Downsizing

Producţia globală pe care omenirea o realizează în decurs de un an se epuizează în ceva mai mult de 6 luni. Asta înseamnă că restul resurselor pe care le consumăm reprezintă un volum cu care ne îndatorăm an după an. Luăm de la gura copiilor, cum se zice.

Această problemă nu este chiar nouă. Prima dată când lumea a consumat mai mult decât a produs a fost în anii ’70. De atunci însă, perioada în care terminăm resursele alocate unui an a scăzut dramatic.

În acest context, povestea din Downsizing este plasată într-un viitor apropiat, când o echipă de cercetători norvegieni – conduşi de doctorul Jorgen Asbjørnsen (Rolf Lassgård) – găsește o metodă prin care orice organism poate fi redus la aproximativ 5% din masa lui inițială.

Motivul este unul pur ecologic. Ei speră că, astfel, distrugerea va înceta, iar Terra va primi o şansă de regenerare.

Kristen Wiig și Matt Damon, într-o scenă din film. Fotografii: Paramount Pictures

Trec câţiva ani de experimente şi reglementări, timp în care apar primele aşezări dedicate acelor oameni care au ales să fie reduși la 5% din dimensiunea normală.

Paul Safranek (Matt Damon) și soția lui, Audrey (Kristen Wiig), vizitează un astfel de centru şi decid că micșorarea îi va ajuta să ducă o viaţă mai bună. Americani din clasa de mijloc, cu credit la bancă şi frica zilei de mâine, ei se gândesc că economiile lor vor cântări de zeci de ori mai mult în această enclavă a mini-oamenilor.

Dintre cele câteva centre existene, îl aleg pe cel numit Leisureland, conceput pe modelul jocului video SIMS. Aici, viaţa lor ar trebui să fie centrată pe consum și distracție, fără nevoia de a munci. Iar banii pe care i-au strâns, preschimbați în mini-monedă, le-ar ajunge mai multe vieţi.

Cei care aleg miniaturizarea o fac, astfel, nu din grija față de planetă, ci din dragoste de sine. Doctorul Asbjørnsen observă acest lucru, dar își spune că poate fi mulţumit. Fiindcă unii oameni, indiferent de scop, au ales calea lui.

Udo Kier, Matt Damon și Christoph Waltz.

În acest nou univers, oportunismul e la el acasă.

La fel ca lumea „mare”, Leisureland este și el împărțit în clase sociale. Unii au mulţi bani şi locuiesc în case imense, alţii (majoritari) stau în apartamente de bloc, iar ceilalţi – oropsiţii – îşi pot permite doar periferia mizeră și înghesuită, unde sunt privaţi de resurse primare.

Patronii acestor resort-uri nu se ocupă de cei din urmă. E ca şi cum ei nu ar exista. Nu sunt protejaţi social şi nu au drepturi. La spital nu îi primeşte nimeni, iar un loc de muncă decent nu îşi pot găsi. Astfel că stau la mâna bogaţilor, cărora le întreţin locuinţele şi le oferă servicii pentru resturi de mâncare.

Deasupra lui Paul Safranek, într-unul din penthouse-urile privilegiaţilor, locuieşte Dušan Mirkovic (Christoph Waltz), un est-european care a emigrat în Statele Unite pentru a trăi visul american. El face contrabandă cu orice şi mizează pe mâna de lucru ieftină din ţara sa natală.

Dušan dă culoare poveștii. Apariţia lui, carismatică şi ironică, contrastează cu atitudinea monotonă şi corectă – prea corectă – a lui Paul.

Să AI sau să n-AI. Dilema privind alfabetizarea copiilor în inteligență artificială 

Ce înseamnă alfabetizarea în AI? De ce este urgentă rezolvarea ei? Cum se raportează la subiect cinci țări europene care se află pe un spectru care merge de la interzicere la adoptare în masă? Și, nu în ultimul rând, ce se poate face în România, unde autoritățile trebuie să navigheze și apele tulburi ale analfabetismului funcțional? Încercăm un răspuns în continuare. 

