Consolarea filosofiei pentru oamenii cinstiți

Alex Enăşescu

Redactor

Când Guvernul a retras Ordonanța 13, cei care ieșiserăm în stradă seară de seară, pe frig, am simțit că într-adevăr „binili învinge”. Un an și jumătate mai târziu, ne întrebăm dacă nu cumva ne-am bucurat prea devreme.

Bandiții care sunt la putere fac fărădelegea să devină lege, iar noi nu putem face nimic ca să-i oprim.

Trăgând linie, s-ar zice că Dragnea și ai lui câștigă, iar noi pierdem, dar eu sunt convins că lucrurile stau pe dos. Pe ce mă bazez? Pe o carte scrisă acum 1.500 de ani.

Anicius Manlius Severinus Boethius a fost un filosof și un om de stat care s-a născut în perioada în care Roma a fost invadată de barbari.

Făcând parte dintr-o familie nobilă, a devenit unul dintre oamenii de încredere ai regelui ostrogot Theodoric, care l-a numit consul și apoi magister officiorum, un fel de șef de cabinet.

În noua sa funcție, Boethius a încercat să elimine corupția de la curte, dar a fost el însuși scos din joc de adversarii care complotau împotriva sa. Acuzat pe nedrept de trădare, a fost condamnat la exil și la moarte.

Totuși, în timp ce își aștepta pedeapsa în arest, Boethius a avut timp să scrie „Consolarea Filosofiei”, o carte despre care se spune că a fost a doua cea mai populară, după Biblie, în Evul Mediu.

Cartea este scrisă sub forma unei conversații între Boethius și o doamnă care întruchipează Filosofia. Așteptându-și execuția, el se plânge că viața este nedreaptă: cei răi scapă nepedepsiți, iar cei buni suferă adesea pe nedrept.

Apelând la o țesătură de argumente stoice și platonice, Filosofia îi arată lui Boethius că cei răi nu sunt de invidiat, ci de compătimit:

„Pentru că nu știi sfârșitul tuturor lucrurilor, consideri că oamenii nelegiuiți și blestemați sunt puternici și fericiți” (I.6).

Majoritatea oamenilor caută să acumuleze bogăție, funcții, putere, glorie sau plăcere, deoarece își închipuie că asta îi va face fericiți. Dar Filosofia spune că, de vreme ce aceste lucruri nu pot să ofere avantajele pe care le promit, ele nu îi pot face pe oameni cu adevărat fericiți.

Fericirea materială este mult mai fragilă decât pare. Oamenii bogați nu sunt scutiți de griji, iar cei puternici nu îi pot opri pe alții să le facă rău.

Oamenii care ajung în funcții înalte nu devin dintr-o dată respectabili, căci „demnitățile nu alungă, ci mai degrabă dau la iveală ticăloșia” (III.4).

Oamenii celebri nu au nimic de câștigat de pe urma laudelor, căci „ce pot adăuga ele conștiinței celui înțelept, care își măsoară binele nu după părerile oamenilor, ci după adevărul conștiinței?” (III.6).

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

În fine, dacă plăcerea ar aduce fericire, „nu există niciun motiv pentru care animalele să nu fie numite fericite, din moment ce întreaga lor înclinație este îndreptată spre împlinirea nevoilor trupești”. (III.7)

Demontându-le pe rând cu ajutorul rațiunii, Filosofia îl convinge pe Boethius că „aceste căi spre fericire abat de la acest drum și nu pot duce pe niciun om acolo unde promit să-l ducă” (III.8).

Boethius admite că, de vreme ce lumea în care trăim este ținută în mișcare de „o ordine atât de sigură a naturii”, înseamnă că ea este condusă de o putere superioară, pe care oamenii o numesc Dumnezeu.

Iar dacă Dumnezeu reprezintă atât fericirea adevărată, cât și binele suprem, înseamnă că „oamenii buni sunt fericiți, iar cei răi, nenorociți”.

Însă acest adevăr subtil nu este evident pentru oamenii de rând, care „atât timp cât se uită nu la ordinea universului, ci la propriile stări sufletești, cred că neînfrânarea sau nepedepsirea nelegiuirilor sunt fericire”. (IV.4)

Concluzia contraintuitivă a Filosofiei este că „cei care săvârșesc o nedreptate sunt mai nefericiți decât cei care o suportă” (IV.4).

Nefericiți nu în sensul că au remușcări sau că nu se simt bine în propria piele, ci că „sunt transformați în fiare în ce privește natura sufletelor lor” (IV.4).

O să spuneți că întregul raționament este sofistic, o consolare de care învinșii au nevoie ca să–și justifice eșecurile.

Dar, înainte să-l respingeți, uitați-vă mai atent la demnitarii care au putere și averi în România zilelor noastre, la oamenii ăștia cu doctorate pe care nu le-au citit și cu pensii speciale plătite din taxele noastre, la Vâlcov, Nicolicea și alții ca ei.

Par fericiți? Își trăiesc bine viața? Ați face schimb cu ei?

*

Citatele sunt extrase din „Consolarea Filosofiei” − Boethius, ediția publicată la Polirom în traducerea lui Otniel Vereș.