Marea regresie: uzura democraţiei şi ascensiunea populiştilor

Bianca Felseghi

Senior Editor

Un vechi, dar foarte actual proverb chinezesc îi sfătuiește pe cei care-și fac griji pentru anul următor să semene orez; pe cei care-și fac griji pentru următorii zece ani, să planteze copaci; iar pe cei cărora le pasă de următoarea sută de ani, să educe oameni”.

Fragment din eseul „Simptome în căutarea unui obiect și a unui nume”, semnat de filosoful polonez Zygmunt Bauman

Tradus în românește la editura Art, volumul colectiv „Marea Regresie: de ce trăim un moment istoric”, apărut anul trecut în Germania, reunește eseurile a 16 autori despre actuala situație politică internațională, cu accent pe ascensiunea populismului în societăți considerate exemplare pentru funcționarea democrației.

Volumul se vrea o carte de rețete pentru înțelegerea lumii de azi. Unele texte chiar reușesc să explice admirabil, din perspectivă antropologică și filozofică, de ce ne e frică de viitor, de ce ne temem de migrație și de ce, în concluzie, tindem să preferăm partide cu un discurs iliberal și naționalist.

Toți cei 16 autori critică neoliberalismul și „inabilitatea politicienilor” de a controla efectele globalizării.

Afinitățile ideologice ale semnatarilor merg de la stânga liberală la cinismul radical al „vedetei” Slavoj Žižek, filozof extrem de apreciat în cercurile marxiste din SUA.

Ca o paranteză, textul său e mai curând un artificiu capitalist de promovare editorială, fiindcă pare scris în grabă, iar citatele din Marx, Lenin și Mao nu mai au putere de argument în contextul de azi, ci sunt mărci exotice ale autorului.

În interpretarea lui Žižek, furia populiștilor (indiferent de culoare) ar fi determinată de „revenirea în forță a luptei de clasă pe scena lumii”. El consideră că o stângă responsabilă ar trebui să-și asume această luptă fără falsă pudoare.

Marea Regresie nu este o carte de citit cap-coadă dintr-o bucată, ci o lectură utilă și un bun pretext pentru a dialoga deschis despre fricile noastre de fiecare zi.

Mă voi opri, în această cronică, asupra a doi dintre autorii care semnează în „Marea regresie”. Primul este Arjun Appadurai, antropolog notoriu care s-a specializat în studii despre globalizare.

Cea mai mare teamă a candidaților la Cotroceni. 3 lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă viitorul președinte al României despre droguri

Candidații la președinție se feresc să abordeze cu adevărat problema drogurilor și se ascund în spatele unor răspunsuri vagi, deși susțin că înțeleg problema cu care se confruntă România.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

În opinia sa, prefigurată în textul intitulat „Uzura democrației”, populiștii iliberali s-ar fi refugiat în „cultură”, pe motiv că acesta este unul dintre puținele domenii pe care le pot controla și exploata politic.

„Niciunul dintre statele naționale moderne nu-și controlează ceea ce-am putea numi propria economie națională. Problema afectează în egală măsură țările cele mai bogate și cele mai sărace.

Mare parte din economia SUA se află în mâinile chinezilor, chinezii depind vital de materiile prime venite din Africa și America Latină, precum și din alte zone ale Asiei, toată lumea depinde până la un punct de petrolul din Orientul Mijlociu, iar, practic, toate statele naționale moderne depind de armamentul sofisticat produs de un număr mic de țări bogate. (…)

În absența unei economii naționale pe care statele moderne să poată pretinde că o protejează și o dezvoltă, nu e de mirare că tendința globală, atât în cazul unor state eficiente, cât și al multor mișcări populiste aspirante, este de a mima suveranitatea națională printr-un apel la majoritarianismul cultural, la etno-naționalism și la eliminarea opoziției culturale interne”. (Fragment din eseul lui Arjun Appadurai)

Știind că frustrările legate de funcționarea democrației au stat la baza popularității lui Stalin și a lui Hitler, Appadurai se întreabă ce aduce nou uzura de astăzi a democrației.

