Florian Bodog, audiat în Comisia de Sănătate a Parlamentului. Foto: Lucian Muntean
Florian Bodog, audiat în Comisia de Sănătate a Parlamentului. Foto: Lucian Muntean
19/07/2018
Comisia de Etică a Universității de Vest îl declară "similitor" pe fostul ministru Florian Bodog
Comisia de Etică a Universității din Vest din Timișoara (UVT) a stabilit în această săptămână o premieră absolută, nu doar națională, ci mondială: a dat primul verdict de similitudine într-o teză de doctorat.
Este vorba despre teza în Științe Economice a fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, în cazul căreia Comisia de Etică a hotărât că „există un grad de similitudine de 36% (…), ceea ce nu respectă standardele de calitate actuale și etica profesională în modul de elaborare și redactare a tezelor de doctorat”.
Nicăieri în hotărârea Comisiei de Etică, dată publicității pe 17 iulie 2018, nu există cuvântul plagiat, deși documentul vorbește despre încălcarea normelor academice.
O posibilă explicație pentru bizara decizie de a da un verdict de similitudine, și nu unul de plagiat, este faptul că însuși rectorul Universității din Vest, senatorul Marilen Pirtea, a fost acuzat că a plagiat în mai multe articole științifice publicate în intervalul 2008–2015.
„Sunt de acord cu dumneavoastră”, ne-a răspuns profesorul Pirtea, întrebat dacă nu i se pare bizară hotărârea luată de Comisia de Etică a UVT.
El a mai spus că i-a convocat vineri, de la la ora 8.30, pe președinta Comisiei de Etică, pe prodecanii și pe directorul Consiliului Școlii Doctorale la care a fost susținută lucrarea, pentru a decide împreună ce propunere va înainta UVT către Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Există două variante de propunere: fie de retragere a titlului de doctor, fie de menținere.
PressOne a încercat să obțină poziția lui Florian Bodog, dar el nu a răspuns nici la telefon, nici la mesaje.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
*
Revenind la hotărârea Comisiei de Etică, aceasta spune, de fapt, că fostul ministru a plagiat o treime din teza sa de doctorat. Decizia a fost luată cu 7 voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere.
PressOne a publicat în exclusivitate, la începutul lunii octombrie 2017, o analiză a tezei de doctorat în economie semnate de Florian Bodog, care la acel moment era ministru al Sănătății în guvernul condus de Mihai Tudose.
Căderea lui Mihai Lucan. Istoria chirurgului care a falimentat un institut de stat pentru clinica proprie
Cunoscutul chirurg și fiul său sunt învinuiți că ar fi delapidat peste 5 milioane de lei de la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj.
Am arătat atunci că 147 de pagini dintre cele 232 ale tezei erau plagiate.
Comisia de Etică a UVT a analizat lucrarea în urma a două sesizări, una din partea CNATDCU.
Conform propriei proceduri de analiză a suspiciunilor de plagiat, CNATDCU trebuie să ceară un punct de vedere din partea Comisiei de Etică a universității unde a fost susținută lucrarea de doctorat.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Procedura de verificare a tezei intitulate „Managementul și marketingul unităților sanitare”, susținută de Florian Bodog în 2008, a presupus, mai întâi, stabilirea unei comisii de experți în management, domeniul abordat de autor.
Această comisie a emis un Raport de analiză care i-a fost înaintat lui Florian Bodog, cerându-i-se, totodată, să transmită propriul punct de vedere. Acesta și-a prezentat apărarea prin intermediul Cabinetului de avocat Dochiana Bejan.
Din Hotărârea nr. 14/17.07.2018 a Comisiei de Etică de la UVT reiese că, după ce Florian Bodog și-a trimis punctul de vedere prin intermediul avocaților, membrii Comisiei s-au întâlnit de patru ori pentru a putea finaliza Raportul de analiză.
„Practica este condamnabilă”
Verdictul Comisiei de Etică este cât se poate de clar: 36% din teza fostului ministru „nu respectă standardele de calitate actuale și etica profesională în modul de elaborare și redactare a tezelor de doctorat”.
Comisia a constatat că 2.988 rânduri, dintre cele 8.190 ale tezei, „reprezintă text similar cu cel al altor cărți, fără intervenții consistente din partea autorului tezei, fără a fi evidente poziții critice ale acestuia față de conținutul și structura ideilor din textul-sursă”.
Ceea ce, potrivit membrilor Comisiei, „indică fie o necunoaștere a regulilor valabile oricând și oriunde în cercetarea academică, fie o ignorare a lor. În ambele cazuri, practica este condamnabilă”.
De asemenea, experții au mai constatat:
- reluări integrale ale unor blocuri compacte din sursa originală, care nu este citată;
- citarea în text de surse care nu sunt sursele reale din care s-a preluat textul;
- preluări din legislație fără ca autorul să facă comentarii pe baza textului preluat în blocuri masive de text, practică considerată total neacademică;
- texte preluate din alte surse cu schimbarea intervalului de timp menționat pentru derularea studiului;
- figuri reprezentând variabile ca sursă originală în care s-au modificat datele, situație susceptibilă de „fabricare de date”.
Comisia a stabilit că sunt 272 de rânduri plagiate în capitolul I, 1.234 de rânduri plagiate în capitolul II, 1.174 de rânduri plagiate în capitolul III și 308 rânduri plagiate în capitolul V.
După acest verdict, pașii procedurali prevăzuți de lege sunt simpli. Hotărârea trebuie înaintată rectorului, dar și directorului Consiliului Școlii Doctorale a UVT, ceea ce s-a și întâmplat deja în cazul tezei lui Florian Bodog.
Rectorul ar trebui să semneze o adresă către CNATDCU, prin care să ceară retragerea titlului de doctor al lui Florian Bodog.
Plagiat și similitudine
De ce este o problemă faptul că în decizia Comisiei de Etică a UVT nu se folosește termenul de plagiat, ci acela de similitudine?
În lumea academică, cuvântul similitudine face referire, în special, la asemănarea parțială sau totală a două texte, și nu la plagiat.
Cuvântul similitudine a început să fie folosit după lansarea unor softuri care au capacitatea de a identifica textele identice, softuri care sunt folosite pentru a ajuta la detectarea plagiatului.
Similitudinea unor texte nu înseamnă automat și plagiat. Este foarte posibil ca un soft să identifice porțiuni de text dintr-o teză de doctorat, de exemplu, care sunt identice cu alte texte, însă respectivele să fi fost citate corect, prin folosirea ghilimelelor și trimitere către sursa originală.
De aceea, rapoartele de analiză emise de softurile de identificare a similitudinilor trebuie validate de o persoană care are capacitatea de a aprecia dacă este vorba despre o citare corectă sau nu.
*
Plagiatul lui Bodog
Verdictul Comisiei de Etică a UVT confirmă că analiza publicată de PressOne în octombrie 2017 a fost una onestă și corectă.
Am arătat atunci că Florian Bodog a avut nevoie doar de trei cărți pentru a încropi cea mai mare parte a tezei sale de doctorat în Științe Economice.
Una dintre cărți este semnată de conferențiarul universitar Lucia Daina, subordonată și colegă a lui Bodog atât la Facultatea de Medicină din Oradea, unde el a fost decan, cât și la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Oradea, pe care Bodog l-a condus ca manager. Lucia Daina este actualmente directorul medical al acestui Spital.
În apărarea fostului ei șef, Lucia Daina ne-a declarat că Florian Bodog ar fi scris paginile din cartea semnată de ea, însă că el nu ar fi dorit să apară în calitate de coautor.
„Domnul Florian Bodog și-a dat acceptul ca materialele sale de cercetare academică să fie folosite ca note de curs pentru studenți în manualul semnat de doamna dr. Lucia Daina, ca autor principal, așa cum reiese și din precizarea domniei sale, pe care o atașăm acestui răspuns”, ne-a transmis atunci, în octombrie, Biroul de Presă al Ministerului Sănătății.
O altă carte a fost scrisă de profesorul universitar Petru Armean, decanul Facultății de Moașe și Asistență Medicală de la Universitatea de Medicină din București, fost secretar de stat și fost consilier personal al lui Florian Bodog la minister.
Cea de-a treia carte din care a copiat Bodog are titlul „Management: de la teorie la practică” (autori: Viorel Cornescu, Paul Marinescu, Doru Curteanu și Sorin Toma), fiind publicată în 2003 la Editura Universității din București.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this