Concrete Cowboy: Frumos, dar dezordonat

Debutul regizorului Ricky Staub se remarcă, în primul rând, prin spectaculozitate vizuală. Regia lui face face o treabă remarcabilă aici; utilizează diferite procedee de filmare care captează lumini și umbre într-o muncă deosebit de riguroasă. Imaginea e curățată de orice artificiu simbolic, e mereu pe fază pentru îmbrățișarea luminii produse, de exemplu, de răsăritul sau de apusul soarelui.

Adesea ea invadează ecranul prin bucăți de geam, prin intermediul unei oglinzi retrovizoare sau printre două draperii trase doar până la jumătate. Luminile artificiale – generate de tot felul de surse nocturne de iluminat – lucrează și ele în avantajul expresivității unor chipuri filmate frecvent în plan apropiat. Câteodată, Staub filmează din unghiuri extrem de dificile.

Apoi filmul mai apasă și pe o serie de interpretări pasionale venite uneori din partea unor actori neprofesioniști – un plus de autenticitate vine la pachet cu prezența lor în peisajul periferic.

Altfel, acest tip de coming-of-age este destul de comun – scenariul, la baza căruia se află un roman, Ghetto Cowboy, nu depune nici cel mai mic efort de a ieși din clasica zonă de confort.  

Cole (Caleb McLaughlin) e un adolescent afro-american destul de problematic (aflăm asta aproape imediat, prin intermediul unui mesaj telefonic). Așa că mama lui decide să-l trimită la tatăl care trăia într-o comunitate de călăreți de culoare de la periferia orașului Philadelphia. Harp (Idris Elba), tatăl înstrăinat, e o vedetă în mijlocul comunității.

Sigur că adolescentul nu vrea să fie acolo, printre cai ținuți în case și străini zgomotoși. La fel de sigur este că muncile la care e supus nu-i sunt tocmai pe plac (căratul bălegarului de cal cu roaba și altfel de „inițieri”). Descoperă un prieten din copilărie, Smush, care făcea parte dintr-un anturaj dubios. Sigur că tentația și senzația de revoltă e mare și i se va alătura.

La fel de sigur este și că tatăl său încearcă să-l aducă pe calea cea bună. Povestea previzibilă merge mai departe. Își face apariția o fată-cowboy, are loc primul sărut, problemele lui Smush, în care se trezește și el implicat, continuă, până când Cole își bagă mințile în cap și realizează – în urma unui eveniment tragic – că tot alături de tată, fată, mentori și cai e mai bine. În fine, devine un membru implicat în problemele comunității cu autoritățile, în apărarea drepturilor de a deține cai în condiții considerate inacceptabile.

Polițistul Leroy (interpretat de Cliff „Method Man” Smith), bun prieten de-al lui Harp și sfătuitor ocazional al adolescentului, în ciuda funcției de om al legii pe care o îndeplinește, semnalează încă din prima scenă în care apare că nu se află decât de partea lor.  

Dar previzibilul situațiilor n-ar constitui o problemă, dacă nu s-ar face simțită încontinuu adevărata problemă. Mai exact, Concrete Cowboy e interesat să evidențieze o serie de acțiuni, dar nu și de momentele care ar fi condus înspre ele. Așadar, filmul poate lăsa impresia că-i lipsesc niște scene.

De exemplu, Cole călărește un cal sălbatic – despre care se spune că nimeni nu se putea apropia măcar – la foarte scurt timp după ce întâlnise pentru prima oară un astfel de animal. Acomodarea în spinarea animalului se rezumă la câteva mângâieri pe capul cabalinei și la încurajările celor din jur. Ba mai mult, ar vrea să călărească și-n picioare. Cum de se ajunge aproape brusc aici, nu avem de unde să știm. Un montaj de cadre scurte care să ne facă martorii inițierii tânărului ar fi fost suficiente.

De asemenea, manierei în care e povestită relația lui Cole cu Smush pare să-i lipsească ceva. Nu are nicio bază solidă, în condițiile în care Cole se tot întoarce în compania acestuia, de fiecare dată când e recuperat de tată și/sau de Leroy. De data asta, Concrete Cowboy miroase a film în care scenele au fost montate fără să se țină cont de parcursul lor logic. Acestei observații i-aș mai alătura încă una: Cole se află într-un grajd, vizibil afectat de pe urma unei tragedii suferite – una care, după cum se vede foarte bine, a atras după ea pregătiri îndelungate, desfășurându-se pe o bucată mai întinsă de timp. Scena scurtă cu Cole din grajd ar fi trebuit să fie una precedentă, nu ulterioară. S-ar fi putut, astfel, evita fireasca întrebare legată de această problemă: câte zile a stat Cole în grajd?  

Într-un mod mai mult sau mai puțin evident, probabil că Staub nici nu a fost interesat de acoperirea vreunei găuri din narațiune sau de orânduirea ei. Sau poate că a fost complet depășit de un scenariu la care a colaborat. Mizează pe caracterul vizual pariat de film, pe felul în care el capătă formă strict prin aceste mijloace.

La fel de posibil este ca el să ajungă la spectator tocmai prin felul în care „fură ochiul”. Nu e o mișcare tocmai greșită – suscită destulă forță prin oareșce interpretări și imagine. Mai dezvoltă și o sumă de dialoguri de ordin motivațional, care ar trebui să-l ajute.

Totuși, Concrete Cowboy e un film dezordonat, fără prea multe riscuri asumate și, implicit, fără îndrăzneală și imaginație. Rezultă un western urban, contemporan, lucrat frumos pe un material împrăștiat.   

Disponibil pe Netflix.