Obsesia Evei: vânător şi vânat pe axa Londra-Moscova

Jodie Comer (în stânga) și Sandra Oh, după o cină ca de la asasin la detectiv.

Killing Eve (2018), serial, thriller. Realizator: Phoebe Waller-Bridge; regia: Jon East, Damon Thomas, Harry Bradbeer; scenariul: Luke Jennings (autorul Codename Villanelle), Phoebe Waller-Bridge, George Kay, Vicky Jones, Rob Williams; cu: Sandra Oh, Jodie Comer, Fiona Shaw, Kim Bodnia.

*

"Are părul blond-închis, de culoarea mierii. Era strâns la spate. Era slabă. Avea vreo 25-26 de ani. Avea trăsături foarte delicate. Avea ochi de pisică, mari, dar circumspecți. Avea buze pline, gât lung, pomeți proeminenți. Avea pielea fină și strălucitoare. Privirea cumva pierdută. Era în același timp fermă, dar îți dădea fiori. Se poate concentra perfect, dar e aproape complet inabordabilă".

Nu e o declarație de dragoste, ci felul în care detectiva Eve Polastri (Sandra Oh) o descrie, pentru un portret-robot, pe Villanelle, o asasină plătită care călătorește prin Europa și măcelărește aparent fără nici o logică.

Produsă de BBC America şi preluată de HBO, mini-seria Killing Eve (Obsesia Evei) este o adaptare a ciclului de romane Nume de cod: Villanelle, publicate de Luke Jennings în perioada 2014-2016.

La fel ca în carte, serialul are ca personaj principal o asasină recrutată în Rusia pe care o grupare ocultă, numită Cei 12, o foloseşte pentru a elimina persoane fără vreo legătură ştiută între ele, doar pentru a "destabiliza sistemul".

Faptul că nu se poate stabili o logică a seriei de crime impune un alt tip de abordare investigativă a serviciilor secrete britanice.

Astfel intră în scenă Eve Polastri, care, după ce își pierde slujba plictisitoare de la MI5, e recrutată de un agent MI6 și primește propria echipă pentru a descoperi identitatea lui Villanelle.

Până aici, seria urmează povestea tipică a individului din planul doi care e ținut în umbră de şefi ale căror abilități le depășește, şi care se trezește peste noapte cu o misiune ce îl testează cu adevărat.

Mai mult, ca în multe alte filme detectivistice, există premisele pentru a eșua în leneșa morală "Vânătoarea e mai importantă decât vânatul".

Însă, spre lauda lor, realizatorii au găsit soluţia, apelând şi la sursa literară, şi anume schimbarea frecventă a rolurilor de pradă și prădător, pentru ca protagonistele să se atragă continuu, ca niște magneți cu semn opus.

Pe parcursul celor opt episoade, Villanelle devine o mașinărie de ucis care duce cu gândul la Nikita lui Luc Besson sau la Mireasa lui Tarantino.

Iar Jodie Comer reușește să-i dea personajului identitatea copilăros-violentă și senzual-mecanică de care avea nevoie.

Din prestaţia ei, combinată cu neîndemânarea, atracția și setea de răzbunare ale Evei, jucate aproape fără greșeală de Sandra Oh (pe care o ştiţi mai ales din Anatomia lui Grey), rezultă probabil câteva dintre cele mai bune scene de actorie din producţiile tv ale acestui an.

Alt merite al realizatorilor este că știu când să plaseze investigația în plan secund, pentru a le lăsa celor două personaje spațiu să se dezvolte.

Și să nu uităm umorul.

Avem un personaj principal al cărui nume de cod reprezintă translația în feminin a cunoscutului termen francez de villain (personaj negativ), deși seamănă și cu vilanela (formă lirică și muzicală), şi care se mișcă printr-o Europă a stereotipurilor intenţionate: Anglia rurală e cea a cottage-urilor, Berlinul cosmopolit e fieful cluburilor de noapte și al fetișurilor sexuale, Toscana e însorită, Parisul e fermecător, iar Rusia e ponosită, mizeră, un mixaj de arhitectură comunistă și interbelică.

De fapt, scenele din Rusia vi se vor părea foarte familiare, pentru că Rusia din ultimele episoade e, de fapt, România.

O parte dintre filmări au fost făcute în București, iar experiența din capitala României a fost rezumată de Sandra Oh, la emisiunea lui Jimmy Kimmel, într-un mix de admirație și prejudecată.

Iată secvenţa:

Peste tot acest decor artificializat, ca în universul Bond, dar în care Villanelle se simte ca peștele în apă, se suprapun replici acide, precum și momente comice foarte precise, care detensionează secvențele.

În subsidiar, filmul trimite și spre situații din realitatea imediată, ca recentele asasinate cu autori necunoscuți, mediatizate în contextul relațiilor dintre Rusia și Marea Britanie, corupția din serviciile secrete și vulnerabilitatea victimelor într-o societate a supravegherii informatice.

Totuși, seria nu se transformă într-o tribună politică, ci se păstrează în limitele unei investigații intime a tensiunii − deseori erotice − dintre vânător și vânat, susținută de cele două actrițe, de scenele de violență și de coloana sonoră impecabilă.

Toate acestea fac din Obsesia Evei una dintre producțiile cu șanse mari la premiile Emmy 2019, ale căror nominalizări le vom afla în 12 iulie.

Offscreen

Ultima premieră a studiourilor Marvel, Ant-Man and the Wasp (Omul-furnică și Viespea), care tocmai a intrat în cinematografe, îi aduce împreună nu doar pe cei mai mici super-eroi, ci și o distribuție la nivelul celor cu care ne-au obișnuit filmele din acest gen: Paul Rudd, Evangeline Lilly, Michelle Pfeiffer, Laurence Fishburne, Bobby Cannavale și Michael Douglas. Presa internațională l-a catalogat deja drept un reconfortant șpriț de vară, cu actorie plăcută și momente comice.

 Unul dintre momentele care au lovit neaşteptat lumea filmului şi i-au tăiat respiraţia a fost sinuciderea, în urmă cu 4 ani, a actorului Robin Williams.

HBO va lansa săptămâna viitoare documentarul Robin Williams: Come Inside My Mind, realizat de Marina Zenovich, a cărei filmografie cuprinde filme-portret dedicate, între alţii, regizorilor Roman Polanski şi David Lynch şi actorului Richard Pryor.

 Decăzut foarte mult în ultimii ani, departe de rolurile sale mari, precum Ben din Leaving Las Vegas – care i-a adus și Oscarul − sau gemenii Charlie și Donald Kaufman din Adaptation, Nicholas Cage mai primeşte o şansă de a reveni în prima ligă.

Filmul de groază Mandy, în care el interpretează rolul unui bărbat care se luptă cu un cult religios, va fi, inevitabil, unul dintre titlurile discutate până la finalul acestui an.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează