătrunde în atmosfera unei planete și aterizează la suprafață. Din măruntaiele ei, un aparat uriaș sparge pojghița planetei, înaintând spre miezul ei fierbinte și misterios, unde sunt ținute, într-un echilibru fragil și totuși trainic, principiile care fac posibilă viața.

Odată ajuns în miez, intrusul frânge țesătura fină a echilibrelor − o distruge deliberat, cu lovituri dure, pentru a obține modificarea condițiilor de dincolo, de la suprafață.

În acest punct, cuceritorii dau dovadă, de obicei, de cruzime; nimic din lumea veche nu mai trebuie să rămână în picioare. Totul trebuie distrus cu precizie și, mai ales, cu acea violență gratuită pe care o inspiră superioritatea cuceritorului.

În final, toate condițiile care făceau posibilă viața, așa cum era ea înainte, dispar. Gazdele supraviețuiesc doar adaptându-se noii forme de existență.

Practic, rămân în viață și atât, captive între noua lume pe care nu o pot controla și amintirea dureroasă a celei vechi. Un astfel de scenariu se numește terraformare − și vine din science fiction.

Păstrând proporțiile, cam asta s-a întâmplat în România odată cu instalarea comunismului: o terraformare a conștiinței unei țări foarte tinere.

*

În noul ei roman, "Cartea numerilor" (Polirom, 2018), Florina Ilis expune o fotografie prelungă și precisă a acestei modificări operate cu barbarism în miezul fierbinte și viu al unei națiuni care abia își făcea loc în lume.

Poate ați uitat de colectivizare − acea "victorie" a comuniștilor, în care țăranilor abia scăpați cu viață din al doilea război mondial le-au fost confiscate pământurile, animalele, uneori chiar și casele, pentru ca acestea să devină "bunuri ale întregului popor" − adică ale șefilor pe linie de partid impuși cu forța de trupele sovietice.

Florina Ilis surprinde cu luciditate declinul unei lumi guvernate de valori precum munca, dragostea, credința în Dumnezeu − reconstituind figurile unui sat românesc în care țăranii află că hărnicia lor se numește, de fapt, exploatare, sau că bogăția obținută prin muncă îi face chiaburi.

Amintirile personajelor recompun începutul noii lumi − propaganda strecurată inclusiv în manuale, rețeaua de activiști care injectează lozinci sau ascensiunea oamenilor slabi și nepregătiți, a căror singură calitate este obediența față de superiori.

Vă sună cunoscut?

Unul dintre lucrurile la care m-am gândit, citind romanul Florinei Ilis, este această minciună cu care funcționăm și acum, referitoare la satul românesc și, mai ales, la valorile noastre tradiționale.

De fapt, satul românesc, mai precis miezul său fierbinte și misterios, locul tainic al echilibrelor, a suferit cel mai mult în procesul instalării comunismului.

Întreg țesutul său social a fost distrus prin confiscarea proprietății private și arestarea celor care s-au opus.

Iar Cartea Florinei Ilis trezește conștiința și memoria în aceste zile în care nostalgicii regimului comunist pun în scenă aceeași propagandă.

Citind-o, ajungi să te întrebi cum se poate ca o țară întreagă să uite o asemenea tragedie − pentru că ea produce efecte la toate nivelurile: în conștiința personală, în cuplu, în familie și în ierarhia socială.

Totul trebuie impregnat de ideologie, îmbrăcat și fardat în ea, înecat în fluvii de cuvinte lipsite de sens, care se rotesc și se repetă mereu într-un zgomot de fond care amorțește mintea și sufletul.

*

Florina Ilis urmărește viețile unor familii care traversează istoria ultimilor 100 de ani − străbunicii care au fost pe front, bunicii care s-au opus colectivizării și au ajuns în pușcării, dar și cei care și-au turnat prietenii la Securitate în schimbul promovării, părinții care au învățat să nu pună prea multe întrebări, să-și vadă de treabă și să "facă rost" de mâncare sau de cafea folosindu-se de pile și relații, și copiii care, după Revoluție, s-au trezit captivi ai aceluiași sistem instalat suficient de adânc în miezul conștiinței, alterând-o.

În fond, și pe scurt, "Cartea numerilor" este anamneza acestei traume extraordinare căreia i-au fost supuse familiile noastre, toate familiile, și de care nici măcar nu mai suntem conștienți.

Iar dacă vrem să observăm efectele acestei grozăvii, e suficient să ne uităm la exodul românesc din ultimii ani.

Desigur, Florina Ilis nu scrie concluzii sociale. Acesta e unul dintre punctele forte ale romanului ei, că nu conține nici un fel de tezism.

Faptele istorice sunt dezvăluite în amintirile personajelor − construite impecabil și îmbinându-se într-o amplă fotografie a ceea ce numim "noi".

Vocile și dialogurile sunt firești, un dar foarte prețios în proza românească de astăzi. De asemenea, grija meticuloasă pentru poveste și pentru curgerea ei mi-a amintit ceva ce majoritatea scriitorilor par să uite: cărțile sunt ale cititorilor.

Cărțile vrăjesc și sunt citite dacă povestea e eliberată de orice alte intenții, inclusiv ideologice.

Și, pentru că romanul său este povestea înșirată pe un veac a unei familii, Florina Ilis dăruiește literaturii noastre un soi de clan Buendía, precum și memoria unui Macondo românesc a cărui boală, mai presus de somn și uitare, este suferința acelui miez fierbinte și viu unde palpită, într-un echilibru misterios, principiile care fac posibilă viața, nu supraviețuirea.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează