Comisia „Nufărul” de la Academia de Poliție îl exonerează de plagiat pe fostul rector Adrian Iacob

“Comisia de Etică și Deontologie Universitară din cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», în ședința din data de 19.06.2019, cu unanimitate de voturi, H O T Ă R Ă Ș T E menținerea titlului de doctor acordat în anul 2007 domnului Iacob Adrian”.

Decizia îl vizează pe fostul rector al Academiei de Poliție, Adrian Iacob, care a demisionat din funcție la data de 24 mai, după ce a fost pus sub acuzare de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru instigare de șantaj în dosarul deschis după ce am fost amenințată cu moartea; tot de instigare la șantaj este acuzat, în același dosar, și fostul nr. 2 din Academia de Poliție, prorectorul Mihail Marcoci.

Amenințarea am primit-o - prin SMS - la trei săptămâni după ce am scris că Adrian Iacob - care este chestor de poliție, profesor universitar și conducător de doctorate - a plagiat circa 70% din teza sa. În alte două articole, am arătat cum Academia de Poliție încearcă să acopere plagiatele din instituție și să blocheze accesul la bibliotecă.

Decizia de menținere a titlului de doctor pentru fostul rector al Academiei de Poliție, emisă de Comisia de Etică a Academiei de Poliție, este una pur consultativă și nu are nicio valoare juridică.

Singura instituție abilitată legal să emită un verdict de plagiat în cazul tezelor de doctorat asupra cărora planează suspiciuni este Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), care are înregistrată din data de 27 martie o sesizare care-l vizează pe Iacob.

Totuși, hotărârea dată de foștii săi subordonați îi servește lui Iacob la nivelul imaginii publice și, eventual, pentru a crea impresia că acuzația de plagiat care îl vizează este una nefundamentată.

Ca și decizia dată în cazul tezei de doctorat a șefului Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul de Interne, Cătălin Alexandru Ioniță, și această hotărâre luată de Comisia de Etică a Academiei de Poliție este o vădită încercare de mușamalizare a unui plagiat evident.

Strategia prin care aceeași comisie a încercat, în mai 2019, acoperirea plagiatului lui Ioniță, construită în jurul ideii de procent de similitudine acceptat - despre care am demonstrat într-o complexă analiză că nu se susține - a fost abandonată în cazul lui Iacob.

Hotărârea Comisiei de Etică a Academiei de Poliție este, și de această dată, bazată pe o chinuită demonstrație juridică care nu doar că ignoră toate dovezile de plagiat, ci le și mistifică într-o manieră grosolană.

Ecosistemul în care înveți că furtul intelectual poate fi justificat

Academia de Poliție este, prin definiție, instituția care educă și instruiește viitorii ofițeri de poliție - cei pe care presa și opinia publică îi numește în mod frecvent “oamenii legii”.

Viitorii “oameni ai legii”, care ar trebui să apere de infractori cetățenii în slujba cărora se află - și care le finanțează activitatea - sunt școliți în prezent într-o instituție care refuză să seteze standarde de etică riguroase și să furnizeze repere morale studenților săi.

Ba mai mult, viitorii polițiști sunt instruiți într-o universitate unde li se spune, prin decizii repetate ale Comisiei de Etică - cel mai important for moral al instituției - faptul că furtul nu este condamnabil. Plagiatul înseamnă furt - furt intelectual. Iar plagiatul este reglementat - și condamnabil - printr-un întreg pachet de legi, hotărâri și ordine bine structurate.

În final, viitorii polițiști - printre ei sunt unii care probabil că peste 10, 15 sau 20 de ani vor ajunge să conducă structurile operative din Ministerul de Interne - sunt educați și se formează intelectual și uman într-un sistem în care profesorii, primele lor modele profesionale și de carieră, le spun, prin contorsiuni juridice ridicole, că furtul intelectual poate fi justificat, protejat, acoperit, mușamalizat.

În cazul de față, cel acuzat de plagiat e chiar șeful Academiei.

O decizie rapidă

Decizia de menținere a titlului de doctor pentru fostul rector Adrian Iacob a fost luată de foștii săi subordonați după 86 de zile - un timp scurt, dacă ne gândim că în ianuarie 2018, Regulamentul de funcționare al Comisiei de Etică a fost modificat, iar timpul de răspuns la o sesizare a fost majorat de la 45 de zile, cât cere Legea privind buna conduită în cercetarea științifică, la 18 luni.

Și nu doar intervalul de timp în care s-a luat decizia atrage atenția.

Acum un an de zile, pe 30 mai 2018, ministrul de Interne, Carmen Dan, afirma public că tezele elaborate la Academia de Poliție vor fi verificate pentru a se stabili dacă au fost plagiate sau nu.

“Pentru început, vom evalua în jur de 80 de lucrări, și ne referim la acele lucrări ce aparțin unor angajați ai Ministerului care primesc indemnizația pentru studiu de doctorat”, declara Carmen Dan.

Pe 19 noiembrie 2018, prorectorul Mihail Marcoci susținea, într-o conferință de presă, că dintre cele 149 de teze susținute în perioada 2011-2018 care au fost verificate, 55 depășesc pragul de similitudine admis, ceea ce ar putea însemna plagiat. Pragul de similitudine admis la Academia de Poliție era de 25% și a fost mărit pe 9 noiembrie 2018 la 30%.

În acest moment, adică la un an după cererea făcută de ministrul Dan, Academia de Poliție nu a trimis nicio sesizare la CNATDCU prin care să arate că vreo teză este plagiată - așa cum a făcut, bunăoară, Academia Națională de Informații a SRI după ce s-a confruntat cu multiple acuzații publice de plagiat.

Justificarea oficială a tergiversărilor de până acum a fost pusă în seama celor doi studenți care fac parte obligatoriu din Comisia de Etică. Prezența lor în Comisie a fost folosită de fosta conducere a Academiei pentru a amâna verificările și pentru a justifica întârzierea lor.

Fostul prorector Mihail Marcoci chiar declara, în urmă cu câteva luni, că cei doi studenți nu au putut lucra în Comisia de Etică decât perioade scurte de timp.

“Nu am putut solicita studenților care erau în sesiune, în condițiile în care au avut examene la trei zile, să piardă seri întregi pentru a participa la ședințele Comisiei de Etică”, susținea Marcoci.

Acum, pentru că un verdict rapid îi era util lui Adrian Iacob - în contextul în care și-a pierdut funcția și dreptul de a mai preda în Academia de Poliție, și este pus sub acuzare de DNA pentru instigare la șantaj - decizia a putut fi dată rapid, deși studenții sunt în sesiune de aproape trei săptămâni.

Justificarea "neplagiatului"

Toate dovezile de plagiat din teza de doctorat a fostului rector Adrian Iacob au fost ignorate - sau justificate într-o manieră caraghioasă de Comisia de Etică a Academiei de Poliție.

De exemplu, Introducerea lucrării de doctorat “Criminalitatea organizată și cooperarea polițienească între state” este copiată integral, cuvânt cu cuvânt, din lucrarea “Globalizarea traficului de copii” (coordonator Ion Chipăilă, Editura Sitech, Craiova, 2006, de la paginile 11-12).

În argumentația care însoțește decizia, Comisia de Etică a Academiei de Poliție se face că nu observă asemănarea milimetrică dintre cele două texte.  

Justificarea este de-a dreptul revoltătoare:

“Introducerea tezei de doctorat are în cuprinsul său citări ample din lucrări elaborate de către Ioan Hurdubaie, Costică Voicu și un colectiv de autori. Menționăm că nu este interzis de legislația în vigoare ca mai mulți autori să citeze aceleași surse bibliografice atâta timp cât acestea sunt corect și legal prezentate în cuprinsul lucrării”.

Singurul adevăr din paragraful de mai sus stă în cuvântul “ample”: Introducerea tezei lui Adrian Iacob este, într-adevăr, un “amplu” plagiat.

Pentru a avea citare făcută corect, conform normelor naționale și internaționale, sunt necesare două condiții cumulative: folosirea ghilimelelor și indicarea sursei. În lipsa oricăruia dintre cele două elemente vorbim despre plagiat.

Adrian Iacob nu a folosit nicăieri ghilimele în Introducerea tezei; în plus, nici nu a indicat sursa originală - cartea coordonată de Chipăilă - care nu se regăsește, de altfel, în nicio notă de subsol și nici în bibliografia tezei.

Lucrurile sunt foarte simple: în Introducerea cărții “Globalizarea traficului de copii”, coordonată de Ion Chipăilă, sunt făcute o serie de afirmații atribuite lui Ion Hurdubaie printr-o singură notă de subsol. Iar Adrian Iacob plagiază Introducerea din cartea lui Chipăilă integral, cuvânt cu cuvânt, inclusiv acea nota de subsol.

Pentru ca Iacob să nu poată fi acuzat de plagiat, acesta ar fi trebuit să pună ghilimele de la începutul Introducerii și până la finalul ei - însă nu a făcut-o.

În schimb, Comisia de Etică a Academiei de Poliție ignoră acest lucru și susține că Iacob doar a “citat amplu”. Ba mai mult, Comisia de Etică susține că Iacob a “citat amplu” din Ioan Hurdubaie, Costică Voicu și un colectiv de autori.

Mai mult, pentru a masca plagiatul, pe pagina a doua a Introducerii, Iacob inserează două note de subsol “din burtă”, pe care le atribuie lui Costică Voicu și unui colectiv de autori - însă acest lucru este ignorat de cei care au verificat doctoratul.  

Argumentația finală este de-a dreptul năucitoare:

“Menționăm că nu este interzis de legislația în vigoare ca mai mulți autori să citeze aceleași surse bibliografice atâta timp cât acestea sunt corect și legal prezentate în cuprinsul lucrării”.

E adevărat: însă citarea, așa cum am spus, înseamnă ghilimele și menționarea sursei, iar membrii unei comisii de etică ar trebui să cunoască acest lucru mai bine ca oricine.

În plus, cum este posibil ca introducerea unei teze de doctorat, care trebuie să fie textul în care autorul își justifică într-o manieră personală cercetarea, explică demersul științific, ipoteza și corpusul de cercetare - și descrie sumar conținutul capitolelor tezei - să fie preluată integral de la un alt autor, fie cu sau fără ghilimele, fie cu sau fără note de subsol?

Comisia de Etică a Academiei de Poliție nu și-a pus această întrebare, în mod evident.  

Singura exigență: porțiunile copiate să fie indicate în notele de subsol

Dacă asemenea justificări în contradicție cu normele academice au fost făcute pentru Introducerea tezei, iar orice evidență a fost ignorată într-o manieră atât de primitivă, se poate spune că restul argumentelor Comisiei de Etică - inventate pentru celelalte 269 de pagini ale tezei - sunt de-a dreptul năucitoare.

Cele mai multe explicații prin care se încearcă exonerarea lui Adrian Iacob de acuzația de plagiat țin de faptul că acesta a menționat conținutul incriminat prin note de subsol în care a indicat, totuși, sursa. Însă, în lipsa ghilimelelor, oricât de multe note de subsol ai utiliza, tot plagiat se cheamă.

În plus, e inadmisibil să incluzi un citat care se întinde, să zicem, pe 20 de pagini într-o lucrare academică - care se presupune că este, prin excelență, o contribuție originală a autorului - chiar dacă ar fi să folosești ghilimele și să atribui corect sursa originală. În cazul tezei fostului rector de la Academia de Poliție nu se poate vorbi despre “citare” - în condițiile în care acesta nu folosește nicăieri ghilimelele.

Acest tip de argumentare fără legătură cu normele academice - regăsit și în decizia prin care s-a încercat spălarea morală a șefului anti-corupției din Ministerul de Interne, Cătălin Ioniță - este un punct cheie în strategia de mușamalizare folosită de Academia de Poliție: mai toți profesorii care au obținut titlurile de doctor în această instituție de învățământ au făcut-o pe baza unor teze plagiate masiv.

Iar încercarea de a evita eventuale verdicte de plagiat în tezele care ar putea ajunge să fie verificate va fi fundamentată probabil, și în viitor, ideea “dar uitați-vă, am pus note de subsol”.

Cu alte cuvinte, prin reducere la absurd, Comisia de Etică din instituția academică în care sunt pregătiți “oamenii legii” ar putea argumenta - conform logicii din decizia care-l privește pe fostul rector Adrian Iacob - că o teză de doctorat copiată în proporție de 100%, în care sursele sunt indicate prin note de subsol și eventual prin ghilimele, poate primi decizia de “menținere a titlului de doctor”.

“Autorul nu e obligat la respectarea procedurilor de citare”

În urmă cu circa trei săptămâni, Comisia de Etică a Universității din București a anunțat oficial că 16 pagini din teza de doctorat a fostului ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, sunt plagiate și a sesizat CNATDCU, înaintând totodată și propunerea de retragere a titlului de doctor.

Spre deosebire de Comisia de Etică a Universității din București, Comisia de Etică a Academiei de Poliție s-a făcut scut în fața evidențelor de plagiat din teza lui Iacob și a găsit cele mai ridicole argumente pentru a-l proteja, deși teza acestuia este plagiată în proporție de 70%.

De exemplu, de la pagina 11 până la pagina 55 conținutul tezei este plagiat în bloc - integral și cuvânt cu cuvânt - din volumul “Globalizarea traficului de copii” (coordonator Ion Chipăilă, Editura Sitech, Craiova, 2006, de la pagina 21 la pagina 75).

Argumentul Comisiei de Etică a Academiei de Poliție este aiuritor: “Nu este interzis ca doi sau mai mulți autori să preia prin citare aceeași sursă bibliografică, iar când acest lucru se întâmplă, acest aspect nu poate fi considerat plagiat”.

În cele 44 de pagini nu sunt folosite nicăieri ghilimele, iar cartea lui Chipăilă nu este indicată în vreo notă de subsol. Ba mai mult, o analiză serioasă ar trebui să arate că nu avem de-a face strict cu un plagiat de conținut, ci și cu unul de structură.

Mai mult, o comisie de etică a unei instituții academice, finanțată de statul român prin Ministerul Educației și cel al Internelor, susține că citarea nu este necesară într-o lucrare academică care aduce după sine beneficii financiare și profesionale substanțiale:

“În aceste pagini sunt prezentate explicații tehnice referitoare la terminologia de specialitate folosită în dreptul internațional raportat la accepțiunile terminologice din legislația națională și cu toate că textele nu beneficiază de protecția dreptului de autor, iar pe cale de consecință nu obligă autorul la respectarea procedurilor de citare, acesta a precizat expres sursa bibliografică”.

Mai departe, pentru cele circa 47 de pagini copiate ad litteram din cartea “Instrumente ale cooperării internaționale în domeniul valorificării mijloacelor criminalistice de probațiune”, semnată de Ioan Hurdubaie (2006, Editura Era din București), Comisia de Etică susține că “reclamantul nu a pus la dispoziția Comisiei lucrările din care se reclamă a fi realizată frauda intelectuală, deci Comisia nu a avut posibilitatea să compare textele din cuprinsul lucrării cu cele din lucrarea considerată sursă”.

Această carte se află la Biblioteca Națională, iar o copie xerox sau foto a acesteia putea fi obținută foarte ușor.

În plus, Comisia de Etică mai spune că în 2007, anul când Iacob a susținut teza de doctorat, “nu exista nici un document care să reglementeze normele de citare”, fapt pentru care “considerăm că chiar dacă există anumite similitudini, acestea nu pot fi considerate ca neconforme datorită motivelor prezentate mai sus”.

O altă explicație pentru exonerarea lui Adrian Iacob este faptul că anumite pagini din teza de doctorat indicate ca plagiate sunt copiate “din aceeași sursă bibliografică, dar de la mai multe pagini diferite, ceea ce este fizic imposibil”.

Dacă Comisia de Etică ar fi examinat într-adevăr teza cu intenția de a vedea dacă acuzațiile se susțin - și nu cu intenția de a-l scăpa pe fostul rector de verdictul de plagiat - atunci ar fi constatat că conținutul incriminat a fost plagiat pe sărite din paginile indicate, și nu consecutiv.

Acestea sunt doar câteva dintre argumentele Comisiei de Etică. Întreaga decizie poate fi consultată aici.

O nouă invenție pentru mușamalizarea plagiatului: “intenția”

Punctul final al deciziei prin care s-a încercat scăparea fostului rector Adrian Iacob de o decizie de plagiat stă pe un șir de argumente inaplicabile de natură juridică.  

De exemplu, în decizia dată cu unanimitate de voturi de foștii subordonați ai lui Iacob este introdusă ideea de intenție - de săvârșire a plagiatului cu intenție.

“Dacă furtul este «luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia în scopul însușirii pe nedrept», atunci plagiatul în sensul acceptat de mediul academic ar reprezenta luarea unei opere (texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice) care aparține altuia în scopul însușirii pe nedrept. Se constată ca e vorba de o faptă care se săvârșește cu intenție calificată prin scop”.

Dacă membrii Comisiei de Etică a Academiei de Poliție ar fi avut un background academic serios - și ar fi parcurs literatura de specialitate în domeniul integrității academice - ar fi aflat că plagiatul se pedepsește oriunde în lumea academică, fie că este intenționat sau nu.

De altfel, există o întreagă literatură de specialitate despre plagiatul intenționat și neintenționat, existând zeci de articole științifice scrise pe această temă, iar marile universități ale lumii au explicații clare referitoare la pedepsirea plagiatul neintenționat. Politicile antiplagiat ale Harvard, poate cea mai reputată universitate din lume, pot fi citite aici.

Pe un ton sforăitor, Comisia de Etică a Academiei de Poliție susține că “un organism administrativ-jurisdicțional” - adică chiar Comisia de Etică - “nu poate reține o faptă de plagiat dacă nu există elemente probatorii ale intenției de însușire pe nedrept a calității de autor al unei opere/părți dintr-o operă scrisă”.

Mai mult, prin contorsiunile juridice pe care le face, Comisia de Etică susține în mod de-a dreptul ilar că o persoana acuzată de plagiat se află “sub protecția prezumției de nevinovăție până la dovedirea acuzațiilor dincolo de orice îndoială”.

Din această cauză, mai spun membrii comisiei, tocmai din pricina prezumției de nevinovăție Comisia ar avea obligația “de a se comporta cu imparțialitate până la momentul formulării concluziilor”.

Însă aceste argumente ridicole se află exact în partea de concluzii a hotărârii de menținere a titlului de doctor a lui Adrian Iacob, decizia fiind pronunțată câteva rânduri mai jos.

După analiza deciziei Comisia de Etică a Academiei de Poliție cu privire la șeful DGA, chestorul Cătălin Ioniță, prin care am arătat cum s-a încercat mușamalizarea instituțională a tezei plagiate prin crearea confuziei între plagiat și similitudine, Comisia de Etică nu a mai invocat argumentul procentului de similitudine acceptat în cazul lui Iacob.

De altfel, argumentul similitudinii este evitat, vorbindu-se doar despre un posibil plagiat nesemnificativ. Dar cât de nesemnificativ e acesta, în opinia Comisiei de Etică, nu știm.

Însă, în cazul lui Iacob, membrii comisiei insistă pe faptul că “nu au putut fi identificate niciun fel de reglementări pe care Comisia să poată constata că doctorandul le-ar fi încălcat”.

Totuși, Comisia de Etică susține că, deși probabilitatea plagiatului “ar putea exista teoretic”, aceasta ar fi atât de redus cantitativ încât “putem concluziona că lucrarea nu doar că îndeplinește toate cerințele legale în vigoare la momentul susținerii ei, în anul 2007, dar corespunde și standardelor stabilite, admise și practicate în domeniul de doctorat respectiv pentru anul 2019”.

“La momentul susținerii tezei nici nu se indica «toleranță zero» pentru aceste situații”

Dacă ai ocazia să stai de vorbă cu profesori sau chiar absolvenți de facultăți din străinătate și îi întrebi care este procentul sau cantitatea de plagiat acceptată în vreo lucrare științifică - nu neapărat teză de doctorat - răspunsul va fi, invariabil, “zero”.

În cazul fostului rector Iacob, Comisia de Etică Academiei de Poliție nici măcar nu a riscat să menționeze vreun procent.

Totuși, un alt argument care ar trebui să îi fie favorabil fostului rector umple de ridicol, din nou, întreaga Comisie de Etică, care aformă că la momentul la care Iacob a primit titlul de doctor - în 2007 - nu exista “toleranță zero” în privința plagiatului:

“În Regulamentul Departamentului Școlii Doctorale în vigoare la momentul susținerii tezei de către dl. Iacob Adrian nu se specifica un procent de similitudine admis, dar nici nu se indica «toleranță zero» pentru aceste situații”.

Chiar dacă Regulamentul Departamentului Școlii Doctorale nu făcea nicio referire la plagiat în 2007, când Adrian Iacob a obținut titlul de doctor, exista totuși Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, care reglementa clar plagiatul ca fiind o abatere de la normele de bună conduită în activitatea științifică.

Această lege este, de altfel, invocată chiar în decizia prin care se încearcă spălarea reputației fostului rector Iacob - deci este o lege cunoscută de către membrii de Comisiei de Etică. Comisia invocă legea din 2004 în contextul în care în decizie se spune că deși, în teorie, plagiatul în teza fostului rector ar putea exista, acesta este atât de redus încât teza îndeplinește toate cerințele și standardele admise.

Documentul de 28 de pagini se încheie sec:

„Având în vedere cele prezentate, analizate și constatate, Comisia de Etică și Deontologie Universitară din cadrul Academiei de Polițe «Alexandru Ioan Cuza», în ședința din data de 19.06.2019 cu unanimitate de voturi, H O T Ă R Ă Ș T E menținerea titlului de doctor acordat în anul 2007 domnului Iacob Adrian”.

Verdictul asupra tezei îl va pronunța CNATDCU

În acest moment, responsabilitatea unei decizii în cazul tezei lui Adrian Iacob revine CNATDCU, care este singura instituție abilitată legal să emită un verdict de plagiat în cazul tezelor de doctorat asupra cărora planează suspiciuni.

Adrian Iacob a fost vicepreședinte al Comisiei de Științe Militare a CNATDCU, cea care trebuie să ia o decizie în cazul său, până la mijlocul lunii aprilie.

Pentru că a refuzat să își dea demisia din această comisie, ministrul Educației Ecaterina Andronescu a recurs la un compromis: nu l-a revocat prin ordin de ministru, ci i-a cerut lui Iacob să se suspende.

Astfel, în acest moment, Iacob este în continuare membru al Comisiei de Științe Militare a CNATDCU, deși este suspendat, iar colegii săi vor decide verdictul.  

Procedura de verificare a unei sesizări de plagiat e simplă:

  • după ce este sesizat, CNATDCU trimite documentele către comisia de specialitate - în cazul lui Iacob, la Comisia de Științe Militare, Ordine Publică și Informații - care va analiza teza.
  • CNATDCU cere o copie a tezei, conformă cu originalul, de la Biblioteca Națională;
  • CNATDCU cere un punct de vedere - care este strict consultativ - de la Comisia de Etică a instituției unde a fost susținută lucrarea - punct de vedere deja emis la 19 iunie;
  • ulterior, comisia de specialitate din CNATDCU desemnează o comisie de lucru care analizează teza, iar mai apoi propune un verdict; acest verdict se votează mai întâi în comisia de specialitate, iar mai apoi în plenul Consiliului General al CNATDCU;
  • în concluzie, abia când se pronunță CNATDCU putem vorbi despre un verdict.

Plagiatul fostului rectorul Adrian Iacob, de la A la Z

Mai jos, o cronologie a seriei de articole - și de evenimente asociate - care au determinat Comisia de Etică a Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” să se întrunească pentru a analiza acuzațiile de plagiat la adresa rectorului Adrian Iacob:

24 martie 2019: DEZVĂLUIREA. Apare ”Rectorul Academiei de Poliție a plagiat peste două treimi din teza sa de doctorat”, primul articol din seria despre teza rectorului singurei instituții de învățământ superior din România care pregătește ofițeri de poliție. Articolul demonstrează amănunțit, cu fotografii puse față în față, că Adrian Iacob - a cărui carieră se sprijină, în totalitate, pe titlul de doctor obținut în 2007 - a copiat cuvânt cu cuvânt pagini întregi din multiple surse. 

9 aprilie 2019: TABLOUL DE ANSAMBLU. ”Academia de Poliție ascunde zeci de plagiate de frica imploziei”, un articol despre războiul trei ani care se poartă prin subteranele Ministerului de Interne pe tema plagiatelor; un război cu șase categorii de beligeranți, toți interesați să împiedice declanșarea unui proces riguros de verificare a tezelor de doctorat (în MAI sunt angajați 580 posesori ai titlului de doctor).

14 aprilie 2019: BLOCADA. ”Alarmă la Academia de Poliție: blocați accesul la bibliotecă!”, un articol în care sunt consemnate măsurile pe care Academia le-a luat în calcul pentru a bloca accesul ”străinilor” în biblioteca instituției, după dezvăluirile de presă din ultimele trei săptămâni. Printre ele, interzicerea totală a accesului tuturor celor care nu lucrează în instituție; interzicerea accesului cu laptop și telefon mobil; transformarea bibliotecii universitare - care este o instituție caracter public, finanțată din bani publici - în centru de studiu cu circuit intern. 

15 aprilie 2019: AMENINȚAREA. Autoarea celor trei articole de mai sus este amenințată, via SMS, cu moartea. I se cere să oprească „toate activitățile pe care le ai în desfășurare… dacă nu vrei să urmeze calvarul”. Două zile mai târziu, Emilia Șercan dezvăluie că a fost amenințată într-o postare pe Facebook - în care include o captură de ecran (în care sunt obturate ultimele două rânduri, “pentru a-i proteja pe cei dragi mie”).

24 aprilie 2019: PRIMUL SUSPECT. Procurorii fac o percheziție la Academia de Poliție și-l identifică drept prim-suspect pe Adrian George Bărbulescu, un ofițer de poliție de 24 de ani, angajat al Academiei. O zi mai târziu, Bărbulescu este plasat sub control judiciar iar dosarul este preluat - având în vedere funcția suspectului - de DNA. Un zoom-out despre impactul - și rostul - seriei de 60 de articole despre complicitățile doctorale care leagă mediile politic, militar, judiciar și academic, în comentariul ”Listele Emiliei Șercan”

25 aprilie 2019COMPROMISUL”Soluția de compromis: rectorul Academiei de Poliție s-a suspendat din CNATDCU”. După seria de dezvăluiri PressOnecele două ministere care coordonează și subordonează activitatea Academiei de Poliție - cel al Educației și cel de Interne - au făcut presiuni, impunând conducerii instituției să ia o serie de măsuri. În final, rectorul Adrian Iacob consimte să se autosuspende din Comisia de Științe Militare din cadrul CNATDCU, singura instituție din România care poate da verdicte definitive de plagiat. În traducere: Iacob consimte să se autosuspende din poziția de arbitru-cheie într-o cauză academică în care el însuși este cel acuzat de plagiat.

5 mai 2019: TACTICI DE SUPRAVIEȚUIRE: „Mic îndreptar de mușamalizare a doctoratelor plagiate. Studiu de caz: teza lui Cătălin Ioniță, șeful anticorupției din Poliție”. Un articol despre tacticile de care unele universități din România se folosesc pentru a-și justifica deciziile de non-plagiat date de propriile comisii de etică - decizii care sunt, de altfel, consultative. Printre tactici, așa-numitul “prag acceptabil de similitudine”, un indicator apărut inițial pentru a detecta eventuale practici de plagiat în teze înainte de susținerea doctoratelor - dar care va fi folosit de unele universități pentru a justifica verdicte de non-plagiat după susținerea tezelor și acordarea titlurilor. Sunt, în România, cel puțin 14 universități care și-au fixat “praguri acceptabile de similitudine” de 25-50%. Iar noul limbaj din actele girate de comisiile de etică schimbă, subtil, substanța conversației: termenul de “similitudine”, care nu are o accepțiune juridică, începe să fie folosit, în documente oficiale, pentru a se evita termenul “plagiat” - singurul prevăzut și în normele academice, și în Codul Penal.

23 mai 2019: PUNEREA SUB ACUZARE. Rectorul Adrian Iacob - subiectul principal al articolului PressOne din 24 martie - și prorectorul Academiei de Poliție sunt plasați sub control judiciar sub acuzația de instigare la șantaj; pe scurt, procurorii susțin că au dovezi că Iacob și adjunctul său sunt cei care l-ar fi îndemnat pe subordonatul lor, polițistul de 24 de ani, să o amenințe cu moartea pe jurnalista Emilia Șercan “pentru a o constrânge să înceteze investigațiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliție, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională”, conform comunicatului DNA. Un punct de vedere privind implicațiile acestei puneri sub acuzare: „Re(a)ctorul Academiei de Poliție”. Comunicatul redacției PressOne despre cel mai grav caz de intimidare a unui jurnalist român din ultimii 29 de ani, aici.

24 mai 2019: DEMISIILE. La solicitarea ministrului de Interne Carmen Dan, rectorul Adrian Iacob și prorectorul Mihail Marcoci demisionează - a doua zi după ce au fost puși sub acuzare pentru instigare la șantaj - de la conducerea Academiei de Poliție. Demisiile acestora sunt consemnateă de France Presse, iar știrea este preluată în diverse publicații din lume.

19 iunie 2019: EXONERAREA. Comisia de Etică a Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” decide, cu unanimitate de voturi, să-l exonereze pe fostul rector Adrian Iacob de acuzația de plagiat și, implicit, hotărăște “menținerea titlului de doctor acordat în anul 2007 domnului Iacob Adrian”. Decizia comisiei are rol consultativ, singurul decident în privința acuzațiilor de plagiat fiind CNATDCU.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.