Povestea Lay’s pe care nu o știai: drumul cartofului, din câmp la fabrică și la „Mica Unire în bucate” (P)

„Povestea Lay’s pe care nu o știai” este o serie realizată de Amintiri Gustoase, care creează punți gastronomice între generații și se află mereu în căutarea brandurilor ce vorbesc tinerilor prin gust. Provocați de PepsiCo, am pornit pe drumul cartofului pentru a descoperi lucruri mai puțin cunoscute despre chipsurile Lay’s: sunt făcute din cartofi crescuți sustenabil, în ferme atent selecționate, iar gustul lor ajunge astăzi în 18 țări din Europa.

Matt Damon și Hong Chau, în prim-plan.

Într-o seară la fel de ternă ca acest orăşel unde nu se întâmplă nimic, Paul decide să accepte invitaţia lui Dušan, care dă una dintre acele mari petreceri pentru care îl cunoaşte toată lumea.

Dezinhibat în sfârşit, după un an realmente prost, Paul rămâne până dimineaţă, când, lăţit pe covorul scump din livingul lui Dušan, o vede pe Ngoc Lan Tran (Hong Chau), menajera vietnameză a apartamentului.

Acesta e momentul când Paul întâlnește pentru prima dată pe cineva din segmentul de populație dezavantajat. Femeia trăiește undeva la marginea zidului cetăţii, loc aflat, literalmente, în bătaia vântului.

Filmul lucrează cu tipologii contrastante, bun-rău, parvenit-amărât, sănătos-muribund.

Cetăţean inimos şi altruist, dar rămas singur după ce soția lui a decis, în ultimul moment, că nu doreşte să fie micșorată, Paul vede în Ngoc șansa izbăvirii. Salvarea ei devine fapta cea bună pe care a așteptat-o toată viaţa.

Descoperă astfel că, în alte părţi ale lumii, miniaturizarea e folosită în scop punitiv, fiind aplicată celor ce se opun unor regimuri totalitare.

Ngoc e un astfel de caz. Micșorată împotriva voinței sale, ea a reuşit să fugă din Vietnam. Cu toate că duce o viaţă mizeră, e o persoană care știe să trăiască bucuriile simple. Faptul că îşi poate ajuta vecinii – majoritatea, imigranţi, la fel ca ea – îi oferă tot ce şi-a dorit vreodată.

Foarte diferiți, dar și asemănători ca ambiție și simț practic, vietnameza Ngoc și est-europeanul Dušan devin cei care îi deschid ochii lui Paul și îl ajută să realizeze că viața merită să fie trăită.

Regizorul filmului este Alexander Payne, cel care a semnat foarte cunoscutele About Schmidt, Sideways și mai recentul Nebraska.

Ideea de a construi povestea în jurul acestei lumi miniaturale este extrem de ofertantă. Chiar dacă demersul lui Payne scade în a doua jumătate a filmului, Downsizing conţine destule elemente care să îl facă important şi necesar.

Prin filtrul lui putem să medităm încă o dată la raporturile de forţă născute într-o lume nouă şi, totodată, la natura omului, care, fără să i se impună, îşi doreşte să fie înregimentat, să aparţină unui grup sau să fie în slujba unei idei.

Dezbaterea pe care o propune filmul este una etică. O iniţiativă aparent generoasă e deturnată înspre acumularea de putere şi de capital.

Dušan Mirkovic este prototipul celui care ar face orice pentru un câştig rapid, iar Ngoc − victima unor lideri haini care nu doresc să se pună în slujba unei asemenea descoperiri, ci o manipulează în propriul beneficiu.

Doctorul Asbjørnsen a vrut să salveze planeta. Deziluzionat şi umilit, el înţelege că aşa ceva e imposibil.