Unul dintre răspunsurile sale este internetul, sub a cărui avalanșă de informații ne putem pierde speranța în fața nedreptăților lumii.

Democrația a fost o bulă, o iluzie cultivată generații întregi, în care fiecare putea spune orice dorește, în care fiecare avea o șansă de a pleca de jos și de a-și construi o viață mai bună.

Dar, cu cât vocile nemulțumite sporesc, cerându-și cuvenita dreptate socială, cu atât răbdarea instituțională, dar și răbdarea populației se diminuează și cad victime unei senzații de preaplin.

Cam la fel ca în acele zile când problemele ne determină să ne închidem în casă, pe care o percepem ca fiind un spațiu sigur și controlabil, ce depinde doar de voința noastră.

Appadurai scrie că omul de azi trăiește într-o permanentă panică economică: în orice moment poate pierde tot ce a construit sau acumulat, iar liderii populiști care promit prosperitate generală induc deliberat această panică.

Cel de-al doilea autor care mi-a atras atenția este Nancy Fraser, profesoară de Social Sciences la o universitate privată non-profit din New York. Ea se declară feministă de modă veche și un critic al reformelor sociale făcute doar de dragul de a clama liberalismul.

În eseul intitulat „Neoliberalism progresist versus populism reacționar: o alegere à la Hobson”, Fraser analizează scrutinul care l-a dus pe Donald Trump la Casa Albă.

Sintagma „alegere à la Hobson” se referă la un tip de situație în care doar ți se dă impresia că ai avea de ales. În fapt, fie primești ceea ce ți se oferă, fie nu primești nimic.

Fraser spune că termenul de „neoliberalism progresist” sintetizează pretențios „o alianță între curentele principale ale noilor mișcări sociale (feminism, anti-rasism, multiculturalism și drepturi LGBTQ), pe de o parte, și sectoarele simbolice, de elită, ale industriei financiare și serviciilor (Wall Street, Silicon Valley și Hollywood), pe de alta”.

Cu alte cuvinte, ea critică această „stângă” pe motiv că este una de suprafață, prea glamour, cumva pe modelul socialismului francez denumit peiorativ „gauche caviar”.

„Idealuri precum diversitatea și emanciparea, care în principiu ar putea servi altor scopuri, dau strălucire actualmente unor politici care au distrus producția industrială și, odată cu ea, nivelul de trai al claselor de mijloc care munceau, cândva, în acest sector”, scrie Nancy Fraser.

București, ianuarie 2017. Foto: Lucian Muntean

Fluturarea acestor „idealuri” i-a determinat pe muncitori sărăciți din așa-numita Сentură de Rugină (Rust Belt) − care se întinde de la Marile Lacuri la Atlantic − să încline balanța votului și să-l trimită astfel pe Donald Trump în Biroul Oval.

Conflictul dintre progresiști și conservatori este foarte vizibil și în spațiul public din România. Sunt puține puncte comune în care așteptările de viață ale acestor segmente sociale se mai întâlnesc.

Și de-o parte și de cealaltă, victimele unui tip ambiguu de a face politică sunt pe cale să dea foc democrației.

„Între cei lăsați pe dinafară în această minunată lume nouă cosmopolită, la loc de frunte se află muncitorii industriali, fără îndoială, dar și șefii lor, apoi micii oameni de afaceri (…) și-n final, populațiile rurale în rândul cărora șomajul și drogurile fac ravagii.

Pentru toți aceștia, ofensa reprezentată de dezindustrializare este dublată de ofensa moralismului progresist care îi înfățișează în mod sistematic drept înapoiați cultural”. (Fragment din eseul semnat de Nancy Fraser în volumul „Marea regresie”)

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€